6,537 matches
-
pot spune povestea, răscolind sub secolele suprapuse! Când am început să dăm semne de oboseală, am luat un taxi până la Cazino, pe faleză. Păream singuri și stingheri: doar noi și valurile care plesneau digul. Asta dacă nu-i puneai la socoteală pe Eminescu și Veronica Micle, mumificați în cimentul statuilor. Ne cercetau cu ochii lor calcaroși, bulbucați romantic, fiecare de pe soclul lui. Pe-al lui Eminescu, scria „MIHAIL EMINESCU - POET NAȚIONAL“; pe-al Veronicăi Micle, doar „Iubita poetului“. Nimeni nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
următorul: Emy dragă, te sărut dulce, aparatul e la Balcic, lângă vechea Primărie, vezi Bonceff.“ „A fost nevoie de ceva muncă de cercetare.“, am revenit eu. „Unu: nicăieri în roman nu-i vorba de nici un aparat, dacă nu punem la socoteală drăcia misterioasă a Doamnei T., dedicată igienei personale (unii au zis că-i un irigator, alții că-i un sterilet; elevii cred și-astăzi că e-o periuță de dinți). Așadar, nu știm la ce se referă Ladima. Doi: în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Care făcea imprudența să se-așeze, stătea smirnă, ca la inspecție: în Cișmigiu, pe Kiseleff, la Șosea. Cu timpul, tabla s-a spart și-a ruginit în mii de epave, abandonate de trecători. Mai trebuia să pui și soarele la socoteală: ardea ca un reactor nuclear. Înainte, ieșeai liniștit la începutul lui iulie, dimineața îmbrăcai și-un tricou cu mânecă lungă. Stăteai la plajă lejer, care pe unde putea: la mare, la rude la țară, pe-acoperișul blocului (cele mai frumoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
știam pe de rost alinierea tricourilor, pantalonilor și puloverelor, pe culori, materiale și anotimpuri. Contemplam rafturile cu lucruri și stări comune, cu mult înainte să deschid dulapul sau uneori chiar ochii. Replicile se repetau blând, nimeni nu le mai ținea socoteala. Când alunecam primăvara în câte-un magazin de pe Calea Victoriei și răscoleam împreună prin lăzile cu reduceri, îi spuneam resemnat Mariei: „Mai ai un pulover pe verde.“ Îmi răspundea competent și plauzibil: „E alt verde!“ Așa curgeau zilele, urmate de luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
care tanti Aldea turna un coniac gros, cu-aromă de piersică. Nu lăsa sticla pe masă (nici nu scria mare lucru pe ea, doar un nume de localitate: „Arad“), o încuia la loc în dulăpiorul cu farfurii și bibelouri. Începeau socotelile și invariabilele povești de-altădată: cum se jucau părinții noștri de-a v-ați-ascunselea pe scara B; cum furasem eu morcovii plantați de tanti Aldea și-i aruncasem în curte - plăcere pură a vandalizării, nu intenție nutritivă -; cum sărise domnul Matei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ca prietena lui. Îmi plăceau luciditatea și-acreala mărturisirii, văicăreala se transformase în adrenalină, încă puțin și ascultai blestemele la adresa orânduirii nedrepte. Cum plănuia s-o zdrobească părea oarecum confuz, dar intențiile contau, efortul pamfletar se punea și el la socoteală. Tipul arăta ca noi toți: juca fotbal, mergea pe munte, bea bere, se revolta. Cu iubirea nu stătea el prea bine (dar, haideți să fim cinstiți: cine stă?). Protestatarul social rula o filosofie sănătoasă, îl vedeai plângându-și de milă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
modem - ca la Hawking. Atâta doar că noi obținusem tehnologia încă din primul război mondial! Am încercat s-o dezvoltăm prin anii ’30, luându-le-o înainte nemților sau chinezilor, dar a venit războiul și ne-a dat peste cap socotelile. A trebuit să ne întoarcem la metodele tradiționale. Unele calculatoare de epocă nu efectuează doar operațiuni de calcul...“ „Cutiuța lui Camil Petrescu...“, am presupus. „Bine gândit!