4,515 matches
-
Aristotel afirmă că la acest stadiu corpul încă crește; perioadă optimă de începere a activității sexuale este atunci când creșterea 'nu mai este abundență', atunci când corpul este mai mult sau mai puțin la înălțimea optimă, cănd transformarea hrănii în spermă nu seaca organismul de materialul necesar. În unele societăți preindustriale, spermă și alte fluide corporale erau respectate deoarece se credea că au proprietăți magice. Sângele este un exemplu de astfel fluid, insă spermă se crede a fi de origine supranaturala, iar efectul
Spermă () [Corola-website/Science/309019_a_310348]
-
vest și râul Motru care îl mărginește la est, podișul este străbătut de râuri mici, neînsemnate, de regulă cu izvoarele în munții învecinați: Topolnița și Bahna care se varsă în Dunăre și Coșuștea, afluent dreapt al Motrului. Prezintă și văi seci. În ceea ce privește lacurile, dintre cele naturale există lacuri carstice temporare (Zatonul), iar dintre lacurile antropice se remarcă Porțile de Fier I de pe Dunăre, lac de acumulare în interes energetic și de navigație, unul din cele mai mari din țară. În această
Podișul Mehedinți () [Corola-website/Science/309108_a_310437]
-
depozitul de provizii, unde ar fi putut găsi combustibil și alimente de primă necesitate pentru a se salva, a fost oprit de o furtună cumplită. Moartea s-a produs în câteva zile din cauza înghețului în luna martie 1912. La începutul sec. XX, a fost inaugurată un fel de "cursă de aur" pentru cucerirea celor doi poli. Subvenționată de guverne și asociații științifice, această cursă a reunit personalități foarte diverse: exploratori interesați de studiile științifice, conducători în căutare de glorie și sportivi
Robert Falcon Scott () [Corola-website/Science/309132_a_310461]
-
obligat să recunoască puterea superioară a lui Antioh II, urmașului lui Seleucos. Totuși, așa după cum atestă izvoarele scrise, deja în anii 60 sec II î.e.n., se poate chiar și mai devreme, Atropatena ducea din nou o politica independentă. Spre mijlocul sec. al II-lea î.e.n., în partea de răsărit apare o nouă forță agresivă, parțienii, care înainte de domnia lui Antioh al III-lea au cucerit câteva regiuni din partea de răsărit a Mediei Mari. Aproximativ în a doua jumătate a sec. II
Atropatena () [Corola-website/Science/309140_a_310469]
-
câteva regiuni din partea de răsărit a Mediei Mari. Aproximativ în a doua jumătate a sec. II î.e.n., parțienii și-au consolidat pozițiile și în Atropatena, deși consolidarea influenței acestora nu a împiedicat statul Atropatena să-și mențină suveranitatea. La sfârșitul sec. al II-lea î.e.n. în Atropatena a fost construit un oraș-cetate mare, Fraaspa, care a devenit capitala de iarnă a monarhilor atropateni și a jucat un rol important în cadrul evenimentelor militare și politice de la sfârșitul sec. I î.e.n. În această
Atropatena () [Corola-website/Science/309140_a_310469]
-
mențină suveranitatea. La sfârșitul sec. al II-lea î.e.n. în Atropatena a fost construit un oraș-cetate mare, Fraaspa, care a devenit capitala de iarnă a monarhilor atropateni și a jucat un rol important în cadrul evenimentelor militare și politice de la sfârșitul sec. I î.e.n. În această perioadă Atropatena și-a consolidat atât de bine poziția încât armatele romane care au năvălit aici, conduse de comandantul de oști Antoniu, în bătălia de la Arcas au fost înfrânte și nevoite să se retragă. Relațiile Atropatenei
Atropatena () [Corola-website/Science/309140_a_310469]
-
vecinii nu au fost întotdeauna de pe poziții egale. Prietenia, legăturile prin căsătorie între reprezentanții caselor regești și aristocrate, contactele tradiționale culturale și economice cu vecinii nu rareori s-au transformat în vrajbă. Așa s-a întâmplat, de exemplu, la sfârșitul sec. III - începutul sec. II î.e.n., când pe tronul armean a fost adus Artașes I, care avea legături cu Atropatena. S-au înrăutățit in special relațiile intre cele doua case regești în sec. I î.e.n. Împăratul Armeniei Tigran II, fără să
Atropatena () [Corola-website/Science/309140_a_310469]
-
fost întotdeauna de pe poziții egale. Prietenia, legăturile prin căsătorie între reprezentanții caselor regești și aristocrate, contactele tradiționale culturale și economice cu vecinii nu rareori s-au transformat în vrajbă. Așa s-a întâmplat, de exemplu, la sfârșitul sec. III - începutul sec. II î.e.n., când pe tronul armean a fost adus Artașes I, care avea legături cu Atropatena. S-au înrăutățit in special relațiile intre cele doua case regești în sec. I î.e.n. Împăratul Armeniei Tigran II, fără să țină cont de
Atropatena () [Corola-website/Science/309140_a_310469]
-
