5,132 matches
-
mă piș pe ei. O moderată. Aceasta-i așadar starea naturală a oamenilor simpli de caracter. Modele le sînt alții ca ei. Definiția lui Vladimir trăiește. Și mă gîndesc mai mult la intelectualitatea umanistă decît la cea tehnică cînd Îmi răsună-n minte vorbele orbitorului Lucifer. (Pentru că Diavolul, după chipul și asemănarea sa, este Lenin. Nu Stalin. Stalin e copilul lui. Făcut cu Troțki. Un incest profund revoluționar.) Și l-au mai și Împăiat. Mai bine-l plastinau. Ca să vadă lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
anumit tip a fost văzută În seara asta prin zonă. — D-d-domnule, cineva de la Criminalistică vrea să vă vadă. Ed ieși. Se crăpa de ziuă: o lumină proaspătă Învăluia mulțimea. Polițiștii de la patrulare țineau piept reporterilor. Numeroși gură-cască dădeau năvală. Claxoanele răsunau, motocicletele ambalau, camioanele cu carne erau oprite de mulțime. Ed Își căută din ochi șefii. Reporterii de la ziare se năpustiră spre el cu Întrebări. Se văzu Împins de pe trotuar și țintuit de o mașină de patrulare. Blițurile se puseră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
tot ornamente penibile cu Moochie Mouse, dar Timmy și Billy lipseau. La ultima fereastră... bingo! Guguștiucii amorezați se ciorovăiau, cuprinși de panică. Își lipi urechea de sticlă, dar nu auzi decît mormăieli. O portieră de mașină trîntită. Clopoțeii de la ușă răsunară. O scurtă privire aruncată Înăuntru - Billy se Îndrepta spre ușa din față a casei. Jack continuă să privească. Timmy, țanțoș, cu mîinile În șolduri. Billy reveni, Însoțit de un individ mătăhălos. Musculosul Își prezentă marfa: flacoane cu pastile și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
cazurile legate de Nite Owl uniți prin linii orizontale și alte linii, verticale, legîndu-i de o foaie mare de carton, Împărțită pe secțiuni de informații - evenimente culese din depoziția lui Vincennes. Ed scria note pe margine. Apelul tatălui său Îi răsuna Încă În minte: „Edmund, candidez la postul de guvernator. Recenta ta notorietate poate că m-a afectat, dar să lăsăm asta deoparte. Nu vreau redeschiderea oficială a cazului Atherton În conexiune directă cu diversele tale cazuri și nu vreau nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
a aprinde televizorul, era încă prea devreme chiar și pentru telejurnalul de seară, ori radioul micuț care hârâia îngrozitor când schimba posturile și-o enerva groaznic, dar s-a hotărât probabil să nu schimbe postul și în toată casa a răsunat un marș de zăngăneau geamurile, până a reușit să-l potrivească în surdină. Bombănea abia auzit, în timp ce își întindea brațul să miște butonul de volum. Acum a răsuflat a ușurare, s-a așezat și a poftit-o să se așeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
i se ridică un nod de lângă inimă până în gât, dar îi și place. Aha, nu umbli haimana! De fiecare dată îi spune același lucru, încât chiar și atunci când uită să-l spună e ca și cum l-ar fi spus și vorbele răsună în capetele amândorura. Andrei Vlădescu o privește cum se învârte după ibric, zahăr și cafea, prelungind gesturile numai ușor obosite, mai mult așteptând izbucnirea lui, dar el și-a prins pixul între dinți, strângându-l ca pe un căluș, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
avea să facă era ea, pentru că trecuse de prima tinerețe, când abandonase studiul, și acum trebuia să-și găsească de lucru. Stând în spatele perdelelor grele pe care le lăsase în urma ei în acea casă, auzea glasul ascuțit al celeilalte femei răsunând prin toate încăperile, întrebând și dând ordine, cântând de una singură, strigându-i menajerei că vrea cutare sau cutare lucru, scotocind peste tot. Prinsese un curaj nemaipomenit în ultimele săptămâni, se simțea deja la ea acasă, mai înainte venea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nu-i vreme de lenevit! trebuie să reluăm plimbările! încât, mai în glumă, mai în serios, mai mult de frică, se făcea bine. Cum ieșea pe balconul-terasă, unde-și făcuseră cuib doi guguștiuci, și se pornea să-i imite de răsuna apartamentul, încât i-ar fi fost imposibil să nu-i spună din acel moment doar așa. Dar toate astea s-au adunat astfel târziu, doar după un timp el și-a dat drumul, ba chiar au existat și supărări, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ducem, nu-i mai bine să stai să vorbești cu el și să plece el din casă? Dar nu mai era timp nici de vorbit, nici de stat în casa în care glasul celeilalte femei ce aproape se înstăpânise acolo răsuna de dimineața până seara, pătrunzând-o ca un sfredel rece în toate clipele în care zăcea retrasă în camera ei cu tapet cu flori palide. Nu mai era nici măcar aroganță, era de-a dreptul nesimțire atunci când ședea turcește într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
