4,183 matches
-
chaldeean sau grec în agonie n-a avut, cred, gînduri mai sublime și mai sfinte decît umbrele misterioase ce se tîrau pe fața sărmanului Queequeg, în clipa cînd zăcea nemișcat în hamacul lui, iar marea părea ea însăși să-l legene blînd, purtîndu-l pe ultimul său drum și ridicîndu-l din ce în ce mai sus, pe undele ei nevăzute, spre paradisul ce-i era hărăzit. Toți membrii echipajului îl socoteau pierdut; cît despre Queequeg, ceea ce credea el însuși despre soarta lui, ieși la iveală în
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
arborînd velele, pe urmele balenelor; alteori așteptau liniștiți, cîte șaizeci sau șaptezeci de minute în șir, apariția lor. Dar roadele acestei așteptări erau destul de neînsemnate. în asemenea momente, cînd plutești o zi întreagă, sub un soare blînd, pe o mare legănată de o hulă domoală, așezat într-o ambarcațiune ușoară ca o luntre de mesteacăn, parcă amestecîndu-te cu valurile înseși, care torc aidoma unor pisici lipite de copastie - în asemenea momente de dulce reverie, privind pielea superbă și lucioasă a oceanului
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
în zadar încerci, cașalotule, să îndupleci soarele, căci el dăruiește viața, dar numai odată! Totuși, tu, jumătate a Naturii, întunecată jumătate, îmi inspiri o credință mai mîndră, deși mai neagră. Toate umbrele tale fără de nume plutesc sub mine, iată - sînt legănat de răsuflările unor ființe cîndva vii, răsuflări al căror aer s-a preschimbat în apă. Slavă, deci, ție, Mare, în al cărei zbucium etern își găsește singura odihnă pasărea sălbatecă! Născut pe pămînt, dar alăptat de Mare... Deși dealurile și
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
alta e ca legarea mîinilor la spatele cuiva. Și ce mîini mari și darnice Parc-ar fi pumnii noștri de fier! Tii, cum mai apucă de zdravăn! Mă întreb, Flask, dacă lumea asta e ancorată pe undeva? dacă da, se leagănă la capătul unui cablu neobișnuit de lung. Hai, ciocnește și nodul ăla, ca să isprăvim odată! După acostare, coborîrea pe punte e lucrul cel mai plăcut. Fii bun și dă-mi jos poalele hainei. Mulțumesc. Lumea-și bate joc de poalele
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
îl trăznesc pe un ucigaș în patul său, prefăcîndu-i în cenușă așternutul și pielea deopotrivă? Aș fi eu oare un ucigaș, dacă... Și privind pieziș, Starbuck merse tiptil și propti de ușă țeava flintei încărcate. Ă Hamacul lui Ahab se leagănă cam aici, în dreptul flintei, își spuse el. Capul lui e în partea asta. O apăsare pe trăgaci și Starbuck ar mai apuca să supraviețuiască, pentru a-și îmbrățișa nevasta și copilul... Vai, Mary, Mary!... Și tu, băiete, băiete!...: Dar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
curînd cele doua nave și-au despărțit făgașele și, cît timp Rahila a rămas în cîmpul nostru vizual, am zărit-o abătîndu-se mereu spre cîte un punct întunecat, fie el cît de mic, răsărit pe fața apei. Vergile i se legănau încolo și încoace și făcea volta-n vînt, cînd la babord, cînd la tribord, luînd în piept talazurile sau lăsîndu-se dusă de ele; tot timpul, catargele și vergile ei erau înțesate de oameni, aidoma a trei cireși falnici, în care
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
plisc roșu aproape că-i atingea capul; cîrîind, șoimul negru își luă zborul cu prada în gheare. Capitolul CXXX PEQUOD îNTÎLNEȘTE BUCURIA înfriguratul „Pequod“ gonea înainte; valurile și zilele se rostogoleau mai departe; sicriul prefăcut în colac de salvare se legăna ușor; deodată, fu zărită o altă corabie, numită în chipul cel mai nepotrivit Bucuria. în timp ce se apropia, ochii tuturor se ațintiră asupra traverselor ei late; la unele baleniere, aceste traverse se încrucișează pe puntea de comandă, la o înălțime de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
nave, coada lungă, dar ruptă a unei lăncii de curînd înfiptă acolo; din cînd în cînd, poposea pe acest stîlp cîte o pasăre din norul acelor zburătoare tăcute, care planau ca un baldachin deasupra monstrului: se oprea acolo și se legăna, desfășurîndu-și ca pe-o flamură lungile pene ale cozii. Balena părea însuflețită de o bucurie calmă, bucuria adîncă a unui corp uriaș care se odihnește în plină mișcare. Nici măcar Jupiter, înotînd ca un taur alb, cu răpita Europă agățată de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
