KorAP: Find »[drukola/base=gunoi & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...165 166 167 ...445 >

11,105 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438

și cu fusta din ziua precedenta. Cămașa pe care o catalogasem ca împuțită și jegoasă în după-amiaza trecută, era acum atât de respingătoare, încât mi-am dat-o jos, am făcut-o ghem și-am aruncat-o în coșul de gunoi. Câhhhhhhh. Niciodată nu mă mai simțisem atât de dezgustător în toată viața mea. Din noaptea care trecuse nu-mi mai aminteam aproape nimic. Îl găsisem pe Luke la Otheroom... bucuria enormă a primei guri de Jack amestecat cu Coka Cola

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558

i-o dăduse cineva. Dar or să-l creadă oare? Dacă asta era tot ce se întâmplase, atunci de ce îmbrăcase păpușa și de ce îi pusese perucă? Și de ce-o lăsase umflată? De ce n-o aruncase pur și simplu la gunoi? Tocmai relua în minte argumentele pro și contra, când șeful Catedrei de Inginerie intră și anunță că poliția intenționa să sape un alt puț alături de primul, în loc să foreze direct prin ciment. — Probabil că dacă intră din lateral, vor reuși să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
ăștia ajungeau la un râu și voiau să-l traverseze și atunci s-au folosit de bășicile de la niște porci, sugeră Sally. — în momentul ăsta singurul lucru care ne lipsește e un porc, replică Gaskell. — Ai putea folosi pungile de gunoi din bucătărie, insistă Sally. Gaskell luă o pungă de plastic, o umflă și îi legă capătul cu o sfoară. Apoi strânse de ea. Punga se dezumflă. Disperat, Gaskell se lăsă pe un scaun. Trebuia să existe vreo metodă simplă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
se lăsă pe un scaun. Trebuia să existe vreo metodă simplă de tot prin care să atragă atenția și știa cu certitudine că el, unul, nu avea chef să traverseze înot apele astea întunecate agățându-se de o pungă de gunoi umplută cu aer. Prefiră printre degete literele de la scrabble și se gândi iarăși la zmeie. Sau la baloane. Baloane! — Mai ai prezervativele alea pe care le foloseai? întrebă el brusc. — Iisuse, într-un moment ca ăsta s-a găsit să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
sau o unghie de la picior în plăcinta de la Sweetbreads pe care tocmai au cumpărat-o azi-dimineață. Nu Wilt. Porcul ăsta s-a gândit la toate! îi îneacă în propria lor baie. După aia îi pune în saci de plastic pentru gunoi și încuie sacii în garaj, iar între timp se duce acasă și apoi îndeasă păpușa în blestemata aia de groapă. Dup-aia se face duminică și el se întoarce, ia sacii de gunoi și-și petrece toată ziua în fabrica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
îi pune în saci de plastic pentru gunoi și încuie sacii în garaj, iar între timp se duce acasă și apoi îndeasă păpușa în blestemata aia de groapă. Dup-aia se face duminică și el se întoarce, ia sacii de gunoi și-și petrece toată ziua în fabrica de mezeluri, singur și nestingherit... Ei bine, dacă vrei să știi ce-a făcut duminică, poți să citești totul în declarația pe care a dat-o. E mai mult decât poate îndura stomacul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
în stare să se gândească la ceva atât de dezgustător e capabil de orice. Da, le cred. Mai mult, tot așa cred și cei de la poliție. în prezent ei scotocesc prin magazinele, prin bistrourile, prin supermarketurile și prin lăzile de gunoi din întreg ținutul, în căutarea plăcintelor cu carne de porc. — Numai că dacă nu găsesc nici una, n-or să rezolve nimic. — Poate o să vă intereseze și că au confiscat cinci mii de conserve cu mâncare pentru câini, un număr egal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446