s-a căsătorit cu conducătorul Atropatenei), a cucerit Atropatena. Totuși această dependență nu a durat mult timp. Deja în anii 30 sec. I î.e.n. Atropatena a început să aibă un rol independent în viața politică din regiune, iar la sfârșitul sec. I î.e.n. conducătorii Atropatenei au încercat sa-și consolideze poziția pe tronul armean. În anul 36 î.e.n. unul din ultimii atropateni, domnitor Artabazd, în alianță cu parțienii, a cucerit de la romani trofee mari, printre care, drapelul unui legat din regiune
Atropatena () [Corola-website/Science/309140_a_310469]
-
important l-au jucat în acest caz magii, slujitorii cultului lui Ahur Mazda, Aahitei și Mitrei. Aceștia dispuneau în acea perioadă de o putere colosală și de proprietăți enorme de pământuri. Atropatena a rămas în componența statului Parția până la începutul sec. III î.e.n., când puterea în Iran a trecut la Sasanizi. Populația Atropatenei era mixtă din punct de vedere etnic. Majoritatea toponimelor și antronimelor sunt legate cu zoroastrismul, dar după convertirea în Islam denumirile arabe au început să fie majoritari. Din
Atropatena () [Corola-website/Science/309140_a_310469]
-
Formarea și consolidarea statului Manna a avut loc în condițiile luptei îndârjite împotriva incursiunilor permanente ale împăraților asirieni și Urartului vecin. O luptă îndârjită pentru posedarea raionului Urmia a izbucnit între cele două state puternice, Asiria și Urartu la sfârșitul sec. IX- începutul sec. VIII î.e.n. În timpul domniei lui Menua, suveranul Urartului, si fiului acestuia, Arghiști, urarții au construit numeroase cetăți pe teritoriul Manna și în regiunile învecinate din Azerbaidjanul de Sud. Cu toate pierderile însemnate în urma războaielor cu Urartu, Manna
Manna () [Corola-website/Science/309167_a_310496]
-
statului Manna a avut loc în condițiile luptei îndârjite împotriva incursiunilor permanente ale împăraților asirieni și Urartului vecin. O luptă îndârjită pentru posedarea raionului Urmia a izbucnit între cele două state puternice, Asiria și Urartu la sfârșitul sec. IX- începutul sec. VIII î.e.n. În timpul domniei lui Menua, suveranul Urartului, si fiului acestuia, Arghiști, urarții au construit numeroase cetăți pe teritoriul Manna și în regiunile învecinate din Azerbaidjanul de Sud. Cu toate pierderile însemnate în urma războaielor cu Urartu, Manna a continuat luptele
Manna () [Corola-website/Science/309167_a_310496]
-
asemenea, statul Ghilzan în care asirii intreprindeau adesea campanii. Locuitorii din Ghilzan au reușit să-și păstreze o perioadă îndelungată independența. Numai atunci când au fost amenințați de năvălirea asirilor, ei au fost nevoiți să plătească stăpânitorilor tribut. Aproximativ la sfârșitul sec. al IX-lea î.e.n., Ghilzan a fost asimilat de urarți. De asemenea, a existat țara Mesi care a fost populată de triburile militare care se ocupau cu creșterea cailor, cămilelor și care au dezvoltat ocupația de creștere a animalelor cornute
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
de sud a Azerbaidjanului si în teritoriile învecinate existau domeniile: Ninni cu centru în orașul Aridu, Șurdira unde conducea Artasaru, Harruna, Smesi, Ulmania, Adau, Harmasa, Sanghibuti, Puluadi și altele. Multe dinte acestea trebuia să plătească bir asirilor încă de la începutul sec. al IX-lea î.e.n. în timpul lui Așurnasirapala al II-lea. Aici locuiau, de asemenea, diverse triburi: teurlaiții, sunbiiții, kumurdiiții, daliiții și altele. Deja din a doua jumătate a sec. al IX-lea î.e.n., in raionul Priurmia se conturează domeniul Manna
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
și-a extins într-o măsură însemnată posesiunile în perioada împăratului Ahșeri (care a condus țara până în anii 50 sec. VII î.e.n.). Ultima mărturie despre Manna din cunoscuta „"Cronică Ghedda"” se referă la anul 616 î.e..n. La jumătatea sec. al VI-lea î.e.n. imperiul Midia a căzut și teritoriul acesteia a intrat in componența statului Azerbaidjan. În timpul ahemenizilor raioanele sudice ale Azerbaidjanului au intrat în așa numita Media despotică. Însemnătatea Mediei în istorie, a moștenirii sale culturale, în speță
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
fost obligat să recunoască puterea superioară a lui Antioh II, împăratul seleucizilor. Totuși, așa după cum atestă izvoarele scrise, deja în anii 60 sec II î.e.n., se poate chiar și mai devreme, Atropatena ducea din nou o politica independentă. Spre mijlocul sec. al II-lea î.e.n., în partea de răsărit apare o nouă forță agresivă, parțienii, care înainte de domnia lui Antioh al III-lea au cucerit câteva regiuni din partea de răsărit a Mediei Mari. Aproximativ în a doua jumătate a sec. II
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
câteva regiuni din partea de răsărit a Mediei Mari. Aproximativ în a doua jumătate a sec. II î.e.n., parfienii și-au consolidat pozițiile și în Atropatena, deși consolidarea influenței acestora nu a împiedicat statul Atropatena să-și mențină suveranitatea. La sfârșitul sec. al II-lea î.e.n. în Atropatena a fost construit un oraș-cetate mare, Fraaspa, care a devenit capitala de iarnă a monarhilor atropateni și a jucat un rol important în cadrul evenimentelor militare și politice de la sfârșitul sec. I î.e.n. O altă
