6,058 matches
-
or naște iarăși oameni". Armonia și muzicalitatea versului s-a obținut prin varietatea de ritm și rimă (ritmul iambic, rima încrucișată), prin efecte eufonice, perioade iambice de 7-8 silabe, amintind de ritmul baladelor germane Teme, genuri și specii literare în "Luceafărul" Exegeții au identificat următoarele teme: tema timpului (timpul individual și timpul universal); tema spațiului (planul uman-terestru și planul universal-cosmic); tema cosmosului (haos, noaptea, cerul, luna, Luceafărul); tema naturii (pastelul cosmic); tema iubirii: idealul absolut de iubire, incompatibilitatea celor două lumi
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de 7-8 silabe, amintind de ritmul baladelor germane Teme, genuri și specii literare în "Luceafărul" Exegeții au identificat următoarele teme: tema timpului (timpul individual și timpul universal); tema spațiului (planul uman-terestru și planul universal-cosmic); tema cosmosului (haos, noaptea, cerul, luna, Luceafărul); tema naturii (pastelul cosmic); tema iubirii: idealul absolut de iubire, incompatibilitatea celor două lumi; tema folclorului: formule specifice basmului, cuvinte și expresii ale limbajului popular; tema filosofiei: condiția nefericită a omului de geniu într-o societate meschină; tema fortuna labilis
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
valoare stilistică la fel de puternică. Și câte nu s-ar mai putea spune despre aceste nestemate ale limbii lui Creangă, aceste particularități ce ne arată că într-adevăr povestitorul humuleștean este întruchiparea genială a sufletului românesc, este „neperecheprecum bunul său prieten, luceafărul poeziei românești, Eminescu. Amintiri din copilărie Amintiri din copilărie este una dintre principalele lucrări ale scriitorului român Ion Creangă. Cea mai mare dintre cele două lucrări ale sale aparținând genului memorialistic, ea conține unele dintre cele mai caracteristice exemple de
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
a face un corp nou." ăsubl. aut.). În același articol, redactat concomitent cu acela despre Creangă, teoria hennéquiană îi pare înrudită, dacă nu cumva sugerată de teoria eroilor a lui Thomas Carlyle, "inovația fiind că aicea cei căzuți din cer, luceferii trimeși de sus pentru a lumina calea omeniei, sunt artiștii" . Conceptele de mediu, condiționare, caracterul însemnat al artistului, spirit de reacțiune, impresionism intră în țesutul interpretării critice la Iorga, acesta punând în pagină multă erudiție și trimiteri la literaturile franceză
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
Dumnezeu. Dacă există Dumnezeu, nu are nici un rost să ne ocupăm de literatură. Dacă nu există Dumnezeu, iarăși nu are nici un rost să ne ocupăm cu literatura. Nu are nici un rost, pentru că suntem neimportanți. Pentru că nu pot trage o palmă luceafărului, nici să împing soarele mai încolo cu cotul când mă jenează 100. Poziția spirituală a lui Eugen Ionescu, așa cum se desprinde din Falsul itinerar, este înrudită cu aceea a lui Emil Cioran din Pe culmile disperării. Același scepticism radical în
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
nu numai în admirabila poezie a lui Eminescu, mereu însetat de real și fermecat de pricăjitele noastre avuții. Da, atracția gravitațională e dublă și perfect cumpănită: concretețea jinduiește după gândire, iar duhul e nesățios de cuprinsul multiform al materiei... Interpretarea Luceafărului se cade să fie făcută mai cu nepărtinire și părăsind teza sumară și greșită cum că numai trupul e solicitat de alte trupuri ori de pneumă. Limpede este că și înălțimile se simt ispitite de lume și o doresc, îi
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
