4,334 matches
-
apleca deasupra lui pentru a-i pune ziarul pe față. În cealaltă mână ținea ceașca de ceai. Aburea. 8 Văzu laptopul. Apoi auzi sirenele. Duse mâna către locul unde fusese lovit de glonte și simți o durere surdă. Încercă să surâdă. Dar nu reuși. Se apropie de fereastră, lăsând în urma sa urme de noroi și apă, trase perdeaua și privi către casa Vecinului. Nu-l suportase niciodată, acesta era adevărul (avusese senzația ciudată că era spionat mai tot timpul de ochi
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
privire scurtă. Ochelarii cu ramă groasă, neagră, nu puteau să ascundă ochii negri în care sclipeau luminițe jucăușe. Cravata avea un nod perfect, iar pe mâna care ținea umbrela strălucea un ceas care părea a fi de aur. Pedant moșulică, surâse în gând. Nu semăna cu Magicianul. Bineînțeles, la el se gândise imediat, la el și vreunul din coșmarurile acelea în care treea prin tot felul de aventuri absurde pe care ar fi trebuit să le pună neapărat pe hârtie. Se
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ce ar trebui să înțeleg din asta? Ridică din umeri. Picăturile de ploaie i se scurgeau pe față, observă că nu mai trece nimeni pe trotuar și că nicio mașină nu venea de undeva pentru a se îndrepta către nicăieri, surâse și se ridică de pe bancă. Ajunse în mijlocul străzii, se întinse pe linia albă care împărțea banda de asfalt în două și desfăcu brațele, larg. Magicianul îi dădu ocol, privindu-l cu superioritate. - Cam asta a fost, înțeleg că ai ajuns
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
acumulările unei zile în care afacerile îi merseseră din plin. Sursa acestor plusuri financiare după cum bănuia Olga erau unele surse enigmatice, dar și pocherul. Victor frecventa o casă unde, la masa de joc, se rulau sume exorbitante. Deocamdată lui îi surâsese norocul; îi lăsase pe unii participanți să plece acasă cu portofelele goale. Printre aceștia se aflau și unele notabilități ale urbei, care nutreau speranța că va veni și o zi a revanșei. Olga îi spunea că, din câte știa ea
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
de presiunea lăuntrică; mă scutur ca de o amețeală, mă descopăr chiar În gestul suprem. „Ce vrei să faci, idiotule?“, Îmi repet; strânsoarea degetelor mele a rămas colier negru pe gâtul alb; capul ei reînvie, floarea vie Își redeschide petalele, surâde, deschide ochii, mă privește (cu câtă mirare și bucurie!), Înțelege, se bucură, mai vrea; știe c-am omorât-o, că vreau s-o omor, e fericită, mă uit la conturul perfect al capului Înscris În culoarea vineție a stâlpului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
să le chem În ultimă instanță, pentru a mă salva de pericol. (joi) Nu știu de ce dorința secretă a seducției ne face mai buni, mai generoși. În acele clipe rare, dintr-odată, am putea dărui orice, avem maniere mai distinse, surâdem În fața provocărilor distanți și pudici, ca și cum obiectivul nostru ar fi cu totul diferit față de ce făceam În perioada anterioară. Nu cred că ne dăm seama, dar această dulce prefăcătorie și simularea aceea atât de perfectă a manierelor aristocrate face din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
n-ai luat-o firesc de la poșta redacției, ai ajuns un poet-lăutar!“ M-a privit cu acea răutate măruntă a canaliei ajunse În funcții Înalte: „Dacă n-aș fi secretar U. T. C. al Uniunii Scriitorilor, te-aș bate!“. Îi surâd sumbru: „Dacă ești așa de viteaz, mergem Într-o sală goală, ne batem elegant și domnul profesor R. va decide care pe care...“. Mi-a Întors brusc spatele și s-a dus dracului, legănându-și șoldurile lui grase de vacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mulțimea aceea, unde, chiar dacă nu ne uitam unul la altul, ca de obicei, noi nu ne vedeam decât pe noi. Ea se mișca cu aceeași prestanță regală, alunecând printre ceilalți fără să meargă, văzându-mă fără să mă privească și surâzându-mi fără să-și clintească un singur mușchi al feței. Cred că nu ne-am vorbit de teama cuvintelor, care, de multe ori, strică tot prin acea duhoare impură ce se instalează În aer după rostirea lor; dialogul prin priviri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
