KorAP: Find »[drukola/base=izbuti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...165 166 167 ...235 >

5,860 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

Auta, nici chiar mersul. Picioarele soldaților au totdeauna această însușire minunată de a ști să meargă și singure chiar când stăpânul lor e obosit și când somnul cu neputință de alungat toarnă în pleoape dulcea amorțeală caldă și grea. Când izbutea rareori să-și dezlipească pleoapele fierbinți, Iahuben se uita cu jind la Puarem și la Tefnaht care dormeau odihnitor în largile lor scaune căptușite cu piei de leopard, și chiar la sclavul de pe taur care cel puțin ședea. Iahuben se

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
goi de piatră care se zugrăveau pe zare strălucind în lumina timpurie a dimineții. Acolo unde s-au oprit când s-a revărsat căldura erau câteva tufe necunoscute și ierburi aproape uscate, iar printre ele un izvor de apă abia izbutind să se prelingă prin nisip. Dar apa era bună. Iahuben văzu după ochii sclavului că nici el nu bănuise izvorul. Asta nu-i plăcu. Va să zică mai erau lucruri neștiute chiar și de Auta în aceste ținuturi blestemate! Își întinseră cortul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
iar se opri. Mai bine să-l întrebe pe sclav de-a dreptul de ce a ocolit atâta drumul, iar dacă nu-i va răspunde, să-l amenințe cu sulița, până va căpăta răspuns. Dar tocmai în clipa aceea Auta, care izbutise să aprindă focul, se apropie de el și, văzîndu-l cu mâna pe cort, îi spuse blînd: - Nu-l desface, Iahuben. În noaptea asta stăm. De aici încolo nu mai mergem singuri: așteptăm armata. Iahuben îl privi aproape uimit. Atunci sclavul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
năpusti spre soldații cu coifurile sclipitoare. Câteva sute de atlanți năvăliră cu săbiile în mâini. Se făcu învălmășeală. Folosindu-se de ea, soldatul Iahuben alergă spre atlanți, apoi se opri la jumătatea drumului, căutîndu-l din ochi pe Auta. Auta însă izbutise să se dezlege și venea spre el. Auta îl dezlegă și amândoi alergară mai departe, intrând în desimea armatei atlante. Armata năvălea cu sulițe și săbii lucitoare, ieșind parcă de sub nisip. Încăierarea cu băștinașii a fost scurtă. Dîndu-și seama că

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nestingherit printre ei? De ce n-avea arme? Nimeni în tot țarcul nu putea să înțeleagă dacă soldatul cu pielea roșie îl apără pe omul cu pielea neagră căruia i se spunea Auta sau îl păzește să nu fugă. Treptat, Auta izbuti să-i cunoască pe noii robi, cu toate că ei toți își fereau ochii și inima de ochii lui. Cine dintre robi apucase a-i zări acestui Auta ochii curați și zâmbetul trist și blajin nu se mai feri de el. Dar

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
din nou muțenia ca în timpul călătoriei prin deșert. Cunoscând bine poporul rome, ori de câte ori n-avea nimic de făcut (și Tefnaht aproape că îl uitase, avîndu-și îndeletnicirile sale în cetatea atlantă de pe țărm), Auta hoinărea singur. Alteori îl întovărășea Iahuben. O dată izbutise să-l ia cu sine pe Mai-Baka, pe furiș, mințind paznicii. Fostul arcaș umblă aproape tot timpul tăcut și chinuit de îngrijorarea intrării lui într-o lume necunoscută și atât de nouă. Îl muncea și dorul după oaza din care

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
zece întrebări năstrușnice. Vrând să glumească mai mult cu sine decât cu ei, de urât, le-a spus că pe acela care-i va răspunde măcar la jumătate din ele îl va aduce slujitor în palat, iar dacă vreunul ar izbuti să cunoască toate răspunsurile îl va înfia. Întrebările nu erau grele, dar încurcate. Cea din urmă suna așa: cum este lumea? Mulți cutezară, dar nu i-au plăcut răspunsurile nimănui. Robii îndrăzneți s-au ales cu bice. Numai robul negru

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
i-l făcuse bătrânul scăpîndu-l de multe din greutățile robiei, și pentru învățătura îmbelșugată dobândită de la el, pentru înțelepciunea lui rară și pentru blândețea lui. Mai ținea la bătrân poate și fiindcă îi lipseau părinții și rudele. Totuși, niciodată nu izbutea să nu-l simtă deloc străin. Chiar această mângâiere i se păru rece. Răspunse: - Da, stăpâne, așa mi-a spus înțeleptul Tefnaht. Nu știu dacă e o taină care se poate dezlega... - Tu cum socoti? Sunt taine care nu se