vin rar de tot. Nu, n-am Rebus, poate mâine. Domnul înalt și palid se retrase lângă stâlp, cusulul de ziare proaspete sub braț. Le desfăcu, începu sărăsfoiască. — Ce-or fi având bărbații ăștia, bombăni bătrânica, rezemată de coșul de gunoi. Ziare, ziare, cozi la ziare, auzi! Copii proști. Parcă ar afla ceva din ele. Sunt la fel, sunt toate la fel, domnule! Bani prăpădiți, domnule... Dar domnul înalt, cu părul și barba și mustățile albe, perfect tăiate, nu o auzea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
știi. Ca să scape... credea că scapă, vinul e un combustibil mereu necesar. Și în vremuri de urgie, mai ales în vremuri de urgie. Uită-te în jurul nostru, cum se înghesuie toți la cozile pentru vinul ăsta puturos, din surcele și gunoaie. Recepționerului de hotel Vancea nu-i pasă dacă scapă sau nu! Nu-mi pasă de nimic, ține minte. Dar lui îi păsa. Filozof, Sorbona! Când a înțeles ce îl așteaptă în raiul unde se întorsese, s-a pitit. Relații, bani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
start enorm și infirm. Namila se urnește din loc, farurile se leagănă în oceanul negru și gros. Camionul olog, umple cu zgomot pustiul, o uriașă sălbăticiune beteagă, avansând nesigur, defrișând bezna, felii felii. Dunga unei streșini ruginite. Lăzile mari de gunoi. Ghidonul unei biciclete. O ușă, mătura rezemată de topor, în pragul ușii. Altă ușă: statuia. Statuia lucește scurt, cât să clipești. În rama ușii, nudul, statuia. Sub jetul auriu, trupul gol al bărbatului. Fruntea mare, chelia metalică. Dominic, Tolea, el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
cu damasc. A doua secvență: fără tacâmul din capul mesei. După înmormântare și după nuntă... O masă de despărțire în cinstea tinerei perechi care va părăsi, peste doar o zi, Bucureștiul. Tânăra soție nu suporta atmosfera balcanică a micului Paris, „gunoiul și glumele acestui târg de bețivi...“. Așa afirmase, cu implacabilă sinceritate, proaspăta doamnă Astrid Vancea, nerăbdătoare să se întoarcă în civilizația Brașovului, pe care îl evoca, de altfel, cu numele său german, Kronstadt. Tăcere compactă. Lumina mare și rece, cristaluri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
cu detașare, istoric...“ Cotește după colț, trece de stația de tramvai, se depărtează, intră pe o străduță laterală. Liniște pitică, șerpuind prin curți oblice, orientale. Peste garduri clipește, rar, geana lungă și verde a crengilor. Grădinițe rotunjite, lângă mormane de gunoaie. Tufe țepoase de trandafiri roșii lângă grămezi de cârpe, cutii, pungi. Pitoresc patriarhal, anulând delimitările. Aleea se deschide, în stânga, spre refugiul unei vile ratate. Porți, coloane, balcoane, graba vanitoasă a parvenirii, nostalgia unui stil. Eterogenul pregăteste compromisul cu barbarii, coruperea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
graba vanitoasă a parvenirii, nostalgia unui stil. Eterogenul pregăteste compromisul cu barbarii, coruperea formelor, asaltul putregaiului... Urcă, dinspre ulicioara murdară, spre Dealul Mitropoliei. La câțiva pași, Piața, zarva zarzavagiilor. Culoarul Lipscanilor, feeria negustorilor. Acum, totul amuțit, somnolând în lene și gunoaie. Câteva clipe în dreptul bisericuței lui Ioanikie Stavropoleos. Fațada grațioasă, baroc în vervă, în contrast cu interiorul auster, limpede, geometric. Trece pe lângă Palat, se oprește în fața Ateneului, contemplă brâul bolții, uitatele capete încoronate. În stânga, o nouă construcție, un bloc masiv și alb. Sicriele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
să nu mai pronunți acest cuvânt! Nu te întreb cum faci curățenia în camere, nici cum administrezi săpunul și detergentul, nici cine îți dă Kent și pentru ce anume. Nu te întreb, pentru că știu. Oho, oho... prea dai drumul la gunoaie, urâtule! Te-o fi damblagit vremea asta zbanghie, de ți-a otrăvit spurcăciunea de gură și ți-a înnegrit sufletul de slugă pocită, nu ți-ar prii înghițitura, mielușelule... Vasilica Vasilică se retrăsese, dispăruse, se spulberase, frumușel, ușurel, cu ura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
asemenea... Să văd sprânceana! Repede, repede, să văd cicatricea... și se repezi, trăgându-l pe Gafton după el, spre primul stâlp electric. Fără lumină, firește. Seara, străzile zăceau în beznă. Se auzea doar tropotul santinelelor, se ridica peste oraș putoarea gunoaielor neevacuate si bezna moale, scârboasă. — Bucuria merită toate onorurile, profesore! Când eram tânăr și luptam pentru paradis, m-au închis într-o închisoare adevărată. În captivitate, îi disprețuiam pe cei atenți la o floare, la cerul înstelat, la prospețimea zăpezii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Avea nume, adresă, telefon, putea fi găsită. Dar Tolea n-avea curaj, încerca să uite vârtejul și să evadeze în rumoarea străzii. Primăvara isterizase captivii. Inima furnicilor devenise uriașă, duduind ca un compresor. O turmentare bezmetică. Parcurile puturoase, pline de gunoaie și polițiști, bezna bulevardelor moarte, aglomerația din fața magazinelor goale sau a stațiilor supraaglomerate de călători, arșița și ploile capricioase ale subteranei. Se întorcea istovit din aceste aventuri somnolente. Pornea din nou, să atingă acel preaplin al oboselii care să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
fatală, șoc, explica profesorul. „Da, da, înțeleg“, aproba resemnată gazda, mai aranjând fața de masă, mai mutând vaza cu nelipsitele flori aduse de gentilul domn profesor. Tolea vorbea deja despre mecanismul de creștere a taxelor prin amenzi de circulație, pentru gunoiul din fața casei, pentru tulburarea liniștii publice și trecea imediat la mișcarea ecologistă, imposibilă într-o țară ca a noastră, la arma spațială, binefăcătoarea armă spațială, la manipularea terorismului, la manipulare, în general, la terorism și teroare, în general. „Da, da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
de noapte, patrulele Utopiei, cadența leneșă a santinelelor mizeriei. Brusc, întunericul scrâșni. Brusc, rafale de lumină. Farurile, scrâșnetul mașinii, tablă roți șuruburi, un autobuz gol, hodorogit, bălăbănindu-se turmentat, smulgând din noapte zidurile, arbori adormiți, streașina ruginită, butoaiele borțoase cu gunoi, ghidonul unei biciclete, un topor rezemat de o mătură, o siluetă. În rama ușii înalte, silueta unui domn elegant. In jetul auriu al farurilor, bărbatul nu clintise. Fruntea mare, chelia metalică, privirea fixă, sticloasă. Un bărbat din alte vremuri, un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569

