35,079 matches
-
pereche de adidași de la un donator suedez care le trimitea, din când în când, cadouri. Era cel mai bun alergător din orfelinat și acum va putea participa la competiții. Apoi se lăsă tăcerea, iar Mma Potokwane se uită plină de speranțe la domnul J.L.B. Matekoni. Am auzit că ai noutăți, zise ea după puțin timp. Am auzit că te însori. Domnul J.L.B. Matekoni se uită în pământ. Nu anunțaseră pe nimeni, din câte știa el, dar asta nu era de ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
o considera biblia ei profesională, Principiile detectivului particular, ar fi descris ancheta ca fiind ajunsă într-un punct mort. „O anchetă ajunsă într-un punct mort“, scria el, „nu este profitabilă pentru nimeni dintre cei implicați. Clientului i se dau speranțe deșarte fiindcă de cazul lui se ocupă un detectiv, iar detectivul se simte obligat să găsească o rezolvare a cazului din cauza așteptărilor clientului. Asta înseamnă că, probabil, detectivul va consuma, lucrând la un asemenea caz, nejustificat de mult timp. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
câteva informații. Aceasta își amintea de proiect, deși nu cunoscuse personal oamenii implicați în el. Își amintea că fuseseră un bărbat alb, o femeie din Africa de Sud și alți doi-trei străini. Mai mulți oameni din sat lucraseră acolo și-și puseseră speranța în locul acela, dar, în final, totul se fâsâise. Nu fusese deloc surprinsă. Totul s-a fâsâit; n-aveai cum să schimbi Africa. Oamenii și-au pierdut interesul ori s-au întors la modul lor de viață tradițional ori, pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Matekoni zbură către ucenicii lui. Și ei tocmai intraseră în viața lui, strecurându-se în garaj la scurt timp după ce telefonase la colegiul tehnic de meserii și se oferise să asigure loc de muncă pentru doi ucenici. Își pusese mari speranțe în ei, dar fusese dezamăgit, practic, de la bun început. La vârsta lor, fusese plin de ambiție, dar ei, păreau să creadă că li se cuvine totul. La început nu înțelesese de ce sunt atât de pasivi, apoi un prieten îl lămurise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
se uită printre copaci la casa care trebuie să fi fost clădirea principală. Judecând după ruinele din jur, la un moment dat trebuie să fi fost vreo zece-douăsprezece case. Ce trist, reflectă ea, toate clădirile astea înălțate în mijlocul savanei; toată speranța pusă în ele, iar acum tot ce rămânea erau urmele fundațiilor din clisă și zidurile surpate. Porniră pe jos spre clădirea principală. Acoperișul era întreg în mare parte, deoarece, spre deosebire de celelalte, fusese făcut din tablă ondulată. Avea încă uși, niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
spărsese. Dar nu văzu decât scândurile familiare din tavan, plin de urme de muște și vălurit din cauza căldurii. Dar, în momentul acela, nici măcar tavanul din Capela Sixtină n-ar fi putut fi în ochii ei mai splendid, mai plin de speranță și bucurie. CAPITOLUL DOISPREZECE O noapte la Gaborone Singură în casa ei din Zebra Drive, Mma Ramotswe se trezi, cum i se întâmpla adesea, cu noaptea în cap, la ora la care orașul era cu desăvârșire tăcut; ora de maxim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
ordin moral. Nu știu ce rezolvare să le dau, continuă Mma Makutsi. Dacă socotesc că un răspuns este corect, de îndată-i văd toate neajunsurile. Dacă iau în considerare celălalt răspuns, dintr-o dată îmi răsar dinainte alte neajunsuri. Se uită plină de speranță la Mma Ramotswe, care se strâmbă. — Nici pentru mine nu-i ușor, mărturisi ea. Doar pentru că sunt ceva mai în vârstă decât tine nu înseamnă că am răspunsurile la toate întrebările. De fapt, cu cât îmbătrânești, cu atât descoperi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
deget între măsele, geniul cel mic. Și un’ să scriu? - Pe Marietta, că-i loc de-o Țiganiadă, declară rituos Anatol. Marietto, lasă suptu’, fă-te-ncoace, dulce mărgăritărel de mai! - Da’ ce culoare? Că nu știu... se mai tânguiește speranța. - Inspirația, ciolovecule, inspirația... ia gândește-te la Apollinaire, cu sonetu’ culorilor... - Rimbaud... nu-mi dă pace un scrupul cultural. - Ei, tot aia-i, nu mai fi și tu constipat... mă repede gazda. Mai bine participă și tu cu niște versuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
