KorAP: Find »[drukola/base=evocare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...165 166 167 ...188 >

4,693 matches

Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831

ideile veacului. Ea ajunge la poezie atunci când își lasă în voie afectivitatea și trăirile senzoriale, necenzurându-le deliberat. Trăirea erotică este o vibrație permanentă și mereu nouă în versurile poetelor. De-obicei, erotizarea cuprinde întreaga sferă a existenței; până și evocarea trecutului se închide într-o lume de imagini senzuale, elevate, subțiate însă1. Dacă remarcăm un timbru lucid, care se strecoară, șerpuind subțire, prin lirica feminină, el va avea un caracter chinuit, forțat, adesea neconvingător la Constanța Buzea, Ana Blandiana, Gabriela

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
scunde cu cișmele în curte și poteci de scânduri,/ și umbrarul de viță"), însoțite de un sentiment de însingurare dar și de înstrăinare: "Ca un câine se apropie și-mi caută în ochi/ atunci când îi fluier/ numele straniu,/ numele: Eu." Evocarea lui Zampano, intrusul desuet din "La strada", nu este întâmplătoare și este semnificativă pentru starea poetei. Maria Banuș invocă motivul umbrei, nu cu bogăția interpretărilor deschise de simbol, cunoscută la Arghezi, ci sugerându-ne fantastica neputință de a ieși la

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
Și mai frumoasă decât frumusețea zilei/ copiii din grădina ta să se iubească/ de dragul lor, al soarelui și-al lumii" (Ion Iuga). Istoria reprezintă forța creației care dă certitudini. Nicicând poate nu s-a scris cu atâta pasiune poezii de evocare istorică. Imediat după răsturnarea dictaturii militare, asistăm la evocarea momentelor și a figurilor revoluționare, invocate cu patos Tudor, Bălcescu, Horia, Iancu. Tiparul în care se scrie este neoclasic, retoric și discursiv, cu elemente de mesianism romantic. Treptat, apar figuri de

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
ta să se iubească/ de dragul lor, al soarelui și-al lumii" (Ion Iuga). Istoria reprezintă forța creației care dă certitudini. Nicicând poate nu s-a scris cu atâta pasiune poezii de evocare istorică. Imediat după răsturnarea dictaturii militare, asistăm la evocarea momentelor și a figurilor revoluționare, invocate cu patos Tudor, Bălcescu, Horia, Iancu. Tiparul în care se scrie este neoclasic, retoric și discursiv, cu elemente de mesianism romantic. Treptat, apar figuri de voievozi, eroi naționali, într-o viziune proprie epocii 3

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
invocate cu patos Tudor, Bălcescu, Horia, Iancu. Tiparul în care se scrie este neoclasic, retoric și discursiv, cu elemente de mesianism romantic. Treptat, apar figuri de voievozi, eroi naționali, într-o viziune proprie epocii 3; așa cum s-a mai spus, evocarea istoriei naționale nu apare într-un moment de criză a conștiinței, de prăbușire a valorilor umane, într-un prezent decăzut sau îngenunchiat, ci traduce fapte și evenimente care corespund renașterii noastre naționale, în spiritul generos și entuziast al perioadei de la

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
la origini înseamnă apropierea de ființa noastră cea mai pură, de lumea ei efervescentă, înseamnă a descoperi componența și noblețea originii noastre în evoluția ei spre prezent și spre viitor. Trebuie remarcat faptul că o dată cu apropierea de perioada 1960-1975, în evocarea istorică se cuprind tot mai multe implicații meditative generate de misterul începuturilor, de fantasticul legendar și "dacismul epocii luminilor" (Paul Cornea) al lui Hașdeu. Evocarea istorică devine programatică până la manieră, în poezia de azi, acolo unde talentul este palid și

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
spre prezent și spre viitor. Trebuie remarcat faptul că o dată cu apropierea de perioada 1960-1975, în evocarea istorică se cuprind tot mai multe implicații meditative generate de misterul începuturilor, de fantasticul legendar și "dacismul epocii luminilor" (Paul Cornea) al lui Hașdeu. Evocarea istorică devine programatică până la manieră, în poezia de azi, acolo unde talentul este palid și primează voința de-a scrie cu orice preț. Poeții de azi, foarte mulți la număr, ancorează într-o evocare ce arată interes și pasiune pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
luminilor" (Paul Cornea) al lui Hașdeu. Evocarea istorică devine programatică până la manieră, în poezia de azi, acolo unde talentul este palid și primează voința de-a scrie cu orice preț. Poeții de azi, foarte mulți la număr, ancorează într-o evocare ce arată interes și pasiune pentru trecutul istoric, care constituie unul din elementele de bază în viziunea asupra existenței noastre aflată în perioada celor mai spectaculare transformări sociale. Mihai Beniuc, încă din "Cântecele de pierzanie", îi evocă pe Horia și

