27,663 matches
-
bine, În perioada În care montam În Cluj. I-am apreciat (mereu) cultura, echi librul judecății, bunul gust. Calități pe care le regăsesc acum În cronicile strînse În volumul Flashback teatral ( editura Tribuna, 2006). Sunt cronici publicate timp de un deceniu și jumătate În diverse ziare și reviste ardelene și dau samă despre reprezentații din Cluj, Turda și Petroșani. Spectacole mari sau medii ; cu texte mari sau medii ; cu actori și regizori pe măsură. Dar sunt cronici captivante, tușante, scrise cu
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
spectator Împătimit, Ion Sava, N.I.Popa, Manole Foca, Mihai Grosariu, Alfons Radvanschi ș.a., distinsa profesoară vorbește despre destinul meandrat al facultății ieșene de teatru, trece-n revistă cîte va cărți despre teatru, comentează spectacolele Naționa lului văzute-n aceste două decenii sau matineele teatrului Luceafărul. E, deci, fără Îndoială, un tur de forță al teatrologului și o utilă mărturie, documentată și obiectivă, de care au egală nevoie cei citați (m-a bucurat să mă re găsesc, nu o dată, printre dînșii!) și
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
pe scena actuală a Luceafărului, În ziua În care a fost dată În folosință. Îmi făcea plăcere să-l reîntîlnesc : avea o siguranță remarcabilă, transmitea calm și relaxare. Teo detensiona totul În jurul său! Au trecut anii - așa, cam la un deceniu - și făceam naveta BÎrlad/Iași. Într-una din zile, mă trezesc că sunt invitat la masa sa de la ...vagon restaurant. Punem de-un proiect - Volpone. Era și Dionel Vitcu la masă, care ar fi urmat să joace Mosca. Totul părea
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
-mi pare că te văd!”... După o pauză, replică :” Îți dai seama că eu nu-ți pot răspunde la fel!”... Teo VÎlcu - o instituție. A cărei lipsă o simțim , azi, cu toții... Pe Vasilica Oncioaia am cunoscut-o acum aproape două decenii, cînd venise să se angajeze la teatrul În care lucram. Mi-a plăcut, s-a angajat, a și jucat În două-trei mon tări de-ale mele, apoi a dispărut. Am aflat că era studentă. A terminat facultatea și iar a
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Biblioteca revistei Familia, 2005) la răsfoit, nu știu de ce, de la coadă, spre Început : și am (re) descoperit , În pliurile memoriei mele imperfecte, montări importante ale teatrului orădean ( instituție pe care istoricul a slujit-o cu pasiune, devotament și pricepere, trei decenii ) și nu numai; mi-am reamintit, văzînd fotografiile din addenda, de Ciocîrlia lui Penciulescu, de D-ale...semnat de Moisescu, Dictatorul lui Savin, Apus de soare al Nicoletei Toia, Emigranții și Astă seară se improvizează ale lui Colpacci, Amadeusul lui
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
la gândul că, peste un an, doi, o să-și târâie târlicii pe balcon, cu ochii după poștașul care să-i aducă pensia. Mai era însă până atunci, moșul dorindu-și mai mult ca sigur să moară eroic peste încă un deceniu, două de acum încolo, perorând senil în amfiteatru, dinaintea unor studenți plictisiți care să-i amintească unde rămăsese, atunci când și-ar fi pierdut șirul. N-ar fi fost oricum nicio noutate, chestia asta întâmplându-i-se destul de frecvent și azi
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
și ea bagatela aia de diplomă de bacalaureat. Cu vreun trimestru mai înainte să devină cadru universitar. Din acel moment, bănuiesc eu, trăia cu impresia că este o doamnă. Impresie pe care și-o menținea și azi, "după aproape patru decenii de apostolat în învățământul superior românesc", cum îi plăcea să sublinieze de ceva vreme, la fiecare deschidere de an universitar. Asta deși ar fi putut ieși, naibii, la pensie de o grămadă de timp. Însă simțul datoriei și adânca preocupare
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
voi da spre publicare mai jos, fără a face vreo aluzie la scrinul cel vechi, “de stil rococo original”, ornamentat cu “medalioane de porțelan”, din Scrisorile unui egoist, a lui I.L.Caragiale, găsim un fel de reluare în jurnalul următorului deceniu, al nouălea, a Mâncătorilor de etichete, jurnal scris de Gerard, prin 1977. Capitolul I. Mitul Contesei de Bethlen 1. “Întrebarea cum vor învia la A doua Venire cei înmormântați fără cap, și mai ales dacă vor învia, la care nu
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
la care nu puteau răspunde nici măcar cei mai versați teologi, chiar până și cei necontaminați fie de materialismul dialectic și istoric la modă, fie de teoria cărții lui Erich von Daniken, Amintiri despre viitor-era un lucru care dădea localnicilor, prin deceniul opt, prea puține dureri de cap dar ideea cum că au fost nopți în care, zice-se, au apărut acolo în biblioteca orășenească, lumini dubioase, fără ca aceasta să fi fost descuiată de către cineva anume, sau că unul din milițienii paznici
