4,807 matches
-
Într-o regiune ce corespunde astăzi Afghanistanului (Herat, Balkh, Sistan) și Turkmenistanului (Merv), și care s-a opus fățiș clerului tradițional și conducătorilor neamului său, a formulat un nou mesaj de mântuire, găsind În final ascultare la un personaj foarte influent, acesta nereușind totuși să-l salveze de la o moarte violentă, pe care unii cercetători o consideră atestată doar Într-o tradiție, fără fundament istoric (Boyce, 1992, pp. 14-16). Fiind format la o școala ritualistă, În tradiția poeziei sacre, care Își
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a secolului al XV-lea, când un parsi, Nariman Hoshang, a ajuns În Iran (1477) de unde s-a Întors cu primul riv³yat (cf. supra, subcapitolul 1.3). El a fost trimis la Yazd și Kerman de către un laic bogat și influent din Naosari, Changa Asa (Karaka, 1884, I, p. 216; II, pp. 4 sqq.; Boyce, 1979, p. 172), pentru a se sfătui cu Înțelepții din Iran În privința unor probleme liturgice și a unor norme de comportament. Odată instaurate, schimburile dintre cele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Cama, 1970, pp. 357-406). Masoneria s-a răspândit Între parsi Începând din secolul al XIX-lea, iar În 1844 a fost fondată, În sfârșit, o lojă separată la Bombay, „Rising Star of Western India”. Masonii, mult mai numeroși și mai influenți, au avut o funcție esențială În evoluția culturală și socială a comunității parsi, dacă se ia În considerare faptul că mulți dintre ei au fost promotorii modernizării sistemului educațional - de care parsii s-au ocupat mereu În mod deosebit - și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Mots d’origine néo-grecque en roumain à l’époque des phanariotes (1939) fiind o lucrare ce aruncă o lumină nouă asupra limbii române din secolul al XVIII-lea. Continuă să fie preocupat de acest domeniu, lărgind totodată aria cercetărilor asupra influentelor exercitate de alte limbi asupra lexicului românesc. Anii 1943-1944 sunt marcați prin două contribuții substanțiale: un amplu studiu despre neologismele din Transilvania și despre activitatea lui Paul Iorgovici (Az erdélyi román nyelvújítás [Înnoirea limbii române din Ardeal], 1943) și un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287134_a_288463]
-
dar prefera să se retragă din politică decît să renunțe la antisemitism. Astfel că Partidul Naționalist Democrat condus de Iorga și ziarul său, "Neamul românesc", și-au văzut de treabă. Devenise clar că Iorga avea nevoie de un propagator mai influent și de un aliat mai puternic. Cine putea fi acest aliat? Liga Poporului a generalului Averescu? Existau puține șanse de înțelegere, dat fiind că devenise clar că Liga Poporului a lui Averescu nu era nimic altceva decît lucrătura lui Brătianu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Schimburile comerciale trebuie să servească întăririi relațiilor "naturale" (latine) cu aceste țări. Pe baza acestor relații, România trebuie să-și orienteze politica spre Balcani și spre prelungirea acestora, Orientul Mijlociu. Iorga conchidea că "România trebuie să facă tot posibilul ca să devină influentă în Orientul Apropiat, și grație forței noastre (care depinde de noi) vom pune influența aceasta în slujba Occidentului, de care structura noastră fizică (latinitatea) și sufletul nostru sînt indestructibil legate"158. În privința problemelor practice, ținînd cont de preferințele și de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
citită ca povestea Cenușăresei dacă n-ar fi costat România atîta vărsare de sînge. Madam Lupescu (sau, așa cum Carol și lingușitorii lui o numeau Duduia) era la fel de rece, de calculată și egoistă ca și Carol. Ea a fost cea mai influentă amantă regală a anilor '30 și cea mai detestată persoană din România. Deși este dificil să ne închipuim o diferență mai astronomică dintre mediile de proveniență a două ființe umane, între ea și Carol domnea, în ciuda distanței care îi separa
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
era un "centru plin de viață", "Parisul Orientului". Deșteptarea se va produce curînd și va fi dură. Deocamdată, Bucureștiul era capitala Balcanilor. Douce décadence era într-adevăr dulce; erau o mulțime de bani de cîștigat de către cei care aveau "legături influente¨. Se organizau petreceri după petreceri, orgii după orgii. Regele Carol a hotărît să-și mărească palatul, și blocuri după blocuri de pe Calea Victoriei au fost condamnate ca să facă loc extinderii acestuia. Fratele Magdei Lupescu, Constantin (Șloim) a făcut milioane cu acest
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
