5,326 matches
-
voală, apoi deveni din nou clară în timp ce scânteia incandescentă a unui fulger artificial săgeta sfârâind în direcția lui Thorson. Uriașul se prăbuși cu capul aproape în întregime carbonizat și vâlvătaia de flăcări explodă în spatele lui în lungul coridorului. De peste tot răsunau urletele oamenilor în agonie. Un glob de foc coborî din tavan, plutind alene, și înghiți vibratorul. Apoi explodă într-un nor de flăcări, sfârtecându-i pe soldații care-l manevrau. Instantaneu, greutatea vibrațiilor încetă să mai apese pe nervii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
încearcă să se împotrivească învățăturii celei adevărate va fi spulberat de pe fața pământului și nici milă nu va afla la judecata cea dreaptă. Dumnezeu e pretutindeni! Chiraleisa!! Și a stropit cu busuiocul... Pe pământ căzură bobițe de gheață. Chiraleisa!! A răsunat răspunsul din una sută de piepturi. La plecare, câteva bătrânele se jurau pe toți sfinții că l-au zărit pe Sfântul Duh cum a apărut din altar, a fâlfâit pe deasupra mulțimii, după care a dispărut în turlă. Trifănele, dar ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
trupuri, mi-am speriat, cumva, propria slăbiciune.“ V. din spital, capăt deodată concretețe și-aș vrea să-l apuc pe Doctor de păr, să-l trag la o parte. Îmi lovește cu un ciocănel genunchii trupului întins și trupul golit răsună. Hei, prietene, degeaba dezbraci formele cu ochii căci în goliciune se ascunde misterul. În nici un caz n-ai să găsești viața din ființă tăind-o cu lama în secțiuni subțiri sau, înfingîndu-i cum îmi faci mie, în adînc, prin ace
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
delira încă liniștit. Cum să visezi nemurirea cînd spaima morții îți acoperă gîndurile ca, peste mări, o pată de țiței? Necunoscuta. Zăpăciții din jur se prefac a o ignora dar e atît de prezentă... E însuși omul în care ea răsună ca un buletin de stiri: crime și terorism, vulcani erupînd, cruzimea ipocrită a guvernanților iar timpul probabil că anunță ger. Fiecare clipă a noastră înregistrează o moarte pe care o ignorăm. Sint cuprins chiar de spaima că oamenii se vor
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
o simte biciuindu-i instinctele. Fratele meu vede ceva. Nimic din perfecțiunea aceea nu poate fi adunat laolaltă. De aceea zîna gîndită nu e nici o femeie întîlnită în drum. E pur și simplu, muzica. O muzică șoptită care, dacă ar răsuna, ar striga stelele. Iar el disecă femeile cu profesionalism. Don Juan, dacă vrei să îndepărtezi de tine ceva, fă teoria acelui lucru. Ai să constați că stăpînirea sa îți scapă și că obiectul s-a îndepărtat îndată ce, abandonîndu-i rugăciunea și
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
pe suprafața vitraliului. V. tînăr presimt strategia Doctorului. E o metodă subtilă de a-și aduce pacienții la fructul imediat al vieții pe care-l pot ușor atinge. La plăcere. Dar cuvîntul sună frumos doar cînd aceasta e stăvilită. Cînd răsună între pereții suferinței. Inflația plăcerii devine iute degradantă: perversitate și desfrîu. Idoli putrezi iată că se nasc dintr-o sămînță minunată. Sfîrșești prin a-ți bate în diamante “eul” priapic și a te închina lui salivînd. „-Nu sînt eu ăla
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
aripa în marea întărită. Se zbate-ncet în aerul cleios și mișcările ei împrăștie, izbindu-se de magmă, în jur, sunete de bronz: bang, bang! E clopotul de-ngropăciune. Acum văd clar în viitor fiindcă nimic nu mă mai sperie. Clopotul răsună. Un oligofren îmi lovește creierul cu ciocanul și sunetul se împrăștie în tot trupul cu un ecou prelungit. „-A gemut! A gemut!”-strigă o soră și toți se apropie de trupul întins pe un pat de spital care se mișcă
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
oamenilor și-am încercat pe ei descîntece și puteri hipnotice. I-am adormit și, crezînd că-i vindec, mi i-am pus la picioare. Ah, gînduri blestemate, jocuri de noroc în care mi-am jucat ființa!”-strig și vocea mea răsună straniu în camera pustie. Îmi încleștez pumnii și mă lovesc cu putere pedepsind trupul vinovat, dorind să-l eliberez de condamnarea din interior. În minte mi se perindă lungul șir al celor pe care i-am năpăstuit. „-M-a pedepsit iubirea
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
