6,859 matches
-
să învețe să trăiască singură, fără sfatul și prezența lui”. Petru devenise rege, iar conducerea până la majorat aparținea Regenței, Principele Regent Paul deținând un rol important. Ca regină-mamă Mignon stabilise un principiu important pentru stabilitatea țării și siguranța politică a dinastiei: „Am stabilit o regulă, nu părăseam țara atunci când Paul nu era acolo, iar Paul nu pleca dacă nu eram prezentă”. Exista în continuare teama de un asasinat și protecția Regelui minor era importantă. Funeraliile organizate de sârbi defunctului lor rege
Regina Maria a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/304384_a_305713]
-
lungul istoriei, a fost aplicat, cu intermitențe, atât popoarelor de origine indo-europeană, deci ariană, care trăiau în Podișul Iranului, cât și Podișului însuși. Triburile perșilor, stabilite în sud-vestul Iranului (Persia), sunt unificate, potrivit tradiției, către 700 î.Hr., de Ahaimene, întemeietorul dinastiei Ahemenizilor. Succesorul său, Teispe extinde posesiunile Persiei spre apus. Cyrus I recunoaște suzeranitatea Asiriei, iar Cambyses I (600-559 î.Hr.) pe al Mediei.). Cyrus II cel Mare (559-529 î.Hr.), una din cele mai strălucite personalități ale antichității, transformă în numai trei
Istoria Iranului () [Corola-website/Science/304399_a_305728]
-
Bactriana, Sogdiana, și altele. Profitând de slăbirea Regatului Noului Babilon în urma unor conflicte interne, Cyrus ocupă în 539 î.Hr. Babilonul, anexând apoi toate posesiunile Regatului Caldeu din Siria, Fenicia, Țara Israel, până la granițele Egiptul Faraonic. Imperiul persan este condus de dinastia Ahemenidă în perioada 550-330 î.Hr. Între 492-479 î.Hr., încercările imperiului persan de a cuceri Grecia eșuează. La apogeul întinderii sale teritoriale pe la 500 î.Hr., îi aparțineau și porțiuni din Libia, Grecia, Bulgaria, Pakistanul de azi precum și teritorii în Caucaz, Sudan
Istoria Iranului () [Corola-website/Science/304399_a_305728]
-
Mare în 330 î.Hr.. După o scurtă stăpânire a lui Alexandru cel Mare, părți din Persia sunt anexate de Imperiul Seleucid (elenistic) între 312-140 î.Hr.. După 140 î.Hr., Persia devine parte a Imperiului part până în 224 AD. În perioada 224-651, Dinastia Sasanidă conduce imperiul persan și Zoroastrismul devine religie oficială dominantă. În anul 651, statul sasanizilor a fost cucerit de arabi. În 637, Persia este cucerită de armatele califului Umar după câteva mari bătălii. Ultimul conducător sassanid, Yazdegerd al III-lea
Istoria Iranului () [Corola-website/Science/304399_a_305728]
-
dintr-o provincie în alta până când este ucis la Merv în 651. În 674, musulmanii cuceresc Marele Khorasan (care cuprindea părți ale provinciei moderne iraniene Khorasan, din Afganistan și părți din Transoxiana). Cucerirea musulmană a Persiei a dus la sfârșitul dinastiei Sassanide și la sfârșitul Zoroastrismului. De-a lungul timpului, majoritatea iranienilor s-au convertit la Islam. În secolul al IX-lea apare limba persană modernă (sau Farsi), scrisă cu caractere arabe. Până în secolul al XIII-lea ca urmare a declinului
Istoria Iranului () [Corola-website/Science/304399_a_305728]
-
a lungul timpului, majoritatea iranienilor s-au convertit la Islam. În secolul al IX-lea apare limba persană modernă (sau Farsi), scrisă cu caractere arabe. Până în secolul al XIII-lea ca urmare a declinului Califatului islamic se ridică la putere dinastia Selgiuc Turcă. În 1220, Iranul condus de dinastia Khwarezmian este invadată de forțele mongole conduse de Ginghis Han. După moartea acestuia, Iranul este condus de câțiva conducători mongoli. Hulagu Han fondează în 1256 Ilhanatul și în 1258 cucerește Bagdadul și
Istoria Iranului () [Corola-website/Science/304399_a_305728]