“, m-a lăudat scriitorul. „Nemții au pus-o și ei la punct, după vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Firește, n-aș putea să vă contrazic, fiindcă nu știu totul, însă doctorul meu și-a împărțit cu mine ultimii bani, dându-mi atât cât să am de drum și, în plus, m-a ținut acolo aproape doi ani pe socoteala lui. — Ce, n-a avut cine plăti? întrebă negriciosul. — Da, domnul Pavlișcev, care mă întreținea acolo, a murit acum doi ani; mai apoi i-am scris generălesei Epancina, care îmi e rudă îndepărtată, dar n-am primit răspuns. Tocmai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu francarea. Hm... măcar sunteți inocent și sincer, calități demne de toată lauda!... Hm... Dar pe generalul Epancin îl știm, și-l știm pentru că e o persoană cunoscută de toată lumea; și pe răposatul domn Pavlișcev, care v-a ținut pe socoteala lui în Elveția, l-am cunoscut, rogu-vă, numai dacă acesta era Nikolai Andreevici Pavlișcev, pentru că au fost doi veri. Celălalt trăiește și acum în Crimeea, iar Nikolai Andreevici, răposatul, a fost om respectabil, cu relații, și patru mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mirării ca ea să fi crezut că el sunt eu! „Vezi, îi zic eu de îndată ce-am ieșit, de-acuma nici să nu-ndrăznești măcar să calci pe-aici, ai priceput?“ Râde: „Dar tu de-acuma cum o să-i dai socoteală lui Semion Parfionâci?“ Ce-i drept, mă gândeam să mă înec fără să mai trec pe-acasă, dar mi-am zis: „De-acuma e totuna!“ și m-am întors acasă ca un blestemat. — Ah! Uhu! făcu funcționarul strâmbându-se, cuprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se pare mie sau ai vrut să mă întrebi dacă într-adevăr sunt prințul Mâșkin și n-ai făcut-o din politețe? — Hm... bâigui lacheul surprins. — Te încredințez că nu te-am mințit și că n-o să trebuiască să dai socoteală din cauza mea. Și dacă arăt cum arăt, dacă sunt cu bocceluța asta, nu-i nimic de-a mirării: în momentul de față circumstanțele mele nu sunt strălucite. — Hm. Vedeți dumneavoastră, nu de asta mă tem. Sunt obligat să vă anunț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de ambiție, deoarece un prinț cu ambiție nu s-ar fi înjosit într-atâta, încât să stea cu lacheul în vestibul, destăinuindu-și problemele; deci, și într-un caz, și în celălalt, el, valetul, nu va trebui cumva să dea socoteală? — Și totuși ar trebui să poftiți în anticameră, spuse el cât putu de stăruitor. — Păi, dacă aș fi stat acolo, nu ți-aș fi explicat toate acestea, remarcă prințul cu veselie, și deci încă ai mai fi fost îngrijorat din pricina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
plăceți, pentru că Lizaveta Prokofievna v-ar putea fi foarte de folos; doar purtați același nume de familie. Dacă nu va dori, nu i-o luați în nume de rău, rămâne pe altădată. Iar tu, Ganea, uită-te între timp la socotelile astea, eu și cu Fedoseev ne-am bătut capul adineaori cu ele. Și să nu uităm să includem... Generalul ieși, iar prințul nu mai apucă să-i spună ce problemă avea, despre care începuse să vorbească a patra oară. Ganea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
voie, ce-a făcut amicul care v-a povestit aceste grozăvenii... doar spuneați că i s-a comutat pedeapsa, deci i s-a dăruit „viața nemărginită“. Ei, ce a făcut el cu această bogăție? Și-a trăit fiecare minut „cu socoteală“? — O, nu, chiar el mi-a spus, căci l-am întrebat de asta, că n-a trăit deloc așa și multe, multe minute le-a irosit. — Ei, prin urmare aceasta-i experiența care ne dovedește că nu se poate trăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu, chiar el mi-a spus, căci l-am întrebat de asta, că n-a trăit deloc așa și multe, multe minute le-a irosit. — Ei, prin urmare aceasta-i experiența care ne dovedește că nu se poate trăi „cu socoteală“ la modul real. O fi existând vreo pricină, dar nu se poate. Da, o fi existând vreo pricină, dar nu se poate, repetă prințul, și mie tot așa mi s-a părut... Însă parcă tot nu-mi vine a crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fi decât atât și tot ar fi prea de-ajuns. De restul nici nu mai are rost să vorbim. Am avut și-așa parte de prea multă vorbărie. Să vă vedem pe amândouă (pe Aglaia n-o mai pun la socoteală) cum o să vă descurcați cu mintea și cu poliloghia voastră și o să vedem, mult stimată Alexandra Ivanovna, dacă o să fii fericită cu onorabilul dumitale domn... A! exclamă ea, văzându-l intrând pe Ganea. Uite că mai vine încă o alianță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în ultimul timp nici nu pomenea de ai lui, ca și cum aceștia nici nu ar fi existat pe lume. Deși se bucura oarecum că se amâna o discuție atât de delicată pentru el, totuși Ganea, în adâncul inimii, îi pusese la socoteală această lipsă de considerație. Oricum, se aștepta mai degrabă la ironii și înțepături la adresa familiei