6,102 matches
-
la câteva clipe după ce a primit cererea de întăriri de la Laurie. A adunat rapid două companii de grenadieri și le-a condus el însuși la North Bridge. În drumul lor, acestea s-au întâlnit cu resturile celor trei companii de infanterie ușoară care alergau spre ele. Smith era îngrijorat de cele patru companii care fuseseră la ferma lui Barrett, întrucât drumul lor spre oraș era acum neapărat. Când a văzut minutemanii în depărtare dincolo de zid, a oprit companiile și a avansat
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
atunci când l-au văzut pe însuși colonelul Smith. Smith fusese rănit la picior pe drumul de întoarcere spre Lexington, și întreaga coloană britanică a fost oprită în această ambuscadă denumită acum „Răzbunarea lui Parker”. Maiorul Pitcairn a trimis companiile de infanterie ușoară pe deal să îndepărteze orice miliție ar încerca să tragă în ei. Infanteria ușoară a eliberat încă două dealuri—„The Bluff” și „Fiske Hill”— suferind pierderi în urma ambuscadelor. Pitcairn a căzut de pe cal, care a fost rănit de coloniștii
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
drumul de întoarcere spre Lexington, și întreaga coloană britanică a fost oprită în această ambuscadă denumită acum „Răzbunarea lui Parker”. Maiorul Pitcairn a trimis companiile de infanterie ușoară pe deal să îndepărteze orice miliție ar încerca să tragă în ei. Infanteria ușoară a eliberat încă două dealuri—„The Bluff” și „Fiske Hill”— suferind pierderi în urma ambuscadelor. Pitcairn a căzut de pe cal, care a fost rănit de coloniștii care trăgeau de pe Fiske Hill. Acum, ambii lideri ai expediției erau răniți și fără
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
1, al cărui servitor a lăsat plicul pe o masă. Pe la ora 5 am, cererea de întăriri a lui Smith a fost recepționată într-un târziu, și s-a dat ordinul de adunare al Brigăzii 1 formată din companiile de infanterie 4, 23 și 47 și un batalion al marinei. Din nou, s-a trimis o singură copie a ordinului la fiecare comandant, iar ordinul dat marinei a fost livrat la biroul maiorului Pitcairn, aflat la acel moment în piața satului
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
fără cai trăgeau adesea de la distanțe mari, în speranța de a nimeri pe cineva din coloana principală de soldați de pe drum, întrucât atât britanicii cât și coloniștii au folosit muschete cu o rază de acțiune efectivă de circa . Unitățile de infanterie puneau presiune pe flancurile coloanei britanice. Când ieșea din raza lor de acțiune, aceste unități se deplasau înainte pentru a reataca coloana mai înainte pe drum. Heath a trimis curieri să intercepteze unitățile de miliție, direcționându-le spre locurile potrivite pentru
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
a început să construiască tunuri de asalt improvizate prin fixarea tunurilor pe sașiul camioanelor sau pe sașiul țancurilor depășite, prin îndepărtarea turelei. Mai tarziu, atât germanii cât și sovieticii au proiectat tunuri de asalt blindate complet, construite special pentru sprijinul infanteriei. Armata Roșie a folosit inițial tancul greu KV-2 pentru a distruge fortificațiile inamice, o variantă a țancului Kliment Voroșilov care avea un obuzier de 152 mm montat într-o turela supradimensionata. Această soluție nu s-a dovedit a fi de
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
turela, precum StuG IV, StuH 42, Sturmpanzer IV sau Sturmtiger. Batalioanele de "Sturmartillerie" erau folosite adesea că substitut al batalioanelor de tancuri din cadrul diviziilor Panzergrenadier. Batalioanele independente de tunuri de asalt StuG erau folosite adesea că întăriri pentru diviziile de infanterie datorită versatilității lor. În cadrul armatei germane, tunurile de asalt aparțineau de artilerie, echipajele fiind instruite ca atare. Marea Britanie și Statele Unite ale Americii au adoptat o soluție diferită. Pentru a sprijini infanteria, aceste tari foloseau tancuri dotate cu obuziere în loc de tunul
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
StuG erau folosite adesea că întăriri pentru diviziile de infanterie datorită versatilității lor. În cadrul armatei germane, tunurile de asalt aparțineau de artilerie, echipajele fiind instruite ca atare. Marea Britanie și Statele Unite ale Americii au adoptat o soluție diferită. Pentru a sprijini infanteria, aceste tari foloseau tancuri dotate cu obuziere în loc de tunul normal, precum varianta M4(105) a țancului Sherman înarmata cu un obuzier de 105 mm sau variantele țancurilor Centaur și Churchill înarmate cu un obuzier de 95 mm. Spre sfârșitul războiului
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