mele au fost bîte. Am vrut să fiu stăpîn și iată că voința deșartă mă îngenunchiază. Durerea crește și vocea Judecătorului pare că nu mai spune cuvinte ci îmi înfige direct în inimă semnificațiile pe care le strig. Din cameră răsună urlete și zgomotele mobilelor pe care le sparg. Vecinii îmi bat la ușă pe cînd o mulțime de curioși se adună în fața ferestrei mele. „-Ce-i acolo? O bătaie?” „-E scriitorul V. Pare că a înnebunit. Se aude de aici cum
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
și parcurge cele cîteva sute de metri pînă la remiză pentru ca să supravegheze și să întrețină jalnicul rest al parcului. Îmi imaginez cum el, cu pulover pe sub uniformă, cîrpă de curățat și carnețel în mînă, își face rondul, iar pașii lui răsună singuratic în adăpostul întunecos. N-aș face așa ceva niciodată. Osteneală în van, ritual fără rost. Cel puțin, așa mi s-a părut pînă în seara asta. Dar poate acum descopăr o vagă asemănare între doi oameni atît de diferiți cum
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
a scufundat. Am privit înspre locul în care capul lui David a apărut la suprafață, dintr-o dată fără bucle. Chiar așa, reușea să aibă nu doar o expresie surprinsă, ci una mai degrabă ironică. Apoi am privit pe țărm, de unde răsună un hohot de rîs batjocoritor. Băieții cu care, pînă în urmă cu cîteva săptămîni, vîslisem în formulă de opt se adunaseră pe puntea de acostare și nu-și puteau stăpîni bucuria că perechea vedetă căzuse în apă. Cîțiva membri mai
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
pe care le folosesc cărbunarii sau cei care vînd cartofi, pentru întărirea încheieturii. Două lămpi electrice luminau un pic locul în care ne lucram exercițiile. Sunetul clar de metal pe metal, cînd și cînd amestecat cu gemetele și suspinele noastre, răsuna straniu prin adăpostul bărcilor care, în afara colțului nostru, era cufundat în întuneric. Aveam, pentru prima dată, prilejul să observ chipul lui David în vreme ce lucra. Chiar cînd se lăsa pe vine cu discurile roșii sau se lungea pe spate și aducea
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
o privire mînioasă. Poate că seria nu fusese o greșeală. Imediat după aceea am depășit cea de a doua echipă și pe ultima porțiune, din locul unde erau ancorate șlepurile de-a lungul țărmului și fusese improvizată o tribună, au răsunat urale și aplauze, în vreme ce conduceam pe final. "Și acum o intrare frumoasă", a spus David între două suflări. Am încercat să lungesc bătaia. Cu fiecare atac măream distanța față de celelalte bărci. Aplauzele și uralele au crescut în volum pînă cînd
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
mai departe, pe stradă. Lumina nu durase mai mult aici decît în parc, dar căldura, da. Pietrele o reținuseră mai bine decît iarba și copacii. Granitul cenușiu al scărilor și al aleilor către intrări, mai ales, încă radiau căldură. A răsunat un clopot de biserică. Am privit în sus spre turle. Era opt și jumătate. M-am oprit în dreptul casei lui David, peste stradă, sub ramurile care atîrnau deasupră-mi ale unui copac mare. Oricine ar fi privit înspre ferestrele de la primul
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
a nenumărate posibilități, destinații din oricare colț din oraș. Iar cînd mă lungeam, seara, în pat, ascultam pentru multă vreme sunetele casei și ale orașului, și auzeam chiar sunete care nu se aflau acolo, stropii de apă, o voce clară răsunînd pe scara de marmură, zgomotul copitelor de cai în parcul întunecat. Visam. Obiecte și oameni dobîndeau o înfățișare nouă. Acțiunile mele de fiecare zi își schimbau sensul. Ceva se schimbase. Nu-mi puteam explica, dar era ca și cum lucrurile căpătaseră o
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
și nu știam să citesc și nici să scriu câtuși de puțin. Un coleg din clasă a strigat tare: „Lăsați-l în pace pe Tălângă, că știe să numere doar oile, să le pască și să le mulgă!”. Clasa a răsunat de un clocot de râs. Eu am rămas țeapăn în picioare în ultima bancă, unde era mereu locul meu. Atunci, dumneavoastră ați potolit clasa, ați venit la mine, v-ați uitat cu o blândețe pe care nu o pot uita
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
ca și cum s-ar fi întrebat ce-o fi conținând. Aparatul miniatural nu avea microfon. Aruncă o privire scurtă către combină hi-fi din bibliotecă. Beculețele aprinse arătau că-i încă pornită. Se apropie și apasă butonul Play al casetofonului. Din boxe răsună fâsâitul benzii neînregistrate. Tinu apăsat câteva secunde butonul de derulare, după care apasă pe Stop și Play. De data asta din boxe răsună glasul ei, urmat de-al lui Adrian și-al lui Fanny. „...Probabil a rămas fără benzină. Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
