21,807 matches
-
primul rând, trecea prin apele derizorii ale unei imaginații de circumstanță. La ora actuală, legătura cu plastica pornită pe o traiectorie similară se mai menține într-o măsură. Dar principala aliată a redevenit muzica. Nu vorbesc aici despre muzicalizarea limbajului poetic.” (p. 22) Mai cu seamă acest al doilea citat mă interesează acum. El anticipează întrucâtva traiectoria internă a volumului-poem (de fapt pohem, cum se subintitulează) Tatăl meu obosit (1972). Care începe astfel: „Tatăl meu obosit folosea privireagândire// Izbea cu prăjina
Salvarea speciei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5518_a_6843]
-
-o, poate, palpitantă. La sfârșitul unui drum prin ziarele apărute între 1873 și 1911, cât a durat experiența de gazetar a lui Caragiale, ilustrat cu sute de fotografii inedite, se naște o teorie nouă, surprinzător de simplă, cu privire la arta lui poetică. S-a împlinit un secol de când un tânăr student medicinist venit să studieze la Viena și membru al „României June” a avut norocul să-l cunoască, la una din întâlnirile literare ale societății, pe I.L. Caragiale. La 21-22 de ani
LUMEA CA ZIAR. A patra putere: Caragiale by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/5520_a_6845]
-
surprinzătoare Timișoara, dar și în textul care o însoțește, gravat pe un panou întreg. Trimiterea la o constatare a lui Paul Valéry, cum că „On devrait toujour s’excuser de parler peinture”, nu vrea să scuze în nici un fel aerul poetic, atât de feminin, ce transpare prin opacitățile studiate ale lucrărilor Danei Acea... Ele par grădini îngropate sub aluviuni cromatice, pe care va trebui mai apoi să le învingă și să le destăinuie miraculoasa supraviețuire, ori numai exerciții de luare în
Arta cu sufletul la gură? by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5525_a_6850]
-
mare interes. Am căutat de multe ori să dezleg misterul lipsei de interes manifestat azi atît de către poeți, cît și critici din diferite generații (desigur, există și excepții!) vizavi de biografia și de opera autorului Poemului de purpură... Oare formula poetică ursachiană, inelul său cu enigmă, reprezentînd un «întreit mister / cu sensuri trei și totuși unul singur», șlefuit cu atîta răbdare de poet, nu reușește să treacă dincolo de „mode și de timp”? Vorbind despre lirica sa în mediile scriitoricești din capitală
Mihai Ursachi și enigmele receptării sale postume by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/5538_a_6863]
-
un șir de îndoieli. Poate, mi-am zis, m-am înșelat asupra mesajului poeziei sale. Poate ea nu e chiar atît de valoroasă precum mi s-a părut. Recitind-l însă, am înțeles încă o dată profunzimea mesajului său artistic... Opera poetică lăsată de Ursachi nu e de mare întindere... Nu e nici egală ca valoare. În fiecare volum întîlnim și poezii obișnuite, dar și poezii de-o frumusețe rară... Și atunci de unde această lipsă de receptare? Răspunsul îl găsim recitind opera
Mihai Ursachi și enigmele receptării sale postume by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/5538_a_6863]
-
pașoptiste. Profesorul, editorul, omul politic l-au impus pe literat. Pînă astăzi, literatura heliadescă a fost judecată mai ales în funcție de circumstanțele vieții autorului; a sosit poate momentul ca versurile semnate de Heliade să fie judecate drept valoare în sine, lume poetică autonomă, indiferentă ia tribulațiile biografice. Tîrgoveț cu admirație complexată față de boierime; profesor cu de la sine putere, fără să-l fi numit cineva; ziarist, editor și scriitor în virtutea dorinței proprii și a curajului de a se afirma; reformator al limbii române
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
alții limba română, Heliade și-a pus încă de tînăr problema raportului dintre poezie și limbă, dintre registrul înalt al idiomului și limbajul comun. Cînd, în extrema tinerețe, încerca o clarificare interioară în legătură cu problemele stilului, el șia construit o normă poetică de uz propriu. Plecînd de la recent-descoperitul alexandrin românesc, derivat din cel francez, șia dat seama că un astfel de mecanism nou, aproape exotic, putea funcționa doar nutrit cu substanță prin excelență neologică. La 1830, în cel dîntîi volum de poezii
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
recent-descoperitul alexandrin românesc, derivat din cel francez, șia dat seama că un astfel de mecanism nou, aproape exotic, putea funcționa doar nutrit cu substanță prin excelență neologică. La 1830, în cel dîntîi volum de poezii romantice publicat la noi (Meditații poetice dintr-ale lui A.de Lamartine), Heliade avea intuiția faptului că o nouă schemă prozodică a versului românesc era de neconceput în absența unei reînnoiri totale, lexicale și figurative. Bazat pe această fericită divinație, se apucă de scris o cu
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
poetul Heliade începe să-și desfășoare întregul său talent abia după 1840 și atinge maxima dezvoltare în a doua parte a vieții. În peisajul lingvistic încă incert al epocii pașoptiste, autorul Zburătorului a observat că vocabulele neolatine posedă o aură poetică proprie, o sonoritate stranie, care poate fi valorificată poetic. Nu ne învățase Heliade însuși, încă de la primul său studiu din 1831 (Regulile sau gramatica poeziei), că poezia posedă o limbă proprie, superioară limbii vulgului, și că poezia întreprinde în societate