-
la Islam. În secolul al IX-lea apare limba persană modernă (sau Farsi), scrisă cu caractere arabe. Până în secolul al XIII-lea ca urmare a declinului Califatului islamic se ridică la putere dinastia Selgiuc Turcă. În 1220, Iranul condus de dinastia Khwarezmian este invadată de forțele mongole conduse de Ginghis Han. După moartea acestuia, Iranul este condus de câțiva conducători mongoli. Hulagu Han fondează în 1256 Ilhanatul și în 1258 cucerește Bagdadul și ucide pe ultimul calif abbasid. Expansiunea în vest
Istoria Iranului () [Corola-website/Science/304399_a_305728]
-
1260. În mijlocul secolului al XIV-lea, ciuma neagră ucide cca. 30% din populația Persiei. Iranul va rămâne divizat până la apariția lui Timur. Acesta invadează cu multă cruzime Iranul în 1381. În 1501, șahul Ismail I devine primul conducător islamic al dinastiei safevide. Acesta proclamă islamul șiit ca religie de stat. În 1639, Tratatul de la Qasr-e Shirin (sau Tratatul lui Zuhab) pune capăt a 150 de ani de război cu imperiul otoman. Între 1722-1723 are loc primul război persoano-rus, iar în perioada
Istoria Iranului () [Corola-website/Science/304399_a_305728]
-
lui Zuhab) pune capăt a 150 de ani de război cu imperiul otoman. Între 1722-1723 are loc primul război persoano-rus, iar în perioada 1826-1828 cel de-al doilea război persoano-rus. Rusia preia controlul Caucazului de la Iran. În 1736, Nadir Shah (dinastia Afshar) devine monarh punând capăt dinastiei safevide. Între 1914-1918 Iranul condus de Ahmad Qajar își declară neutralitatea, dar este scena unor lupte grele duse în timpul primului război mondial. În 1935 se adoptă oficial denumirea Iran. Șahul Reza Pahlavi este forțat
Istoria Iranului () [Corola-website/Science/304399_a_305728]
-
de ani de război cu imperiul otoman. Între 1722-1723 are loc primul război persoano-rus, iar în perioada 1826-1828 cel de-al doilea război persoano-rus. Rusia preia controlul Caucazului de la Iran. În 1736, Nadir Shah (dinastia Afshar) devine monarh punând capăt dinastiei safevide. Între 1914-1918 Iranul condus de Ahmad Qajar își declară neutralitatea, dar este scena unor lupte grele duse în timpul primului război mondial. În 1935 se adoptă oficial denumirea Iran. Șahul Reza Pahlavi este forțat să abdice ca urmare a unei
Istoria Iranului () [Corola-website/Science/304399_a_305728]
-
era și cu cele trei biserici medievale existente care o dată cu schimbarea stăpânitorilor, își schimbau închinarea confesională devenind Latine sau Ortodoxe în funcție de momentul respectiv. În 1301 este pomenit Ban de Severin Teodor Voitici care împreună cu fiul său Ioan, profitând de stingerea dinastiei Arpadiene, cu ajutorul despotului de Vidin, Mihail Șișman, refuză autoritatea noului suveran Carol Robert de Anjou. Până în 1330 Severinul rămâne în stăpânire munteană. În lupta pentru Cetatea Severinului a murit Litovoi în 1272, când refuză să mai fie vasal Regelui Ladislau
Banatul Severinului () [Corola-website/Science/304418_a_305747]
-
de 4 iulie, arhiducele Carol realizează că se pregătește un eveniment important și, spre ora 19, îi scrie fratelui său, arhiducele Ioan de Austria, să își aducă trupele în apropierea armatei principale: „Bătălia de aici de la Marchfeld va determina soarta dinastiei noastre... Vă solicit să mărșăluiți imediat, pentru a vă alătura aripii mele stângi, lăsând în urmă orice bagaje sau alte obiecte ce v-ar putea încetini.” Arhiducele Ioan se afla în apropiere de Pressburg, la nici 40 de kilometri distanță
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
