5,099 matches
-
referă la mișcarea pe care o face mâna pentru a apuca vaza cu flori; referentul ,,O", care este obiectul (vaza cu flori). Dacă în cazul indicilor verbali, mărcile sintactice erau total independente de mărcile semantice, în cazul indicilor nonverbali, mărcile sintactice determină trăsăturile semantice. În cazul mișcărilor deictice (gesturile prin care se arată ceva), se folosește de cele mai multe ori degetul arătător. Marca sintactică ,,mișcarea către" este întotdeauna prezentă și determină semnificația ilustrării unui obiect sau unei persoane. Dar, așa cum remarcă Umberto
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
Dacă în cazul indicilor verbali, mărcile sintactice erau total independente de mărcile semantice, în cazul indicilor nonverbali, mărcile sintactice determină trăsăturile semantice. În cazul mișcărilor deictice (gesturile prin care se arată ceva), se folosește de cele mai multe ori degetul arătător. Marca sintactică ,,mișcarea către" este întotdeauna prezentă și determină semnificația ilustrării unui obiect sau unei persoane. Dar, așa cum remarcă Umberto Eco, prezența obiectului nu este necesară pentru ca degetul ațintit să fie înțeles ca semn, chiar dacă este cerută când degetul ațintit este folosit
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
nu este necesar ca un deget ațintit să fie în apropierea unui lucru pentru ca degetul să dobândească semnificație 88. Pentru o analiză semantică a gestului, care se referă la studierea relației cu referentul cuvânt, ne referim la exemplul din analiza sintactică. Gestul chemării cuiva cu degetul arătător este un gest ,,de cadență" care poate ritma sau accentua cuvâtul ,,Vino!", îmbrăcându-l cu tonuri și nuanțe afective în funcție de parametrii gestului și ai cuvântului. Congruența dintre limbajul verbal, paraverbal (de exemplu, tonul vocii
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
și ai cuvântului. Congruența dintre limbajul verbal, paraverbal (de exemplu, tonul vocii cu care rostește) și gestual îi conferă emițătorului forță de pătrundere și de convingere a receptorului. În atribuirea semnificației unui gest, mărcile semantice sunt strâns legate de cele sintactice. De exemplu, în funcție de marca sintactică orientarea spațială sau poziția degetului arătător semnificațiile și denumirile gestului diferă, după cum arată Joseph Messinger (2012): a) indexul în poziție verticală cu palma mâinii întoarsă spre interlocutor este un index memento nonagresiv, un ,,justificator" folosit
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
limbajul verbal, paraverbal (de exemplu, tonul vocii cu care rostește) și gestual îi conferă emițătorului forță de pătrundere și de convingere a receptorului. În atribuirea semnificației unui gest, mărcile semantice sunt strâns legate de cele sintactice. De exemplu, în funcție de marca sintactică orientarea spațială sau poziția degetului arătător semnificațiile și denumirile gestului diferă, după cum arată Joseph Messinger (2012): a) indexul în poziție verticală cu palma mâinii întoarsă spre interlocutor este un index memento nonagresiv, un ,,justificator" folosit pentru a sublinia aspectele cheie
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
pune în gardă, moștenitorul unei spade uitate, al cărei tăiș era prezentat în același fel adversarului. Amenințarea cu indexul drept este mai agresivă decât cea realizată cu indexul stâng 89. Dacă realizăm o comparație a gestului din punct de vedere sintactic și din punct de vedere semantic, observăm o înclinare a sintaxei spre convenționalism și a semanticii spre materialism. 3. Analiza pragmatică a gestului: vizează eficiența, rezonanța, utilitatea gestului și analizează impactul acestuia asupra receptorului. De regulă, gestul este cel dintâi
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
întâlnire educativă, interacțiune, relație educațională comunicarea didactică reprezintă un registru de semne lingvistice și nonlingvistice citite contextual. Un cuvânt-semn sau un gest- semn al profesorului își declină semnificația prin intrarea lui într-o rețea de semne anterioare sau coprezente. Legăturile sintactice constituie premise ale descifrării sensurilor cuvintelor și gesturilor acestuia la care se adaugă contextul. Semioza didactică se referă la funcționarea acestui sistem de semne lingvistice și nonlingvistice sau a comunicării didactice ca proces semnificant de producere și receptare de semne
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
motivațională a elevilor, trezirea conștiinței și implicării acestora, eficacitatea semiozei didactice este dată de armonia dintre substratul rațional, tematic și performativ al comunicării didactice. Asumarea semnificațiilor unităților de învățare cu ajutorul virtuților comunicative (dimensiunea semantică) implică logica internă a comunicării (dimensiunea sintactică) și depinde de impactul/rezonanța comunicării asupra elevilor (dimensiunea pragmatică). Unitatea și integralitatea analizei semiozei didactice rezultă din faptul că fiecare dimensiune se realizează prin participarea celorlalte. Nu ne putem imagina eficiența comunicării didactice în afara respectării normelor de ordin logic
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