satisfăcut. Mă bat pe burtă ca o hahaleră. Mă irită privirea ei admirativă. Aș vrea să mă insulte, să-mi spună că sunt o brută, un ins grosier, un animal. Ca s-o incit, Îi spun tot eu: „Degeaba trăiești!“. Surâde. E fericită. E supusă. Orice i-aș spune acum, ar fi pentru ea ceva minunat. Plec la cenaclu. (azi) Pe acoperișul murdar din fața ferestrei mele, o muscă unsuroasă lasă o dâră imperceptibilă; e un zigzag aproape geometric, nu se știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
posibil. Suntem locuiți pe rând de alte identități. (azi) Stau În pat și citesc de două zile. Nu mă mai duc la cantină, Îmi aduce Bazil câte ceva. Citesc Shakespeare. Spirache a dormit până la ora 13. Acum Își mângâie mușchii antebrațului surâzând satisfăcut; are un corp de efeb, nu degeaba se vorbește că este căutat stăruitor de un actor celebru. Trece pe lângă patul meu doar cu un prosop În jurul feselor către baie. Se Întoarce fluierând o arie din Nunta lui Figaro. „Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
din partea ei?!) mai des, se Întorcea cu tot corpul către mine; așa Încât să se observe de către toți marea favoare ce-mi făcea doar mie, de care nu se rușina; o făcea dinadins, să priceapă toată lumea; se uita doar la mine, surâzându-mi fin, Îndoind colțul gurii foarte puțin, cu ironie sau cu timiditate; Își masca fără a reuși deplin emoția bruscă, ce-i colora ca două pete obrajii albi; vinișoarele albastre de la tâmple Îi tremurau vizibil, se bâlbâia ușor; a inventat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
vine“, „Ameninț-o“, „Nu vine“ (vocea se rupe, se fragmentează În cioburi, În ciorchini de sunete ce se aleargă, se fugăresc; nu e decât o formă de energie sonoră, o permutare de sonuri manifestându-se În sine, sonorizare suavă, sumbră, surâzând autosurprinsă): ai văzut-o nu ce făcea nu mi-au spus i-ai transmis da ce-a răspuns nu vrea de ce nu vrea atunci faci ceea ce nu se poate trebuie nu pot cheam-o aici nu vine promite-i tot nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
galbenă pe care o arătă conductorului cu o mândrie ostentativă: ― Poftim, șefule!... În vremurile astea grele se mai cârpește omul cu cîte-o economie, că n-o să se facă gaură în cer fiindcă un creștin merge gratis cu trenul... Numai conductorul surâse iarăși, retrăgîndu-se cu degetele la cozoroc, militărește. Arendașul, însă, cuprins subit de griji, se apucă să-și adune geamantanele, coșurile și legăturile pe care le răsfirase în compartiment, profitând că ceilalți nu prea aveau bagaje. Modreanu își luase mai demult
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în păreri. Nu tocmai încîntat, tânărul se ridică totuși puțin și, strângând mâna întinsă, răspunse: ― Grigore Iuga. Arendașul tresări, se îndreptă și strigă: ― Iuga?... Iuga ai zis?... Te pomenești că ești chiar feciorul Domnului Miron Iuga de la Amara? ― Te pomenești! surâse tânărul, intrigat puțin de entuziasmul patetic al arendașului. ― Fugi, nu mă nebuni!... D-apoi bine, boierule, eu cunosc pe conu Miron de când eram copil, aș putea zice, măcar că trebuie să fim cam de aceeași vîrstă! Că doar acum vreo douăzeci și cinci
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
e soția domnului deputat Ionescu. ― Așa? făcu Iuga mai înviorat, luîndu-i mâna și scuturîndu-i-o. Încîntat!... Și află că, atunci, ești și cu mine puțin neam, cum ziceai, pentru că nevasta mea e sora lui Gogu Ionescu. Titu Herdelea dădu din cap surâzând. Cunoștea relațiile casei. Venind deseori să se intereseze de Gogu Ionescu, aflase de la servitori toate amănuntele și chiar mai multe decât ar fi vrut. Lui Grigore îi plăcu înfățișarea modestă a tânărului și mai ales timiditatea lui, pe care zadarnic
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
a-i stimula energia somnolentă... După o clipă de spaimă, tânărul Herdelea spuse cu nouă încredere: ― Atunci tot aș putea spera, căci cumnată-mea mi-a arătat mare simpatie când ne-am întîlnit, astă-vară... ― Nici prea multă să nu fie, surâse Iuga. Gogu e gelos ca un turc și ar fi în stare să te expulzeze din țară, dacă ar intra la bănuială că... În visările lui, Titu întrezărise o zi când Eugenia, pe care la Sîngeorz o văzuse ca o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
