7,252 matches
-
din literatura arabă de azi, București, 1939; Interpretări din lirica lui Gourmont, București, 1940 (în colaborare cu Teodor Scarlat); Vicente Blasco Ibáñez, Regele preriilor, București, 1943; Jonathan Swift, Călătoriile lui Gulliver, București, 1946. Repere bibliografice: G. St. Cazacu, „Sora Emilia”, „Cronicarul”, 1931, 6; Zoe G. Frasin, „Sora Emilia”, „Scrisul nostru”, 1931, 7-8; Traian Stănescu, „Sora Emilia”, „Dacia”, 1931, 106; Al. Robot, Literatura de provincie, RP, 1932, 4 439; Pericle Martinescu, Dimitri Șișmanov, „Literatura bulgară”, SDM, 1936, 4; Traian Georgescu, Dimitri Șișmanov
STRAJE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289968_a_291297]
-
Financiare din București, încheiate în 1947. Își susține doctoratul în filosofie, specialitatea estetică, la Universitatea din București, cu teza Contribuții la studiul problemei comicului (1964). Este profesor de estetică la Institutul de Teatru și Film „I. L. Caragiale” din București (1950-1976), cronicar teatral la revista „Contemporanul” (1964-1976), colaborator la Radio-Televiziunea Română (1964-1977), coautor la Dicționar de estetică generală (1972) și la Istoria teatrului în România (volumul III, 1973). În 1977 emigrează în Israel. Până în 1992 predă teoria teatrului la Facultatea de Arte
STRIHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289982_a_291311]
-
la Radio-Televiziunea Română (1964-1977), coautor la Dicționar de estetică generală (1972) și la Istoria teatrului în România (volumul III, 1973). În 1977 emigrează în Israel. Până în 1992 predă teoria teatrului la Facultatea de Arte a Universității din Tel Aviv. Devine cronicar teatral la revista „Minimum” și la cotidianul „Ultima oră”. Publică numeroase studii de teorie și istorie a teatrului în periodice de specialitate din Israel, Franța, Marea Britanie, Italia, Germania, Brazilia, Chile, România. Este membru al Uniunii Asociațiilor de Scriitori din Israel
STRIHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289982_a_291311]
-
Unchiul Vania și Trei surori. Consacrându-i lui Teodor Mazilu și un medalion omagial postum, exegetul relevă că, în teatrul său, „aproape fiecare replică se transformă miraculos, luând forma tainică a aforismului”. Când consemnează momente ale vieții teatrale din Israel, cronicarul analizează calitatea spectacolelor (în limba țării și în românește) cu piese ale unor dramaturgi evrei, cât și ale unor autori de renume din literatura română și universală. Cartea cuprinde, de asemenea, microsinteze istorice și microeseuri teoretice, în limbile română, engleză
STRIHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289982_a_291311]
-
Uricariul, Cronica paralelă a Țării Românești și a Moldovei, I-II, introd. edit., București, 1993-1994; Cronograf tradus din grecește de Pătrașco Danovici, I-II, pref. edit., introd. Paul Cernovodeanu, București, 1998-1999; Ienăchiță Văcărescu, Istoria othomanicească, introd. edit., București, 2001; Marii cronicari ai Moldovei, introd. edit., București, 2003. Repere bibliografice: Zamfirescu, Studii, 50-65; Dumitru Belu, O ediție critică a „Predicilor” lui Antim, MA, 1963, 188-212; Șerban Cioculescu, Nicolae Costin, „Ceasornicul domnilor”, RL, 1976, 10; Aurora Ilieș, „Catalogul manuscriselor românești”, I, „Revista de
STREMPEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289979_a_291308]
-
anii 1933-1934 romanul s-a detașat ca specia literară cea mai apreciată de cititori și enumeră figurile de romancieri valoroși - Liviu Rebreanu, Ionel Teodoreanu, Cezar Petrescu (exclusiv pentru Întunecare) -, comentatorul se oprește la alți trei scriitori afirmați acum: Camil Petrescu - „cronicar al iubirii”, George Mihail Zamfirescu - „cântăreț al grotescului și realității exagerate” și C. Stere - „exemplul cel mai frumos al romancierului cu tendință”. O „sinteză bibliocritică” intitulată 1935 literar (1937), lucrarea cea mai importantă a lui S., este concepută ca prima
