4,787 matches
-
urm), Într-o dup)-amiaz) canicular), la Chicago, Hodgson a iesit s) fac) jogging și a murit În urma unei crize cardiace. Oriunde mergi În Israel, ai senzația c) recunoști mult) lume. Vezi ochi, nașuri, fete, atitudini, gesturi care Îți sunt familiare. Profesorul Harkabi și v)rul meu Louie, fiul lui Lachine, seam)n) foarte mult unul cu cel)lalt. Sau, că s) descriu alt) pereche: acest b)rbat chel, cu voce grav) și cu un piept de atlet este directorul unei
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
să seducă pe oricine din public cu „Je suis Queen of Poland“, pe când la Institut Adriana Popovici era În plus și o lady Macbeth În devenire. Comicul fantastic și jocul grotesc au fost pentru actorii-studenți o eliberare de sub jugul stilului familiar de cioace și bășcălie ieftină, destul de popular În Institut. Râsul lui Jarry avea o forță tragicomică de natură nobilă. Pe moment nu mi-am dat seama ce bine Îmi vor prinde În cariera mea de mai târziu cei trei ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Îngrijorat de succes și În același timp vrând să fie sincer.... Cum poate un actor să găsească În personajul pe care-l joacă ceva care e esențial pentru el, să descopere un dublu, o ființă necunoscută care deodată Îi apare familiară? Important nu e atât rolul, ci o posibilitate latentă a unei alte vieți, a unei alte energii pe care o deține, dar de care nu era conștient. Dacă privim În urmă la maeștri, vedem că Stanislavski a fost Întâi actor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
un proiect la „La Mama“. După spectacol, seara târziu, i-am așteptat pe actori să le mulțumesc pentru experiența cu totul nouă pentru mine și m-au invitat la un restaurant pe Second Avenue. La o masă lungă și gălăgioasă, familiară și asemănătoare cu gălăgia simpatică și neatentă a actorilor Întruniți la chef oriunde În lume, la dreapta mea s-a așezat Lamar, un cântăreț de culoare impresionant și ca voce și ca alură, iar la stânga s-a plantat Erica, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Umbrelele (cu scopul de a le avansa, dacă ideea „prinde“, sus, uptown, pe Broadway), eram bucuros să-i cunosc pe autorii acelui film extrem de simpatic și original, care devenise cult la București, În anii studenției mele. Nici ei nu erau familiari cu ce prinde sau nu pe scena newyorkeză și erau mirați (cel puțin așa mi se părea) că regizorul desemnat era un european ca și ei, și nu un specialist yankeu, crescut În ritm de musical. Ça va être un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de Muzică de la Paris, Împreună cu Niky Wolcz, am dezvoltat, cu un grup de studenți la Canto, o versiune fără oglinzi, care Însă a „oglindit“ povestea și muzica Într-o cheie mai modernă. Ne-am amuzat copios reproducând o realitate extrem de familiară atât nouă, cât și lui Prokofiev. Acțiunea Începea cu o ședință de partid sovietică suprarealistă, condusă de Fata Morgana, un fel de eminență cenușie a unui Prezidiu Permanent comunist inventat de noi. De aici exploda muzical tot absurdul și ilogicul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
la Masa Tăcerii toate personajele dramei, bune și rele, se reunesc și-i privesc pe semenii lor din sală, În tăcere și unii, și alții, atât...“. Ochii jucăuși ai președintelui, pe care Îi știam de la televizor, atât de populari și familiari, zburdau iar ! „Sunteți de acord?“ Îl simt reconciliat, deși nu vrea să recunoască. Pentru a da lovitura finală, Îi servesc cel mai frumos citat din Enescu: „Menirea sfântă a muzicii este să stingă urile, să potolească patimile și să apropie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
perne, Închizându-l la capete cu două perne mai mici. Marea mea bucurie era să mă târăsc apoi prin acest tunel cufundat În beznă, unde mai Întârziam un pic ca să ascult muzica din urechile mele - acea vibrație singulară atât de familiară băiețașilor ascunși În cotloane pline de praf - și după aceea, cuprins de o delicioasă panică, o zbugheam rapid, tropăind În patru labe, spre capătul Îndepărtat al tunelului, dădeam pernele la o parte și eram Întâmpinat de rețeaua de raze de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
vagă revenire, din fericire foarte scurtă, a „efectului de dilatare a minții“, care sperasem că dispăruse odată cu febra. În timp ce era din nou instalată În sanie, am văzut cum ieșeau aburi din toți, inclusiv din cal. Am văzut de asemenea grimasa familiară pe care a făcut-o desfăcându-și rețeaua deasă a voalului legat prea strâns peste față și, În timp ce scriu acest lucru, simt din nou pe buze senzația de tandrețe reticulară pe care o simțeam când Îi sărutam obrazul acoperit cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
