15,723 matches
-
apologetic, capitole în care expunea în detaliu o serie de teorii și de afirmații antiimperiale. Cartea a VII‑a a tratatului Diuinae institutiones Pierre de Labriolle vorbește despre capodopera apologetică a lui Lactanțiu în felul următor: „Lactanțiu este primul apologet latin care a oferit lumii timpului său o doctrină completă, elementară, fără îndoială, dar caracterizată în toate componentele sale de unitatea unui principiu intern și capabilă să satisfacă spirite însetate de logică și de armonie. Nu mai este vorba aici de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
să mai dea roade, anotimpurile se amestecă, iarna luând locul verii, iar vara pe cel al iernii. Dereglarea ritmului vieții pământești este însoțită de răsturnarea tuturor legilor cerești. Lactanțiu introduce o serie de prodigia tipice literaturii „de criză” a autorilor latini păgâni, care abundă, de asemenea, în Oracolele sibiline. Minuni nemaivăzute, săvârșite în cer, vor arunca spiritele oamenilor în cea mai mare groază. Cozile cometelor, întunecările soarelui, culoarea lunii, ploaia stelelor căzătoare, toate acestea vor fi neobișnuite. Se vor ivi pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pornind de la Prov. 22, 20‑21, unde se spune: „Și scrie‑ți‑le de trei ori, pentru sfat și cunoaștere, pe tăblița inimii tale [...] pentru ca și tu să poți răspunde cuvintele adevărului celor ce te întreabă”. Adverbul tripliciter, din versiunea latină, inspiră mica teorie - o calchiere, de altfel, a pasajului din De principiis IV, 2, 4 - expusă mai departe: „Există în inima noastră o triplă descriere; aceasta este regula Scripturilor. Cea dintâi presupune înțelegerea potrivit sensului istoric, cea de‑a doua
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pentru ca întinderea și numărul cărților să nu pricinuiască plictiseală cititorului”. Dat fiind demersul său de a comenta un text care, mai ales în ultimele sale capitole, ridică destule probleme de ordin istoric, el recurge la diferiți istorici greci, iudei sau latini: Callinicus Sutor, Diodor, Polibiu, Posidonius, Claudius, Theon, Andronicus Alipius, Flavius Iosephus, Titus Livius, Trogus Pompeius (ibidem). Ieronim respinge ideea Anticristului‑diavol prezentă în apocrifa lui Pseudo‑Hipolit, dar nu este departe de concepția lui Chiril (7, 8): Ne eum putemus
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
gentes quae Romano imperio subiacent, recedant ab eis (ibidem). Acest fragment ni se pare interesant, întrucât forma discessio, întrebuințată aici cu bună știință de Ieronim, implică o anumită nuanță încărcată de sens. Urmărind același pasaj la Irineu, observăm că substantivul latin care traduce substantivul grec Β≅Φϑ∀Φ∴∀ nu este același ca la Ieronim. În Adu. haer. 5, 25, 1 citim nisi uenerit abscessio primum. Care este diferența între abscessio de la Irineu și discessio de la Ieronim? Prefixul ab‑ exprimă ideea de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ascund în munți și tot din munți vor porni să cucerească Ierusalimul. În Instr. I, 42, v. 11, Commodian vorbește, foarte curios, de un chorus prophetarum, care constituie probabil o aluzie la o altă apocrifă, 5 Ezdra, redactată direct în latină, în Apus, către sfârșitul secolului al II‑lea - începutul secolului al III‑lea. În 1, 38‑40 este vorba chiar de o armată de sfinți care va veni din Orient (aluzie clară la legenda noastră) condusă de trei patriarhi, însoțiți
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