a țancului Sherman înarmata cu un obuzier de 105 mm sau variantele țancurilor Centaur și Churchill înarmate cu un obuzier de 95 mm. Spre sfârșitul războiului, fiindcă blindatele germane erau rare, armata americană a folosit vânătorii de tancuri în sprijinul infanteriei. După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, au existat puține vehicule proiectate special pentru sprijinirea infanteriei. Armata americană a folosit autotunurile M56 Scorpion, M50 Ontos și M551 Sheridan. Totuși, ele nu au fost proiectate că tunuri de asalt: M56
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
cu un obuzier de 95 mm. Spre sfârșitul războiului, fiindcă blindatele germane erau rare, armata americană a folosit vânătorii de tancuri în sprijinul infanteriei. După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, au existat puține vehicule proiectate special pentru sprijinirea infanteriei. Armata americană a folosit autotunurile M56 Scorpion, M50 Ontos și M551 Sheridan. Totuși, ele nu au fost proiectate că tunuri de asalt: M56 Scorpion și M50 Ontos erau vânători de tancuri, iar M551 Sheridan era un vehicul de recunoaștere. Armata
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
a lucrat în biroul de operațiuni al Statului Major k.u.k. din Viena și a luat parte la misiuni de recunoaștere în Galiția de est și pe teritoriul Rusiei. A servit apoi ca comandant de companie în regimentul de infanterie nr. 38 al Armatei Comune din Kecskemét, compus majoritar din maghiari. Între noiembrie 1886 și noiembrie 1888 a fost ofițer în cadrul comandamentului Corpului de armată I de la Cracovia, compus în părți aproximativ egale din soldați de limbă poloneză, germană și
Hermann Kövess von Kövessháza () [Corola-website/Science/320585_a_321914]
-
Corpului de armată I de la Cracovia, compus în părți aproximativ egale din soldați de limbă poloneză, germană și cehă. În urma eșecului în anul 1888 la examenul pentru ofițeri de stat major, a ajuns în 1889 ofițer la comandamentul regimentului de infanterie nr. 56 din Wadowice (88 % polonezi - 12 % alții). A urcat rapid în ierarhia ofițerească - de la 1 mai 1892 a fost maior al regimentului de infanterie nr. 26 din Esztergom (53 % maghiari - 38 % slovaci - 9 % alții); în noiembrie 1894 a ajuns
Hermann Kövess von Kövessháza () [Corola-website/Science/320585_a_321914]
-
examenul pentru ofițeri de stat major, a ajuns în 1889 ofițer la comandamentul regimentului de infanterie nr. 56 din Wadowice (88 % polonezi - 12 % alții). A urcat rapid în ierarhia ofițerească - de la 1 mai 1892 a fost maior al regimentului de infanterie nr. 26 din Esztergom (53 % maghiari - 38 % slovaci - 9 % alții); în noiembrie 1894 a ajuns la doar 40 de ani locotenent-colonel al regimentului de infanterie nr. 72 din Bratislava (20 % germani - 28 % maghiari - 51 % slovaci - 1 % alții); în 1895 a
Hermann Kövess von Kövessháza () [Corola-website/Science/320585_a_321914]
-
urcat rapid în ierarhia ofițerească - de la 1 mai 1892 a fost maior al regimentului de infanterie nr. 26 din Esztergom (53 % maghiari - 38 % slovaci - 9 % alții); în noiembrie 1894 a ajuns la doar 40 de ani locotenent-colonel al regimentului de infanterie nr. 72 din Bratislava (20 % germani - 28 % maghiari - 51 % slovaci - 1 % alții); în 1895 a fost comandantul unui batalion detașat la Castelnuovo; de la 1 noiembrie 1896 Kövess a fost colonel al regimentului de infanterie nr. 52 din Pécs (38 % germani
Hermann Kövess von Kövessháza () [Corola-website/Science/320585_a_321914]
-
de ani locotenent-colonel al regimentului de infanterie nr. 72 din Bratislava (20 % germani - 28 % maghiari - 51 % slovaci - 1 % alții); în 1895 a fost comandantul unui batalion detașat la Castelnuovo; de la 1 noiembrie 1896 Kövess a fost colonel al regimentului de infanterie nr. 52 din Pécs (38 % germani - 52 % maghiari - 10 % alții). S-a numărat printre cei mai tineri colonei din Armata Comună la vremea sa și a ieșit în evidență ca unul din cei mai însemnați ofițeri de religie protestantă într-
Hermann Kövess von Kövessháza () [Corola-website/Science/320585_a_321914]
-
Armata Comună la vremea sa și a ieșit în evidență ca unul din cei mai însemnați ofițeri de religie protestantă într-o instituție, în general, dominată de catolici. Din martie 1898 până în octombrie 1902, Kövess a fost comandantul regimentului de infanterie 23 din Budapesta (compus aproape exclusiv din maghiari). În octombrie 1902 a preluat conducerea brigadei de infanterie nr. 15 a diviziei nr. 8 din Innsbruck (al cărei cartier general se găsea însă la Bolzano) aflate sub conducerea lui Franz Conrad
Hermann Kövess von Kövessháza () [Corola-website/Science/320585_a_321914]
-
de religie protestantă într-o instituție, în general, dominată de catolici. Din martie 1898 până în octombrie 1902, Kövess a fost comandantul regimentului de infanterie 23 din Budapesta (compus aproape exclusiv din maghiari). În octombrie 1902 a preluat conducerea brigadei de infanterie nr. 15 a diviziei nr. 8 din Innsbruck (al cărei cartier general se găsea însă la Bolzano) aflate sub conducerea lui Franz Conrad von Hötzendorf, iar în noiembrie a fost promovat ca general-maior. În noiembrie 1906 a preluat el însuși
