10,108 matches
-
liniile de curent și punctele de joncțiune, precum și străzile cele mai necunoscute. În sfârșit, am dat și peste rețeaua de tuneluri a orașului, atât cea veche, care era împodobită cu stema imperială, cât și cea nouă, din care lipseau majoritatea coridoarelor subterane și care era marcată cu ștampila unionistă. Nu am reușit să ne ațintim prea bine privirile pe marginile albe ale hărții, că atenția ne-a fost răpită de un zgomot surd ce părea că se auzise dinspre tablele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
izbucnise de pretutindeni și părea că fiecare colțișor din clădire este o imensă boxă din care explodează ritmuri infernale și tempo-uri total dezorganizate. Cuvinte drăcești și înjurături picante asortau tot acest fiasco. Trecând pe lângă doi care pierdeau vremea pe coridor, l-am putut auzi pe unul din ei cum urla la celălalt ca să se facă auzit: MIE ÎMI PLACE ĂSTA! E "GHOST"! La care cel de-al doilea, ofensat: TRUPA AIA DE CĂCAT? S-O CREZI TU! E "FUHRER"! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
într-un final sub laboratorul de biologie, unde l-am găsit pe François dând instrucțiuni. L-am luat cu mine și după noi urmau ceilalți. Perir instalase lămpi din cinci în cinci metri și ne era relativ ușor să parcurgem coridorul întunecat. Știam că mai erau câteva secunde până când trebuia să înceapă bombardamentul. Am luat-o la fugă și la fel făcură și ceilalți. Trecurăm de vreun minut de locul unde era Sala cu cei Patru Piloni. Gâfâiam deja! Vedeam în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Leverif și ne ducem tot acolo! Urcați rapid! zise el cu mult entuziasm făcându-ne semn cu o mână să ne grăbim. Capitolul 25 Aliați și trădători Corvium stătea în fața intrării profesorilor și se uita cum Cronicarul său dădea colțul coridorului și se duse să îi conducă pe ceilalți spre relativa siguranță a tunelului subteran. Nu-i veni să creadă că acolo, în fața ușilor albe, se termina acea fază a vieții sale. În curând, colegiul se va prăbuși, va fi distrus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
alchimia prezentului să fie trecute în paginile îngălbenite ale timpului. Cine trebuie să mai vină? Se uită în jur și văzu chipul puțin aerian al lui Velail, fața ascuțită a lui Soliteraj, ochii pătrunzători ai lui Helur. Descifra la capătul coridorului pe Sergheiov, iar în spatele său, ochii reci ai lui Mihail. De pe celelalte holuri veneau Gavriil, Maghir și Cozmin, care avea un păr zburlit și ochi umflați de somn. Erau îmbrăcați cu toții în mantiile gri ale Leverifului și purtau în spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pași prin tunelul umed și prost luminat când tavanul începu să se zgâlțâie ușor și din el să se scurgă șuvoaie de praf. Se auzeau bubuituri înfundate și, apoi, sunetul a ceva masiv care se lovește sec de pământ inundă coridorul subteran. Tancurile? întrebă Sergheiov. Da. Au început bombardamentul, confirmă Helur. Vor fi tare uimiți când nu vor găsi nici un suflet viu în tot acel monolit, zise Mihail. Luminile becurilor vechi din fața lor începură să pâlpâie a vești proaste și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
era groaznic de scăzută și trebuiau să se miște tot timpul ca să nu înghețe. Și așa degetele le erau înțepenite pe trăgaci... Găsiseră domul și, după câteva scurte consultări între ei și cu Vagabonzii, au decis s-o ia prin coridorul lângă care trona o placă pe care scria "Paza Ieșiron". Lumina aici era plăcută. Erau becuri veșnice, care se încărcau cu orice fel de energie găseau în jurul lor, din zece în zece metri. Mergeau de vreo cinci minute, când paznicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
îl luă de grumaz pe un adolescent pirpiriu și un pic înspăimântat. Uite, băiete, care-i treaba! Ne-ai zis că ne vei conduce la intrarea subterană în colegiu. Deja ne-ai pierdut o dată când am luat-o pe un coridor greșit. Acum ne întoarcem pe un altul! Pe unde naiba ai intrat în școala aia afurisită? Govar se descătușă din strânsoarea dureroasă a locotenentului, făcu câțiva pași înainte și căută un semn pe perete. Îl găsi și se întoarse spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