Beculețele aprinse arătau că-i încă pornită. Se apropie și apasă butonul Play al casetofonului. Din boxe răsună fâsâitul benzii neînregistrate. Tinu apăsat câteva secunde butonul de derulare, după care apasă pe Stop și Play. De data asta din boxe răsună glasul ei, urmat de-al lui Adrian și-al lui Fanny. „...Probabil a rămas fără benzină. Așa cred... Am zis ce nu trebuie?“ „A, nu, doar... Nu contează.“ „N-ar strică să mă-mbrac... Scuzați-mă.“ Apasă din nou pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
ceașcă cu două degete de ceai rece. Peste cămașă de noapte își pusese capotul. Se luminase de ziua, dar era o zi noroasa și deasupra câmpiilor se lașase o pâcla jilava. Peisajul, privit pe ferestrele vilei, părea monocrom. În depărtare răsună cântecul unui cocos. Eleanor se încorda nițel când percepu motorul unei mașini ce se apropia de vila. Automobilul coti încetișor pe alee și femeia auzi pneurile strivind pietrișul. Motorul se opri. Se auzi o portiera închisă cu un bufnet amortizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
mai doarmă în timpul cursei, lăsând caii să aleagă singuri drumul. Cu siguranță, auziseră și ei propunerea fără drept de replică a lui Filip: "Spre Orient", gândea Carol. Filip nu indicase un loc, o adresă, ci o direcție de mișcare, care răsuna încă în urechile sale. "Spre Orient !". O direcție incertă, utopică, cu destinație improbabilă și inexistentă poate geografic, cum sună comanda unui căpitan de corabie în derivă cu scopul de a-i îmbărbăta pe marinarii derutați și puși pe răzmeriță. Dar
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
pumnul, îi agățau hainele. Ieși la drumul mare. Strident, clopotele făcură să vibreze văzduhul dogoritor. în jurul bisericii era adunat tot satul cu prapori, icoane și odoare bisericești. Preotul, în odăjdii bogate ca un episcop, intona cântece de rugă, făcând să răsune văile: "Dă-ne, Doamne, ploaie!". O bătrână lua în căușul palmelor apă din cofe mari de lemn purtate de fecioare și uda zidurile bisericii jur-împrejur. Apa se scurgea în pământ, umezind pentru o clipă buzele crăpate ale lighioanei. Apoi toaca
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
pământ adus de vânturi pe stâncă. Părea un cuibar de acvilă. Clopotele sunară fără să poți localiza unde se află. Vibrația fu preluată de cavitatea peșterii, de piatra muntelui și prelungită apoi, în reverberații suprapuse, de văile învecinate, făcând să răsune această uriașă parohie lipsită de enoriași. Sunetul era fizic, material, de-l puteai percepe cu toată suprafața corpului și nimic nu mai era în jur, fără doar această vibrație de bronz, ca și cum te-ai fi aflat în străfundurile spiralate ale
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
aratA dragaIai! PRIMAVARA “Eu sunt fiica cea mai frumoasă. Pe mine mă mângie soarele cu razele lui călduțe și luminoase. Eu trezesc la viață întreaga natură. Aici flori, dincolo verdeață, pomi în floare, zumzet de a1bine,ciripit de pasarele. Ogoarele răsună de duduitul tractoarelor. Câtă frumusețe, cată viață și veselie peste tot locul! P0VESTITOR IV Primăvara a plecat! Cine oare îi va lua locul? Iat-o! E vara îmbrăcată în haine aurii și cu brațele pline de daruri: soare arzător care
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
pe un bilet dacă ți-a plăcut! ― Să-i scriu dacă mi-a plăcut? Hm! Aici nu-i lucru curat! Cine știe ce poznă ăi mai fi făcut, neisprăvitule! Hai, spune-mi anecdota! I-am spus-o cu reticențe obositoare. Baia a răsunat deodată de două palme zdravene! ― Asta ți-ai găsit tu să-i povestești lui Cră... hm... profesorului, secătură? Ieși afară și marș la școală! ― Da... dar dă-mi biletul î Tata lasă spălatul baltă și merge cu mine în birou
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
Da, Hector... ce, n-ai auzit niciodată numele acesta de Hector? accentuă profesorul. Chiorul se-nsenină la față, înveselit că, în sfârșit, va da un răspuns bun. ― Ba da, am auzit! Hector era câinele lui Ahile! O explozie de râs, de răsunară pereții, izbucni în clasă. Băieții hohoteau în frunte cu profesorul care, în cele din urmă, fu nevoit să-și șteargă lacrimile! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Altă dată, tot la Istorie, și tot Chiorul, pe când profesoral explica despre "Năvălirea barbarilor', ne-a făcut să ne
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]