bulgari din orașele Bolğar și Bilär au venit în Kazan, oraș care între timp fusese distrus de către mongoli. Kazan a devenit capitala de provincie (ducat) al Hoardei de Aur. În 1430, tătarii au uzurpat puterea ducatului care era condus de dinastia bulgară înainte. După dispariția Hoardei de Aur, Kazan a devenit capitala puternicului Hanat al Kazanului (1438). Bazarul orașului, care se numea Taș Ayaq (Picior de piatră) a devenit cel mai important centru commercial din regiune, cunoscut în special pentru obiectele
Kazan () [Corola-website/Science/297975_a_299304]
-
mileniului II, Tonga a fost un regat puternic, cu tendințe imperialiste, care se întindea din actualul teritoriu al Insulelor Fiji până în Insulele Societății din actuala Polinezie Franceză. Acest regat cuprindea și o parte din Micronezia - teritoriul actualului stat Kiribati. Prima dinastie legendară a Regatului Tonga a fost Tu’i Tonga, fondată de triburile venite din Samoa. A fost urmată de Tu’i Ha’atakalua- cea mai durabilă, dar a pierit odată cu regatul lui George Tupou, iar dinastia Tu’i Kanotupolu a
Tonga () [Corola-website/Science/297970_a_299299]
-
actualului stat Kiribati. Prima dinastie legendară a Regatului Tonga a fost Tu’i Tonga, fondată de triburile venite din Samoa. A fost urmată de Tu’i Ha’atakalua- cea mai durabilă, dar a pierit odată cu regatul lui George Tupou, iar dinastia Tu’i Kanotupolu a fost fondată de George Tupou I, și domnește și astăzi. Olandezii Willem Corneliszoon Schouten și Abel Janzsoon Tasman sunt primii europeni care au vizitat insulel Tonga, în 1616 respectiv 1643. Marele căpitan englez James Cook întreprinde
Tonga () [Corola-website/Science/297970_a_299299]
-
(800-888) este un termen istoriografic care se referă la regatul francilor condus de dinastia Carolingiană în Evul Mediu Timpuriu. Datorită unei succesiuni de regi slabi și epuizării pământurilor pe care le dăruiseră pentru a-și asigura fidelitatea aristocrației, dinastia merovingiană a pierdut treptat puterea reală. Ultimii reprezentanți ai ei, „regii trândavi”, lăsaseră conducerea regatului
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
(800-888) este un termen istoriografic care se referă la regatul francilor condus de dinastia Carolingiană în Evul Mediu Timpuriu. Datorită unei succesiuni de regi slabi și epuizării pământurilor pe care le dăruiseră pentru a-și asigura fidelitatea aristocrației, dinastia merovingiană a pierdut treptat puterea reală. Ultimii reprezentanți ai ei, „regii trândavi”, lăsaseră conducerea regatului majordomilor. Pipinizii aveau domenii importante în zona Belgiei actuale și reprezentau marea aristocrație francă din nord, ceea ce explică și treptata consolidare a puterii lor. Carol
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
prestigiul prin înfrângerea arabilor, ce efectuau raiduri din ce în ce mai îndrăznețe în Occident, la Poitiers (732). Pepin cel Scurt (majordom între 741-751) hotărăște să transforme puterea efectivă pe care o deținea într-o regalitate de drept. În timpul domniei lui Clovis I din dinastia Merovingienilor, francii au câștigat supremația în Europa de Vest. Conflictul care va caracteriza întreaga istorie medievală din punct de vedere social și politic, cel dintre suveran și prinții autohtoni, a apărut dupa moartea lui Clovis. Au fost necesare concesii înainte ca nobilimea
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
au cedat în cele din urmă în fața Carolingilor, foștii majordomi ai palatului. Carol cel Mare, primul împărat al Sfântului Imperiu Roman, s-a remarcat dintr-un lung șir de conducători Carolingieni încununați cu succese. În timpul domniei lui Clovis I din dinastia merovingienilor, francii dornici de expansiune, au intrat în conflict cu Siagrius, ultimul guvernator roman local. Dupa ce l-a înlaturat în anul 486, Clovis și-a extins considerabil teritoriul, transformând mica stăpânire din jurul orașului Cambrai, moștenită de la părintele său Childeric
