6,603 matches
-
Tom, nu vreau să fii exclus din conversație. Ce părere ai?”. Persoanele care bat câmpii folosesc multe cuvinte și durează o veșnicie până ajung la o concluzie, dacă încearcă să tragă o concluzie. Acestor persoane le place să vorbească. Din nefericire, un astfel de participant vorbește, de cele mai multe ori, pe lângă subiect și poate consuma o bună parte din prețiosul timp de discuție. Ca regulă generală, întrerupem contactul vizual cu persoana care bate câmpii după aproximativ douăzeci sau treizeci de secunde. Asistentul
Metoda focus grup. Ghid practic pentru cercetarea aplicată by RICHARD A. KRUEGER, MARY ANNE CASEY [Corola-publishinghouse/Science/2050_a_3375]
-
îndurare” (481). În timp, boema invocată aici e stăpânită chiar de corp. Corpul îl va obliga pe Cioran, neeroicul, să treacă de pe marginea demenței în inima precauției. De asemenea, să-i vindece pe alții de sinucidere, după ce-și transformase nefericirea în ispită. La drept vorbind, până și boemul Cioran are precauții nebănuite. Iată: „Continui să mănânc la cantină, fiind mult mai ieftin decât la restaurant. În afară de asta sunt invitat foarte des. N-am slăbit deloc, dar nici nu m-am
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de când mă știu, ăsta-i un rău de care am suferit toți în familia noastră atât de tulburată și neliniștită” (77 Ă 29 iunie 1967). A fi ursuz, adică neprietenos, posac, morocănos, adică, etimologic vorbind, nefericit. E ascunsă în această nefericire o abatere de la sensul comun, poate modern, al fericirii. Îi scrie fratelui: „mă gândesc adesea la mama noastră, la ceea ce avea ea excepțional, la vioiciunea și (de ce nu?) orgoliul ei, dar, mai ales, la deliciul și otrava melancoliei pe care
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
și otrava melancoliei pe care ne-a transmis-o și nouă” (83 Ă 17 octombrie 1967). Așadar, deliciul și otrava melancoliei... Să ne amintim, tot din Cioran, tot din corespondență: „dulceața nimicului”, „fascinația răului”, „resemnarea și plăcerile ei”. Iată cum nefericirea devine fericire, iată cum a fi ursuz ajunge să însemne restaurarea unei ordini cu sine însuși. În fond, melancolia Ă cu dublul său regim Ă este mitul fondator al proiecției cioraniene despre sine. De aici, importanța pe care Cioran însuși
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
doar un proiect. Dacă nu anul ăsta, o să mai văd, poate anul ce vine” (idem). Poate că nu-i la mijloc decât dorința de a-și consola fratele, oferindu-i ca pe un medicament, imaginea răului în care el, din nefericire, locuiește („Adu-ți aminte de toate astea atunci când te simți descurajat”). Însă, dincolo de o astfel de ipoteză, nu cu totul străină spiritului cioranian, știm bine, Cioran preferă să rămână cu iluzia paradisului recuperat sau recuperabil și să locuiască infernul. Casa
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de vorbăreț, de fanatic, de pornit împotriva valahilor, înțelepciunea, dacă e să folosim acest cuvânt inadecvat, înseamnă abandon, curgere în șuvoiul fatalității, negarea oricărei convingeri. În fine, sunt acestea ipostaze pe care le viseză, dar care nu-i sunt, din nefericire, nici măcar ele, în totul accesibile. De unde altfel această corespondență atât de bogată? Absența sinelui e compensată de nevoia existenței celuilalt. Scrisorile îl instituie și îl legitimează mai ales pe celălalt; prin celălalt, și pe sine. O dovadă că Cioran nu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
II, 236). Peste două pagini, o afirmație asemănătoare: „Fără conștiința nefericrii, aș fi cel mai mare impostor din câți există”, pentru ca, imediat, într-o paranteză să expliciteze: „Impostura se manifestă acolo unde excesul de luciditate nu e însoțit de conștiința nefericirii” (II, 238). Or, în aceste notații pentru sine (ce altceva sunt, chit că nu le-a dat foc, Caietele?), Cioran aduce în apărarea sa luciditatea și conștiința nefericirii. Ba chiar, conștiința acestei imposturi: „Un impostor conștient că-i impostor e
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
se manifestă acolo unde excesul de luciditate nu e însoțit de conștiința nefericirii” (II, 238). Or, în aceste notații pentru sine (ce altceva sunt, chit că nu le-a dat foc, Caietele?), Cioran aduce în apărarea sa luciditatea și conștiința nefericirii. Ba chiar, conștiința acestei imposturi: „Un impostor conștient că-i impostor e negreșit mai înaintat în cunoaștere decât un om serios, plin de merite și dintr-o bucată” (III, 325). E aceasta felul lui Cioran de a-și asuma identitatea