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
abia după 1840 și atinge maxima dezvoltare în a doua parte a vieții. În peisajul lingvistic încă incert al epocii pașoptiste, autorul Zburătorului a observat că vocabulele neolatine posedă o aură poetică proprie, o sonoritate stranie, care poate fi valorificată poetic. Nu ne învățase Heliade însuși, încă de la primul său studiu din 1831 (Regulile sau gramatica poeziei), că poezia posedă o limbă proprie, superioară limbii vulgului, și că poezia întreprinde în societate o operațiune de esență civilizatorie? Poetul - împrumutînd argumente de la
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
apropiindu-se însă de fondul local, istoric ori etnologic. O noapte pe ruinele Tîrgoviștii, dar mai ales Zburătorul, îmbină fericit pretextul național cu o viziune proprie asupra cosmosului, pe care abia mai tîrziu Heliade avea să o transforme în marcă poetică exclusivă. în miezul acestor două poeme se află exortații de natură paseistă ori folclorică, evocînd un neguros Ev Mediu doar pentru a marca locul ruinelor într-o natură veșnic vie și infinită: „P-a dealului sprinceană, pe fruntea-i cea
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
de a „înnobila” limba română prin neo-latinizare făcea progrese ireversibile, limbajul heliadesc se vocaliza, înlătura termenii non-latini ca pe o zgură inestetică, aspirînd la Empireul esențelor pure, ce nu putea fi decît de origine latină. sDe la primele sale încercări poetice, Heliade a schițat și o filozofie proprie a creației. Pentru el, în timp ce poezia reprezenta registrul superior, forma supremă de întruchipare a cuvîntului, proza i s-a părut legată de realitatea banală. De aceea, a înălțat discursul poetic, opunîndu-l programatic limbajului
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
primele sale încercări poetice, Heliade a schițat și o filozofie proprie a creației. Pentru el, în timp ce poezia reprezenta registrul superior, forma supremă de întruchipare a cuvîntului, proza i s-a părut legată de realitatea banală. De aceea, a înălțat discursul poetic, opunîndu-l programatic limbajului curent,care avea pură funcție de comunicare. Inedita cadență lamartiniană a întruchipat cea dintîi fază de înălțare a limbajului; neo-latinizarea absolută marchează cea de a doua fază a construcției heliadești. S-a rîs enorm, începînd cu Titu Maiorescu
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
într-o antologie extrem de selectivă a poeziei românești. Dincolo de varietatea tematică deconcertantă a poeziei heliadești, o obsesie curioasă a persistat latent și a comandat unele dintre cele mai inspirate versuri ale poetului, așa cum se întîmplase și în cazul celuilalt întemeietor poetic pașoptist, Gheorghe Asachi. Heliade pare obsedat de un misterios Dincolo - de lumea de dincolo de moarte și de spațiul astral, aflat dincolo de pămîntul nostru. Rămîne curioasă și impresionantă această atracție a morții ce l-a însoțit pe scriitor încă din tinerețe
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
lui Heliade s-a întîmplat un fenomen simetric celui din poezie: după o primă perioadă de observație socială, de schițe ironice realizate într-o limbă populară, are loc și aici o „epurare neologică” progresivă; ea nu atinge proporțiile din registrul poetic, dar schimbă radical configurația registrului prozastic. În copilărie și adolescență, viitorul scriitor s-a aflat în proximitatea limbajului regional și arhaic al familiei sale de negustori tîrgovișteni; a învățat greaca și puțin slavona, dar nu știa încă să citească românește
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
limbă românească, stranie și utopică. La nivelul evoluției ulterioare a limbajului literar românesc, Ion Heliade Rădulescu a pierdut fără îndoială pariul, nereușind să impună fantastica sa formulă italo-latino-română. La nivelul performanței individuale însă, la nivelul pur și simplu al romantismului poetic, el ocupă în literatura noastră un loc aflat în splendidă izolare și pe care nimeni nu i-l poate disputa.
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
ochii pe ceas, ritmul sacadat, punctat însă de amănunte pitorești, surprinse minimalist, amintind extraordinarul „145 de minute la Mizil” al lui Geo Bogza. Ritmul impune de altfel și o inovație formală, Cosașu organizînd două pasaje din acest text în formă poetică: „necondiționat, necondiționat/ neștiind ce să facă cu mîinile, cu mănușile, cu buzele/ cu zîmbetele, cu saluturile, cu privirea”. Este o insulă de literatură de cea mai bună calitate, cu tot antifascismul subiacent, singulară în această perioadă a Gazetei literare, atinsă
Să ne cunoaștem trecutul by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/5552_a_6877]
-
ceea ce ar trebui să ne dizloce din liniștea noastră se pierde numaidecât în acel loc geometric intangibil pe care-l camuflează privirea intensă și goală a unor schizofrenici și pe care argoul clinic l-a condensat în expresia atât de poetică: apus de soare.