bucure (de "pieirea datinilor!") - transformări făcute prin imitarea Franței; ceea ce nu-l împiedică aiurea (Scrisori, p. 251, anul 1890) să vorbească iarăși cu sarcasm de influența franceză asupra schimbărilor politice din România, deși aiurea vorbește de "nălucirile entuziaste ce au legănat tinerețea veteranilor din generația mea" (Scrisori, p. 89, anul 1877), năluciri aduse din Franța! etc., etc. pentru atitudinea liberală - interesul personal 1. A fost afectat displăcut, cum s-a văzut, de orientalismul vieții, în care el, parizianul fin, era silit
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
motivul sau durata călătoriei, dar vorbește despre întoarcerea în „patrie” a prietenului său, pe care îl urmărește cu gândul și cu rugăciunea în drumul lung și plin de primejdii, până la îndepărtata Dacie. Niceta va merge departe la dacii arctici, legănat de valurile Mării Egee până la Tesalonic, iar de acolo, înfruntând oboseala unui drum pe jos, va străbate câmpiile filipice ale Macedoniei, va ajunge la orașul Tomis și mai departe la Scupi, capitala Dardaniei, în apropiere de Remesiana. II. Aria misionară a
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
de-o otravă de cuvântul "mujic" (dispreț al propriei lui origini, revelatoriu dincolo de povestea umilințelor din copilărie, spusă lui Liubov Andreevna), dulapul-sicriu, anticipare a morții a cărei realitate familia o refuză, căluțul de joacă, Pegas pe ale cărui aripi se leagănă încă Ranevskaia și Gaev, dublura Firs, antediluvianul servitor fidel Charlotta Ivanovna, guvernanta fără casă și identitate (jucați, amândoi, de Ilie Gheorghe, într-un joc de măști între un mesager al memoriei și o umbră a despământenirii), jocul frenetic, fascinant, al
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
zăpadă. 16 martie Viața e de acceptat așa cum e, să nu-i căutăm "salvatori" în indivizii tarați genetic, dispuși s-o schimbe după mintea lor periculoasă. Bogăție și sărăcie, deșteptăciune și prostie, frumusețe și urîțenie polii între care omenirea își leagănă de milenii implacabila soartă. Resemnare? Nu. Să ne împăcăm cu gîndul că nu ne naștem egali. Că avem ce merităm. Revoluțiile puse în mișcare de indivizii tarați ai ultimului secol par să intre definitiv în amintirea neguroasă a planetei. Oricum
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
fetele (băieții mai puțin) au aerul că dintr-un moment în altul sînt gata să-și ia zborul: baloane pe care ginșii plesnesc. Fete drăgălașe, normale, puse nemilos pe socluri de celulită. Incredibil! Negresele însele, mlădii în imagistica tradițională, se leagănă pe tortuare ca niște leneșe elefăntoaice. Largile rochii de regine de Saba, coafurile abracadabrante, supradimensiunea brățărilor și cerceilor, toate amplifică, deformează, urîțesc. Doar pe malul Loarei, fără întrerupere, o formație tam-tam, supli africani autentici, de Discovery Channel par să marcheze
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
a spus el, În timp ce copiii ceilalți Îl trăgeau pe Mitruț În sus. Mitruț râdea și bătea din palme. L-au urcat până la jumătatea stejarului, și l-au lăsat În leagănul ușurel al vântului. Deodată, cum râdea el așa și se legăna, s-a uitat departe. A Îngălbenit ! Glasul i-a pierit În gât ! Abia a izbutit să strige: Tătarii !... Vin tătarii !... Vin tătarii... Și se uita cu groază cum vin tătarii cei adevărați, În galopul cailor, cu iataganele-n dinți, cu
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
Căii Lactee. Jos un câine își depăna amintiri cu un altul. Din jocul lor de cuvinte se clădise insistența canină. E necesară pentru unii oameni. Alții stau și se anină primejdios în funiile vieții precum pasărea aceea ce stă și se leagănă pe firul de telefon. Cu penele ude stă martoră vijeliei de afară. O surată plecase să se adăpostească. În loc de rămas bun îi cântase un imn de pieire. Bicicliștii zornăiau în metal înspăimântați de haosul primordial în a cărui concert natura
FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Coman Octavian () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2333]
-
genunchi, privirea i se topea pe cerul străveziu. Licărirea unui surâs îi lumina chipul... Puțin câte puțin, ne-am lăsat în voia acelei liniști. Aplecați peste balustradă, cu ochii larg deschiși, încercam să vedem cât mai mult cer. Balconul se legăna ușor, fugindu-ne de sub picioare, începând să plutească. Orizontul se apropia de noi ca și cum ne-am fi avântat spre el prin răsuflarea nopții. În zare am deslușit sclipirea aceea stinsă - ar fi zis că erau paietele unor valuri mici pe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cu coșuri, cu saci și pachete. - Trimiteți toate astea la piață?, a întrebat Charlotte ca să umple liniștea stingheră din ultimele clipe. - Nu. |sta e câștigul vostru. N-au avut timp să răspundă. Vizitiul a tras de hățuri, căruța s-a legănat, a început să înainteze în praful cald al drumului de peste câmp... Sub pănură, Charlotte și mama ei au descoperit trei saci cu cartofi, doi saci cu grâu, o putină cu miere, patru dovleci enormi și mai multe coșuri cu legume