Hermann Kövess von Kövessháza () [Corola-website/Science/320585_a_321914]
-
devenit comandant al Corpului al 12 -lea al Armatei Comune, staționat la Sibiu, unde el mai servise în cavalerie în tinerețe, post în care a rămas până în 1914. La 1 noiembrie 1911 a fost înaintat la gradul de general de infanterie. În calitate de comandant al Corpului al 12 -lea a avut necazuri în urma unui incident din anul 1912, în care 400 germani catolici din oraș, revoltați împotriva capului bisericii romano-catolice din Sibiu, prințul Egon von Hohenlohe, au hotărât să se convertească la
Hermann Kövess von Kövessháza () [Corola-website/Science/320585_a_321914]
-
Nord-vietnamezii au luptat câteva zile și apoi s-au retras din cauza pierderilor suferite. După două zile, Regimentul 273 FNE a atacat o tabără a Forțelor Speciale de lângă orașul de frontieră Loc Ninh, din provincia Binh Long. Soldați ai Diviziei 1 Infanterie americane au replicat rapid. După zece zile de luptă, atacatorii au fost împinși înapoi în Cambodgia. Cel puțin 852 de combatanți nord-vietnamezi au fost uciși în timpul acestei acțiuni, forțele americane și sud-vietnameze pierzând doar 50 de oameni. Cele mai grele
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
o luptă de 22 de zile unde s-au dat unele dintre cele mai intense lupte corp la corp din întregul conflict. Au murit între 1.200 și 1.600 de soldați nord-vietnamezi și 362 de membri ai Diviziei 4 Infanterie, ai Brigăzii de Luptă 173 Aeropurtată americane și ai diferitelor unități din Armata Republicii Vietnam. Trei dintre cele patru batalioane ale Diviziei 4 Infanterie și întreaga Brigadă 173 au fost puse în imposibilitatea de a lupta în această bătălie. Serviciile
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
între 1.200 și 1.600 de soldați nord-vietnamezi și 362 de membri ai Diviziei 4 Infanterie, ai Brigăzii de Luptă 173 Aeropurtată americane și ai diferitelor unități din Armata Republicii Vietnam. Trei dintre cele patru batalioane ale Diviziei 4 Infanterie și întreaga Brigadă 173 au fost puse în imposibilitatea de a lupta în această bătălie. Serviciile americane de informații au fost derutate de această serie de acțiuni ale inamicului. Nu părea să existe vreo logică în spatele ofensivelor susținute ale APV
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
881 Sud, 861, precum și baza principală însăși urmau să fie atacate simultan în aceeași seară. La ora 00:30 în ziua de 21 ianuarie, Dealul 861 a fost atacat de aproximativ 300 de soldați nord-vietnamezi. Pușcașii marini erau, însă, pregătiți. Infanteria nord-vietnameză, deși susținută din flancuri de tirul de artilerie, a reușit, totuși, să penetreze perimetrul defensiv și a fost respinsă doar după lupte dure corp la corp. Baza principală a fost, apoi, supusă unui foc intens de rachete și mortiere
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
cu toate cele trei regimente, 9, 24, 66, împreună cu Regimentul 68B Artilerie și cu Batalionul 14 Antiaerian. Ele erau susținute de Batalionul 24 Artilerie. Divizia a ocupat poziții la sud-vest de bază. Nu se știe, însă, exact care unități de infanterie ale Diviziei 325 au rămas în sectorul Khe Sanh. Un studiu sud-vietnamez efectuat după bătălie a arătat că la Khe Sanh rămăsese un singur regiment, 95C. Conform acestui studiu, două regimente ale altor divizii au ocupat poziții de-a lungul
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
avertismentele refugiaților, atacul a 12 tancuri asupra soldaților din Forțele Speciale de la Lang Vei a fost o surpriză. Tancurile amfibii PT-76 de fabricație sovietică din dotarea Regimentului 202 Blindate al APV a lovit sistemele defensive, susținute de un asalt de infanterie al Batalionului 7 din Regimentul 66 și de Batalionul 4 al Regimentului 24, ambele din cadrul Diviziei 304. Forțele terestre fuseseră echipate special penru atac cu ranițe de grenade, gaze lacrimogene și aruncătoare de flăcări. Deși principalele sisteme defensive ale taberei
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
respins și o propunere de a lansa o operațiune de salvare a supraviețuitorilor cu elicopterul. Într-o ședință ținută la Da Nang la 07:00 a doua zi dimineața, generalii Westmoreland și Cushman au acceptat decizia lui Lowndes. Locotenent-colonelul de infanterie Jonathan Ladd (comandant al Grupului 5 al Forțelor Speciale), care abia sosise de la Khe Sanh, s-a declarat „uimit că pușcașii marini, care se mândreau că niciodată nu lasă pe nimeni în urmă, erau dispuși să sacrifice toate Beretele Verzi
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]