intr., trad., notes par P. de Labriolle, Paris, 1942. Cipriano, Obras, éd. bilingue, latin-espagnol, intr., trad. et notes par J. Campos, Madrid, 1964. Augustin, Epistulae, CSEL 57, éd. A. Goldbacher, 1897. Augustin, Commentaire de la première épître de Saint Jean, texte latin, intr., trad. et notes, par P. Agaësse, Paris, 1984, SC 75. Agostino, Amore assoluto e „terza navigazione”, éd. bilingue, contenant le texte latin et la traduction italienne du Commentaire de la première épître de Saint Jean, intr., trad. et notes par
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Augustin, Epistulae, CSEL 57, éd. A. Goldbacher, 1897. Augustin, Commentaire de la première épître de Saint Jean, texte latin, intr., trad. et notes, par P. Agaësse, Paris, 1984, SC 75. Agostino, Amore assoluto e „terza navigazione”, éd. bilingue, contenant le texte latin et la traduction italienne du Commentaire de la première épître de Saint Jean, intr., trad. et notes par G. Reale, Milan, 1994. Augustinus, De ciuitate Dei, éd. B. Dombart et A. Kalb, CPL 303, SL 47-48. Saint Augustin, La Cité de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Combès, revue et corrigée par G. Madec, Paris, 1995. Théodoret de Cyr, Commentaire sur le Livre de Daniel (PG 81) ; Commentaire aux épîtres de Paul (PG 82) ; Haereticarum fabularum compendium (PG 83). Testamentum Domini nostri Jesu Christi, nunc primum edidit, latine reddidit et illustrauit Ignatius Ephraem II Rahmani, patriarcha antiochenus Syrorum, Maguntiae, 1899. Il Testamento siriaco di Nostro Signore, in Apocalissi apocrife, A. M. Di Nola (éd.), Milan, 1993, pp. 137-144. Studii, eseuri, lucrări diverse Abel, F.-M., Les Livres des Maccabées
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
6-7, 1916, pp. 185-211. Daniélou, J., „La typologie millénariste de la semaine dans le christianisme primitif”, în Vigiliae christianae, 2, 1948, pp. 1-16. Daniélou, J., du Charlat, R., La Catéchèse aux premiers siècles, Paris, 1968. Daniélou, J., Les Origines du christianisme latin, Paris, 1978. Daniélou, J., Message évangélique et culture hellénistique aux IIe et IIIe siècles, Tournai, 1961. Daniélou, J., Théologie du judéo-christianisme, Tournai, 1958. D’Anna, A., „Escatologia e Scrittura in Ippolito : speculazioni cronologiche, antiromanismo, antigiudaismo”, în Annali di storia dell
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
La BonnardiÈre, Saint Augustin et la Bible, Paris, 1986, pp. 369-386. Dulaey, M., „Saint Jérôme et le millénarisme”, în Y.-M. Duval, Jérôme entre l’Occident et l’Orient, Paris, 1988, pp. 83-98. Dulaey, M., Victorin de Poetovio, premier exégète latin, Paris, 1993, 2 vol. Dunbar, D.G., „The Delay of the Parousia in Hippolytus”, în Vigiliae christianae, 37, 1983, pp. 313-327. Dupont, J., Les Trois Apocalypses synoptiques : Marc 13 ; Matthieu 24-25 ; Luc 21, Paris, 1985. Eliade, M., Traité d’histoire des
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
du Grand Inquisiteur, Carl Schmitt et l’héritage de la théologie politique, Paris, 2004. Pascal, C., Nerone nella storia aneddotica e nella leggenda, Milan, 1923, reproduction anastatique, Gênes, 1987. Paschoud, F., Roma aeterna. Études sur le patriotisme romain dans l’Occident latin à l’époque des grandes invasions, Neuchâtel, 1967. Paulin, A., Saint Cyrille de Jérusalem catéchète, Paris, 1959. Pavel, A., Le Livre du prophète Daniel, Sibiu, 2000. Pedicini, C., „Il significato politico della escatologia di Ippolito di Roma”, în Annali della
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lumea aceasta»”. Această definiție, deși nu atinge problema raportului dintre mit și istorie, oferă un binevenit punct de sprijin demersului nostru. . M. Eliade, Traité d’histoire des religions, Paris, 1983, passim. . Augustin, Commentaire de la première épître de saint Jean, text latin, intr., trad. și note de P. Agaësse, Paris, 1961, SC 75. . Commodian, Instr. 44, 6; Ilarie de Poitiers, De Trinitate 2, 23; 6, 42.43.46; 7, 38; 9, 22; Pseudo‑Ieronim, Exposit. in Cant., hom. 12; Ambrozie, De fide
