4,632 matches
-
Pus-am dorul căpătâi Cu dragostea mă-nvălii. Puțintel am așteptat Frumos vis, bade, -am visat, 161 {EminescuOpVI 162} Că năframa ta cea nouă Era bade ruptă-n două. - Minți, mândruță, minți tu bine, Nu-i ruptă năframa mea Ci-i ruptă inima ta, Că te temi că te-oi lăsa; De ce te temi nu-i scăpa. 81 Auzit-am auzit Din două copile mici C-au trecut dorul pe - aici - Și s-au dus Și nu mi-au spus. 82 Doru
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
de cinci groșiți Iară ață de cinci florinți- Cât era țara ungurească Nu se afla ață s'o cârpească. Avea nădragi de Anglie, Petece o mie, Ață o cocie; În picioare cisme-ncăputate Tot cu ață înnodate, Pe la căpute Erau toate rupte: Când fugea În potloage se oprea, Când alerga În ațe se-mpiedeca. Și citiră carte cu mare jale 309 {EminescuOpVI 310} Și se amărâră țiganii foarte tare, Și scriitorilor îndată porunciră, Și veniră Cum auziră, Cu ciocanele, Cu cleștele Și cu
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
își rezumă gândirea, viața, la concluziile celui care ar fi avut soluția tuturor lucrurilor, dacă nu ar fi fost nevoit să își poarte în cârcă viața, efortul gândirii... sau fatalitatea de a trăi printre oa meni. Nu vom înțelege în ruptul capului că momentele depresiei țin mai degrabă de arta de a nu exista decât de clarviziune, această filozofie a decesului. * Unii mor pe deplin mulțumiți de ce au făcut în viață, conștiința împlinirii nu le permite să încerce frisoanele infernului. Alții
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
Altfel spus, când omul își creează paradisul, îl creează prost. Nu mă pot împiedica să presimt că omul artificial din viitor va privi curios în urmă, către noi, ca la o specie de supraoameni nebuni, și nu va înțelege în ruptul capului cum de am putut trăi liberi. * Să mori gândind o idee, iar moartea să nu-ți întrerupă gândul. * Mă feresc instinctiv de fiecare dată când întâlnesc un intelectual, nu din frustrare sau de panica pe care ar cuprinde-o
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
a făcut Hunter la câteva luni după ce l-am cunoscut, care m-a transformat dintr-o fată Îndrăgostită nebunește, Într-o fată care iubește profund. Menajera mea din L.A. a avut un mic accident de mașină. A avut câteva oase rupte - nimic foarte grav -, dar nu avea asigurare de sănătate. Nu știam cum avea să-și plătească facturile pentru Îngrijirile medicale, așa că m-am oferit să o ajut, dar ea mi-a spus că se ocupase deja cineva de ele. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
la ultimul etaj. Eu, una, nu credeam zvonul ăsta. Adevărul era că Lauren nu se trezea niciodată dimineața mai devreme de 11 și, mai mult, chiar ea Îmi spusese cât se poate de categoric că nu ar fi putut În ruptul capului să facă sex cu un pat cu apă. Oricum, lăsând la o parte toate bârfele stupide, aveam disperată nevoie să stau de vorbă cu ea: era singura persoană căreia Îi spusesem de chitanța de la hotel, iar În ultimele zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
-l revăd este inima aia, ea este șansa mea. Sunt foarte sigură că a flirtat cu mine la meciul de polo. Dar bărbații logodiți sunt Întotdeauna cei mai mari amatori de flirt. Of! Numai că Sally nu va vrea În ruptul capului să renunțe la inimă și să o vândă. Niciodată. Și chiar dacă aș putea să obțin bijuteria aia, cum aș da de Giles din nou? Nu am nici măcar adresa lui de email. Asta așa era. Nu doar că Giles nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
ani trăiască, mai dulce și mai inocent ca niciodată. Și pe urmă nimic. Aurora a dispărut la fel de complet și de misterios ca și înainte de a-și face apariția în Michigan, lucru pe care Tom nu-l putea înțelege nici în ruptul capului. Nu era el prietenul ei? Nu era el un om pe care se putea baza, indiferent ce necazuri avea? A fost jignit, apoi furios, apoi nefericit și, pe măsură ce lunile lungi de tăcere se adunau, însumând mai bine de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
frumos și liniștit ca trandafirii. Mă rog, dacă auziți o voce de om, s-o înțelegeți. Te rog, pe Tine, Necruțătorule, cruță-ne, cruță-mă, fă să scap din plasa de pește în care am nimerit, să găsesc un ochi rupt și să ies la larg. Te rog, Îndurătorule, îndură-te. Cândva, sunt sigur, o să vin cumva la voi și-o să mă auziți iar. Nu știu de ce mă aflu aici, în biserică, în fața unei icoane. De ce sunt închis aici, în argintul