Răsărit de soare la mare by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5658_a_6983]
-
echivalează el, pe englezește. Negația, fortuit introdusă în corpul cuvîntului, mută noțiunea la antipodul pornirilor reprobabile, de violență și vrăjmașă obstinație. Deloc ortodox, sub raport lingvistic, voluntarismul interpretării ține să mobilizeze fiziologia neuronală pentru o utopie redemptoare. Postulat mai degrabă poetic, - căci, iată, nimerit între uneltele visării artistice, scalpelul neurofiziologiei nu divizează doar, implacabil, nu rămîne prizonier al analizei în sine. Simbolismul corpului conține și putința unui asemenea vector, conducînd către zbaterile din adînc, pregnant purtătoare de noi configurații.
În simbolismul corpului by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5666_a_6991]
-
la conceptele gnostice, se află o zonă intermediară, spiritual-materială, extrem de rodnică pentru inspirație deoarece reflectă inadaptarea la sine a ființei, punerea ei în problemă. Incapabil de o identificare cu extazul dar și respingînd tentația unei culturi provocatoare a derizoriului, eul poetic în discuție înregistrează această substanță ambiguă, vîscoasă ce riscă a-l sufoca: „Orizonturile înfășurate de jur împrejur / Ca niște bandaje / Pansîndu-mi rănile strîns/ Ca să nu sîngereze. Dincolo de ele, straturile vrajbei, neclare, neguri/ Învelind totul cum atmosfera învelește pămîntul. // Gloata scurgîndu-se
Relațiile cu transcendența by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5684_a_7009]
-
constituie hrana predilectă a poeziei moderne. Dar Ana Blandiana nu se complace într-o atare postură, apelînd la cunoaștere ca la o modalitate de-a controla legitimitatea substanței cu care operează, modalitate ce ea însăși devine parte a acesteia. Discursul poetic încearcă a-și raționaliza iraționalitatea. Fără a o anula ori a o reduce printr-o retorică facilă, o așează pe talgerele sufletești care-i pot regla ponderea, o pot echilibra. Starea confuză, panica obscură, angoasa recurg la instrumentul gnoseologic. Poezia
Relațiile cu transcendența by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5684_a_7009]
-
la Blaga, cunoașterea se izbește de cenzura transcendentă, implicînd însă și cenzura inversă, umană, care își îngăduie a cere explicații forței creatoare supreme. Astfel relațiile poetului cu transcendența pun în cauză indicibilul acesteia, care pe de-o parte înzestrează verbul poetic cu sîmburele său ultim, inanalizabil, pe de altă parte ajunge a-l intimida, a-l deruta. O ambiguitate apare figurată în imaginea îngerilor care „nu știu vorbi”, mesajul lor fiind prezența, dar care „imediat se îndepărtează, / Speriați de intimitate” (Ce
Relațiile cu transcendența by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5684_a_7009]
-
supune „unor reguli atît de trecătoare”, iar Apollo face vizite în bucătăria autoarei, îi răsfoiește hîrtiile, îi atinge tastele (Mistere). Cu asemenea avansuri și replieri ale spiritului răsfrînt în verbul liric, creația Anei Blandiana, reprezentînd o impunătoare sinteză a unor poetici autohtone, e la ora actuală ambasadoarea cea mai cunoscută a poeziei noastre pe mapamond. Poeta are cărți traduse în nu mai puțin de 24 de limbi. Ana Blandiana, Patria mea A4, Ed. Humanitas, 2010, 152 p.
Relațiile cu transcendența by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5684_a_7009]
-
care mi se părea importantă, când reducea „poeticitatea” la natura lucrurilor și excludea (sau mai bine zis nu lua în seamă) criteriul istoric al participării lor la lumea poeziei. În fond, eram convins pe atunci, „multe din lucrurile considerate îndeobște poetice își trag această calitate nu (sau nu doar) din vreo însușire firească, ci (și) din încorporarea lor în tradiția istorică sau religioasă a unui popor”. Peste această jumătate de pas mai departe nu eram pregătit să trec când îmi venise
Natural și istoric by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5690_a_7015]
-
m-am pomenit obligat s-o adaug la tradițiile invocate (la care mă împinsese G.Călinescu însuși, când comparase crucea răstignirii lui Christos cu pușca de care s-ar fi folosit contemporanii noștri ca să-l execute) și pe aceea strict poetică. Îndefinitiv, nu geniul poeților face să devină poetice lucruri considerate înainte prozaice? După mai bine de cincisprezece ani, când lucram la cartea Despre poezie, recitind cele două articole ale maestrului meu, am remarcat contradicția dintre tezele lor și m-am
Natural și istoric by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5690_a_7015]