lui, decât la o vizită; știa cu siguranță că ea e la curent cu tot ce se petrece în casa lui, ce se vorbește pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pentru că surpriza îl impresionă grozav: se făcu atât de palid, încât chiar și buzele i se învinețiră. Deci, e adevărat! spuse el încet, ca pentru sine, cu o expresie de perplexitate desăvârșită. Ăsta-i sfârșitul!... Asta-i!... O să-mi dai socoteală chiar acum! spuse el deodată, scrâșnind din dinți și privindu-l pe Ganea cu o ură frenetică. Ai să... ah! Vocea îi era chiar sugrumată, chiar rostea cu greu cuvintele. Intră cu pași automați în salon, dar, trecând pragul, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
trei minute. La drept vorbind, nu avea nevoie de chiriaș. Primise deja vizita unui doritor, care-l anunțase că, poate, va lua casa. Lebedev știa că nu „poate“, ci cu siguranță o va lua. Dar acum îi venise ideea, după socoteala lui, foarte rodnică, de a-i închiria casa prințului, profitând de faptul că celălalt doritor se exprimase vag. Propunerea prințului o acceptă aproape cu entuziasm, așa că la întrebarea directă a acestuia, privitoare la preț, chiar începu să dea din mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
tine ar însemna pieirea ei sigură. Și pe tine te-ar aștepta pieirea... poate, chiar mai neîndoielnică decât a ei. Dacă v-ați despărți din nou, aș fi cât se poate de mulțumit; dar n-am intenția să vă stric socotelile sau să vă fac să vă certați. Deci, fii liniștit și nu mă bănui. De fapt, știi și singur dacă ți-am fost vreodată rival adevărat, chiar și atunci, când a fugit la mine. Uite, ai izbucnit acum în râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
că generalul ar fi prea ospitalier pentru dumneavoastră? — Ar fi prea ospitalier? — Ospitalier, da. În primul rând, are de gând să stea la mine; fie, dar sare peste cal, imediat susține că suntem rude. De câteva ori ne-am făcut socoteala rubedeniilor și a reieșit că suntem cumnați. Și dumneavoastră, după mamă, îi sunteți nepot de verișoară, lucru pe care mi l-a explicat încă de ieri. Îi sunteți nepot, așa că și cu mine, Luminăția Voastră, sunteți rudă. Asta n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
bine să-i explice încă înainte de a ieși din casă că nu moare nimeni și că nu există nici un pat de moarte, dar nu-i explicase, presimțind cu șiretenie viitoarea mânie comică a generălesei, când aceasta, după cum își făcea el socoteala, avea să se supere negreșit, găsindu-l sănătos pe prinț, pe sincerul ei prieten. Kolea avu chiar lipsa de delicatețe de a-și rosti cu voce tare bănuiala, ca s-o scoată cu totul din sărite pe Lizaveta Prokofievna, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Habar n-am cine-i Nikolai Ardalionovici! E-un băiat! — Nikolai Ardalionovici... — Băiatul, îți zic! — Nu, nu băiatul, ci Nikolai Ardalionovici, îi răspunse, în sfârșit, prințul ferm, deși destul de încet. — Bine, scumpule, bine! Asta am să ți-o pun la socoteală. Timp de-un minut ea își potoli tulburarea și își trase sufletul. — Dar ce înseamnă „Cavalerul sărman“? — Nu știu nimic; l-au scornit în absența mea; trebuie să fie o glumă. — Îmi face plăcere să aflu așa deodată! Numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Așa... deci așa ziceți, ciudat, rosti el. Și chiar mi-ați răspuns serios, prințe? — Păi nu m-ați întrebat serios? îi replică acesta mirat. Toți izbucniră în râs. — Să nu-l crezi, spuse Adelaida, Evgheni Pavlovici se amuză întotdeauna pe socoteala tuturor! Dacă ai ști dumneata ce îndrugă uneori la modul cel mai serios cu putință! Cred că e o discuție dificilă și mai bine n-am fi început-o, observă tăios Alexandra. Voiam să mergem la plimbare... Și-o să mergem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de naștere și ceruse șampanie. Evgheni Pavlovici venise doar de o jumătate de oră. Pentru șampanie și sărbătorire insistase stăruitor și Kolea. Lebedev le dăduse cu plăcere băutura. — Dar din a mea, din a mea! îi gângurea el prințului. Pe socoteala mea, ca să vă slăvim și să vă felicităm, va fi și ceva de mâncare, niște gustări, de asta se îngrijește fiică-mea. Dar, prințe, dacă ați ști ce temă e pe tapet! Vă amintiți, în Hamlet: „A fi sau a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]