nici când a murit, În ajunul celui de-al Doilea Război Mondial. De câte ori reușeam să ajung totuși la Praga, simțeam Întotdeauna acel fior inițial pe care-l simți exact Înainte ca timpul, surprins nepregătit, să-și azvârle din nou masca familiară. În locuința mizeră pe care o Împărțea cu Însoțitoarea ei cea mai dragă, Evghenia Konstantinovna Hofeld (1884-1957), care o Înlocuise, În 1914, pe Miss Greenwood (care, la rândul ei, o Înlocuise pe Miss Lavington) ca guvernantă a celor două surori
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
care eroul urma să se confrunte cu o primejdie ciudată, poate chiar fatală, citea mai rar, lăsând pauze mari Între cuvinte pentru a le da mai multă greutate și, Înainte de a Întoarce pagina, Își așeza pe ea mâna Împodobită cu familiarul ei inel cu rubine roșii ca sângele de porumbel și cu un diamant (pe ale cărui fețe limpezi, dacă aș fi știut că citesc În globuri de cristal, aș fi putut vedea o odaie, oameni, lumini, copaci În ploaie - o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
jos până la al doilea etaj, unde se aflau camerele părinților mei. De cele mai multe ori, erau plecați la ora aceea și, În amurgul care se lăsa, acel loc avea asupra simțurilor mele tinere o influență teleologică, de parcă acea acumulare de obiecte familiare În Întuneric se străduia să alcătuiască imaginea clară și permanentă pe care o expunere repetată a lăsat-o În cele din urmă În mintea mea. Întunericul sepia al unei după-amieze arctice de miez de iarnă invada Încăperile , Îngroșându-se până ce
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
A, asta e o pasăre mică - n-are un nume special“; „Țăranul acela s-a Îmbătat din cauza sărăciei“). Toamna așternuse În parc un covor de frunze multicolore și Miss Robinson ne arătase frumosul procedeu - de care Băiatul Ambasadorului, un personaj familiar din mica ei lume, se bucurase teribil În toamna precedentă - de a culege de pe jos și de a aranja apoi pe o foaie mare de hârtie frunze de arțar care alcătuiau ulterior spectrul aproape complet al culorilor (minus albastrul - mare
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
spre un mic pătrat de sticlă normală, insipidă, cu țânțarul lui singuratic sau cu un ditamai țânțăroi șchiop, era ca și cum ai lua o Înghițitură de apă când nu ți-e sete și vedeai o banală bancă albă sub niște copaci familiari. Dar dintre toate ferestrele, acesta este geamul prin care În anii următori nostalgia secătuită va tânji să privească. Mademoiselle n-a aflat niciodată câtă putere avea șuvoiul regulat al glasului ei. Impresiile pe care și le-a exprimat ulterior au
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cu o rochie strânsă pe corp, cu ochi cutezători și un păr extrem de bogat. „Aveam o coadă groasă cât brațul meu și lungă până la glezne“, comenta melodramatic Mademoiselle. Căci aceea era ea - dar În zadar cercetau ochii mei silueta ei familiară, Încercând să extragă din ea grațioasa făptură pe care o cuprinsese odinioară. Descoperirile pe care le făcusem Îngroziți fratele meu și cu mine n-au făcut decât să sporească dificultățile acestei sarcini; iar adulții care priveau În timpul zilei o Mademoiselle
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
dacă pe parcursul anilor, apropiindu-se o dezintegrare mult mai meticuloasă și mai ridicolă, care În nopțile de acum - mărturisesc - reduce mult groaza rutinei somnului, m-am obișnuit atât de mult cu chinul premergător somnului, Încât aproape că mă fălesc când familiara secure iese la iveală din marea cutie de contrabas căptușită cu catifea, la Început nu beneficiam de asemenea mângâiere sau apărare: nu aveam nimic - doar lumina simbolică a candelabrului potențial strălucitoare din camera Mademoisellei, a cărei ușă, conform recomandărilor medicului
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
dispare. În acea beznă neagră ca smoala Îmi pierd reperele, patul meu pare să plutească Încet, panica mă face să mă ridic În capul oaselor privind În gol; În cele din urmă, ochii mei acomodați cu Întunericul deslușesc printre formele familiare plutitoare, câteva contururi vagi mai prețioase care hoinăresc Într-o amnezie fără țel până ce, revenindu-le pe jumătate memoria, se stabilesc la forma cutelor Întunecate ale perdelelor de la geamuri, În spatele cărora luminile de pe stradă licăresc În depărtare. Cât de străine