său. Shakespeare vrea parcă să ne reamintească de vechiul principiu elin al triumfului luminii în fața întunericului (Agapè), chiar dacă forțele obscure se dovedesc copleșitoare: "Privește-acest portret, și pe acesta;/Doi frați sunt zugrăviți. Vezi ce lumină/ Domnea pe-această frunte: cârlionții/Luceafărului; Jupiter la chip;/Ochii lui Marte, fulger și porunci;/La port Mercur fugaciul, pogorât/Pe-un vârf de munte ce sărută cerul;/O îmbinare și-o alcătuire/ Pe care zeii toți și-au pus pecetea/ S-arate lumii-un om
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
duhul din Elsinore îl obligă să recunoască într-un monolog că "Nu-i bine, și a bine nu menește." În finalul piesei Jocul ielelor, spectrul lui Grigore Ruscanu repetă scenic gestul sinuciderii prin împușcare, în sincronie cu apariția prematură a luceafărului de noapte. Semnul apocaliptic însoțește dispariția imaginară a tatălui și anunță o a doua moarte, pe cea a lui Gelu. Terifiată, Maria Sinești înțelege corect situația tragică a eroului, în conformitate cu nefasta rătăcire a astrului: "Gelu: Vino să vezi...Luceafărul... Maria
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
a luceafărului de noapte. Semnul apocaliptic însoțește dispariția imaginară a tatălui și anunță o a doua moarte, pe cea a lui Gelu. Terifiată, Maria Sinești înțelege corect situația tragică a eroului, în conformitate cu nefasta rătăcire a astrului: "Gelu: Vino să vezi...Luceafărul... Maria (cu teamă): Nu...mi-e frică...E prea mare și prea amenințător...Pe bulevard, lumea-l privea încă dinainte de apusul soarelui, comentând speriată...Vestește nenorociri."220 In mod similar, conferința Soarele care moare însoțește sinuciderea lui Ladima ("frate bun
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
prea puține argumente, că autorul Ultimei nopți...este cel mai eminescian scriitor român: "Problematica și tipologia eminesciană nimeni, în literatura noastră, nu le-a dezvoltat cu atâta afinitate ca autorul dramei Jocul ielelor. Mioara e Scrisoarea V, Act venețian reia Luceafărul, Ladima e Dan/Dionis, Ștefan Gheorghidiu, în războiul transilvan, reamintește (chiar și în pasiunea lui pentru îngerul-demon) de Toma Nour."246 Măcar la nivelul comparației dintre Luceafărul și Act venețian, aceasta nu poate fi expediată printr-o simplă constatare, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
mituri comune celor doi autori. Prinsă în mrejele iubirii țesute de doi bărbați (asemeni Cătălinei), Alta rostește, astfel, aserțiuni pronunțat intertextuale. E de discutat dacă această intenționalitate nu demonstrează, din partea dramaturgului, dorința non-echivocă de a reconstitui un subiect în continuarea Luceafărului: "Alta: Dragul meu, fă un gest...fii brav, fii superb! Așa cum te-am visat...Mori pentru o clipă de iubire! Așa te-am visat. Am întrupat în tine frumusețea toată. Am adunat-o cum adună albina polenul florilor și tu
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
tu erai...ești încă...toată frumusețea..."247 E banal să constați că la ambele protagoniste, Alta și Cătălina, iubirea se întrupează oniric, însă replica subliniată, rostită aici de o femeie, ne-ar putea îndreptăți să considerăm lucrarea dramatică un vag "Luceafăr întors", cu protagoniști schimbați. Succesiunea intertextuală orientează textul spre un mit al lui Hercule, operant în Odă (în metru antic). Tentația adulterului și remușcările ulterioare nu pot fi purificate ignic de Alta. În plus, cuvintele sale adaugă și problematica aruncării
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
mult timp ispitei țesute de către un seducător redutabil, al cărui limbaj aluziv, perfect ajustat scopului amintește de "vânătorul Cătălin". Desfășurarea ulterioară a piesei decelează un mit, despre care nu se poate spune că este insolit 252, dar operant și în Luceafărul mitul lui Pygmalion. Cellino recunoaște în rivalul său o natură superioară și acceptă fără rezerve să îi devină discipol, este dispus să își schimbe condiția umilă, de curtezan, pentru a se converti la valorile eroismului, moralității și iubirii courtoise întruchipate