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pp. 9‑35. De același autor, capitolul consacrat lui Hipolit în Storia della letteratura cristiana antica greca e latina, redactată în colaborare cu C. Moreschini, Brescia, 1995, vol. I, pp. 338‑344 (trad. rom.: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine, vol. I, Polirom, 2001). În acest capitol, Norelli acceptă ipoteza de lucru propusă de V. Loi și M. Simonetti la colocviul din 1978, ipoteză față de care se arătase reticent într‑o primă fază. O reactualizare, în traducerea franceză a primului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
New York, 1976; 2 Maccabees, New York, 1983. . Ad. Mois. 8, 1‑3; 4 Ezdra 5,6; 2 Ap. Bar. 36, 7‑11; 40, 1‑3. . Cf. primul capitol al acestei lucrări. . Vezi teza lui M. Dulaey, Victorin de Poetovio. Premier exégète latin (VP), Paris, 1993. De același autor, ediția consacrată lui Victorin, Sur l’Apocalypse et autres écrits, Paris, 1997, SC 423. . Vezi P. Maraval, Les Persécutions, pp. 99‑136. . Uir. ill. 74, ed. E. Richardson, Texte und Untershungen zur Geschichte der
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ale lui Victorin. Ulterior, fie în 238, când Aquileea a fost asediată de Maximin Tracul, fie în 251, când goții traversează Dunărea amenințând populațiile care locuiau la marginea Imperiului, s‑ar fi refugiat în nordul Africii. . Les origines du christianisme latin, Paris, 1978, pp. 93‑111. Vezi de asemenea pp. 224‑234. . Principalul argument al teoriei care susține influența lui Ciprian asupra lui Commodian este constituit de un grup de testimonia comun celor doi autori (în Ad Quir., pentru Ciprian, în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
faciunt, ceterum de uita siletur (vv. 584‑585). . Vezi Oracolele sibiline 5, 167‑178, una dintre sursele lui Commodian: „O, cetate ticăloasă, lâncezindă și nelegiuită, tu, care, dintre toate, ai cea mai crudă soartă! Rușinează‑te, cetate necurată a pământului latin, Menadă, prietena viperelor, ca o văduvă vei sta pe colinele tale, iar apele Tibrului vor plânge peste tine, soața lui cea ucigașă, cea cu inimă nelegiuită! Nu ai cunoscut puterea lui Dumnezeu și cele ce ți‑au fost rânduite de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
l‑a însușit ilegitim. . Cf. Sfântul Ieronim, Lettres, text selectat și tradus de J. Labourt, ed. cit., pp. 8‑60. . Cf., de asemenea, Tertulian, Resur. 24, 18. . Cf. F. Paschoud, Roma aeterna. Études sur le patriotisme romain dans l’Occident latin à l’époque des grandes invasions, Neuchâtel, 1967, pp. 209‑221. În opinia lui Paschoud, faptul de a nu fi fost ales papă după moartea lui Damasus ar fi schimbat pentru totdeauna poziția lui Ieronim față de Roma. Din acest moment
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Son interprétation millénariste entre 389 et 400”, Revue des études augustiniennes II, 1956, pp. 371‑390: De Genesi c. Manichaeos I, 23, 41 și C. Adimantium 2, 2; 16, 3. . Saint Augustin, Commentaire de la Première épître de St Jean, text latin, intr., trad. și note de P. Agaësse, S.J., Paris, 1984, SCh 75; Agostino, La terza navigazione, intr., trad. și note de G. Reale, Milano, 1994. Expresia ad Parthos este problematică, întrucât este sigur că Ioan nu a adresat nici o epistolă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