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
exemplu confraților, dar am fi dorit mai multă migală în realizarea versului și mai multă interpretare. Vremile de răscoale evocate de poeții contemporani trebuiau cuprinse în relații ale permanenței, ca un act prelungit firesc în timp. Abia cu Tudor Arghezi, evocarea istorică va realiza arta în poeme de mare amploare. Poetul invocă legende biblice, motive folclorice, evocă martirajul eroilor naționali, și prin "Judecata de apoi" rostește osânda celor care au săvârșit masacrul din 1907. Poemul "1907" este un model de căutare

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
unei autenticități lirice, de investigație și cizelare superioară, în contrast cu rudimentaritatea estetică proliferantă în anii 1955 1960. Arghezi dă din nou exemplul fuzionării "slovei de foc" și a "slovei făurite", chiar dacă astăzi avem rezerve față de unele tablouri panoramice, scene dialogate și evocări din cadrul poemului. Volumul a rămas deschis unui teren de forme ce se vor întruchipa în alte și alte valori, în creația de mai târziu a poeților contemporani. Arghezi se impune cu un univers cunoscut în estetica lui: folclorul, istoria, Biblia

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
lui. Amintirile sunt spicuiri desprinse și întrupate din peisaj, fără dramatism, fără neliniștea ciclului "Ștefan și oamenii", de aceea vibrația este estompată în pânze statice, nu lipsite, însă, de armonie cu elemente proprii primului volum, "Poezii" (1950). Din acest moment, evocarea istorică este un prilej de meditație, de reîntoarcere a poetului spre el însuși, într-un extaz melancolic și sacru. În volumul "Cadavre în vid" are sentimentul golului în istorie, al destinului singular: Voi pleca deși lăsând moștenire o lungă/ trenă

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
norii/ Se-arată îngrozit un colț de lună." Un adevărat infern dantesc este creat pictural în viziuni apocaliptice: "Nu-i Ștefan-vodă cel ce-a ridicat, / Mari, focurile străjii peste creste/ Întregi Carpații s-au învăpăiat." Cozma Răcoare capătă dimensiune prin evocarea lui Ștefan, poetul îl gigantizează; imaginile continuă să fie expresioniste în ciuda temperamentului romantic și a universului creat: "Dar iată-l, s-a înfiripat din foc/ Cozma Răcoare în dreapta cu hangerul./ Îi zornăiesc pistoale la mijloc,/ Privirea-i cenușie cum e

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
este aprins ca o dacică vatră", cutremurată/ "Nemuritoare": "Măria-ta, Iancule, tată,/ Cântec, tragic, visare,/ Ziua de ieri mi-e-nfășurată/ viță de vie fremătătoare." Alături de Iancu apare Horia, în "Gorunul lui Horia", poem mai puțin realizat. Poetul este descriptiv, nu emoționează, evocarea rămâne exterioară: "Să spui durerea veacurilor toată/ Prin ramul, singur, ce mai cântă-n frunză". Aurel Rău, în aceeași perioadă (1961), reînvie mitul dacilor, al sciților, într-un univers contemplativ și paseist. În "Regii Sciției", viziunea este extatică și ne

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
care este demnă de figura voievodului ("Stejarii lui Ștefan cel Mare"). Aurel Rău ne dă poate cea mai realizată poezie patriotică dacă ne gândim la nivelul liricii perioadei 1950-1960. La Al. Andrițoiu, prezentul capătă întindere, ca la Geo Bogza, prin evocarea eroilor Ardealului cu o anume nostalgie a trecutului, exprimată în "simetrii" imagistice, în lumini de cristal: "Departe zilele precare/ Ca regii dacilor s-au stins/ Un veac izbește, altul doare,/ În trupu-mi subțiat și nins" ("Departe"). Un întreg univers de

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
ea se întreține cu eternul și universalul. "Cupa etruscă" a lui Tiberiu Utan este și ea o efigie a trecutului în dialog cu valorile umane perene: vitejia, visul, cântecul, iubirea sau ura: " Își amintiră golindu-și nectarul, Măcar odată dorul?" Evocarea se convertește în creație: "De ce taci trecutule orb/ Te umple cu vin să te sorb." La "Voroneț" poetul se redescoperă; el se confundă cu urmașii acestei lumi de albastru, căreia i se confesează. Va emoționa prin adevărurile spuse simplu, într-

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
glorifică, fără zgomot, prezența lor permanentă în viziuni cromatice și muzicale: "Și dorm cu somnul celor ce-au tras la coasă o vară." Cu volumul lui Ion Horea " Coloana în amiază", publicat în 1961, se lărgește aria de cuprindere a evocării istorice. "Viziunea în Apuseni" dezvăluie, într-o discretă incantație, figurile lui Horea și Iancu: "Când peste lumea toată/ se ridica soarele cât o roată/ Picurându-și sângele în Criș/ Cei doi s-au oprit în luminiș,/ Să-și aștepte ortacii

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
morminte", "Elegia Iancului" versifică inegal oferindu-ne din când în când și poezie: "Pe spadă cad lacrimi, făgăduinți/ Atinse-n fața porților în zid,/ Deasupra cărora săpăm inscripții/ Se sapă greu în secole avid." Începând cu anii 1965-1970-1975, lirica de evocare istorică apare tot mai frecvent. Amploarea cuprinsului relevă nebănuite aptitudini componistice, într-o viziune densă, mozaicală, capabilă să emoționeze. Dezvăluind sensuri noi, poeții de atmosferă își află în aceste evocări o amplă șansă de reafirmare. Lumea istoriei își prelungește prezența