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Pygmalion, în piesa Act venețian, l-am mai observat, însă ni s-a părut că, prin raportarea la Luceafărul, acesta se îmbogățește prin noi conotații. Rămânând strict în limitele poemului eminescian, să ne amintim și de eseul lui Constantin Noica (<<Luceafărul>> și modelul ființei), unde se remarca "iluminarea" Cătălinei, magica ei transfigurare din final, filosoful neglosând, însă, pe marginea mitului: "La prima vedere, ai spune că acolo jos se întâmplă ceva demn de revolta Luceafărului. Dar, dimpotrivă, acolo se întâmplă, sub
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
și de eseul lui Constantin Noica (<<Luceafărul>> și modelul ființei), unde se remarca "iluminarea" Cătălinei, magica ei transfigurare din final, filosoful neglosând, însă, pe marginea mitului: "La prima vedere, ai spune că acolo jos se întâmplă ceva demn de revolta Luceafărului. Dar, dimpotrivă, acolo se întâmplă, sub pământească vinovăție, ceva încântător: cei doi stau împreună, <<sub șirul lung de mândri tei>>, și Cătălin, ușuraticul, nevrednicul și netrebnicul de seducător adolescent, este cuprins și el de poezie, transfigurat parcă de lumina din
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
sub pământească vinovăție, ceva încântător: cei doi stau împreună, <<sub șirul lung de mândri tei>>, și Cătălin, ușuraticul, nevrednicul și netrebnicul de seducător adolescent, este cuprins și el de poezie, transfigurat parcă de lumina din sufletul fetei, ce reflectă lumina Luceafărului...Cum de nu vede Luceafărul lucrarea ce a și început să o facă pe pământ, înfrumusețând viața celor de aici?"259 (s. n.) Aidoma compozițiilor numite paragoni 260, opera permite o pluralitate de vederi. Prin prisma altui unghi, poate neeronat și
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
cei doi stau împreună, <<sub șirul lung de mândri tei>>, și Cătălin, ușuraticul, nevrednicul și netrebnicul de seducător adolescent, este cuprins și el de poezie, transfigurat parcă de lumina din sufletul fetei, ce reflectă lumina Luceafărului...Cum de nu vede Luceafărul lucrarea ce a și început să o facă pe pământ, înfrumusețând viața celor de aici?"259 (s. n.) Aidoma compozițiilor numite paragoni 260, opera permite o pluralitate de vederi. Prin prisma altui unghi, poate neeronat și nici abuziv, ar putea fi
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
și cel intern, ci tocmai liantul evidențiat de fragment. Scriind, Descartes gândește că scrie, scrie și gândește despre scriitură (s. n.) Descartes respiră propria forță creatoare, iar Luceafărul, prin vederea vederii Cătălinei, în diversele ipostaze, se proiectează în lumea pământească (s. n.). Luceafărul este deopotrivă În lume și Deasupra ei (s. n.). Scinzându-se, ar obține mai multe și adevărate răspunsuri la întrebarea Cine sunt eu?, iar, la nivelul discursului 261, se conturează, astfel, unul autoreferențial, aproape la cotele axiologice moderne. Dacă trebuie aleasă o
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
reprezentarea Autorului se inserează în Operă al cărei creator se declară. Un studiu prea puțin remarcat de critici, semnat de către Al. Protopopescu, abordează o altă viziune asupra romanului Patul lui Procust, considerat un termen dintr-o ecuație care include și Luceafărul. Adept fără rezerve al "vocilor lirice" reliefate de Nicolae Manolescu, într-un eseu deja clasic, exegetul constată o "magistrală" dezvoltare epică a romanului, având ca esență raporturile dintre actanți. Ladima este, pentru el, un personaj ideal, din paradigma lui Hyperion