și depinde de impactul/rezonanța comunicării asupra elevilor (dimensiunea pragmatică). Unitatea și integralitatea analizei semiozei didactice rezultă din faptul că fiecare dimensiune se realizează prin participarea celorlalte. Nu ne putem imagina eficiența comunicării didactice în afara respectării normelor de ordin logic, sintactic sau în afara înțelegerii semnificațiilor unităților de învățare sau intervențiilor educative. Dacă în modernism accentul comunicării didactice era pus pe conținutul didactic și pe contextul producerii sale, în postmodernism accentul cade pe audiență/elevi și pe interpretare, în sensul (re-)construirii
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
al dimensiunii semantice se referă la construirea unui discurs coerent, ceea ce presupune o adecvare semantico-pragmatică a comunicării (repertoriul comun de cunoștințe, impactul parametrilor paraverbali, ritualul sociolingvistic al actului de comunicare). c) Analiza pragmatică a discursului didactic Dacă aspectele legate de sintactică și semantică au fost îndelung studiate, astăzi capătă o importanță tot mai mare dimensiunea pragmatică, performativă a limbajului și comunicării, care îmbină două direcții de cercetare: cea franceză, bazată pe distincția dintre enunț și enunțare, și cea engleză, centrată pe
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
acționeze). Amintim faptul că efectul discursului didactic nu depinde numai de intenția profesorului, cât de ecoul, rezonanța vorbelor sale în conștiința elevilor. În acest sens, eficacitatea discursului didactic nu este evaluată numai de calitățile sale intrinseci, de care se ocupă sintactica, ci și de impactul asupra elevilor, de capacitatea de a schimba, forma, dezvolta percepții, atitudini, valori, interese, credințe, motivații etc. Din perspectivă pragmatică, discursul didactic ca act cuprinde atât conținutul, cât și forma acestuia, și urmărește interpretarea lui din perspectiva
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
de ecoul mesajelor comunicate care au rezonanță în conștiința elevilor, atât în prezent, cât mai ales de-a lungul vieții acestora. Astfel, eficacitatea comunicării dintre profesor și elev nu este evaluată numai de calitățile sale intrinseci, de care se ocupă sintactica, ci și de impactul asupra elevilor, de capacitatea de a schimba, forma și dezvolta personalități, aspect studiat de pragmatică. Din această perspectivă, contează atât conținutul, cât și forma comunicării, iar interpretarea acesteia se realizează din perspectiva distanței psihologice dintre profesor
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
pe elevi etc. În comunicarea didactică, adaptatorii facilitează racordarea partenerilor educativi la situațiile și la relațiile dintre ei, ilustratorii și emblemele sunt determinanți pentru conținutul transmis, iar reglatorii controlează și dirijează comunicarea profesor-elev. Dacă analizăm gesturile din punct de vedere sintactic, expresorii, ilustratorii și adaptorii pot funcționa ca reglatori. De asemenea, alegerea reglatorilor de către profesor poate reprezenta o alternativă ce contribuie la păstrarea tonului emoțional creat, care însuflețește scenariul educativ (de exemplu, la cererea unui elev de a ieși din clasă
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
specific gestualității, riscăm să nu operăm decât transpuneri de modele metodologice modele pe care ni le oferă, de exemplu, teoria comunicării și nu vom ajunge decât la constatarea negativă a nonadecvării lor"136. Semioza comunicării gestuale presupune trei perspective analitice: sintactică, semantică, pragmatică (Charles Morris), care decurg din însăși structura ternară a semnului, așa cum a fost ea formulată de către Charles S. Peirce (1931): vehicolul semnului (sign vehicle), obiectul desemnat prin semn (designatum) și agentul semiozei (interpreter) sau de către Charles Morris (1938
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
privirea, se deplasează spre elevi (coeficientul Pearson Chi-Square ia valori între 17,05 26,62; p < 0,05) [Anexa 10]. Pentru a ilustra disfuncția gestului indicării unui elev cu degetul arătător, apelăm la analiza triadică specifică metodologiei semiotice: a) Analiza sintactică urmărește logica internă a gestului și relația dintre gesturi. Gestul îndreptării degetului arătător spre elev poate fi decodat ca un gest agresiv. De regulă, profesorul care folosește frecvent acest gest vrea să-și impună autoritatea asupra elevilor sau să le
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
memoria enciclopedică) Ca să funcționeze, acest ceas trebuie Întors. va rezulta următoarea explicitare Mama dorește să-mi comunice că ceasul vechi de pe peretele din bucătărie ar trebui Întors. În enunțul Sunt dulci pepenii? nu există elemente de ambiguitate de natură lexicală, sintactică, morfologică etc. Singura sarcină a vânzătorului este de a identifica referentul semnului lingvistic pepenii, În alți termeni, de a stabili la ce pepeni face referire predicația propoziției. În acest scop, el folosește informațiile furnizate de semnul lingvistic Însuși și de
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
