4,425 matches
-
a fi onorați, dacă în ei nu există dorința de a ne ajuta? Dacă Jupiter rămâne surd față de cine îl imploră, de ce victima lovită trebuie să se prosterneze în fața templului lui Jupiter?" (v. 24-25). Pentru cei care știu din alte epistole identitatea pe care Ovidiu o stabilește între Jupiter și Augustus, actualul limbaj, chiar sub camuflaj religios, devine cât se poate de clar. De fapt, poetul afirmă categoric: Dacă Jupiter (Augustus) rămâne surd la ceea ce-i spun eu, cel care îl
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Maximus și alții, împotriva cărora s-ar fi putut îndrepta represaliile lui Augustus, în cazul unei atitudini și mai fățiș dușmănoase din partea poetului. Lui Carus, poet epic și prieten dintre acei "prieteni de care nu se îndoiește", îi este dedicată epistola Ex Ponto, IV, XIII. Cum s-a spus, poate i-au mai fost adresate și alte scrisori din Tristele, dar nu toate acestea sunt recunoscute de comentatori ca fiindu-i destinate lui Carus și, de aceea, nu le vom lua
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
încredere ai lui Ovidiu, care, după exil, nu l-au abandonat pe poet numai pentru a-i face pe plac lui Augustus (jignindu-l poate în acest fel pe Augustus, se dă de înțeles cu altă ocazie). Nu lipsesc din epistola în discuție referiri care să dezvăluie, poate cu o mai mare precizie, sentimentele politice ale lui Carus. Din punctul nostru de vedere, este vorba de aluzia la opera epică a lui Carus și anume Heracleida care "dezvăluie forța demnă a
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Brutus împotriva lui Tarquinius Superbus și al doilea Brutus împotriva lui Cezar. C. Pomponius Graecinus 258 a fost un prieten destul de apropiat de Ovidiu încă din tinerețe 259. Este consulul din 769 a.u.c. (= 16 d.H.). Ovidiu îi adresează epistolele Ex Ponto, I, VI; II, VI; IV, IX. În Pontica I, VI, Ovidiu își exprimă certitudinea că, atunci când prietenul său Graecinus a aflat de relegarea sa, s-a întristat: Graecinus are o inimă foarte sensibilă, înnobilată încă și mai mult
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
triumphalia. Din Epist. Ex Ponto, II, II, 83, reiese faptul că a luat parte la triumful lui Tiberiu din Iliria 277. Lui Messalinus, Ovidiu îi adresează două scrisori ex Ponto: I, VII și II, II278. Se poate spune că în epistola I, VII, ambiguitatea expresiei ovidiene atinge apogeul. Ovidiu declară că este singurul din familia lui Messalinus aruncat la capătul lumii, în condiții atât de vitrege de climă, civilizație și oameni 279. Dar totuși, poetul își dă seama ca afirmația de
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
statuilor sale ecvestre și Miron aceleia a faimoasei sale junci, tot așa poetul din Sulmona e o parte, și nu ultima, din operele lui Sextus: mai mult, e un dar, o operă a bunătății lui grijulii (tutela). În a patra epistolă, după atâta dezolare, Ovidiu dezvăluie bucuria unui fericit presentiment. El povestește că, în timp ce se plimba trist pe plaja din Tomis, i s-a părut că o aripă s-a zbătut în spatele lui. Nu a putut să zărească niciun corp, dar
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
a tiraniei lui Augustus, cum era fără îndoială considerată). Și această supoziție a noastră este într-o oarecare măsură demonstrată de faptul că Augustus a murit, într-adevăr, în timpul consulatului lui Sextus Pompeius. S-ar putea naște bănuiala că întreaga epistolă ar fi fost scrisă de-abia după moartea lui Augustus însuși. Prin urmare, după ce Faima i-a adus celui din Pont un zvon îmbucurător (mai mult, un asemenea zvon îmbucurător: ... laeto Pontum rumore replevit: v. 20), a zburat spre alte
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
lui Gallus în încheierea Georgicelor, ne putem imagina, pe bună dreptate, ce efect, mult mai neplăcut și mai iritant, trebuie să-i fi provocat lui Augustus o asemenea atitudine de "libertate" din partea lui Ovidiu. Se știe mai apoi că în epistola biografică Tristele, IV, X, Ovidiu se desemnează de-a dreptul moștenitor chiar dacă indirect al lui C. Gallus. E de la sine înțeles că Sulmonezul se referă în primul rând la moștenirea literară; dar aceasta nu se poate despărți de moștenirea spirituală
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