și-a amintit, s-a dus să se pudreze, a fumat două țigări, a băgat un deget pe gât și-a dat afară felia de tort cu frișcă, aproape intactă, refolosibilă ș-aia, s-a șters la gură plină de speranță, lăsând pentru masa de adio de sâmbătă istorisirea pe îndelete a altora dintre amorurile ei nefericite, trăgând spre tragic. - Lacrimi, bătăi pe umăr, îmbrățișări, dar și bucuria de pudel parfumat și frezat care se poate tăvăli într-o balegă destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
gargară inutilă sau sloganuri. Cu materialele pe masă! N-am văzut nimic, nici o emisiune, nu mai deschid televizorul de mult. Dau din cap a prezență. - Dacă nici acum nu se trezesc tinerii, înseamnă că-s tâmpiți! Întotdeauna am spus că speranța e în ei... Dar unde-s? Să se vadă! Să se afirme! Să-și ceară drepturile! Iar o să se ducă pensionarii în locul lor, ăștia-s disciplinați, întâi la biserică, dup-aia la votare și pun ștampila, nenorociții... Matusalemii ăștia, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
lumea asta Iguana Oberlus era o ființă care se agățase de viață, un supraviețuitor Înnăscut pe care părea să-l Însuflețească un sentiment indestructibil de a-și lua revanșa, ca și cum În adîncul sufletului nu și-ar fi pierdut nici o clipă speranța că Într-o zi avea să reușească să se răzbune pe Dumnezeu și pe oameni, iar Destinul avea să-i dea Înapoi cu vîrf și Îndesat tot ceea ce pînă atunci se Încăpățînase cu atîta stăruință să-i răpească. Nu voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cînd li se alăturară alți zece-doisprezece oameni, care Își petrecură noaptea pe plajă, unde aprinseră focuri mari, Încercînd fără Îndoială să-l ajute pe cel dispărut să se orienteze, dar a doua zi la apusul soarelui Își pierdură pesemne orice speranță, convinși că murise ori poate că se ascundea, Încercînd să dezerteze de bunăvoie, așa Încît, odată cu primele umbre, Monterrey ridică ancora, Își desfășură pînzele și se Îndepărtă, legănîndu-se, spre miazăzi. - Cum te cheamă? - Sebastián. - Sebastián și mai cum? S-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
picioarele intrării În peșteră, o sută de metri mai jos, fregata Madeleine, care se Întorcea la Marsilia pe ruta vestică, după o lungă ședere În China și Japonia. Căpitanul de pe Madeleine, care-și făcuse călătoria la dus ocolind Capul Bunei Speranțe, se duse la fund În noaptea aceea fără să Înțeleagă cum era cu putință să se fi lovit de un zid de piatră, cînd, după calculele lui, nu mai erau decît două săptămîni pînă să zărească țărmul peruan. În „cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și mai e și singurul supraviețuitor care rămîne de pe vaporul tău... SÎnteți foarte uniți, nu-i așa? Lassa Încuviință În tăcere, În timp ce Georges Își ridica bărbia, ca și cum ar fi fost atent la discuție, Încetînd treptat să mai plîngă. O mică speranță de viață se năștea În adîncul sufletului lui. - E frumoasă prietenia! a continuat Oberlus pe același ton liniștit, aproape afabil și fără să dea semne de mînie. Bine! Îți acord cinci minute ca să-i tai capul... Pe urmă, va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
hrană, Însărcinîndu-l pe chilian să aibă grijă de ele și să le numere. Acesta trăia obsedat de ideea de a evada și Începuse să ascundă În acest scop cîțiva bușteni pe care Îi aducea marea pe coastele răsăritene, Însuflețit de speranța că Într-o zi avea să fie În stare să contruiască o plută, pornind pe mare și ajungînd, În șase sau șapte zile, pe vreuna din celelalte insule din arhipelag. Cu toate acestea, pentru că navigase vreme de peste cincisprezece ani la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
arunca În hău chiar Înainte de a fi Început să orăcăie, dacă ajungea la concluzia că fusese zămislit un al doilea Oberlus. Petrecuse multă vreme gîndindu-se la asta, ba chiar veni o clipă În care - Înaintea incidentului cu vaporul englez - nutri speranța că poate copilul ar fi reușit să trăiască pe o insulă unde nu existau oglinzi și unde nimeni nu ar fi Îndrăznit vreodată să-i spună cum era chipul său. Ar fi fost „fiul lui”, moștenitorul lui, „Regele Insulei Hood