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de clătinări din cap sugestive. Era un fel de tabu în jurul căruia se învârtea istorisirea lor descriind astfel decorul. Vedeam mai întâi un râu curgând pe pietricele netede, apoi un drum care străbătea nemărginirea deșertului. Iar soarele începea să se legene în ochii Charlottei, obrajii ei se învăpăiau de la arsura nisipului și cerul răsuna de nechezaturi... Scena căreia nu îi înțelegeam sensul, dar căreia îi percepeam densitatea fizică, pierea. Adulții suspinau, schimbau vorba, își turnau încă un pahar de votcă. Am
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
calea pentru armata lor de uscat. Iar adolescenta aceea somnoroasă, mama mea, fascinată de straniile constelații mult prea ordonate, se afla, de fapt, într-o paranteză fulgurantă între război și pace. Era deja aproape imposibil să părăsești casa. Pământul se legăna, țiglele, șir după șir, alunecau de pe acoperiș și se sfărâmau cu un trosnet sec pe trepte. Zgomotul exploziilor învăluia gesturile și vorbele, asurzindu-le. Charlotte a reușit în cele din urmă să-i împingă pe copii afară, a ieșit și
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
unduia trupul în ritmul exercițiului. Probabil se antrenase mult ca să poată mânui corpul lunecos al armei cu atâta îndemânare. Am privit-o uluit. La ea, totul era atât de simplu și atât de viu! Șoldurile, răspunzând mișcării brațelor, i se legănau ușor. Picioarele pline și aurii fremătau. Se bucura de propria ei agilitate, care îi permitea până și gesturi inutile - de pildă, să-și cambreze cadențat arătoasa ei crupă pietroasă. Da, ea dansa. Și, chiar fără să îi văd fața, îi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ordinele instructorului. Nici o umbră din trecut nu tulbura limpezimea acelui moment. Respiram, doream, executam mașinal comenzile. Și, cu o plăcere de nespus, simțeam cum mi se risipea în cap cheagul reflecțiilor mele de iarnă, apăsătoare și încâlcite... Tânăra roșcovană se legăna din șolduri ușor în fața mitralierei. Soarele îi lumina contururile trupului prin țesătura subțire a tunicii. Buclele de foc i se răsuceau pe chipiu. Și numele acelea grotești: Marguerite Steinheil, Isabeau de Bavaria... răsunau ca din fundul unui puț, cu un
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
era caldă, cețoasă. Mirosul apei se îmbina cu efluviile fade ale socului. Din când în când, un vas care se vedea trecând în depărtare, în mijlocul Volgăi, trimitea în șenalul nostru un șir de valuri leneșe. Barca noastră începea să se legene, frecându-se de marginea neagră a șalupei. Tot cimitirul acela pe jumătate scufundat se însuflețea. Se auzea scârțâitul unui cablu, clipocitul sonor al apei sub un ponton, fâșâitul trestiilor. - E grozav bastingajul ăsta! am exclamat eu, folosind cuvântul acela, căruia
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
o expresie împietrită. Toată ființa i se mobiliza în acel unic efort - de a nu cădea, de a nu da nimic de bănuit, de a continua să se învârtească în cercul acela luminos până când copacii negri vor înceta să se legene, să tresară la apropierea ei, agitându-și crengile foșnitoare. M-am dus la ea. Am intrat în cercul albastru al felinarului. Trupul ei (fusta ei neagră, bluza ei de culoare deschisă) a concentrat subit toată dorința pe care o simțeam
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
grabă o bancnotă din sacoșă și a dat-o celui care s-a apropiat primul. El nu a putut să o apuce - singura lui mână, mâna stângă, nu mai avea degete. A înghesuit bancnota în fundul lăzii, apoi, brusc, s-a legănat pe scaun și, întinzându-și ciotul spre Charlotte, i-a mângâiat glezna. Și și-a ridicat spre ea privirea plină de o demență amară... Ea nu a apucat să înțeleagă ce s-a întâmplat după aceea. A văzut un alt
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a reușit să se apropie de animal. Saigak-ul nu a fugit. Charlotte, în lumina vagă a amurgului, a văzut pete negre pe nisip - sânge. Animalul s-a prăbușit, apoi, mișcând violent din cap, s-a smuls de pe jos, s-a legănat pe picioarele lungi, care tremurau, a făcut câteva salturi dezordonate. A căzut din nou. Fusese rănit de moarte. De oamenii care erau gata să o ucidă și pe ea? Poate. Era primăvară. Noaptea a fost înghețată. Charlotte s-a ghemuit
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]