ca: subliniați, să se calculeze, fie, arătați etc.); - folosirea prezumtivului, Întâlnit mai ales În textele istorice sau În cele de evocare: (va fi avut, trebuie să fi fost); - utilizarea prezentului atemporal (mai cu seamă În textele istorice). 2.4. Nivelul sintactic - prezența raporturilor de complementaritate Între planul prim al comunicării și cel secund (putând consta Într-un citat care să susțină afirmația din primul plan). Tot o dovadă a existenței raporturilor de complementaritate este „dialogul” dintre planul prim și textul din
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
componentă a scrierii, constituită dintr-un ansamblu de semne convenționale, care oferă indicii de structurare grafică a unui text potrivit cu conținutul lui și cu intențiile vorbitorului, În vederea citirii corecte, adecvate (p. 7). CITAT RETRAS!!! Punctuația oferă așadar reguli de organizare sintactică a unui text, ea fiind un auxiliar grafic al sintaxei (avem În vedere atât sintaxa propoziției, cât și a frazei). După o definiție din Îndreptarul ortografic, ortoepic și de punctuație (1995, p. 49), punctuația constituie „un sistem de semne convenționale
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
llamas? („Cum te cheamă?”). S-a demonstrat că, inițial, câteva semne de punctuație puteau fi folosite unele În locul altora. S-a ajuns apoi la o specializare a funcției acestora, ținând seama de context. 3. Importanța punctuației Implicându-se În organizarea sintactică a unui text, punctuația contribuie la claritatea, acuratețea și nuanțarea mesajului transmis. Iată câteva dintre funcțiile sale: a) Poate preveni ambiguitatea unor exprimări. E celebru cazul când o sentință de condamnare la moarte a fost comutată din cauza unui... punct! Un
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
când o sentință de condamnare la moarte a fost comutată din cauza unui... punct! Un condamnat scrie o cerere de grațiere către rege. Neînduplecat, monarhul Îi refuză iertarea. Înainte chiar de execuție, sosește telegrama expediată de la palat. Uzând de formulele comprimate sintactic ale telegramei, mesajul regal sună astfel: EXECUTAT. NU GRAȚIAT! Recepționând mesajul, funcționarul de la poștă, cuprins de sentimente umanitare demne de veacul XX, Își permite o minimă intervenție grafică, mutând punctul după NU. Depeșa sună acum altfel: EXECUTAT NU. GRAȚIAT! (Funeriu
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
și, din această cauză, creează cele mai multe probleme. Conform Îndreptarului..., virgula delimitează grafic unele propoziții În cadrul frazei și unele părți de propoziție În cadrul propoziției. Virgula arată felul În care fraza și propoziția se despart În elementele lor constitutive, pe baza raporturilor sintactice dintre ele. Aceasta este funcția gramaticală a virgulei (p. 63). Regimul folosirii virgulei trebuie studiat În propoziție și În frază. 5.4.1. Folosirea virgulei În propoziție Se pune virgulă În următoarele situații: - Între părți de propoziție de același fel
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
de vorbire Întrebuințate sub formă diminutivală 171-175 (pronume 171-172; adjective 172-173; diverse 173-175). Un alt exemplu din aceeași lucrare: „sintaxa: sintaxa afectivă (= stilistica) 20; sintaxa În raporturile ei cu stilistica 19, 20 și ca izvor de fenomene stilistice 19; construcții sintactice 19”. 4. Locul indicelui În sumarul unei lucrări De la Început precizăm că locul indicelui este la finalul lucrării, nu Înaintea bibliografiei, cum sugerează Șerban C. Andronescu (1997): „Locul lui [al indicelui de nume - n.n.] este la sfârșitul volumului, Înaintea bibliografiei
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
64). În cazul de față, cuvântul latinesc sic! ne atrage atenția asupra faptului că verbul a ieși este incorect folosit În context, el fiind la modul infinitiv, comparativ cu să intre, care este la conjunctiv, ignorându-se aici principiul simetriei sintactice. Corect ar fi fost: „Cercetătorul [...] este capabil să intre [...] și să iasă...”. Problema cea mai dificilă pe care o avem de soluționat pe parcursul elaborării unei lucrări care citează texte din secolele trecute este aceea a transcrierii corecte a textelor. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
chiot pentru chicot; În fine, ar fi trebuit folosită linia de pauză pentru a marca elipsa predicatului făcui Între chicot și simfonie. Un al caz de transcriere greșită este atunci când se face confuzia articulat/nearticulat, care poate să producă structuri sintactice diferite, cu alte direcții de interpretare. Versul „Vreme trece, vreme vine” din Revedere și din Glossă este adesea transcris „Vremea trece, vremea vine”. I. Funeriu arată că tot astfel se găsește textul În interpretarea vocală a lui Nicolae Herlea și
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
și atitudini proletcultiste 74 1. Propaganda proletcultistă 76 2. Teme proletcultiste 80 3. Limba de lemn 104 3.1. Definirea limbii de lemn 105 3.2. Limba de lemn la nivel lexical 107 3.3. Limba de lemn la nivel sintactic 110 3.4. Limba de lemn la nivel semantic 114 Concluzii 116 Bibliografie 119 Indice de nume 121 Anexe 129 2.7. Concluziile Reprezintă o componentă extrem de importantă a lucrării, care trebuie valorificată la maximum În timpul susținerii. Aici sunt prezentate
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]