4,200 matches
-
fiecare din noi zace un Hamlet, LCF, 1972, 11; Viola Vancea, „Iadul și pasărea”, RL, 1972, 19; Ștefan Oprea, „Iadul și pasărea”, CRC, 1972, 21; Florin Faifer, Ion Omescu eseist și dramaturg, CRC, 1972, 22; Matei Călinescu, „Hamlet sau Ispita posibilului”, ARG, 1972, 6; M. V. Nicolae, „Hamlet sau Ispita posibilului”, VR, 1972, 6; Cornel Ungureanu, Spațiul scenic, O, 1972, 7; George Pruteanu, „Iadul și pasărea”, CL, 1972, 8; Lovinescu, Unde scurte, II, 14-17; Sorin Titel, „Semnul ironiei”, RL, 1973, 5; George
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
Viola Vancea, „Iadul și pasărea”, RL, 1972, 19; Ștefan Oprea, „Iadul și pasărea”, CRC, 1972, 21; Florin Faifer, Ion Omescu eseist și dramaturg, CRC, 1972, 22; Matei Călinescu, „Hamlet sau Ispita posibilului”, ARG, 1972, 6; M. V. Nicolae, „Hamlet sau Ispita posibilului”, VR, 1972, 6; Cornel Ungureanu, Spațiul scenic, O, 1972, 7; George Pruteanu, „Iadul și pasărea”, CL, 1972, 8; Lovinescu, Unde scurte, II, 14-17; Sorin Titel, „Semnul ironiei”, RL, 1973, 5; George Banu, „Semnul ironiei”, „Scînteia tineretului”, 1973, 7414; Ioana Pârvulescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
1972, 6; Cornel Ungureanu, Spațiul scenic, O, 1972, 7; George Pruteanu, „Iadul și pasărea”, CL, 1972, 8; Lovinescu, Unde scurte, II, 14-17; Sorin Titel, „Semnul ironiei”, RL, 1973, 5; George Banu, „Semnul ironiei”, „Scînteia tineretului”, 1973, 7414; Ioana Pârvulescu, Ispita posibilului, RL, 1994, 41; Alain Paruit, Ion Omescu. In memoriam, CNT, 2000, 42; Ghițulescu, Istoria, 247-251; Alexandru Mihalcea, Maître Omescu sau Lecția speranței, „Aldine”, supliment al „României libere”, 2001, 251; Luca Pițu, Ion Omescu, iară nu Jan Kott, F, 2001, 4
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
să creeze limitații. Limba română are privilegiul de a exprima, prin aceeași familie de cuvinte, activitatea libertății și rezultatul acestei activități: „hotărârea“, ca esență a libertății (aleg, decid, hotărăsc), se soldează de fiecare dată cu „hotare“, cu tăieturi în stofa posibilului, care prin succesiunea alegerilor noastre ne alcătuiesc viața și dau existenței noastre un chip. Acest gest lingvistic unic și paradoxal, care surprinde comportamentul libertății ca traiectorie a unui destin, este descris în capitolul Despre hotar și hotărâre. O carte dedicată
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
am născut și să mă așez în altul, pot să mă fixez în altă limbă sau să trec la altă religie, după cum atârnă până la urmă de mine să-mi modific statutul social. Înainte de a alege, înainte de a tăia în stofa posibilului și de a da contur suitei de acte care alcătuiesc conținutul unei vieți, libertatea mea se manifestă ca atitudine față de hotarele primite, ca libertate care se întoarce asupra zestrei mele și o consideră în implacabilul sau în reformulabilul ei. Înainte de
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
fără voia mea. Nu le pot stăpâni. Și nu-mi pot stăpâni frica aceasta care se ridică în mine orice aș face și orice aș gândi. Fiind instinctuală, ea mă domină de dinaintea mea și din adâncul meu. În noapte e posibilul primejdiei, răul diversificat, neștiut ca atare, răul care poate lua o întruchipare sau alta din multele întruchipări pe care le poate lua răul. Însăși noaptea, cu necunoscutul ei, mă amenință. Nu știu exact de ce anume îmi e frică. Îmi e
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
pot întâmpla. Le știu din poveștile copilăriei, din întâmplările adevărate, petrecute altcândva, altunde, dar tot noaptea, tot într un sat. Ele se pot repeta de astă dată aici, cu mine. Frica aceasta se naște nu din iminența primejdiei, ci din posibilul ei, știut, experimentat și verificat ca atare de alții. Nu primejdia reală, ci doar proiecția ei mă înspăimântă și mă domină. Și dominându-mă, eu nu sunt liber. Am luat o hotărâre. Această hotărâre îmi tulbură liniștea, îmi schimbă cursul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
primit configurație și coerență dinlăuntrul meu chiar; eu sunt cel care le-a dat hotar, le-a „hotărât“ așa, le-a delimitat, eu sunt cel care le-a „tăiat“, „tranșat“ (decido), decupându-le din materialul amorf al gesturilor posibile, din posibilul vieții mele, dându-i acesteia, de fiecare dată, contur. Mă hotărăsc, dau hotar actelor mele, fiecăruia în parte și tuturor laolaltă, le fac astfel să fie și în felul acesta, prin suita hotărârilor mele, îmi dau un destin: actele mele
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