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
la Nietzsche. Asta-i bună! Practic, ceea ce începusem eu să fac în seara de Ajun, era de râsul lumii, cu atât mai mult cu cât fostele statuete nu erau decât niște biete copii. Ca bibelourile de faianță care năpădiseră în deceniile astea, toate casele românilor: cai, câini, pești, pisici, șopârle, crocodili, văcuțe, broaște țestoase, etc. Ca și cum omul nou ar fi regresat într-atât, încât s-ar închina azi la tot felul de animale primite pe de-a moaca pentru anumite servicii
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
ale lui Alexandru Ivasiuc), mă mulam pe trupul lui ca pe-o tulpină scorburoasă, dar trainică, de salcie bătrână, ca pe-o paradigmă la tot ce adusese vreodată teatrul. Umbra lui mă ajuta tot mai mult să ies din stereotipul deceniului opt; să înțeleg de ce e mai bine ca emisiunea la tvr alb-negru să se încheie la zece seara cu „Hai să dăm mână cu mână” și să înceapă dimineața cu imnul țării, „Trei culori”; de ce e mult mai bine să
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
ar trebui să construiască corpurile noastre într-un TOT care este ființa umană. Dacă nu vom înțelege această legătură între corp și suflet, atunci va fi dificil să avem o împlinire totală. Am înțeles pe parcursul celor mai bine de patru decenii, că viața nu este o luptă sau o întrecere stupidă, ci mai degrabă un proces care îl duce pe om spre maturitate și împlinirea adevăratei lui destinații. Dacă omul își urmărește în mod conștient calea sa interioară, fiecare pas pe
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
dorește să schimbe recolta atunci seamănă ce-a semănat mereu și va recolta tot la fel. Așa este și viața și gândirea noastră, exact cum este ogorul câmpului, nu este simplu să schimbi ceva, care s-a format în patru decenii, cum este în cazul meu și să nu credeți că m-am băgat în nu știu ce grupare sau sectă religioasă. Nu, am reușit să obțin transformarea, doar printr-o educație proprie și același lucru îl fac în continuare, pentru că nu pot
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
m-a introdus În nenumărate site-uri matrimoniale, m-a luat cu el la câteva petreceri online, școlindu-mă În fascinantul domeniu al amorului eteric. Și iată-mă ajuns la vârsta la care „sex“ e, teoretic, doar un prefix În reprezentarea deceniului de viață pe care-l traversezi, marinat cu vopsea de păr și diferite pomezi, Împănat cu minciunelele pe care distanța dintre convivii virtuali nu numai că le acceptă, dar le și Încurajează (pe rețelele de socializare aveam doar patruzeci și
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
povestirii, dar nu la momentul În care, Înconjurată de blănuri de leopard sau abia umbrită de cârcelul fin al costumului de baie, se lăfăia În propriii nuri ca Într-o cadă cu spumă, ci mult mai târziu, trei sau patru decenii postfactum, când fructele seducției i se uscaseră de mult și se avântau spre poale, iar pielea Îi atârna În falduri ca o togă de senator roman. Îți pierea orice chef de șuetă când antilopele din partea epică apăreau În secțiunea video
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
îmbrățișat la început utopia marxistă (ori poate tocmai de aceea!), I. D. Sîrbu va deveni un acerb critic al ei, aidoma unor Arthur Koestler, Leszek Kolakowski, Alexandr Soljenițîn, cînd va constata oripilanta-i degradare în forma practicilor staliniste. în ultimele decenii de viață, Sîrbu s-a manifestat ca un adversar virulent, plin de vervă sarcastică, al "epocii de aur", stigmatizate de cultul delirant al cîrmaciului, neezitînd a scrie astfel: Sfîrșitul de lume se confundă cu viitorul de aur, în fața vechiului apocalips
Inepuizabilul Ion D. Sîrbu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9162_a_10487]
-
relief, Sîrbu s-a afirmat la un mod decisiv abia postum, prin romanele Adio, Europa!, Lupul și Catedrala, prin Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, ca și printr-o copioasă corespondență. Prin mijlocirea primelor două titluri, să admitem că romanul "obsedantului deceniu", o rețetă acceptată de regim deoarece nu trecea dincolo de unele aluzii critice, de așa-numitele, tandru, "șopîrle", acceptînd teza mincinoasă că odată cu Ceaușescu s-ar fi inaugurat o perioadă a "comunismului de omenie" și că, automat, toate ticăloșiile totalitarismului roșu
Inepuizabilul Ion D. Sîrbu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9162_a_10487]
-
unor profesori de aur: Aurel și Victoria Costescu-Duca. A învățat meserie chiar și de la un idol între cântăreții generației antemergătoare: Dinu Bădescu. A avut șansa de a găsi la Opera Română, așa cum exista ea la Cluj și la București în deceniul al șaselea, un mod de a trăi - integral - în teatru. Acolo unde un miracol se întruchipa.Trecător. Seară de seară altul. Fără o astfel de credință, devoratoare, profesiunea aceasta nu poate să se convertească în artă creativă. El era în