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
din provincii. S-a consolidat puterea nobilimii locale în derimetrul autorității centrale. Cele trei regate aveau câte un majordom al palatului, care îl reprezenta pe rege și se bucura de o putere considerabilă. Dagobert I a fost ultimul suveran din dinastia Merovingienilor care a stăpânit un regat unit, între 629-639. Disensiunea din interiorul dinastiei a facilitat ascensiunea Carolingienilor. Singura sursă demnă de încredere a acestei perioade este Liber Historiae Francorum, cealaltă sursă dăn epocă, Annales Mettenses Priores fiind o lucrare menită
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
trei regate aveau câte un majordom al palatului, care îl reprezenta pe rege și se bucura de o putere considerabilă. Dagobert I a fost ultimul suveran din dinastia Merovingienilor care a stăpânit un regat unit, între 629-639. Disensiunea din interiorul dinastiei a facilitat ascensiunea Carolingienilor. Singura sursă demnă de încredere a acestei perioade este Liber Historiae Francorum, cealaltă sursă dăn epocă, Annales Mettenses Priores fiind o lucrare menită să-i glorifice pe carolingieni, compilată la Saint-Denis în 806. Au existat și
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
Liber Historiae Francorum, cealaltă sursă dăn epocă, Annales Mettenses Priores fiind o lucrare menită să-i glorifice pe carolingieni, compilată la Saint-Denis în 806. Au existat și alte cronici ce s-au pierdut, altele fiind modificate în concordanță cu viziunile dinastiei carolingiene în pirivința merovingienilor. Analele regatului franc consideră anul 741 ca fiind punctul de pornire al epocii carolingiene. Familia carolingiană este originară din rândul familiilor aristocratice din regatul franc merovingian. În Austrasia, la începutul secolului al VII-lea, s-au
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
în Pepin și Arnulf care l-au susținut în 613 în efortul de preluare a tronului. Înainte de a muri în 639, Pepin a aranjat căsătoria fiicei sale, Begga, cu Asegisel, fiul lui Arnulf, unirea celor două neamuri punând bazele viitoarei dinastii Carolingiene, care și-a început ascensiunea la sfârșitul secolului al VII-lea prin Pepin de Herstal, fiul lui Asegisel. Grimoald, fiul lui Pepin de Landen, a încercat să ajungă pe tron,dar a eșuat din cauza opoziției nobiliare din Neustria și
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
sprijinul papei Ioan al VIII-lea. S-a îmbolnăvit și a murit pe 6 octombrie 877. A urmat o perioada de instabilitate în Franca apuseană. Urmașii săi au acordat onoruri, domenii , abatii și comitate pentru a atrage fidelii, formându-se dinastii de deținători ereditari de funcții comitale, aristocrația devenind indispensabilă pentru menținerea puterii regale. Autoritatea regelui s-a diminuat, iar forțele locale s-au extins și au devenit autonome. În final, succesiunea de regi minori sau neexperimentați au dus la stingerea
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
de deținători ereditari de funcții comitale, aristocrația devenind indispensabilă pentru menținerea puterii regale. Autoritatea regelui s-a diminuat, iar forțele locale s-au extins și au devenit autonome. În final, succesiunea de regi minori sau neexperimentați au dus la stingerea dinastiei Carolingienilor. Cei doi regi încoronați de magnații regatului în 880, care au împărțit Francia apuseană: Ludovic al III-lea (Neustria) și Carloman (Aquitania) au murit la scurt timp. Carol cel Gros a reunificat nominal Francia Apuseană fără Provența, Francia răsăriteană
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]