SURU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290022_a_291351]
-
de paranteze, a apropoului, a asociației neașteptate și aparent divagante: doar aparent, întrucât toate aceste paranteze și alunecări pe lângă temă sfârșesc de regulă prin a servi tema. Ceva mai „aplicată” este critica în Ușor cu pianul pe scări, rezumând prezența cronicarului în revista „Ramuri”, activitate care a făcut deliciul epocii. Printre altele, memorabile sunt aici textele polemice (desființarea lui Eugen Barbu, de exemplu, cu Poezia românească contemporană), în care victima este luată ceremonios de departe până la sprintul devastator din final. Altă
SORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289796_a_291125]
-
Almanahul literar”, iar prima carte, Iarba pierdută, îi apare tot în 1976, fiind distinsă cu Premiul Asociației Scriitorilor din București. E prezent în numeroase reviste, dar mai cu seamă în „Săptămâna”, condusă de Eugen Barbu, unde se manifestă și în calitate de cronicar sportiv, cu texte strânse ulterior sub titlul Unde sunt iluziile mele (1985). După decembrie 1989 se stabilește în comuna natală, unde din 1990, fără întrerupere, este primar. Din 1991 este redactor-șef la „Săptămâna” (serie nouă), iar în 1993 înființează
TANASESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290054_a_291383]
-
cele mai înalte grade: cel de aba-e-kalli („secretar al palatului regal”), turgman („interpret regal”), administrator provincial sau „conducător al orașului”. Exista așadar un sistem de învățământ centralizat și armonizat cu sistemele administrative. Se pare că scribul-arhivar îndeplinea și funcția de cronicar regal; în multe orașe, ei au devenit poeți, medici, astronomi, agronomi, cercetători și, bineînțeles, preoți. Ca și în zilele noastre, oricare dintre ei putea deveni ummia sau cel puțin profesor-asistent. Nu cunoaștem durata studiilor și coerența internă a curriculumului educațional
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
din Arles s-a închis. O situație similară găsim și pe Valea Ronului, unde stăpâneau burgunzii. În secolul al V-lea existau grupuri de literați și un număr oarecare de profesori pe care i-a consemnat Avitus din Vienna. Acest cronicar, născut în 460, a mai apucat vremurile când în Burgundia existau școli și instruire publică. El însuși fusese educat de gramaticul Sepaudes, prietenul lui Sidonius. Acesta a avut discipoli și urmași la catedră la Școala din Vienna, precum Pantagothus. Existau
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
numeroase rânduri și pe care l-a purtat cu sine pe oriunde a umblat. A doua zi i-a spus uneia dintre surorile mele cu care se gospodărea să aibă grijă de casă și... a plecat. Avea 89 de ani. „Cronicarul satului”, Ion Ghinescu, odihnească-se și el în pace, i-a închinat un poem din care mi s-au întipărit în minte versurile de început: „Ai albit de-atâta drum,/ Casă părintească./ Amândoi vom fi de-acum/ Vatră strămoșească”. E
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
avantajele de care se bucurau, așa cum se bucură astăzi „revoluționarii” - se spunea: „Puțini am fost, mulți am rămas!”. După evenimentele din decembrie ’89, formula s-a schimbat: „Mulți am fost, nici unul n-a mai rămas!”. Nimic mai adevărat decât verdictul cronicarului Miron Costin: „Nu vremile sunt subt om, ci bietul om subt vremi”. După instaurarea comunismului în România ca urmare a târgului de la Ialta dintre Marile Puteri, unii intelectuali - eu cred că nu puțini - și-au adus aminte de vederile lor
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
139-140; Ioana Pârvulescu, Memorialul deportării, RL, 1994, 31; Negoițescu, Scriitori contemporani, 459-461; Ruja, Parte, I, 86-89, II, 57-61; Ruxandra Cesereanu, Deportații, ST, 1995, 3; Eugenia Tudor-Anton, Infernul deportării în Bărăgan, LCF, 1995, 23; Lovinescu, Unde scurte, V, 201-205; Cornel Ungureanu, Cronicarii, actorii și autorii, O, 1996, 7; Andrei Bodiu, Un moralist de sfârșit de secol, VTRA, 1996, 5; Mihai Dragolea, Încercări epice în anii din urmă, VTRA, 1996, 5; Adrian Popescu, Un jurnal moral, ST, 1996, 7-8; George Buteanu, Jurnale, „Dilema
VIGHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290561_a_291890]
-
e un roman de cunoaștere, ci unul experimental: un exercițiu, un test de abilitate artistică. Demonstrația de virtuozitate devine ostentativă în Ascensiune nocturnă (1984), relatarea fiind însoțită de comentarii auctoriale destinate să releve caracterul de facere, de literatură. Declarându-se „cronicar” al activității de pe un șantier, naratorul anunță că va înfățișa o faptă de eroism, dar amână mereu începerea istorisirii, introduce preliminarii, digresiuni, intercalează chiar un episod fantastic (ridicarea cuiva în văzduh, legat de piciorul unui vultur uriaș) și își motivează
VLAD-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290600_a_291929]
-
la „Universul literar” cu schița Sfârșit duios (semnată De la Bârsa), și editorial cu antologia de reportaje Sânge românesc pentru lumea nouă (I-IV, 1942, în colaborare). Publică poezie, proză, critică literară și recenzii în „Bilete de papagal”, „Orizonturi noi” (Bacău), „Cronicarul”, „Secolul”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Calendarul”, la care redactează și cronica literară, „Convorbiri literare”, „Almanahul muncii românești”, „România”, „Universul”, „Țara noastră”, la care e redactor, „Neamul românesc”, „Porunca vremii”, „Sfarmă-Piatră” ș.a., dar îndeosebi în „Gândirea” (cu o colaborare neîntreruptă între 1931
VIZIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290595_a_291924]
-
colonizării romane în Dacia - în chip fantezist, lucrarea are, în schimb, meritul de a fi subliniat însemnătatea literaturii populare ca tezaur al specificului național. Din cultura veche P. menționează pe Neagoe Basarab, „erudit al epocii sale”, pe Coresi și Varlaam, cronicarii și cărturarii Școlii Ardelene, iar între primii noștri poeți, pe Iancu Văcărescu, Costache Conachi, Anton Pann. Partea a doua subliniază însemnătatea „direcției noi” și a personalității lui Titu Maiorescu, aproape toți junimiștii fiind incluși în lucrare. Mihai Eminescu este văzut
POP-14. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288895_a_290224]
-
al urii de sine”, VTRA, 1992, 5; Mihai Dragolea, Viața și opiniile patafizicianului Luca Pițu, F, 1992, 9; Marian Victor Buciu, F(r)icțiunile lui Luca Pițu, R, 1993, 4; Bogdan Dumitrescu, Lecturi suplimentare, RL, 1993, 47; Ioana Pârvulescu, Un cronicar moldav pe gustul postmoderniștilor, RL, 1994, 8; Horea Poenar, În partea dinspre Luca Pițu, ST, 1994, 7-8; Gheorghe Grigurcu, Despre Luca Pițu, RL, 1996, 22; Ovidiu Nimigean, Monstrum eruditionis, „Timpul”, 1996, 5; Nicolae Țone, Pe cât de talentat, pe atât de
PIŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288830_a_290159]
-
Ateneu”, „Literatorul”, „Contemporanul - Ideea europeană”, „România literară”, „Apostrof” ș.a. Semnează mai multe articole în Dicționarul scriitorilor români (I-IV, 1995-2002) și este coordonator al colecției „Biblioteca școlii” a Editurii Didactice și Pedagogice. Profilul esențial al lui P. este cel de cronicar literar, învestitura fiindu-i dată chiar din anii studenției, când îi revine sarcina de a susține cronica literară la revista „Echinox”, al cărei membru fondator și animator a fost. Exercițiul a fost benefic, P. a obținut astfel un statut important
POANTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288857_a_290186]
-
de critic tânăr, TR, 1978, 43; Sultana Craia, Realitatea recenziei, LCF, 1978, 50; Cornel Ungureanu, „Radiografii”, O, 1978, 50; Ion Simuț, „Radiografii”, ECH, 1978, 10-12; Iorgulescu, Scriitori, 330-332; Zaciu, Alte lecturi, 188-191; Valentin Tașcu, „Radiografii”, CRC, 1979, 3; Nicolae Manolescu, Cronicarul literar, RL, 1979, 4; Adrian Popescu, Decizie și expresivitate, TR, 1979, 6; Mircea Popa, Între subiectiv și obiectiv, TR, 1979, 6; Victor Felea, O pledoarie pentru critică, TR, 1979, 6; Valentin Tașcu, Radiografia critică, TR, 1979, 6; Cristian Livescu, „Radiografii
POANTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288857_a_290186]
-
POPESCU, Radu (1.I.1913, București - 31.VII.1985, București), cronicar dramatic. Este fiul Ecaterinei și al lui Tudor Popescu, avocat. Învață la București, unde va absolvi Liceul „Gh. Lazăr” (1930) și va urma cursurile Facultății de Drept, încheiate în 1934, studiind apoi și la Paris. După absolvire va fi scurtă
POPESCU-20. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288941_a_290270]
-
ocupă de montări din dramaturgia universală (Shakespeare, John Arden, Jean Anouilh ș.a.). Vivacitatea stilistică ar fi caracteristica prin care ar putea fi definită maniera critică a lui P., trăsătură prezentă în analiza literar-dramaturgică a pieselor, dar mai ales în portretizări. Cronicarul știe să evalueze și relația autor-regizor, așa cum se întâmplă, bunăoară, când vorbește despre Horia Lovinescu: „Cum spuneam, Lovinescu are forța sa de rezistență (care nu e, în orice caz nu în primul rând, forța directorială) în fața regiei și regizorilor, forță
POPESCU-20. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288941_a_290270]
-
magistrat la Craiova. Debutează în „Noua revistă olteană” (1903), unde susține cronica literară și publică versuri. Prima carte, Viorele, îi apare în 1904. Colaborează la „Viitorul”, „Apărarea națională”, „Noua revistă română”, „România jună”, „Ramuri”, „Românul literar”, „Sămănătorul”, „Revista modernă”, „Carmen”, „Cronicarul”, „Literatorul”, „ Revista idealistă”, „Convorbiri critice”, „Luceafărul”, „Presa Olteniei”, „Gorjanul”, „Situația”, „Jurnalul”, „Condeiul” ș.a. A mai semnat cu pseudonimele Alexandru Amar, Polyclet, I. Polyclet, I.C.P. Polyclet. Prin versurile din Viorele și din Zări albastre (1913) P.-P. ilustrează în registru minor
POPESCU-POLYCLET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288952_a_290281]
-
al publicației româno-italiene „România”, apărută la Roma. Din 1962 până la sfârșitul vieții îngrijește redacțional „Revista scriitorilor români”, periodic tipărit la München sub egida Societății Academice Române. Prezența lui P. la manifestările culturale ale exilului este deosebit de semnificativă. El este principalul cronicar al literaturii românești din exil. În anii ’60, în paginile revistei „La Fiera letteraria”, prezintă cele mai însemnate opere ale scriitorilor români din țară și din afara ei. Scrie nu numai despre Mircea Eliade, Vintilă Horia, Eugen Ionescu și Emil Cioran
POPESCU-16. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288937_a_290266]
-
ori racordări la ultimii șaizeci-șaptezeci de ani: e vorba, undeva, de legionari, apoi de vremea în care existau „domnu’ Prim de la județ” și „președintele de CAP”, dar e vorba și de anii de după 1989. Scriitorul nu face însă operă de cronicar, nici de sociolog ori de etnograf. Iar timpul istorisit e mai degrabă unul circular, sugestie a eternei întoarceri. Oricum, importantă e „istoria mică”, privind familia, comunitatea, sinele, faptele de viață așa-zis neînsemnate și comune, cărora le este descoperit și
POPESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288924_a_290253]
-
datorat lui P., invoca idealul unui „tradiționalism dârz, evolutiv”, edificat pe cuvântul „neuzat”, mustind de dărnicia pământului natal. Prezent aici cu poeme, redactează, alături de N. Albu și V. Copilu-Cheatră, rubrica de recenzii „Cărți”, precum și rubrica „Cronica”. Nu a fost un cronicar sistematic și de doctrină, dar, ghidat mai ales de intuiție, a lăsat aprecieri sigure despre Ștefan Petică, Ion Minulescu, G. Ibrăileanu, Anton Holban, Aron Cotruș, Al. Dima, Tudor Arghezi, Matei Alexandrescu, Radu Boureanu ș.a. În 1939 tipărește în „Lanuri” eseul
POPA-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288908_a_290237]