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
greu în secole avid." Începând cu anii 1965-1970-1975, lirica de evocare istorică apare tot mai frecvent. Amploarea cuprinsului relevă nebănuite aptitudini componistice, într-o viziune densă, mozaicală, capabilă să emoționeze. Dezvăluind sensuri noi, poeții de atmosferă își află în aceste evocări o amplă șansă de reafirmare. Lumea istoriei își prelungește prezența până azi, într-o mișcare plină de freamăt. Factura în care ni se prezintă creația este aceea a unor compoziții lirice meditative. Revistele își vor umple paginile cu evocarea dacilor

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
aceste evocări o amplă șansă de reafirmare. Lumea istoriei își prelungește prezența până azi, într-o mișcare plină de freamăt. Factura în care ni se prezintă creația este aceea a unor compoziții lirice meditative. Revistele își vor umple paginile cu evocarea dacilor, a sciților, a lui Decebal, Traian, Buerebista. Se conjugă inspirația creatoare cu virtuțile artistice ale poporului; măiestria artizanală, delicatețea și siguranța gustului se vor manifesta în pictură, în muzică, în toate artele. Artiștii culți și anonimi vor aduce un

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
însumi strigat/ ca să mă aud cu urechea de acum." În volumul "Roșu vertical", publicat în 1967, se oprește la momentele mari ale istoriei, fără să le fixeze în timp și spațiu, într-un efort de selecție a faptelor semnificante. Ciclul "Evocări" transcrie portrete anonime într-o ciudată îmbinare de linii, ce ne amintește de expresionism: "Guler cu pene, /Coif de fier/ Sabie lată cât șoseaua de asfalt/ ochi spart cu lumina sfâșiată/ uscată și neagră cât cerul înalt" ("Luptător căzând"). Alteori

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
elementele constitutive ale unei lumi dispărute și încercând să modeleze un alt ansamblu, mai apropiat de noi: "pe jos e semnul lumii, dar în văzduh/ deplâng un turn pustiu/ și-un duh/ singurătatea lumii-n care pier" ("Totem", Romulus Guga). Evocarea istorică surprinde pe paleta el figuri de voievozi, virtuțile dacilor, sciților, sarmaților, etruscilor și pentru că mitologia ne lipsește, poeții au dat dimensiune eposului, l-au mitizat, l-au legat de munții și de marea noastră. Au cântat nunți, petreceri și

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
nevoia de libertate; ea este forța filozofică de interpretare a lumii. Oamenii și locurile se integrează într-un univers fascinant, colorat de splendorile unei naturi efervescente și sacralizate sau de suflul luminos al unei meditații interiorizate, depășind spațiul și timpul. Evocarea istorică este o formă de înfrumusețare a prezentului, dându-i o notă de exemplaritate, prin invocarea unei glorii solare perene. Ioan Alexandru "Cum să vă spun", E. P. L., 1964; Viața deocamdată", Editura Tineretului, 1965; "Infernul discutabil", Editura Tineretului, 1966; "Vină

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
își dezvelește existența într-o lumină stranie, în care cresc oasele în temelia caselor, dinții în gingia copiilor, drumurile au măsele hârbuite, păsările se umflă noaptea în cuiburi. Poetul însuși în acest context urcă în paradis sau coboară în infern. Evocarea spațiului natal se face într-un chip aparte, el nefiind pus neapărat în relație cu timpul. Spațiul este etern, iar oamenii viețuiesc în perspectiva veșniciei. Casa părintească este străjuită în chip simbolic de țintirim și de izvor; gesturile oamenilor sunt

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
aparte, el nefiind pus neapărat în relație cu timpul. Spațiul este etern, iar oamenii viețuiesc în perspectiva veșniciei. Casa părintească este străjuită în chip simbolic de țintirim și de izvor; gesturile oamenilor sunt puse în relații cu cerul, de aceea evocarea se încarcă de un suflu tulburător: "Poarta străveche în satul părintesc/ Simbol curat fără izvor/ De-o parte te veghează țintirimul/ De alta șopotește un izvor." Satul este prezentat într-o suită de ritualuri străvechi: "Dealuri sărace, pământul transilvan/ Sfințit

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
Explozia în poezie a satului, astăzi, își poate găsi motivarea în tendința de dispariție a acestuia, în topirea granițelor satului în oraș, în contextul mersului general al istoriei. Generațiile viitoare vor păstra satul, cu siguranță, doar în amintire și în evocările încărcate de fantastic, care astăzi îl mitizează. Satul este prezentat cu natura lui, cu vigoarea și suflul muncii, în peisajele crude ale unul pământ însorit, fecund, cu ierburi până la burta cailor, cum ar spune Ioan Alexandru, cu misterul începuturilor, cu

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]