La despărțirea de un mare artist by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/9170_a_10495]
-
de buchetele de flori, lăsa impresia unei ființe care participa la un spectacol ce n-o privea direct. Doar politețea și simțul datoriei au făcut-o să stea acolo, la dispoziția presei, tocmai ea, femeia care se încăpățânase de multe decenii să nu stea la dispoziția nimănui. Vestea primirii Nobelului a surprins-o în timp ce se întorcea de la cumpărături: jurnaliștii s-au repezit asupra ei precum ulii, gata să înșface măcar o bucățică din această femeie măruntă, îmbrăcată în haine largi, colorate
Doris Lessing, pe treptele casei by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9155_a_10480]
-
i se iartă acest lucru. Până la un punct, Doris Lessing ar corespunde portretului-robot: multe din cărțile ei arată o puternică implicare socială, proslăvind binecunoscutele valori cu care s-a hrănit umanitatea de la Revoluția Franceză încoace. Problema e că, de câteva decenii, Doris Lessing nu mai e Doris Lessing. Membră a partidului comunist, posesoare ardentă de carnet roșu, feministă acerbă, sprijinitoare a mișcărilor de eliberare din Africa, ea a făcut o rotație de o sută optzeci de grade, lăsând pe mâinile altora
Doris Lessing, pe treptele casei by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9155_a_10480]
-
și își recapătă tonusul vital și privirea senină doar atunci când își evocă anii de copilărie, adolescența și prima tinerețe, cu neuitatele lor trăiri, experiențe, împliniri și deopotrivă cu erorile și neîmplinirile lor: "E minunat să luneci dus-întors prin vremi, înghițind deceniile ca pe stridii" (p. 173). De ce cartea aceasta ne apare mai originală și mai convingătoare decât multe din scrierile "non fiction", care circulă astăzi? Pentru că, în mod remarcabil și surprinzător, evocând anii "obsedantului deceniu", autorul nu înnegrește și nu anatemizează
Portret al artistului în tinerețe și la maturitate by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/9168_a_10493]
-
să luneci dus-întors prin vremi, înghițind deceniile ca pe stridii" (p. 173). De ce cartea aceasta ne apare mai originală și mai convingătoare decât multe din scrierile "non fiction", care circulă astăzi? Pentru că, în mod remarcabil și surprinzător, evocând anii "obsedantului deceniu", autorul nu înnegrește și nu anatemizează totul fără discernământ, ci face disocierile necesare, sesizând că, în ciuda vicisitudinilor istorice, acelea au fost "ultimele timpuri normale" (p. 90), pe care el, cel născut la începutul epocii postbelice, a avut norocul să le
Portret al artistului în tinerețe și la maturitate by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/9168_a_10493]
-
îi corespunde câinele comunitar" (p. 69). Un avocat iscusit se dovedește, pe de altă parte, autorul, atunci când își construiește pledoaria, plină de probe peremptorii, în favoarea tineretului din generația 60, căreia și el îi aparține. Cine ar crede, astăzi, că în deceniul șapte tinerii nu știau decât să scandeze lozinci și să-i aplaude pe conducători de 1 Mai și 23 August se înșală. În mod aproape patetic, autorul ține să precizeze: "Tinerii de atunci se mulțumeau cu mai nimic și tot
Portret al artistului în tinerețe și la maturitate by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/9168_a_10493]
-
simpatici. Credeți-mă!" (p. 159). Crescut în Bucureștiul acelei epoci, memorialistul a beneficiat din plin de liberalizarea regimului comunist la sfârșitul epocii Dej și din primii ani ai epocii Ceaușescu, care a dat românilor atâtea speranțe, infirmate, din nefericire, în deceniile următoare. El își aduce aminte cu nostalgie de "ceaiurile" dansante ale tinerilor șaizeciști, de idilele romanțioase înfiripate precoce, pe băncile școlii sau în vecinătățile locuințelor de la bloc, și cărora nici un politruc și nici vreo altă opreliște de ordin ideologic nu
Portret al artistului în tinerețe și la maturitate by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/9168_a_10493]
-
România. Expoziția Arta plastică slovacă 1960-2000 prezintă o colecție relativ nouă și nu dintre cele obișnuite. Artiștii care vor expune operele lor publicului românesc sunt foști disidenți. E vorba de autori care au început să se formeze încă în atmosfera deceniului șase al secolului XX, într-un mediu deschis și internaționalizat, după care a urmat riposta sovietică și invazia trupelor Tratatului de la Varșovia (în afara României) în Cehoslovacia în 1968. De atunci aceștia s-au aflat în opoziție cu arta oficială a
Arta plastică din Slovacia la București by Libusa Vajdova () [Corola-journal/Journalistic/9196_a_10521]