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nu știu cum. Erau rotunde și lunguiețe, cu capetele ascuțite, dacă le-am putut desluși bine, căci am leșinat. - Cum ai leșinat? De spaimă? - Nu, stăpîne: ele m-au făcut să leșin. Nu semănau cu nimic din ce am văzut. N-am izbutit să ajung la ele, să le văd, să le pipăi. De la oarecare depărtare m-a apucat o sfârșeală și m-am târât cât am putut, apoi am leșinat, măcar că nu aveau nimic înspăimîntător. Dacă ar fi fost numai atât, aș

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
îl învățase de multe ori că nu deznădejdea te scapă de primejdie. Se întoarse spre sutaș: - La urma urmei, nu câștigăm nimic dacă ne certăm. Mai bine să ne gândim ce putem face. Sutașul zise, scuipând cu necaz: - Dacă aș izbuti să mă strecor cu cincizeci de soldați pe o corabie până la țărmul celălalt, în două zile vin cu douăzeci de robi noi. Tot nu mai știe nimeni cine erau cei care au fugit. - De știut se știe... Scribul tuturor peșterilor

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
îngrozit că erau străjile. Soldații aceștia însă nu se trezeau. Beți nu puteau fi, nici atât de somnoroși. Un gând fulgerător trecu prin mintea sutașului: erau morți. Dar cum? Între timp, unul dintre soldații care se deșteptaseră în peșteră o dată cu sutașul izbuti să încropească un foc de vreascuri și ierburi uscate, aprinzîndu-l cu două bețe pe care le-a frecat până l-au trecut sudorile. La lumina lui jucăușă și sfielnică, sutașul văzu că cele două străji zăceau sugrumate. Buimăcit de somn

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
la mine? - Am fost trimis la tine. Zece robi au fugit din peșteri și s-au ascuns pe Muntele de Foc. Căpetenia noastră i-a îndemnat și au fugit. I-a chemat și pe alții. Auta îl privi uimit: - Ați izbutit să fugiți!... Și aveți și căpetenie? - Da, avem, spuse tânărul. E foarte înțelept și puternic. Te cunoaște pe tine. Auta tresări, dar nu întrebă nimic. Se gândi că tânărul poate să fie vreo iscoadă de-a lui Tefnaht. Zise într-

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
o și uitase. Îi fu rușine, dar nu știa ce ar fi putut să facă deocamdată pentru acei robi. Nici nu se mai gândise la ei... Ga să spună ceva, căci Mpunzi îl aștepta să vorbească, îl întrebă cum a izbutit să ajungă până la Piscul Sfânt. Tânărul rob spuse liniștit: - Am coborât pe țărm cu alt rob care-i în țara asta mai de mult. M-a dus la un rob care e cârmaci pe o luntre de pescari. Cârmaciul m-

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cu plăcere. Tot ținutul era liniștit. Nu trecea nici o pasăre... Închise ochii. I se făcu somn. Se gândi că, într-adevăr, tot ce văzuse nu putea fi decât nălucire. După un răstimp deschise iar ochii: turnul se zărea palid, abia izbutind să nu se contopească cu noaptea. Da, turnul stătea totuși acolo, dar nu putea fi decât o piatră bine lustruită, cum cădeau atâtea din cer. Sau poate nici nu căzuse din cer ca alte pietre. Poate că stătea aici de când

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
buze subțiri, părând poate din pricina globului vinete ca ale morților. Păr nu avea decât puțin, deasupra tâmplelor și cefei, scurt, rar, albicios. Ființa mișcă o mână, și s-ar fi părut că mâna e grea, deși mică, într-atît de încet izbuti s-o miște, aducîndu-și-o spre piept. Zâmbi atât de blajin, încît Auta simți că toată frica pe care o îndurase la început acuma se irosea. Ființa își desprinse mâna de pe piept și o întinse încet spre Auta. Sclavul se feri

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cu umilință: - Adevărat, stăpâne, că nu toate le pot pricepe, însă am încredere în ei... - Cum poți avea încredere în orice străin! spuse Marele Preot, nu atât de blajin ca de obicei. - Stăpâne, zise Auta, în niște străini care au izbutit să vină dintr-o stea într-altă stea am încredere. Ei nu mai pot să mintă. Ei au cunoscut adevărul mare al firii. Din minciună, stăpâne, adevăr nu se face, nici minciună nici adevăr. - La urma urmei, de ce n-ar

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nesimțite de ceata în care se afla, strecurîndu-se pe furiș în mulțimea pestriță. Când ajunse destul de departe, făcu semn unui sutaș de pe zidul palatului. Sutașul coborî și ascultă cu urechea aplecată o poruncă. Auta nu scăpase din vedere primejdia și izbutise să-l zărească pe preot lângă zid unde lumea nu se mai înghesuia. Fața nu i se deslușea, însă îi cunoștea veșmântul. După câteva clipe, dând la o parte mulțimea cu lăncile, câțiva soldați în frunte cu sutașul se apropiau