atașamentul său față de această tradiție, este suficient să amintim că în Eranistes el citează nu mai puțin de 238 de pasaje provenind din 88 de lucrări aparținând autorilor creștini de până la el. . Testamentum Domini nostri Jesu Christi, nunc primum edidit, latine reddidit et illustrauit Ignatius Ephraem II Rahmani, patriarcha antiochenus Syrorum, Maguntiae, 1899. Cf., de asemenea, „Il Testamento siriaco di Nostro Signore”, în Apocalissi apocrife, ed. A.M. Di Nola, Milano, 1993, pp. 137‑144. . Cf. capitolul despre legenda lui Nero rediuiuus
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Slovacia), istoric, filolog, traducător și autor de versuri. Ambii părinți, Ana (n. Grecu) și Ioan Șincai, proveneau din familii de mici nobili care se ocupau cu agricultura. La școlile din Târgu Mureș, Cluj, Bistrița sârguinciosul Ș. își însușește limbile greacă, latină, maghiară, germană, precum și cunoștințe solide de literatură clasică antică, de poetică, retorică și gramatică. Remarcat, devine în 1773 profesor de retorică și poetică la Seminarul de la Blaj, de unde pleacă după un an (însoțit de elevul Petru Maior) la Roma, pentru
SINCAI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289694_a_291023]
-
publicat), el amintește pe scurt procesul formării limbii române, curat latinească la început, dar alterată de influențe străine, în special după impunerea slavonei ca limbă oficială și de cult, pentru a evidenția în concluzie necesitatea trecerii la scrierea cu litere latine. Consecvent cu această din urmă idee, el va scrie toate cuvintele românești folosite ca exemple sau în texte-model numai cu caractere latine. A doua ediție a gramaticii (1805) va fi îngrijită (și îmbunătățită) numai de el. Un scurt rezumat al
SINCAI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289694_a_291023]
-
slavonei ca limbă oficială și de cult, pentru a evidenția în concluzie necesitatea trecerii la scrierea cu litere latine. Consecvent cu această din urmă idee, el va scrie toate cuvintele românești folosite ca exemple sau în texte-model numai cu caractere latine. A doua ediție a gramaticii (1805) va fi îngrijită (și îmbunătățită) numai de el. Un scurt rezumat al ideilor sale lingvistice și istorice se dă în Epistola... către Ioan de Lipszky (1804), o broșură în latină. Dar opera vieții lui
SINCAI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289694_a_291023]
-
analistică de citate și reproduceri de documente. Relatările despre primii două sute de ani demonstrează originea romană a poporului român. Între 271 (anul retragerii aureliene) și 1300 se urmărește istoria nediferențiată a sud-estului Europei, cu o atenție specială pentru continuitatea elementului latin la nord și la sud de Dunăre. După întemeierea Țărilor Române este reliefată individualitatea lor politică, punându-se accent pe demonstrarea drepturilor românilor din Transilvania. Hronica... este și o scriere de atitudine politică și socială, cu o viziune largă. Comentariul
SINCAI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289694_a_291023]
-
interesului față de reprezentațiile teatrale, se constituie o societate cu acest profil, numită Thalia Română. Seratele „declamatorico-muzicale” ofereau ocazia recitării din poeziile lui Andrei Mureșanu (Deșteaptă-te, române, O privire din Carpați, Glasul unui român), Vasile Alecsandri (Către români, Cântecul gintei latine, Santinela română), Iosif Vulcan, Dimitrie Bolintineanu ș. a. Din 1867 va funcționa și o orchestră, iar din 1873 un cor. La 15 mai 1868 se decide ca societatea să editeze și o publicație săptămânală, purtând titlul „Muza română”, revistă manuscrisă care
SOCIETATEA LITERARA „SAMUIL VULCAN”. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289760_a_291089]