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în ideologie, accesele de violență din tinerețe ilustrează această nevoie de a fi, prin construcție de sine, altul, cel visat și, indiscutabil, admirat. Deducem, firește, că ura e provocată tocmai de elementele comune. Și, mai departe, Cioran generalizează: „Întotdeauna, spre nefericirea mea, am căutat în ceilalți ceea ce nu găseam în mine, în loc să mă limitez la slăbiciunile mele și să mă mulțumesc cu ele” (idem). Îi admiră, oricum, pe cei care se manifestă, care acționează, care trăiesc în istorie, nu în afara ei
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ale unei neputințe. Fără „avantajul” umorului, Nietzsche era mânat numai de acel suflu tragic la care, în realitate, Cioran însuși jinduia. Numai că Cioran nu era inocent, n-avea acea inocență oarbă a naturilor originare, apte să creeze istorie. Din nefericire, el era cultură, nu natură. În general, însă, umorul este pentru Cioran o soluție de supraviețuire. Iată: „Să înțelegi totul Ă și să nu fii amar! Ă o cvasiimposibilitate pe care ar trebui să ne-o impunem și s-o
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sfințenie. Un sfânt nu e niciodată dezabuzat. Și, într-adevăr, ce noimă ar putea avea un sfânt dezamăgit?” (III, 35). Oricum, a deveni înțelept înseamnă pentru Cioran o trădare de sine. În absența altui antidot, îl încearcă pe acesta. Din nefericire, conștiința neputinței e mai puternică: „Drama mea: sunt un violent pornit pe calea înțelepciunii, un violent care se emasculează, care-și reprimă toate pornirile. Care-i adevărata mea natură, care-mi sunt poftele? Să trag palme, să-i scuip pe
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ei e cum nu se poate mai nobil. A înțeles că sunt nefericit, văzând și simțind ce era fals în insolența mea, în refuzul meu de a o vedea” (II, 328). Până și lacrimile, la Cioran, sunt „agresive” (III, 183). Nefericirea, dar, poate, chiar frica provoacă accesele de „nervozitate apocaliptică”. După ce citise undeva că Nero ar fi fost „personificarea cruzimii”, Cioran comentează: „Eroare. A fost personificarea fricii. Este cu totul altceva” (II, 333). În fine, nu numai la Nero se raportează
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Mergând mai departe cu raționamentul acesta, am putea spune din nou, fără ezitare, că obiectul originar al furiei față de lume este ura de sine. „Am remarcat că nu sunt răutăcios, spune Cioran, decât atunci când sunt nemulțumit de mine însumi. // Din nefericire, mi se întâmplă adesea. Mă supăr pe toată lumea de îndată ce... sunt în dezacord cu mine însumi” (III, 105). La toate acestea se adaugă satisfacția celorlalți, insomnia, care e numai a lui și-l chinuiește (iată: „Când m-am ocupat de De
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ideea de a dispărea...” (II, 195). Apoi, dându-și seama de imposibilitatea împlinirii acestor sfaturi, conchide: „Să dorești toate astea nu-i greu, dar când e vorba de trecut la fapte! Totuși se pot face unele progrese” (idem). Sau: „Din nefericire, am dorințe. Sunt sigur că dacă m-aș rupe de lume complet, tot n-aș uita femeia”. Prin urmare, nu-i rămâne lui Cioran decât un soi de fatalism care ne amintește de ai săi, de care, cum știm, se
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
pe ratați; n-ar fi vrut, însă, să fie unul dintre ei. Or, admirația vine și din faptul că, fiindu-le, totuși, atât de apropiat, Cioran face apologia ratării pentru a se salva pe sine în cazul în care, din nefericire, va fi fost unul. De aici, poate, alteori, denunțarea scrisului ca o activitate alienantă, „modernă”. Iată: „«Vocația» mea era să trăiesc în natură, să muncesc manual, să meșteresc într-o curte, într-o grădină, nu să citesc ori să scriu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de fapt iubesc viața cum o iubește orișicare, ba chiar mai mult ca orișicare” (II, 333). Tot ce face Cioran este să-și edifice antidoturile cu care perpetuează vidul, trăind însă senzația extazului. Or, un voluptuos, Cioran preferă senzațiile. Din nefericire, nu poate ucide în el conștiința, nici luciditatea, nici, mai ales, nevoia de a se interoga în permanență asupra propriei identități. Trupul și avantajele boliitc " Trupul [i avantajele bolii" Ca un stoic veritabil, Cioran urăște trupul. Nu pentru că trupul ar