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
reușit s-o aprind, deși mi-am ars degetele. Dar n-am simțit arsura, era o lumină care mă liniștea. Era lampa mea. Am putut să văd obiectele din jur: câteva pensule, niște cufere goale de piele, vechi, cu căptușeala ruptă, pietre de toate mărimile, haine zdrențuite, o sticlă goală, murdară, o mătură de nuiele, un ciocan, cuie și lucruri pe care nu le știam după nume. Le-am folosit totuși. Mi-am încălzit mâinile la candelă, apoi am strâns pietrele
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
de nuiele, un ciocan, cuie și lucruri pe care nu le știam după nume. Le-am folosit totuși. Mi-am încălzit mâinile la candelă, apoi am strâns pietrele și am făcut din ele o vatră în care am pus hârtia ruptă a pachetului - era de ziar - și căptușeala smulsă de pe geamantane. M-am muncit o vreme să rup nuielele din mătură și-am făcut o grămadă bunicică. Nu mi-am irosit toate chibriturile al căror fosfor alb era în momentul ăsta
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
să tai porcu’. Mi-e frică de ea, mai tare decât de șefu, știți cum e când ai muiere aprigă. — Trebuie să văd înainte de orice starea bolnavului, spuse doctorul cam în silă. Nu cred că poate vorbi. Flăcăul cu piciorul rupt îi urmărea cu interes. Făcea parte din categoria oamenilor care-i respectă pe cei care câștigă lupta, indiferent cine ar fi, prin urmare i se adresă lui Margulis: — De când l-au adus a gemut, până adineaurea, dar nu l-a
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
mai greu de lucru, iar când avea crize n o mai voia nimeni. Iar groaza lui era să nu ajungă ea la Mărcuța și el la orfelinat, cum îl tot amenința o vecină din mahala. Scoase plicul din groapa cârțiței, rupt și ud. N-avea cum să-l ducă așa, nici la domnul Alexandru Livezeanu, nici înapoi, Iuliei Margulis, care-l aștepta cu răspunsul. De fapt, n-avea pe nimeni în lume căruia să-i poată spune ce-a pățit. Îl
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
genunchiul drept. Noroc de tractoriștii și mecanizatorii care, într-un spirit de solidaritate, pentru a-l proteja și a-l feri de consecințe nefaste pe amărâtul de militar, în timpul nopții i-au reparat mașina, au strâns grâul împrăștiat și sacii rupți i-au înlocuit cu alții întregi, iar a doua zi, când soarele încă nu răsărise, totul a intrat în normal, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Bela a auzit despre "accidentul" lui Bidaru dimineața în zori, când se afla
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
te pune, bre, împotriva valului; te îneci ca un șoarece, de pomană! Valul e mare și puternic, te doboară imediat. Trebuie să te adaptezi! Fă și tu ce face toată lumea; dă-le pământul ș-ai scăpat!...". N-a vrut în ruptul capului. Eu i-am spus același lucru, nu vroia să înțeleagă, era tare încăpăținat, nu vroia și pace. Măcar de s-ar hodini pe pământul pe care l-a iubit, că din pricina lui a murit!... O tăcere apăsătoare se așternu
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
nu i s-a permis intrarea în stație. La un moment dat, s-a oprit, undeva, la periferia orașului. Chiar cu ferestrele închise se simțea că energiile eoliene scăpaseră de sub control; bucăți de tablă, de carton asfaltat, saci vechi, țoale rupte, sumedenie de hârtii și fel de fel de hârburi, desprinse din șandramalele nevoiașilor de la marginea orașului și de prin grămezile de gunoaie depozitate de-a valma, zburau prin aer precum baloanele umplute cu gaze inerte în zilele de sărbătoare națională
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
din ce în ce mai tare, din ce în ce mai amenințător. Nu izbutiseră chiar de la prima încercare. Încă puțin și vor urca și ei, vor fi din nou pe urmele lor. În fața lor, o punte suspendată ca la Nistorești (Prahova) ce scurtează drumul spre Breaza, cu scânduri rupte și putrede. Multe scânduri lipseau. Nu aveau unde pune piciorul. Dacă pășeau, cădeau în gol. Surioara își pierduse sandalele și călca desculță pe cuiele ruginite de care nu se putea feri. Nu aveau de ce să se sprijine. Puntea se balansa