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de acțiune: - Ce mai contează un dușman În plus sau În minus? Întrebă. SÎnt obișnuit cu ei dintotdeauna... Și ține minte: poate că a existat un moment În care te-am iubit, am fost blînd cu tine și am nutrit speranța că soarta mea se va schimba și că am găsit o femeie care să Împartă cu mine nenorocita asta de viață. Dar toate astea au rămas În urmă. - Mă ameninți? - Da - afirmația fu răspicată. Nu mai ești pentru mine cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și pătrundeau, ca atîtea alte cupluri, pe cărarea lungă, Întunecată și Întortocheată a lehamitei și ranchiunii Împărtășite. CÎnd mama lui Diego Ojeda primi vești despre crima comisă pe Insula Hood, la care fuseseră martori oamenii din echipajul de pe Adventurer, nutri speranța că poate taina pe care o ascundea acea insulă avea legătură cu misterul goeletei Ilusión, dispărută În aceleași ape, și se hotărî să trimită din nou velierul de cabotaj, dar de data asta cu zece bărbați Înarmați la bord. Ordinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
nu Înțelesese, ca de obicei, nici un cuvînt din ce spusese el, iar portughezii erau prea obosiți ca să se mai gîndească să spună ceva. De multă vreme pierduseră ultima picătură de voință care le mai rămînea, și pierduseră, probabil, și orice speranță de a mai supraviețui acelui coșmar absurd. VÎsleau fiindcă răpitorul lor le poruncea s-o facă, prin lovituri de bici, și nu-i mai Împingea nevoia de a se salva, ci numai teama de durerea fizică și teroarea fără margini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
atunci cînd amenințarea biciului cu va mai fi fost suficientă, Iguana Oberlus avea să inventeze o nouă pedeapsă prin care să-i determine să dobîndească putere din Însăși slăbiciunea lor. Așa că nu era cazul să le se spună că singura speranță de salvare era să vîslească spre est. Pentru ei nu mai exista speranță, nici un fel de speranță, căci nutreau convingerea că, orice-ar fi făcut, povestea lor avea să se sfîrșească acolo, legați de acele vîsle care le transformaseră mîinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
să inventeze o nouă pedeapsă prin care să-i determine să dobîndească putere din Însăși slăbiciunea lor. Așa că nu era cazul să le se spună că singura speranță de salvare era să vîslească spre est. Pentru ei nu mai exista speranță, nici un fel de speranță, căci nutreau convingerea că, orice-ar fi făcut, povestea lor avea să se sfîrșească acolo, legați de acele vîsle care le transformaseră mîinile În carne vie și le Îndoiseră spinarea. Trebuiau să vîslească și continuară s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pedeapsă prin care să-i determine să dobîndească putere din Însăși slăbiciunea lor. Așa că nu era cazul să le se spună că singura speranță de salvare era să vîslească spre est. Pentru ei nu mai exista speranță, nici un fel de speranță, căci nutreau convingerea că, orice-ar fi făcut, povestea lor avea să se sfîrșească acolo, legați de acele vîsle care le transformaseră mîinile În carne vie și le Îndoiseră spinarea. Trebuiau să vîslească și continuară s-o facă. Se dezbrăcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
nu ne poate vedea. Dacă ne-ar vedea, fii sigură că, Înainte să ajungă la noi, v-aș trimite pe amîndoi pe fundul mării. Ți-am atras atenția... N-am de gînd să mă las prins... - Dar e singura noastră speranță! Îl imploră ea. N-avem nimic de mîncare, peștii nu mușcă momeala, apa ni se sfîrșește. - SÎntem aproape... - De unde știi? - Pentru că vaporul se Îndreaptă spre nord... Spre Guayaquil sau Panama, probabil, și prin urmare trebuie să meargă pe lîngă mal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
neatins, un loc mitic și minunat, În care nimeni din istorie nu ajunsese vreodată. Spre răsărit... Dar estul rămînea mereu la est de est. De ce era atunci marcat pe busolă, dacă nu exista? De ce se jucau În felul acela cu speranțele atîtor nefericiți? De ce inventaseră vreodată acel... - Răsăritul a murit, șopti ea, iar el o privi sever, Între două lovituri de vîslă. Răsăritul a murit, iar tu știai asta cînd ne-am Îmbarcat. Își scutură părul cel negru. Nu mai există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
în mișcare de puterea nucleară și alimentată de combustibili fosili, unde ai fi putut merge să vizitezi blocul farfurie zburătoare al familiei Jetson, după care să iei monotrenul până în centru pentru o comică pălărie-flacon de medicamente de la Bon Marché. Toate speranțele și știința și cercetarea și strălucirea lui rămase aici în ruină: Acul Spațial. Centrul Științific cu domurile lui dantelate și globurile de lumină agățate. Monotrenul avântându-se înainte acoperit de aluminiu lucios. Uite cum ar fi trebuit să ne arate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]