deosebit nu se întâmplase, totuși se petrecuse ceva. Nu mai putea fi ca înainte. A mai avut încă o dată noroc și a mai scăpat de o încercare. Atâta chin și caznă cine-ndură... De unde știe vorbele astea, cum de-i răsună în minte? Nu mai are mult și o să împlinească 76. Câți ajung la vârsta asta? Sau câți ajunși la vârsta asta mai au norocul să scape, ca ea? De aceea se străduiește să se poarte firesc, să nu-l mânie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
aceea sosește pachetul de la Paris Îsau Leipzig?) cu cutia de gramofon și pâlnia ca o scoică imensă albăstriu-verzuie pe dinăuntru și câteva plăci de încercare și ani la rând cumpărându-și din economiile ei plăci de tot felul, făcând să răsune casa imensă de sunete pe care nu le-ar fi putut auzi altfel în orășelul acela de provincie, cumpărându-și plăci de la un bătrân anticar chiar și în timpul retragerii în Moldova, când lăsaseră gramofonul în casa părăsită - vezi ce proastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
din fața ei. Pune deoparte toate discurile, nemulțumită. Altceva căuta. Răscolește în cufăr, e convinsă că a păstrat înregistrări cu Leonard, dar nici pe astea le căuta, și cu alți tenori, dar nici pe astea nu le căuta. În urechi îi răsună un scârțâit nesigur de vioară și glasul subțire, sincopat, rupt parcă uneori, hodorogit al țiganului nemaipomenit care înnebunise Bucureștii. Zavaidoc. Asta căuta. A apucat-o dintr-odată un dor să-l audă cântând, își amintea sala de concert în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
precis a împrumutat chestia asta de la cineva! Ce mai spune? Abia-l mai pot urmări). Stând între perne, sprijinită de cutia patului, simțea în mădulare o căldură plăcută. O simțea chiar și când el înceta să vorbească, dar îi mai răsunau cuvintele în cap, iar el se uita pe ușa-fereastră sau o privea, așteptând. Își rotea, brusc trezită, privirile peste lucrurile din dormitorul ei, lipsite de răceală, nu numai pentru că străluceau în lumina năvălind de afară. Limpezi sau tulburi, gândurile ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
vâre picioarele în papucii de pâslă vișinie și s-o conducă la baie. După care Andrei Vlădescu a închis ușa, lăsându-le acolo, dar așteptând la câțiva pași pentru drumul în sens invers și auzind toate zgomotele neputinței răbufnind și răsunând între pereții băii și șoaptele înfundate ale fiicei, care încerca s-o calmeze sau s-o aline, și în clipa aceea inima îi bătea mai repede și se întreba, el, Andrei Vlădescu, dacă se apropie cu adevărat sfârșitul, e acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să nu-l facă în absența stăpânei. Fiica doamnei Marga Pop plecase. Casa era liniștită, cu urme vagi de mirosuri de bolnav. Părea pustie. Telefonul suna rar și cel mai adesea erau apeluri greșite. Ticăitul diferit al ceasurilor și ornicelor răsuna ca lovituri de ciocan în tăcerea încăperilor cu mobile vechi pe care se așternea praful. Primul lucru pe care Andrei Vlădescu îl făcea când se întorcea acasă era să deschidă larg ușa-fereastră a balconului-terasă, acceptând zăpușeala ce pătrundea odată cu respirația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
doamnei Marga Pop: „Nu te duce prea departe. Am să-ți vorbesc“. Și, pe când se întorcea spre terasă, cealaltă femeie s-a ridicat și a intrat într-o încăpere vecină cu a doamnei Marga Pop și la puțină vreme au răsunat de acolo sunetele alambicate ale unui clavecin. „Mi-a fost dor de tine. Abia te așteptam“, a spus bătrâna doamnă, uitându-se drept în față, aranjându-și cu o urmă de cochetărie gulerul capotului în jurul claviculelor firave și a umerilor subțiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