din corpul acestuia și se uită în jur. Nu mai era nimeni din grupul Gardienilor viu. Cineva rănit? Răspunseră doar Velail și Mihail, care erau ușor atinși la braț. Se mișcaseră bine. Mergem mai departe! În curând, dădură de un coridor în partea dreaptă. Îl urmară și acesta se termina la baza unor scări. Ele se încolătăceau în jurul unui stâlp central și urcau sus, sus. Primul era Corvium, care le urcă atât de repede încât părea că zboară deasupra lor. Urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
unde se află și nici ce-i așteaptă. Era întuneric. Își porniră lanternele și văzură că erau înconjurați de uși metalice de cea mai proastă calitate, închise cu lacăte vechi sau doar cu niște bețe, ca să nu stea deschise. Urmară coridorul și trebuiră să spargă o altă ușă. În încăperea în care ajunseră era mai cald. Din pământ și din pereți ieșeau conducte mari de apă și de încălzire centrală prost izolate. Aveau o vagă idee unde se aflau... Trecură și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
va fi nimic mai mult decât niște păpuși. Plecă și se duse înspre locomotivă. Trecerea de la vagonul mobilat cu fotolii și paturi la încăperea plină de motoare și convertoare de energie era cât se poate de vizibilă. Trecu printr-un coridor îngust și la capătul lui dădu într-o incintă rotundă împrejmuită de geamuri, care ofereau mecanicului o vedere de aproape trei sute de grade. În fața ei erau tot felul de instrumente și un pupitru peste care era aplecat un om. Acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Văzură aceeași hartă cu trasee subterane, dar ceva le captă atenția. Nu mai erau scări care duceau în sus, ci uși etanșe. Le deschiseră și dădură de altele, de sticlă. Le deschiseră și pe astea și se pomeniră într-un coridor din sticlă în afara căruia domnea întunericul. În depărtare, se zăreau felinare ici și colo, iar lumina acestora se reflecta din când în când în corpuri marine care se plimbau nestingherite pe fundul oceanului, la mai bine de zece kilometri sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de mult timp, șifonat și pătat în două locuri. Mergea cu capul în pământ, târșâindu-și ușor picioarele și uitându-se cu coada ochiului, ca un câine hăituit, la cei care se aflau la dreapta și la stânga sa. Străbătură lungul coridor dinaintea Scaunului și în timpul acesta trecu pe lângă o mulțime de persoane. Trecu pe lângă Perir François care o avea în dreapta pe Maritsu. Se uită în pământ când păși pe lângă Mihail, Gavriil, Sara, Velail, Soliteraj și Sergheiov. Trecând prin fața sa, adresă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
am văzut-o la chioșc... — Da, pe la ora nouă. S-a Întors acasă, la două străzi de-aici, pe strada Bourbonnais. Nu bănuiam că eram vecini. A avut timp să-și scoată șalul, pălăria, să intre În salon, În stînga coridorului... Cu ce-a fost ucisă? — A fost sugrumată. Ieri-dimineață, locatarii s-au mirat că nu aud zgomot la parter și... — Nu venise la cură? — Locuiește tot timpul la Vichy. E proprietara casei și Închiriază camerele de la primul etaj. Maigret nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
făcuse un duș, ascultînd, ca de obicei, știrile de la radio. La nouă fără cinci, era gata, și coborau amîndoi scara cu covor roșu și triunghiuri de aramă. Patronul, În haină albă și pălăria de bucătar pe cap, Îi aștepta pe coridor. — Ați văzut, domnule Maigret, cît de bine sînteți tratat la Vichy? Vi s-a oferit și o crimă! Comisarul reuși să schițeze un zîmbet. — Sper că vă veți ocupa de elucidarea cazului? — Nu s-a Întîmplat la Paris, așa că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
comisar. Șeful ar dori să vă vadă. Soția lui reuși să-și rețină zîmbetul. — Unde să te aștept? Întrebă ea. — La locul nostru, În fața izvorului. Fusese văzut pe fereastră? Traversă demn strada, străduindu-se să aibă o expresie morocănoasă. Pe coridor era răcoare și doar un cuier din bambus, unde erau agățate două pălării. O așeză alături și pe a lui, o pălărie de paie, pe care soția i-o cumpărase În același timp cu haina de mohair și de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
ieșit și ei la cîteva minute după domnișoara Lange, să meargă la cinematograf, și s-au Întors abia la unsprezece și jumătate. Toate obloanele casei erau Închise, ca de obicei, dar la parter se zărea lumină. CÎnd au ajuns pe coridor, au văzut lumină sub ușa salonului și cea a dormitorului domnișoarei Lange, care se află În dreapta. — N-au auzit nimic? — Maleski n-a auzit nimic. Soția lui, deși cu multe ezitări, a pomenit de un zvon de voci. S-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