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mine, o banală libelulă albastră). Din capul unei flori, doi Coopers se ridicară la o Înălțime uriașă, tot luptându-se Între ei - și apoi, după un timp, unul din ei plonjă rapid, Întorcându-se la scaietele lui. Acestea erau insecte familiare, dar În orice clipă altele mai atrăgătoare mă făceau să mă opresc cu răsuflarea tăiată. Îmi amintesc cum Într-o zi mi-am apropiat cu precauție plasa de un Hairstreak neobișnuit care se așezase curajos pe o crenguță. Vedeam clar
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
două ori ne-a dus să-l vedem pe fratele lui, un preot romano-catolic emancipat, de o mare distincție, ale cărui mâini palide se rătăceau distrate peste micile noastre capete greco-catolice, În timp ce Max și cu el discutau probleme politice sau familiare, Într-un șuvoi neîntrerupt de poloneză șuierătoare. Îl văd pe tata Într-o zi de vară, la țară, făcând cu Max concurs de tir - perforând cu gloanțe de pistol o plăcuță ruginită din pădurile noastre, pe care scria „Vânătoarea interzisă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
dintre băieții pe care-i recrutase, mulți s-au dovedit a nu fi la Înălțime. Mi-am format o imagine ciudat de neplăcută despre el, urmărindu-și cu Încăpățânare scopul, cercetând școlile, cu ochii lui triști și stranii, atât de familiari mie din fotografii, căutând băieții cei mai chipeși printre cei mai buni școlari. Se spune chiar că ar fi plătit părinți nevoiași pentru a aduna colegi pentru cei doi fii ai lui. Deși naivele reprezentanții cu plăci fotografice ale preceptorului
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
timp tata fusese antrenat de Thernant, un maître d’armes și mai bun decât Loustalot. Ce armă va alege adversarul lui, mă tot Întrebam - sabia sau glontele? Sau alegerea fusese deja făcută? Am Încercat să transfer cu grijă imaginea Îndrăgită, familiară, extrem de vie a tatei la scrimă, minus masca și costumul vătuit, pe terenul de duelare, În vreun hambar sau vreo școală de călărie. I-am vizualizat pe el și pe adversarul lui, amândoi cu piepturile goale, cu pantaloni negri, bătându
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
aceea mohorâtă Începea să se micșoreze, din ea rămânând doar o dungă galbenă palidă pe cerul cenușiu, la apus, când, acționând la primul imbold, m-am hotărât să-l vizitez pe vechiul meu Îndrumător. Am urcat ca un somnambul scara familiară și automat am bătut la ușa Întredeschisă pe care era scris numele lui. Cu un glas care era doar un pic mai puțin repezit și ceva mai sec, m-a poftit să intru. „Nu știu dacă mă mai țineți minte
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
nouă, ca un mod ciudat de a pune masa, pentru că nu văzusem niciodată acea stradă În zori, deși, pe de altă parte, trecusem deseori pe acolo, când n-aveam copii, În seri Însorite. În puritatea și goliciunea orei mai puțin familiare, umbrele erau pe partea străzii unde ele nu cădeau de obicei, investigând-o cu un simț al inversiunii destul de elegant, ca atunci când vezi reflectată În oglinda unei frizerii fereastra spre care melancolicul frizer Își Întoarce privirea În timp ce Își ascute briciul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
bat parcă pasul pe loc. Ninsese abundent cu câteva zile în urmă, între timp zăpada, din fericire, se murdărise (dacă ar fi rămas imaculată, probabil că n-ar mai fi „ieșit” nimic), luând - la lumina becurilor roșii de pe stradă - culoarea familiară și plăcută a cafelei cu lapte. În această culoare cineva turnase impresiile cu care ieșisem de la film, obținând - și oferindu-mi-l ca pe tavă - elixirul unei inexplicabile euforii. Sub semnul căreia am pășit, neștiutor, în noul an 1963, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mea dureroasă pentru Doina din acea toamnă încă nesigură în ce privește viitorul nostru (cu o frumoasă disperare cântau și actorii din acel film), atmosfera cunoscutei săli „albastre”, cu fotolii plușate, pe jumătate goale la acea reprezentație și tocmai de aceea mai familiară, mai intimă, pregătită parcă anume pentru noi, prezența lui tanti Tony, protectoarea iubirii noastre. Toate alcătuind împreună un bloc de impresii, ce continuă încă să „iradieze”, indestructibil. De câte ori îmi amintesc de Umbrelele din Cherbourg îmi amintesc de toată acea seară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]