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
mențină suveranitatea. La sfârșitul sec. al II-lea î.e.n. în Atropatena a fost construit un oraș-cetate mare, Fraaspa, care a devenit capitala de iarnă a monarhilor atropateni și a jucat un rol important în cadrul evenimentelor militare și politice de la sfârșitul sec. I î.e.n. O altă formațiune statală timpurie însemnată, apărută în partea de nord a Azerbaidjanului de azi (Aran), a fost Regatul Alban. Teritoriul Albaniei Caucaziene se întindea de la Caucazul Mic și cursul inferior al râului Kura până la ramificațiile nord-estice ale
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
alte așezări pe teritoriul Albaniei istorice. Un eveniment important în viața Albaniei în cea de a doua jumătate a sec. I e.n. l-a constituit instalarea dinastiei parte Arsacide care s-a aflat la conducere, cu mici întreruperi, până la începutul sec. al VI-lea. Noua casă regală a Arsacizilor a dus o politică flexibilă, consolidând pozițiile Albaniei pe plan extern. Conform datelor autorilor din antichitate care s-au păstrat până în zilele noastre, conducătorului Albaniei „i-a revenit ca moștenire câmpia albaneză
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
conține următoarele: „În timpul împăratului Domițian Cezar Augustus Germanicus, Lucius Iulius Maximus (centurion) al legiunii a XII-a Fulminata (a făcut această inscripție)”. Dar și de această dată romanii au eșuat și au fost nevoiți să părăsească granițele acesteia. La începutul sec. al II-lea în perioada războaielor victorioase ale împăratului Traian, dintre popoarele din Caucaz, numai albanii, din cauza poziției lor geografice extreme, nu au fost aduși în stare de supunere față de Roma. Primele decenii ale sec. al II-lea se caracterizează
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
cele mai bune relații de prietenie... Hadrian îi copleșea din toată inima cu daruri pe regi, însă aceștia nu onorau invitațiile lui de a veni la el”. Referitor la istoria Albaniei începând cu sec. al II-lea și până la jumătatea sec. al III-lea nu au ajuns date până în zilele noastre. Posibil ca aceasta să fi fost o perioadă de pace, fie că Roma ca și Parția, sleite de puteri din cauza războaielor, nu au putut să se amestece activ în această
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
lor în provincii ale Imperiului roman. Un eveniment important în viața Albaniei în cea de a doua jumătate a sec. I e.n. l-a constituit instalarea dinastiei parte Arsacide care s-a aflat la conducere, cu mici întreruperi, până la începutul sec. al VI-lea. Noua casă regală a Arsacizilor a dus o politică flexibilă, consolidând pozițiile Albaniei pe plan extern. În anii 80-90 romanii au întreprins o nouă campanie în Albania, fapt atestat de renumitul epitaf de la la poalele muntelui Böyükdaș
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
următoarele: „"În timpul împăratului Domițian Cezar Augustus Germanicus, Lucius Iulius Maximus (centurion) al legiunii a XII-a Fulminata (a făcut această inscripție)"”. Dar și de această dată romanii au eșuat parțial și au fost nevoiți să părăsească granițele Albaniei. La începutul sec. al II-lea în perioada războaielor victorioase ale împăratului Traian, dintre popoarele din Caucaz, numai albanii, din cauza poziției geografice extreme, nu au fost aduși în stare de supunere față de Roma. Primele decenii ale sec. al II-lea se caracterizează prin
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
puternic, ceea ce a influențat în mod direct soarta popoarelor și statelor caucaziene. Statul Sasanid a cucerit Atropatene și Tebriz a devenit o cetate de scaun a guvernatorului Sasanid. Zoroastrismul, care era credința predominantă în Atropatene, a fost declarat la sfârșitul sec. al IV-lea religia oficială a statului sasanid. Sasanizii au anexat treptat Albania Caucaziana, Armenia și Iberia, acum devenite creștine. Cu toate acestea, în perioada de la începutul Evului Mediu, Albania își păstra înca independența relativă și structurile feudale proprii, luptând
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
parte a pământului din Albania o constituia proprietățile moștenite ale domnitorilor albani. Un alt mare proprietar de pământ era biserica. Pentru întârirea dominației proprii, feudalii albani au folosit religia creștină care a început să se răspândească în Albania la începutul sec. al IV-lea în timpul domniei lui Urnair. Toate cele trei state caucaziene aveau alfabete speciale, cultură, literatură. Cea mai veche biserică păstrată Caucazul răsaritean (anul 313) încă există încă în raionul Șəki (satul Kiș) din Azerbaidjan. După anul 387 Albania
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]