erau mai complicate. Desigur, Biserica Catolică a scăpat ușor, având În vedere faptul că Pius al XII-lea a avut relații călduroase cu regimul fascist și a Închis ferm ochii la crimele naziștilor din Italia și de peste tot. Prelații erau influenți. Autoritățile militare anglo-americane au ezitat Într-adevăr să elimine funcționarii compromiși, În timp ce Încercau să restabilească normalitatea În peninsulă. Iar În ansamblu, epurarea fasciștilor a fost mai eficientă În regiunile unde rezistența de stânga și reprezentanții ei politici predominau. Însă amnistia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din ce În ce mai mult către creștin-democrați, considerându-i o stavilă În fața stângii „marxiste”. În al doilea rând, din motive similare, partidele creștin-democrate aveau votul feminin: În 1952, două treimi din catolice practicante din Franța au votat pentru MRP. Autorul era, fără Îndoială, influent; Însă partidele creștin-democrate au atras femeile pur și simplu prin platforma lor electorală. În contrast cu tenta insurecțională de care discursul socialist sau comunist nu putea scăpa, chiar și În versiunea sa temperată, creștin-democrații (Maurice Schumann și Georges Bidault În Franța, Alcide
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe care a adus-o la putere). În Occident, Praga le-a deschis ochii socialiștilor asupra vieții politice reale din Europa de Est. La 29 februarie 1948, un Léon Blum În vârstă publica În ziarul socialist francez Le Populaire un articol extrem de influent, acuzându-i pe socialiștii din Vest că au trecut sub tăcere soarta camarazilor lor din Europa de Est. Grație loviturii de stat, o bună parte a stângii necomuniste din Franța, Italia și alte țări se situa acum cu fermitate În tabăra occidentală
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
statele din Europa trebuie să formeze o «entitate europeană», care le va transforma Într-un monolit”. Iar Mișcarea pentru Unitatea Europeană creată În ianuarie 1947 la sugestia lui Churchill avea entuziaștii săi. Winston Churchill a fost de timpuriu un promotor influent al ideii de unitate europeană. La 21 octombrie 1942, Îi scria lui Anthony Eden: „Trebuie să recunosc că mă gândesc În primul rând la Europa, la renașterea gloriei europene... ar fi un dezastru fără margini dacă bolșevismul rus ar sufoca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
publică și influență, adesea ca rezultat al activităților din război, erau neobișnuit de tineri după criteriile europene tradiționale. În Franța, când războiul s-a terminat, Jean-Paul Sartre avea 40 de ani, Simone de Beauvoir 37, iar Albert Camus, cel mai influent dintre ei, doar 32. Din generația veche, numai François Mauriac (născut În 1885) se bucura de o influență comparabilă, tocmai pentru că nu fusese pătat de colaborarea cu Vichy. Dintr-o generație anterioară de personalități italiene rămânea doar filosoful napolitan Benedetto
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tocmai pentru că nu fusese pătat de colaborarea cu Vichy. Dintr-o generație anterioară de personalități italiene rămânea doar filosoful napolitan Benedetto Croce (născut În 1886). În Italia postfascistă, Ignazio Silone, născut În 1900, era printre cei mai vârstnici dintre intelectualii influenți; romancierul și comentatorul politic Alberto Moravia avea 38 de ani, iar scriitorul și editorul comunist Elio Vittorini era cu un an mai mic. În Germania, unde simpatiile naziste și războiul Îi seceraseră pe scriitori și intelectuali, Heinrich Böll - cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fie colaboraseră cu autoritățile sau fuseseră uciși. Germania Însăși era distrusă. Emigrația intelectuală germană după 1933 nu lăsase În urmă decât figuri compromise de colaborarea cu regimul. Simpatia notorie dintre Heidegger și naziști era atipică doar prin controversatele implicații asupra influentelor sale scrieri filosofice; zeci de mii de Heideggeri mai mici din școli, universități, administrația locală și națională, instituții culturale și presă erau la fel de compromiși de entuziasmul cu care Își conformaseră scrierile și faptele exigențelor naziste. Scena germană postbelică era complicată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de ocupație germană, cu toată ambiguitatea morală a mareșalului Pétain și a regimului de la Vichy și În ciuda rolului secundar jucat pe lângă SUA și Marea Britanie În diplomația de după război, cultura franceză a revenit În centrul atenției internaționale: intelectualii francezi au devenit influenți purtători de cuvânt ai epocii deoarece sensul disputelor politice franceze rezuma fractura ideologică la scară mondială. Din nou - și pentru ultima oară -, Parisul era capitala Europei. Contemporanii au sesizat ironia situației. Numai un noroc istoric i-a adus pe intelectualii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În jurul politicii de stânga și a filosofiei existențialiste. Eticheta din urmă i se aplica (Întru neplăcerea sa) și lui Albert Camus, pe atunci prieten bun cu Sartre și Simone de Beauvoir: ca editorialist al cotidianului Combat, el era cel mai influent scriitor din Franța postbelică. Toși Împărtășeau o atitudine „rezistențialistă” (deși numai Camus participase personal la Rezistență - Aron era la Londra cu Francezii Liberi, iar alții s-au eschivat cum au putut În timpul ocupației). Potrivit lui Merleau-Ponty, Încleștarea războiului tranșase pentru intelectualii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