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fericiți, considerându-i superficiali, ignoranți, ignobili. Iată-l spunând: „Toate aceste națiuni occidentale Ă niște cadavre opulente” (I, 79). Sau, mai explicit: „Toate aceste popoare fericite, ghiftuite: francezi, englezi... O, eu nu sunt de aici, am în spate veacuri de nefericire. M-am născut într-un popor fără noroc. Fericirea se sfârșește la Viena; mai departe, Blestemul!” (I, 49). Este blestemul ieșirii din timp, al blamatei ieșiri din istorie, în care Cioran descoperă, finalmente, un alt sens. Târziu, fără să aibă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
le uit” (III, 292). O mărturisise și cu altă ocazie. Iată: „Trebuie neapărat să te eliberezi de origini. Fidelitatea față de un neam nu trebuie să degenereze în idolatrie (evreii). Naționalismul e un păcat împotriva spiritului Ă păcat universal Ă din nefericire” (III, 44). În continuare, Cioran amintește concepția stoicilor care gândeau omul drept cetățean al cosmosului. Oricum, revenind obsesiv, nevoia de a se rupe de origini arată neputința lui Cioran în acest sens. Ba chiar, obsesia obârșiilor. Nimic nu poate face
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
și, sub aparența de fanfaroni, nihiliști până la disperare” (I, 140-141). Ce portret mai bun al lui Cioran decât acesta? Sub masca fanfaronadei, nihilismul, sub acela al frivolității, luciditatea, sub chipul superficialității, disperarea. Așa încât, toate defectele își au reversul lor, iar nefericirea de a fi român devine șansa accederii la sens. Nu întâmplător, își spune la un moment dat: „Sunt român: trebuie să plătesc pentru asta. Ei bine, plătesc” (III, 110). Altundeva, citim: „Nu toată lumea are privilegiul unei copilării nefericite. A mea
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
și injoncțiunile unui context vătămător generează, iată, și un asemenea marasm. Sub zarea plumburie, drumul egal al fiecărei zile. Singurătate, sastisire, griji cripta te absolvă de astfel de mizerii. Amenajînd un mormînt, te faci că nu-ți pasă că, din nefericire, nu ți-a fost dat să ai copii. Și apoi, luciul rece al marmurei tombale nu proiectează o imagine pertinentă într-o simbolistică a ratării. Ștefan: Atunci despre ce e vorba? Ilie: (după o pauză, rar, grav și chibzuit) Mă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
că se poate întîmpla! Mihai: Eu mi-am închipuit... Irina: Hai, tata, las-o naibii, iar începi? Mihai: Eu! Irina: Apoi cine se pricepe mai bine ca tine să spună eu! Îl spui bine n-am ce zice. Dar din nefericire ai uitat să-l spui pe noi. Și de asta acum ești singur. Și noi la fel. Fiecare a ajuns un eu singur, slăbănog și dezarticulat în legăturile cu ceilalți și cu el însuși. Mihai: Eu mi-am închipuit că
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Chiar foarte frumos! Și ce titlu o să aibă cartea? El 1: Încă nu știu. El n: Văd că majoritatea sînt tot despre iubire... El 1: Cred că da. El n: Multă iubire, domnule, și pe lumea asta...! El 1: Din nefericire, e prea puțină. El n: Mă gîndesc că, așa cum e în toate, prea multă iubire strică... El 1: Pînă să ajungă să strice, face mult bine... El n: Depinde cu ce preț. El 1: Iubirea, dacă nu accepți s-o
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
la voi... El 1: N-are rost. Și să-ți spun de ce. (Ea 2, așezată fotoliu, El 1, în genunchi lîngă ea) Dacă tot ai întredeschis poarta adevărului, atunci eu o deschid larg și-ți spun: primele linii din schema nefericirii noastre sînt, sigur, cele între care dormea confortabil platitudinea vieții noastre împreună; linia următoare este acolo unde cred eu că pot să mă cheltui fără rest, total și cu sens; paralela acestei linii este întîlnirea cu ea, întîmplarea care mă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Păi spune și tu dacă e normal așa! Se pune de-a bățu' cu toată lumea, în schimb are relații cu fantomele, Doamne iartă-mă! Spune și tu dacă e ceva normal! Octav: (calm și trist) E normal... mama... pentru că din nefericire există morți așa-ziși vii, adică noi... și există vii așa-ziși morți adică Ovidiu... Marieta: Ei, poftim de înțelege ceva...! În loc să umbli, să-ți faci relații... să... tu ai relații cu morții! Octav:...Eu vă invit la o porție
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
-vă țelul de a fi „angajatorul” pentru care cei mai buni angajați vor să lucreze, care oferă cele mai bune pregătiri, cea mai bună situație la locul de muncă, cel mai bun salariu și cele mai mari beneficii posibile. Din nefericire, majoritatea angajaților încearcă să ofere cât mai puțin posibil și, de obicei, se aleg cu muncitori mai puțin valoroși. +++ TEMĂ Pe un carton de 3 × 5, treceți cele atributele-cheie pentru a deveni angajatorul „cel mai bun”. Examinați ce puteți face
151 De Idei Eficiente Pentru Motivarea Angajațilo by Jerry Wilson [Corola-publishinghouse/Science/1850_a_3175]