conștiința riscului și de spectrul regretului. Ceea ce urmează să fac nu este indiferent, pentru că nu orice aș face este la fel de bine sau de rău. „Ce e de făcut?“ În spatele acestei întrebări se ascunde tortura pe care o induce în noi posibilul, faptul de a nu putea experimenta în spațiul realului două sau mai multe dezlegări la o unică problemă existențială. Nehotărârea se hrănește din teroarea în fața ireversibilității realului: de îndată ce mă voi hotărî, voi decide asupra unui curs al lucrurilor care le
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
moral, al nehotărârii. Spaima de a nu găsi soluția bună, unica soluție. Orice hotărâre implică o răspundere ontologică: care anume variantă a lui „a fi“ este mai bună, mai adevărată, mai frumoasă? Cel ce hotărăște trebuie să judece în spațiul posibilului, în cele din urmă să adjudece și astfel să convoace ființa spre real. Cu fiecare hotărâre i se răpește ființei bogăția posibilului și i se dăruiește sărăcia realului: de acum înainte asta și numai asta va fi, din multele care
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
lui „a fi“ este mai bună, mai adevărată, mai frumoasă? Cel ce hotărăște trebuie să judece în spațiul posibilului, în cele din urmă să adjudece și astfel să convoace ființa spre real. Cu fiecare hotărâre i se răpește ființei bogăția posibilului și i se dăruiește sărăcia realului: de acum înainte asta și numai asta va fi, din multele care ar fi putut fi. Dar lui a fi în sens plin nu-i aparține decât realul, iar dacă „a fi“ înseamnă a
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
fi putut și altfel“ generează coșmarul celui nehotărât. Lucrurile ar fi arătat „altfel“ dacă nu aș fi hotărât așa. Și totuși numai acest „așa“ este real, în timp ce „altfel“ s-a pierdut definitiv în gestul subiacent al eliminării mele, în neantul posibilului condamnat să rămână posibil. Înființând, orice hotărâre desființează în jurul ei un potențial de ființă. Instituirea de ființă are loc pe spezele unei prealabile condamnări la a nu fi. Tocmai obligația de a săvârși această crimă ontologică îl blochează pe nehotărât
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
oprește lucrurile pe pragul propriului lor „a fi“ și, odată cu ele, își blochează propria ființă; prin reținerea gestului său, el le împiedică să fie, așa cum, deopotrivă, el se împiedică pe sine să fie. Căci numai tăind un hotar în stofa posibilului el ar putea să-și dea sie un hotar și astfel - să fie. Altminteri, el rămâne blocat în spațiul pre-ontologic al posibilului și lezează ființa ca ființă reală. El amenință să lase lumea suspendată într-un permanent încă nu, într-
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
să fie, așa cum, deopotrivă, el se împiedică pe sine să fie. Căci numai tăind un hotar în stofa posibilului el ar putea să-și dea sie un hotar și astfel - să fie. Altminteri, el rămâne blocat în spațiul pre-ontologic al posibilului și lezează ființa ca ființă reală. El amenință să lase lumea suspendată într-un permanent încă nu, într-o veșnică șovăială la porțile ființei. Temându-se să nu nedreptățească, el comite crima neînființării ființei reale. Nehotărârea este un blocaj al
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de a acționa într-un câmp finit de posibilități; ea nu e o dezorientare generală a cunoașterii. Ea nu e dezorientarea resimțită pe un câmp fără repere, ci aceea structurată de răspântia unor drumuri; e o rătăcire regizată de economia posibilului. Nehotărârea se bazează astfel nu pe inexistența obiectivă a soluției, ci pe imposibilitatea noastră de a o depista. Și totuși... Nu cumva această neputință se naște din faptul că lucrurile însele, printr-o teribilă răsucire, prin așezarea lor stranie, îmi
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
neîmplinirea, ci o împlinire realizată prin sacrificiul suprem. * În chip simetric cu expresia „destin împlinit“, care este tautologică, aceea de „destin neîmplinit“ reprezintă o contradicție în termeni. Ea nu se justifică, după cum vom vedea, decât în raport cu ratarea, deci în raport cu un posibil actual căruia i se refuză actualitatea. Între „destinul frânt“ prin accident și „destinul neîmplinit“ al ratării se află distanța care desparte exterioritatea evenimentului (ex-venio) de interioritatea răspunderii, deci de existența libertății ca domeniu închis și autonom. * Dat fiind că realizarea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
sub blam, ci numai sub generozitatea sau inclemența cu care natura s-a distribuit, ca libertate, în om. Tocmai pentru că potențialul dinamic al fiecărei vieți cade în afara alegerii noastre, noi nu avem același elan al depășirii și aceeași intuiție a posibilului, nu ne putem fixa și atinge țeluri la fel de dificile. - Această inegală distribuție a libertății este premisa îndepărtată a maladiilor de destin. Spre deosebire de „crinii câmpului“ și „păsările cerului“, care nu se pot abate de la țelul care le-a fost fixat - singurul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