alegeri de după război. Moartea lui Pius al XII-lea În 1958 a marcat sfârșitul unei ere, dar cu numai doi ani Înainte, șapte italieni din zece asistau regulat la mesa duminicală. Ca și În Flandra, În Italia Biserica era foarte influentă, mai ales În rândul femeilor, vârstnicilor și monarhiștilor - adică majoritatea populației. Articolul 7 al Constituției italiene din martie 1947 relua cu exactitate termenii Concordatului din 1929 al lui Mussolini: ierarhia catolică Își menținea influența asupra Învățământului și superviza toate aspectele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Unit. Tot În anii ’50, peste arta europeană s-a rostogolit un „nou val” de scriitori și regizori care prefigura tot ce apreciem la generația anilor ’60: abandonul convențiilor narative și interesul pentru sex, tineret, politică și alienare. Cele mai influente romane publicate În vestul Europei - Il Conformista (Conformistul, 1951) de Alberto Moravia, La Chute (Căderea, 1956) de Albert Camus, Die Blechtrommel (Toba de tinichea, 1959) de Günther Grass - erau, fiecare În felul lui, mai originale și mai Îndrăznețe decât ce
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Europa, studiul istoriei cunoscuse o reînnoire În generația anterioară: Economic History Review și Annales: Économies, Sociétés, Civilisations, ambele fondate În 1929, Își anunțau Încă din titlu proiectele revizioniste. În anii ’50 a apărut Grupul Istoricilor din Partidul Comunist Britanic și influentul jurnal de istorie socială Past & Present; apoi secția de studii culturale de la Universitatea Birmingham, inspirată de lucrările lui Richard Hoggart și Raymond Williams, iar mai târziu școala de istorie socială din jurul lui Hans-Ulrich Wehler la Universitatea Bielefeld din Germania de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
martori au dovedit amploarea și gravitatea crimelor Împotriva umanității comise În Germania, fără a se limita la cei 23 de acuzați (22 de membri SS și un șef de lagăr). În 1967, Alexander și Margarete Mitscherlich au publicat studiul extrem de influent Die Unfähigkeit zu trauen (Neputința de a jeli), afirmând că recunoașterea oficială vest-germană a răului nazist nu a fost Însoțită de o autentică asumare individuală a responsabilității. Intelectualii vest-germani au Îmbrățișat ideea cu Însuflețire. Scriitori, dramaturgi și cineaști consacrați - Günther
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
obligând statul la represiune brutală și polarizând astfel opinia publică. Până În 1978, Brigăzile Roșii nu au reușit să provoace reacția dorită, În ciuda unui crescendo de atacuri În cursul anului precedent. Apoi, la 16 martie 1978, ei au răpit cea mai influentă victimă: Aldo Moro, lider al Partidului Creștin-Democrat, fost prim-ministru și ministru de Externe. Moro a fost ținut ostatic timp de două luni; sprijinit de comuniști și de majoritatea partidului său, prim-ministrul creștin-democrat Giulio Andreotti a refuzat până și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
drept expresia unei poziții sociale partizane (implicit conservatoare). Orice tip de judecată sau convingere putea fi redusă, În principiu, după această metodă. Intelectualii cei mai critici puteau fi, la rândul lor, „poziționați”. În cuvintele profesorului francez Pierre Bourdieu, cel mai influent exponent european al noii sociologii a cunoașterii, „discursul profesoral” nu este decât expresia „fracțiunii dominate a clasei dominante”. Dar această subversiune seducătoare prin care orice informație sau opinie este poziționată nu divulgă cum putem determina dacă un „discurs” e mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și Hegel, posomorâtul deceniu al șaptelea a fost sedus de un filon mult mai sumbru din gândirea germană: scepticismul radical al lui Michel Foucault era În mare măsură o variantă a lui Nietzsche, iar Jacques Derrida și alți autori francezi influenți s-au inspirat din Martin Heidegger pentru a elabora o critică a subiectului și a „de-construi”, cum Începuse să se spună, subiectul uman al cunoașterii și materia sa textuală. Pentru specialiștii În Heidegger sau Carl Schmitt (al cărui realism
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sud. Grecia era, ca și Irlanda, mică și săracă, iar agricultura sa nu constituia o amenințare la adresa fermierilor francezi. Așa se face că, În pofida unor impedimente de ordin instituțional - ca să luăm doar un exemplu, Biserica Ortodoxă avea o poziție oficială influentă și, ca urmare, căsătoria civilă nu a fost permisă până În 1992 -, nu au existat argumente solide Împotriva aderării sale, susținută printre alții de președintele francez Giscard d’Estaing. Însă când a venit rândul Portugaliei și mai ales al Spaniei, francezii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]