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nu erau aceștia zeii despre care se tot vorbea în mulțime că ar fi coborât din cer într-un turn de foc? Iar când Auta îi prinse curelele pe piept și pe șolduri, Iahuben îl privi neputincios și trist. Abia izbuti să-l întrebe: - Voi mă duceți la moarte? Luntrea începu să tremure, înainte de a țâșni în văzduh. - Nu la moarte, Iahuben! îi spuse Auta cu voce caldă. Cum să te duc eu la moarte când tu m-ai scăpat de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
astâmpăr. Străinii își vedeau de treburile lor, cercetând plantele, țărâna sau văzduhul, timpul părea că trece prea încet. În sfârșit, Auta zări în apropiere un nor de praf. O ceată mare de soldați se urca dintr-o vale. Deci Iahuben izbutise. Îndemânaticul sutaș își strigă de departe prietenul, chemîndu-l să-i iasă înainte. Auta mai avea și acum țesut cu aur pe pieptul cămășii lui albe semnul Psicului Sfânt, pe care-l cunoștea oricine. Iahuben porunci oprirea. Cu un singur pas

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ce ești! și arătă cu mâna pieptul lui Auta. Ajutorul de sutaș își lăsă capul în jos și rosti, frînt: - Eu de-aicea fără arme nu plec. Soldații erau înarmați cu mai multe arme decât se obișnuia. Dibăcia lui Iahuben izbutise la început, însă acum părea să năruie totul. Auta privi rugător spre străini, dar aceștia nu făcură nici o mișcare. Soldații priveau cu mirare la butoiul mare și ciudat dintre tufani și la cei trei străini îmbrăcați cu haine argintii. - Dacă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
și de alta a săniei și cum turnul începu să se încline lin scurtîndu-și aceste picioare, până când se așeză ușor, culcat în lung, pe sania uriașă. Prin grâu și ierburi, pe nisip ori pe drumuri pietroase, nesfârșitul convoi de măgari izbuti în sfârșit să aducă marea luntre pe țărmul mării. Și numai iscusința cârmaciului luntrei cerești și iscusința cârmaciului corăbiei mărilor pământene izbutiră să împiedice înecul, în ceasul chinuitor de greu pentru toți al așezării turnului de argint pe puntea fără

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
lung, pe sania uriașă. Prin grâu și ierburi, pe nisip ori pe drumuri pietroase, nesfârșitul convoi de măgari izbuti în sfârșit să aducă marea luntre pe țărmul mării. Și numai iscusința cârmaciului luntrei cerești și iscusința cârmaciului corăbiei mărilor pământene izbutiră să împiedice înecul, în ceasul chinuitor de greu pentru toți al așezării turnului de argint pe puntea fără catarg. Dibaci și el, meșterul pânzei născoci, ca să fie pe placul zeilor, o crăcănă puternică din bârne groase, înțepenite sub punte, pentru

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
și voi acum. Dacă rămân aici, nu le pot fi de folos nici măcar robilor, care m-au ascultat numai cât m-au crezut zeu. Am să fiu în stare să-i ajut poate doar mult mai târziu, când am să izbutesc să învăț mai multe de la voi. Fără voi n-aș mai putea fi nici măcar ce am fost înainte... Hor se uită în ochii lui umezi, apoi zâmbi și spuse moale: - Bine, șase. Închiseră luntrea mică în firida anume făcută a

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
surâs de vioiciune șăgalnică, în limba Atlantidei: - Voi nu beți vin? Străinii îl priviră în tăcere: nu cunoșteau înțelesul acestui cuvânt. CAPITOLUL XXII La început, robii nu aveau destulă încredere în Iahuben. Era atlant, era liber, fusese sutaș. Numai Agbongbotile izbuti să le arate în zilele care urmară că Iahuben era acum ca și ei și că numai pentru ei putuse veni în aceste locuri spre care doar deznădăjduiții se încumetau. În cele cincisprezece zile hotărâte dinainte, oastea de robi fu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
prefăcut o vreme în sclav ca să le cunoască mai bine păsurile și durerea. Și Mpunzi era încredințat de aceasta. Lui Auta îi era rușine, dar știa că oricât s-ar strădui să-i scoată credința asta din cap, nu va izbuti. Îi mai spuse Mpunzi și altceva. Un sclav nou, dintre răsculați, a fost prins când rătăcea pe Malul Râului Rece, și un slujitor al Marelui Preot, umblând cu câțiva soldați alături, pentru că îl văzu foarte voinic, nu-l ucise ci

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]