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ar fi familia, singurătatea ar fi strivitoare. Să cauți alții, nu ai cum și nu mai e cazul. La bătrânețe, nu poți găsi așa ceva. Bătrânii au tabieturile și metehnele dobândite, de-a lungul vieții, la care nu renunță nici în ruptul capului și pe care alții, deși de aceeași vârstă, nu le acceptă, tocmai pentru-că și ei le au pe ale lor. Relațiile cu prietenii pe care-i cunoști din copilărie sau din tinerețe, au cu totul alte valențe. A căuta
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
privirile vânătorilor se îndreptau cu îngrijorare spre ființa fioroasă ce se apropia cu gândul să-i mestece între fălcile ei nesățioase. Încă un pas, doi, trei și... pasul hotărâtor... Un pârâit mult așteptat, puternic și prelung de crengi și oase rupte însă plăcut la urechi, urmat de o trosnitură finală, însoțită de un cutremur de pământ și matahala, din carne și oase, căzu înfrântă. Un răget asurzitor, nebun și turbat de mânie și durere, ce băga groaza în tot ce era
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
în fața noastră, ca să-i ocrotesc și să-i feresc de rele, i-am introdus pe toți intelectualii din țară. Să-i fi văzut cum intrau sărmanii în șir indian, docili și palizi, precum păpușile din ceară, căutându-și, cu coatele rupte, fiecare câte-un locșor! Până la urmă au încăput cu toții și am tras imediat toate cele cinci fermoare. De teamă să nu-i pierd, am încuiat fiecare fermoar cu câte un lacăt, iar cheile le am în buzunarul de la geacă. Mi-
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
care erau îngrămădite, unele peste altele, sumedenie de obiecte fără valoare: cazane ciuruite, umplute până la refuz cu tot felul de alte vechituri, butoaie betegite din metal sau din lemn cu doage lipsă, oale sparte, sobe ruginite, somiere peticite, cu arcurile rupte și miros specific de putregai, într-un cuvânt tot felul de hârburi aruncate de locuitorii cartierului. Proprietara acestui ansamblu de locuințe, doamna Dan, era cunoscută nu numai în cartier ci în întregul oraș după felul neglijent în care se îmbrăca
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
fost văzută o față necunoscută... Lacrimile îi spălară obrazul ostenit... dar, tot frumos. - Liniștești-ti, fata mamii... hai, hai să mai încercăm!... o îndemnă bătrâna, cu blândețe, revenindu-i inima la loc... Din nou o rafală... un trosnet de creangă ruptă, izbi în geam. Femeia, cu o voință nebănuită, lupta pentru viață. Un junghi îi împunse ascuțit pântecele, făcând să i se clătine mintea de durere. Se zvârcolea în chinuri, ca o râmă strivită la un capăt. Afară, crivățul urla ca
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
împunse ascuțit pântecele, făcând să i se clătine mintea de durere. Se zvârcolea în chinuri, ca o râmă strivită la un capăt. Afară, crivățul urla ca o fiară, în frământările văzduhului, ca la început de lume... Din înălțimi, din băierile rupte ale cerului, se revărsa potopul. Chinurile bietei femei nu mai sfârșeau. Gemea, gâfâia din răsputeri, într-un lac de sudoare. Lângă opaiț, lumânarea de la Sf. Înviere, arde necontenit, tremurând la fiecare zvâcnire a urgiei de afară. „Să fie, oare, în
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și să fugă; instinctul de apărare îl obliga să fugă... dar, căzu din nou, greu, la pământ și nu se mai putu urni. Anton se ghemui lângă el, sub lăstăriș, și abia atunci observă ca bietul căprior avea un picior rupt. „Norocul lui, că prădătorii încă nu i-au luat urma!“, murmură Anton. Piciorul drept, din față, care era rupt, îi atârna moale. Îl potrivi și i-l legă îndată între două bețe. - Poate că și-a pierdut mama, și căutând
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
adevăr, pe drumul cel bun, dar știa aproape sigur că, prin ceea ce face, l a părăsit pentru totdeauna pe cel rău și înfundat! Ceea ce trebuie, totuși, de ținut minte este că niciodată o cârpeală ieftină nu va putea repara haina ruptă șinvechită, ci doar îi va mai prelungi puțin sfârșitul. Astfel, absolut orice s-ar fi putut zice despre Adriana, dar numai nu că era vreo superficială, sau vreo persoană deloc aplecată către amănunte. Niciodată o privire grăbită și de suprafață
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]