lucrează ca cercetător pentru o mare companie farmaceutică de la marginea orașului Princeton, dar, ca și mama ei, rare sunt zilele când spune altceva decât platitudini, toate frazele acelea obosite și ideile de-a gata care umplu până la refuz gropile de gunoi ale înțelepciunii contemporane. I-am spus că probabil urma să mor înainte la sfârșitul anului și că mă durea fix în fund de proiecte. Preț de-o clipă, a părut gata să izbucnească în plâns, dar a clipit, înghițindu-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
la treabă și să fac ceva. M-am mutat la începutul primăverii și, în primele săptămâni, mi-am umplut timpul explorând cartierul, făcând plimbări lungi în parc și plantând flori în grădina din spatele casei, o bucățică de teren plină de gunoaie, neglijată de ani de zile. Mi-am tuns părul proaspăt recrescut la frizeria Park Slope de pe Seventh Avenue, am închiriat casete video de la un magazin cu numele de Raiul Filmelor și m-am oprit adesea la Brightman’s Attic, un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
să-i scriu o scrisoare. Era o abordare mai sigură și, dacă nu-mi scriam numele și adresa pe plic, ca expeditor, aveam o șansă să deschidă scrisoarea și să o citească, în loc să o rupă și să o azvârle la gunoi. Crezusem că va fi simplu, dar mi-au trebuit șase sau șapte tentative până să mi se pară că am găsit tonul adecvat. Să ceri cuiva iertare e un lucru complicat, un număr delicat de echilibristică între mândria țeapănă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
în refugiu pentru copiii pierduți. Vorbesc despre copiii europeni, desigur. Tații lor fuseseră împușcați în lupte, mamele zăceau sub ruinele bisericilor și clădirilor dărâmate și ei rămăseseră să rătăcească prin molozul orașelor bombardate, în frigul iernii, căutându-și hrana prin gunoaiele pădurilor, copii singuri, copii doi câte doi, copii în găști de câte patru, șase sau zece, cu picioarele înfășurate în zdrențe în loc de ghete, cu fețele trase stropite cu noroi. Trăiau într-o lume fără oameni mari și, pentru că eram un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
nu știe nimeni ce s-a întâmplat cu restul cărții. Sunt unii care susțin că a fost arsă, fie de Hawthorne însuși, fie într-un incendiu la un depozit. Alții spun că tipografii au aruncat pur și simplu foile la gunoi sau că le-au folosit să-și aprindă pipele. Asta e varianta mea preferată. O șleahtă de muncitori trențăroși de la o tipografie din Boston, aprinzându-și pipele de coceni cu Litera stacojie. Oricare ar fi versiunea reală, întreaga afacere e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
de rigiditatea convingerilor sale religioase. Oare soțul Aurorei izgonise televizorul din casă? Convingerile sale erau atât de puternice, încât dorise să își protejeze fiica adoptivă de carnavalul frenetic al culturii pop americane, acel bâlci fără nici un Dumnezeu de luciri și gunoaie care se revărsa la nesfârșit din toate tuburile catodice din țară? Poate. Nu aveam să aflăm nimic despre Minor până ce Lucy nu avea să ne spună unde locuia, iar ea, deocamdată, nu scotea un cuvânt. Tom bănuise că în Kansas City

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
barbă, în roba lui albă, care îmi face o plecăciune ori de câte ori ne întâlnim pe stradă, piticii și schilozii, pensionarii bătrâni mergând cu pași mărunți pe trotuare, clopotele bisericilor și cei zece mii de câini, populația subterană de vagabonzi solitari căutători prin gunoaie, care împing la cărucioarele pentru cumpărături pe marile bulevarde și caută sticle prin pubele. Dacă nu vreau să las în urmă toate astea, de ce l-am încurajat pe Tom să intre în discuția asta pe teme imobiliare cu Stanley Chowder

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]