parcă răspunde. Și i se mai părea că aude un sunet trist de flaut, dar nu era decât liniștea sfârtecată de ecourile lumii de afară, până și-a amintit că aceleași sunte le mai auzise și acasă și, prin urmare, răsunau în mintea lui și nici măcar nu erau adevărate, ci înaintarea înceată și sigură a liniștii cu care trebuia să suporte firescul. Probabil era trist, dar nu disperat. Probabil se simțea singur, dar îi rămăsese credința. A rămas cu mâna lipită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ca întotdeauna, geanta într-o poziție nefirească, în dreptul cordonului rochiei de vară, în timp ce cu batista din mâna cealaltă își ștergea foarte des ochii și nasul. I-a privit de mai multe ori, pe rând, pe când glasul de bariton al preotului răsuna sub cupolă, în miros de tămâie și lumânări proaspăt arse, până când s-au pornit s-o îmbrățișeze și s-o sărute, nu toți, la capătul slujbei, într-un vaiet crescând, liniștit pe măsură ce ieșeau din capelă și porneau pe aleile întortocheate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pe măsură ce ieșeau din capelă și porneau pe aleile întortocheate și înguste spre cavoul impunător și arogant al colonelului Beldiman. Andrei Vlădescu a continuat să rămână departe. Nu era nevoie să se apropie. În buzunar avea scrisoarea știută, în urechi îi răsuna glasul știut, memoria lui avea să rețină toate amănuntele. Nu s-a apropiat nici când doamna Cecilia Beldiman a început să icnească și să strige, înfiorător de ascuțit, într-un acces de isterie, numele surorii sale, până au îndepărtat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ceva lui Panaite și s-a aplecat și Ilușcă și i-a șoptit și lui și ne uitam ca la o poartă nouă până a zis din nou Ilușcă: să continuăm, să continuăm, tovarăși, și, înainte de a se trezi a răsunat din adâncul fotoliului unde se înghesuise sub pled, tremurând, glasul Ilenei Roman: „Iar te-ai așezat acolo. Ți-am mai spus o dată: întinde mâna și dă naibii hârtiile alea la o parte, nu te văd din cauza lor“. Al treilea brâu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
batistă în culori țipătoare, asemănătoare cravatei, ștergându-și încet buzele și mâna dreaptă, în aceeași liniște-așteptare în care privirea lui se răsucea peste capetele noastre, după care, calculându-și efectele, dozându-le bine și știind că vocea lui avea să răsune dintr-odată în urechile noastre ca un bici, mizând pe asta, a și spus: Ce să ne mai întindem la vorbă!? Să votăm, tovarăși! Cine este pentru? Și, desigur, nu s-au ridicat toate mâinile și nici cele care s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
apăsat destul, eu vreau să trăiesc, trebuie s-o uiți și să trăiești cu mine, nu ești în stare?! O să te-nsori cu regimul?“. O privea înmărmurit și părea că-i răspunde, deși nu era sigur dacă vorbele nu cumva răsunau doar în capul lui: Glumești sau nu știi cu adevărat ce se întâmplă în jurul tău sau ești pur și simplu naivă. Dacă ți se pare că sunt în serviciul acestui regim, n-am ales asta, sunt doar prins într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
privirea tot timpul spre fereastra prin care se zărea unghiul peretelui de alături, cenușiu și bătut de vânt. „Vasăzică acuma totul s-a terminat, m-a prins cum a vrut“, se gândi, mestecând cu calm, ascultând soneria stridentă a telefonului răsunând îndepărtat în camerele aproape goale și refuzând să răspundă. Scrobul avea un gust searbăd, uitase să pună sare, dar a continuat să-l mănânce așa. O liniște subțire stătea în picioare lângă el, își auzea mestecatul rar. Afară se presupuneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
din nou, parcă nu mai știa ce face, continuând să murmure „o, Doamne!“ și-a turnat puțin vin din sticla așezată pe birou și a dat peste cap paharul. S-a aplecat să dea drumul picupului și în încăpere a răsunat vocea lui Armstrong cântând „Blueberry hill“. A întredeschis ușa, scoțându-l afară pe Pisistrate, care se plimba agitat de colo-colo: „Cară-te, du-te la taică-tu“. Și-a strâns peste brațe șalul pe care îl purta pe umeri, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
minte rândurile acelei povestiri pe care o citise de câteva ori, aproape o memorase, de care își lega primele lui relații cu oamenii ce îi erau acum colegi. O vedea întocmai cum scria acolo, „...cu gâtul și umerii și sânii răsunând de jocul podoabelor, singură pe insula aceea dintr-un ocean pe care, niciodată încă, nu-l străbătuse, spre a veni să o întoarcă dincolo de câmpul acela, pasărea magelan, iar în mâna ei cu degete prelungi, ușor întinsă înainte, ținea oglinda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]