cameră În alta. „Mă Întreb dacă nu cumva e bolnavă”, Îi spusese soțului, În timp ce mîncau. Pentru că proprietara se plîngea mereu că nu se simte bine. La nouă, soții au coborît, În timp ce doamna Vireveau era Încă În camera ei și, pe coridor, au dat peste Charlotte care era uluită... — Charlotte? — O menajeră tînără care venea la domnișoara Lange În fiecare dimineață, la nouă, să facă ordine În camere. Vine cu bicicleta dintr-un sat aflat la vreo zece kilometri și e cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
cu cheia În broască. În acest salon, exact aici, pe marginea covorului, Hélène Lange zăcea, chircită, și nu arăta deloc frumos, pentru că fusese sugrumată. Încă avea pe ea rochia mov, dar Își scosese șalul și pălăria, găsite În cuierul de pe coridor. Sertarele mobilelor erau deschise și pe podea erau răspîndite hîrtii și cutii de carton. — Viol? — Nici măcar tentativă. Și nici n-a fost furat ceva, după cîte știm. Articolul apărut În dimineața asta În La Tribune e destul de exact. Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
era doar un amator, o persoană venită la cură. CÎnd să apese pe butonul soneriei, observă că ușa vopsită În alb era deschisă. O Împinse și zări o fetișcană, de nici șaisprezece ani, care spăla cu o cîrpă umedă podeaua coridorului. Purta o rochie atît de scurtă, Încît, atunci cînd se apleca, i se vedeau chiloții roz. Avea gambele și coapsele groase, informe, așa cum se Întîmpla la vîrsta ingrată. Ai fi zis că sînt picioarele unei păpuși ieftine, a cărei culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
flori. — Buchetul e din partea chiriașilor. Francine Lange aștepta În prag, Îmbrăcată cu o rochie neagră, care nu-i venea bine, cumpărată probabil de la un magazinaș de pe vechea stradă Georges Clemenceau. Îl puteai ghici pe Însoțitorul ei În spate, În penumbra coridorului. Mașina mortuară Înaintă cîțiva metri. Francine urcă În mașina neagră Împreună cu amantul ei. Haideți, șefule! Oamenii de pe trotuar nu se mișcau, doar fotografii alergau În mijlocul drumului. — Asta e tot? Întrebă Maigret, Întorcînd capul. — Nu mai e altă familie, nici prieteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
cu Libo. Îi apreciază soliditatea cunoștințelor oculte. Este cel mai bun din „areopagul“ lor. Va tre bui totuși să-l învețe să-și țină gura de acum încolo. Nobila știință a magiei nu e pentru orice terchea-berchea. Se strecoară pe coridoare întortocheate, încercând să evite locurile deschise și expuse. Ajuns în dreptul ușii îmbrăcate în bronz, trage de zăvorul ferecat cu un gest scurt și o deschide. Pe unde naiba au ieșit Toranius și băieții, dacă aici e închis? — Or fi luat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
avertizează. Să nu se întâmple vreo nenorocire. Pornesc. Rufus în față, ca unul care cunoaște locurile. Pusio îl urmează în tăcere. Oricât încearcă să fie rațional, nu se poate dezbăra de un sentiment confuz de panică în timp ce străbat în grabă coridoare după coridoare, unele luminate, altele cufundate în beznă. Cum le-or fi rânduit așa, într-o dezordine totală? se întreabă întruna. Merge ca scaiul după celălalt, de teamă să nu se piardă. Însă cu fiecare pas îngrijorarea îi crește. Nici
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nu se întâmple vreo nenorocire. Pornesc. Rufus în față, ca unul care cunoaște locurile. Pusio îl urmează în tăcere. Oricât încearcă să fie rațional, nu se poate dezbăra de un sentiment confuz de panică în timp ce străbat în grabă coridoare după coridoare, unele luminate, altele cufundate în beznă. Cum le-or fi rânduit așa, într-o dezordine totală? se întreabă întruna. Merge ca scaiul după celălalt, de teamă să nu se piardă. Însă cu fiecare pas îngrijorarea îi crește. Nici țipenie de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
să mă aranjez un pic. Germanicus zâmbește. Agrippina, ca majoritatea femeilor, consideră inutilul drept necesar. După-amiază, la ora băii, se va ocupa și de curățenia trupului. Acum, abia coborâtă din pat, îi e de ajuns să se „aranjeze“. Iese pe coridor, urmat de Tigellin, care poartă cu grijă toga pe braț. Din obișnuință, se ferește să nu dea cu capul de culoarul suspendat, prevăzut cu țevi care distribuie în toate părțile, cu mă sură, căldura. Aruncă o privire încețoșată în jurul său
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]