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Steinhardt și, dizolvându-l în catanorul filosofiei lui Heidegger, demonstrează că Don Quijote și Eminescu au fost printre cei aleși să facă "saltul" miraculos, cu riscul de a fi ridiculizați prin constatativul "nebunie"274. Prăpastia în care cade scriitorul, după publicarea Luceafărului, remarcată de către Tudor Vianu (Poezia lui Eminescu, 1930), traduce întocmai saltul în gol săvârșit de creator, căutând sensurile ființei numai de el știute și bine camuflate în poem. Opera sa, humus îndelung frământat și însuflețit de flacăra geniului, crește, capătă
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Ard toată ca într-o cămașă otrăvită" și care trimite imediat către Odă. În metru antic. De altminteri, piesa conține foarte multe secvențe preluate parcă din poezia eminesciană și care capătă valențe intertextuale. Exagerând puțin, am considerat Act venețian un "Luceafăr întors" al lui Camil Petrescu. Câmpul eminescian se conturează în opera scriitorului interbelic prin decelarea unor mituri comune: Pygmalion, Golemul și, în special, mitul procustian, care este liantul cel mai intim între poezia lui Eminescu și creația camilpetresciană. Extincția solară
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Lapedatu (1876 1951) s-a consacrat de la începutul carierei sale intelectuale studiilor economice; a absolvit Școala Comercială Superioară de la Brașov și Facultatea de științe economice la Universitatea din Budapesta 22 . Sub raportul preocupărilor publicistice, a fost unul dintre creatorii revistei “Luceafărul”, fondată în 1902 împreună cu Ioan Lupaș și Octavian Goga. În același timp, a întreprins o însemnată activitate în acest domeniu, caracterizată prin publicarea de articole economice în “Gazeta Transilvaniei”, “Tribuna”, “Revista Economică”, cât și prin studii economice de mare rigoare
Alexandru Lapedatu - Omul politic by Mitrofan Dana () [Corola-publishinghouse/Science/1628_a_3063]
-
al românilor, în Incursiune în istoriografia română..., p. 45. 27 slave și române din colecțiile muzeului. Susținere reciprocă, idei împărtășite și intervenții numeroase au izvorât în decursul anilor din colaborarea celor doi istorici 7 . S-a aflat în legătură cu grupul din jurul ,,Luceafărului”, în primul rând cu Octavian Goga, cu care a împărtășit numeroase planuri culturale 8. Cu Bogdan Petriceicu Hașdeu, membru în Comisiunea Monumentelor Istorice (1900) a stabilit o colaborare strânsă, prin conlucrarea în cadrul Comisiunii 9. Nu în ultimul rând, relația cu
Alexandru Lapedatu - Omul politic by Mitrofan Dana () [Corola-publishinghouse/Science/1628_a_3063]
-
de a impune o intensificare a culturii naționale l-a determinat pe Lapedatu în primăvara anului 1941 să facă repetate demersuri, pentru a-l sprijini pe V. Papilian, președintele Societății Scriitorilor din Ardeal, pe lângă guvernatorul Băncii Naționale, pentru finanțarea revistei ,,Luceafărul“. Cu acest prilej spunea: ,,Timpurile ne-au răpus din nou vechiul ideal al unității naționale și geografice. Pentru aceasta va lupta din 14 Keith Hitchins, România. 1866-1947, Editura Humanitas, București, 1994, p. 479; vezi și Ion Mamina, Consilii de coroană
Alexandru Lapedatu - Omul politic by Mitrofan Dana () [Corola-publishinghouse/Science/1628_a_3063]
-
coroană, Editura Enciclpedică, București, 1997, p. 170-173. 15 Ioan Opriș, Alexandru Lapedatu și contemporanii săi..., p. 98-99. 16 Idem, Alexandru Lapedatu în cultura..., p. 253. 17 Alexandru Lapedatu, op.cit., p. 44. 18 Ibidem, p. 413-414. 68 toate cele ale sale ,,Luceafărul”. El care a numit Academia metaforic ,,republică culturală“, vedea de acolo clar rostul și rolul istoricului: ,, În epoca noastră așa de agitată și frământată de lupte aprige între popoare pentru afirmarea și susținerea drepturilor lor naționale, istoricii sunt cei chemați
Alexandru Lapedatu - Omul politic by Mitrofan Dana () [Corola-publishinghouse/Science/1628_a_3063]