În galeria personajelor care alcătuiesc lumea lui Ovidiu se disting cu claritate două personaje care ne atrag în mod deosebit atenția: Fabia, a treia soție a lui Ovidiu, rudă, în ciuda a ceea ce se spune, cu Paulus Fabius Maximus în persoană. Epistolele lui Ovidiu adresate uneia și celuilalt sunt, după părerea noastră, foarte importante deoarece, datorită legăturilor foarte apropiate dintre poet și respectivii destinatari, puteau reieși din versuri, dacă nu afirmații mai puțin imprecise decât cele conținute în scrisorile destinate altor personaje
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Am făcut trimitere la unele dintre aceste rădăcini la începutul lucrării, când vorbeam despre crimen carminis: sunt premizele "metafizico-religioase" ale lumii spirituale ovidiene. Pe acest teren se dezvoltă adevăratele aspecte politice. A) A (treia) soție a lui Ovidiu, Fabia În epistola biografică Tristia IV, X, v. 69-74, Ovidiu face dezvăluiri din propria viață matrimonială: pe vremea când era încă foarte tânăr (puer), i-a fost dată de soție o doamnă care nu a fost nici folositoare, nici demnă; aceasta i-a
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Tomis. Fabiei, Ovidiu îi adresează următoarele scrisori: Tristele, I, VI; III, III; IV, III; V, II (? sau lui Fabius?); V, V; V, XI; V, XIV; Ponticele, I, IV; III, I; III, VII (adresată unor amicis și indirect unor uxori). În epistola Tristele, I, VI, Ovidiu proclamă că mai puțin a fost iubită Lyde de către Antimah din Colofon, mai puțin Battis de amantul ei Fileta din Cos (340-290 î.H.), decât Fabia care a pătruns adânc în inima sa. Aceasta l-a
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
epitaful pe Ovidiu i-l dictează: "Hic ego qui iaceo, tenerorum lusor amorum, Ingenio perii Naso poeta meo. At tibi, qui transis, ne sit grave, quisquis amasti, Dicere: Nasonis molliter ossa cubent"323. Pentru ceea ce ne interesează în acest moment, epistola Tristele, IV, III, este poate cea mai importantă dintre scrisorile adresate Fabiei. Pentru început poetul întreabă stelele (una dintre numeroasele note romantice la Ovidiu) dacă Fabia își mai amintește de el. Apoi imediat se corectează: nefericitule! De ce să cercetezi ceva
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
exilului sulmonezului, în afară de cea mărturisită și oficială din carmen, putea înțelege o asemenea expresie ca pe o exaltare propriu-zisă a adevăratei cauze a relegării, cu care Ovidiu se mândrea și o incita și pe soție să facă la fel. În epistola Tristele, V, II (adresată poate soției sau lui Paulus Fabius Maximus), poetul comunică că e sănătos; corpul s-a obișnuit de-acum cu vitregiile regiunii, însă spiritul este trist: rănile nu se vindecă și încă mai dor, de parcă de-abia
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
dacă vântul ar fi suflat mereu favorabil în pânzele poetului. Poetul încheie prin a cere indulgență de la Cezar, nu ca să nu sufere el însuși, care și-a meritat soarta, ci ca să nu facă să sufere pe nedrept o inocentă. În epistola Tristia, V, XI, Ovidiu se arată indignat pe cineva care a îndrăznit să o numească pe Fabia soție de exilat. Fabia trebuie să suporte totul cu tărie de caracter (perfer et abdura, v. 7), așa cum face el, care s-a
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
a lui Paulus Fabius Maximus: nu trebuie să uităm faptul că de moartea acestuia erau acuzați chiar Ovidiu și Marcia. În Pontice, scrisorile adresate Fabiei foarte puține la număr: doar două alternează cu cele adresate lui Paulus Fabius Maximus. În epistola I, IV, Ovidiu îi scrie Fabiei că a ajuns de nerecunoscut, o adevărată epavă: efectul anilor, desigur, dar și, mai ales, al anxietas animi și al frământărilor continue (continuusque labor, v. 8). Succesiunea neîntreruptă de necazuri l-a îmbătrânit înainte de
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
den Schreiben an den weit jüngeren Cotta Maximus als an den hochangesehenen F(abius)...". Noi, însă, nu reușim deloc să sesizăm vreo schimbare de ton; aceasta poate fi o simplă impresie, bazată pe puține elemente, care se repetă efectiv în epistolele I, IX și III, VIII, dar, din punctul nostru de vedere, a fost interpretată greșit: vom reveni asupra acestui aspect la timpul potrivit. Pentru moment, repetăm, nu există nicio diferență de ton între această scrisoare (I, V) și cea anterioară
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
iuvenis rarissime 378, care i se potrivește mai mult lui M. Aurelius Cotta Maximus (care era mai tânăr decât Ovidiu) decât lui Paulus Fabius Maximus care, dimpotrivă, avea trei ani în plus: dificultatea este insurmontabilă. Și totuși în această lungă epistolă de o sută de versuri, Ovidiu nu are niciodată ocazia să adauge sau să înlocuiască numele Maximus cu cel de Cotta, care e mereu prezent în scrisorile adresate în mod sigur lui Cotta Maximus. Mai mult, în scrisorile adresate lui