eroi sau umili, excelenți sau de rând - trăiesc în adevărul destinului lor (frumusețea sau adevărul unui destin nu provin din excelență, ci din calma asumare a premiselor lui), se deschide zona vastă a vieților care, practicând o retorică falacioasă a posibilului, reflectă o inadecvare la resursele de libertate conferite. Din lumea celor care se amăgesc că e în ei mai mult decât li s-a dat, sau a nemulțumiților cu ce li s-a dat, din această lume înzestrată inferior și
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
să fie confirmată), contestarea permanentă a limitelor interioare devine regula acestei lumi. Destinul meu se află mereu dincolo de mine, în actualizarea a ceva care deocamdată nu e decât posibil. De aceea împlinirea acestui destin presupune un raport de adecvare cu posibilul propriu. A nu rămâne sub posibilitățile tale - a depăși, așadar, limita care desparte ceea ce faci de ceea ce ai putea face mai bun - înseamnă a merge în întâmpinarea propriului tău destin. Ratarea apare deci prin întârzierea indefinită sub o limită care
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
legitim ilegitimul limitei de atins. Ca și ratatul, bovaricul poate ajunge să se sinucidă. Ratatul are în el sămânța, care la el nu rodește, a destinelor excelente. Așa se face că în sinuciderea ratatului se experimentează un moment din ontologia posibilului: acela în care posibilul se anulează nu în actualizare, ci în neființă. Moartea ratatului este efectul pe care îl are în conștiință deriva posibilului înspre neant. Bovaricul, în schimb, în afară de paloarea destinului său trădat, nu are în el urma nici unei
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
atins. Ca și ratatul, bovaricul poate ajunge să se sinucidă. Ratatul are în el sămânța, care la el nu rodește, a destinelor excelente. Așa se face că în sinuciderea ratatului se experimentează un moment din ontologia posibilului: acela în care posibilul se anulează nu în actualizare, ci în neființă. Moartea ratatului este efectul pe care îl are în conștiință deriva posibilului înspre neant. Bovaricul, în schimb, în afară de paloarea destinului său trădat, nu are în el urma nici unei promisiuni. El nu este
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
a destinelor excelente. Așa se face că în sinuciderea ratatului se experimentează un moment din ontologia posibilului: acela în care posibilul se anulează nu în actualizare, ci în neființă. Moartea ratatului este efectul pe care îl are în conștiință deriva posibilului înspre neant. Bovaricul, în schimb, în afară de paloarea destinului său trădat, nu are în el urma nici unei promisiuni. El nu este decât prada și victima unui model imitativ. Dar în vreme ce ratatul se sinucide cu gândul la spectacolul unei promisiuni dezmințite în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
vizibilă. În raport cu lucrul făcut de mine puterea și singurătatea mea se potențează reciproc și sfârșesc în nimicirea mea. A HOTĂRÎ ÎN PRIVINȚA CUIVA Devenirea în spațiul libertății. Momentul paideic În ultimă instanță, maladiile de destin sunt disfuncții ale libertății în sfera posibilului, bazate pe o proastă cunoaștere de sine. Atât ratatul, cât și bovaricul nu știau de ce anume nu sunt în stare. A fi liber înseamnă în fond a fi sigur de tine, de posibilitățile tale. Libertatea nu e altceva decât rezultatul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
proastă cunoaștere de sine. Atât ratatul, cât și bovaricul nu știau de ce anume nu sunt în stare. A fi liber înseamnă în fond a fi sigur de tine, de posibilitățile tale. Libertatea nu e altceva decât rezultatul educației în sfera posibilului, dobândirea capacității de a configura și realiza proiecte prin îmbinarea corectă a posibilităților proprii cu posibilul obiectiv. Ca ființă proiectivă, ca acela care merge înaintea sa, omul este desigur liber prin chiar natura sa, dar nașterea proiectului, fermitatea mersului și
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
stare. A fi liber înseamnă în fond a fi sigur de tine, de posibilitățile tale. Libertatea nu e altceva decât rezultatul educației în sfera posibilului, dobândirea capacității de a configura și realiza proiecte prin îmbinarea corectă a posibilităților proprii cu posibilul obiectiv. Ca ființă proiectivă, ca acela care merge înaintea sa, omul este desigur liber prin chiar natura sa, dar nașterea proiectului, fermitatea mersului și calitatea țintei depind de buna sau proasta lui așezare în orizontul posibilului. Adaptarea proiectului la condițiile
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]