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
adauge sau să înlocuiască numele Maximus cu cel de Cotta, care e mereu prezent în scrisorile adresate în mod sigur lui Cotta Maximus. Mai mult, în scrisorile adresate lui Cotta Maximus se remarcă o atmosferă foarte diferită de cea din epistola II, III: o mai mare apropiere aici și un mai mare convenționalism în corespondența cu Cotta. Legăturile cu Cotta sunt de prietenie, dar destul de distante: la un moment dat Ovidiu însuși exprimă îndoieli asupra existenței unei astfel de prietenii, sugerând
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
înțelegem astfel de ce Ovidiu, în perioada care începe cu moartea lui Augustus, care a urmat la puțin timp după cea a lui Paulus, adică într-un interval de aproape patru ani, el, așa de fecund, a compus numai vreo zece epistole din cartea a patra din Ex Ponto 416. Într-un prim moment, după moartea lui Augustus, este posibil ca poetului să-i fi trecut prin minte "prezumția nebunească de a obține iertarea de la Tiberiu", împăratul auster și închis în sine
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
aliquid fecisse, quo iram principis in se quoque verterit". La un asemenea raționament De Jonge opune faptul că 1. Ovidiu, potrivit mărturisirilor sale repetate, a fost "non particeps, sed testis" și 2. a fost doar pedepsit. Cât despre versurile din epistola Ex Ponto, IV, VI, 11 și urm., pe care Nemethy o interpreta ca și noi, în sensul propriu al expresiei și anume că Ovidiu se acuza cu adevărat de moartea lui Paulus, De Jonge 423 vine cu explicația sa: "Cur
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
cititorii să credem în loialitatea sa față de împărat: mai mult, aceasta este preocuparea lui constantă. Declarații de loialitate către Augustus am citit în scrisoarea către Graecinus (Ex Ponto, IV, IX, 105 și urm.). Acestea fuseseră deja exprimate ca jurăminte în epistola unică din cartea a doua din Tristele: "Pe mare, pe pământ, pe puterile cerului, pe tine însuți, zeu între noi prezent [i se adresează lui Augustus], jur: inima mea bătea pentru tine, o preamărite; și am fost al tău cu
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
tuturor mamelor același păcat, chiar cu riscul de a fi "dezaprobat" că nu ar mai fi existat Cezarii. IV. Restaurare: suprimarea libertății de către Augustus. Cum se va vedea, acest aspect este strâns legat de cel anterior 450. Când în unica epistolă din a doua carte din Tristele, Ovidiu insistă asupra libertății de care dispuneau toate manifestațiile artistice din antichitatea greacă și romană, adresează implicit o critică severă lui Augustus pentru că a suprimat această libertate dată romanilor încă din epoca republicană. Ovidiu
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
care constituie de fapt toată cartea a doua, unei cauze inventate sau care nu a prea contat în determinarea exilului poetului, fie ea pe baze reale sau pe baza unui pretext. 96 G. BOISSIER, op. cit., p. 144. 97 În plus, epistola îi este adresată lui Paulus Fabius Maximus, prieten de suflet și de familie al lui Ovidiu, fapt care poate presupune și o anumită doză de sinceritate din partea poetului. 98 Propr. "care ți-a dăunat la un nivel mai înalt" (magis
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
pe acești apropiați ai săi printre care se numără cu siguranță Ovidiu, Rufus Fundanus și Celsus (deocamdată). 179 Ex Ponto, I, IX, 33-40: italicele ne aparțin. 180 Dacă se ține cont de sfaturile date poetului în momentul relegării, de către destinatarul epistolei din Tr., I, V, 1 și urm., și anume, să nu cedeze în fața deznădejdii și să nu-și provoace moartea, se pare că acest personaj trebuie identificat tot cu Celsus. Nu putem rezista tentației unor expresii din citata scrisoare din
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
COLUMBA, L'Impero Romano, Vallardi, Milano, 1944, p. 269-270. Când sulmonezul i se adresează regelui Cotys, oare vrea să facă aluzie la această inconstanță a sentimentelor lui față de romani, în special față de împărat? Dacă ținem cont de întregul context al epistolei pe care o analizăm, se pare că da. 221 Pe această temă s-ar putea menționa cu unele noi aspecte frumoasa teză a lui N.I. HERESCU, Le sens de l'épitaphe ovidienne, în "Ovidiana" cit., p. 420-442. 222 Despre conceptul
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]