urmărea cu ochi galeși. Prăvălită, trei sferturi goală, pe o blană de urs, cu brațul rezemat pe capul fiarei, sânii ei mici păreau încremeniți într-un spasm voluptos, iar șoldurile-i calde se alintau cu îndemnuri, în vreme ce întreaga-i figură surâdea, cu o candoare virginală și prefăcută. În ramă grea, fotografia mărită aproape natural era un cadou de ziua lui din partea ei. Atunci, cu trei ani în urmă și numai un an după cununie, a mințit că-l bucură cadoul ei
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
exact trei scrisori și în toate trei îi cerea numai bani... Cu becul electric aprins pe noptieră, Grigore privea umbrele imobile ce împestrițau odaia ca niște amintiri împietrite. Din când în când, cu coada ochiului, se uita la Nadina, care surâdea în ramă, încîntată de ea însăși. ― Câte ceasuri să fie?... Două! murmură dânsul amărât. La nouă mă așteaptă Dumescu și eu visez treaz la Nadina!... Doamne, Doamne, cât sunt de idiot! 6 A doua zi, până la prânz, Grigore a isprăvit
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
meu de femeie a fost o ființă ca dumneata, Tecla! în adâncul sufletului meu... Nu te superi, Victore? ― Dimpotrivă, mă măgulește! zise Predeleanu. Adică mai mult pe Tecla. Dar cum Tecla e a mea și noi doi suntem unul... Tecla surâdea. Iuga adăugă: ― Da, așa, cu surâsul dumitale, cu blândețea dumitale, cu copilașii dumitale... Cum să nu te invidiez, Victore? Mai ales când pe urmă mă uit la mine... Cum Grigore devenea prea sumbru, Predeleanu îl întrerupse, glumeț: ― De, Grigoriță, dacă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fie o armă de apărare pentru noi. Consimți întrucît înstrăinarea nu va însemna primejduirea proprietății tale. Asta e ceva normal... În realitate primejdia n-ar fi înlăturată decât dacă ai face o sforțare să cumperi tu însuți Babaroaga. Tânărul Iuga surâse, atât i se părea de ciudată ideea. Răspunse ironic: ― Nadina ar fi în stare să se răzgândească dacă ar afla că și eu sunt amator. Ea vrea să mă smulgă de la țară, nu să mă întărească aici... Dar de ce n-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în seamă. Grigore îl văzu, își aduse aminte de el și se grăbi să-și repare greșeala: ― Dați-mi voie!... L-am uitat, uita-l-ar necazurile!... Să vă prezint pe prietenul și musafirul meu Titu Herdelea!... Tânărul se înclină surâzând discret. Nadina îl examină o secundă și-i întinse mâna. Titu nu se uitase bine la ea; numai atâta văzuse, că e foarte frumoasă. Eugenia îi surâse drăgălaș, zicînd: ― Ce surpriză! ― De altfel, voi trebuie să-l cunoașteți, că doar
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Să vă prezint pe prietenul și musafirul meu Titu Herdelea!... Tânărul se înclină surâzând discret. Nadina îl examină o secundă și-i întinse mâna. Titu nu se uitase bine la ea; numai atâta văzuse, că e foarte frumoasă. Eugenia îi surâse drăgălaș, zicînd: ― Ce surpriză! ― De altfel, voi trebuie să-l cunoașteți, că doar v-ați întîlnit împreună! spuse Grigore lui Gogu, observând că privește pe Titu ca pe un străin necunoscut. E cumnat cu Jenny și face poezii! ― A, da
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
seriozitate. Am aflat că vrei să vinzi Babaroaga! ― A, asta e? zise Nadina cu un fel de decepție. Te interesează? ― Trebuie să-ți închipui cât de mult, răspunse Miron. Poate c-aș cumpăra-o eu. ― Bine, să stăm de vorbă! surâse Nadina. Deși nu-mi place să fac afaceri cu rudele, dar tăicuțul drag merită o excepție. Vrei o arvună de la mine? Uite! Îl sărută pe amândoi obrajii. Bătrânul îi luă capul în mâini, o privi în ochii lunecoși: ― E foarte
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de azi, nici măcar trei sferturi din arendă, fără să se gândească la un câștig cât de mic pentru dânsul, pe care I-ar merita, căci depune o muncă supraomenească... Nadina își pierdu drăgălășenia o clipă. Se reculese însă repede și surîse: arendași sunt destui, numai moșii să fie. Platamonu confirmă că, da, sunt, dar depinde cum sunt. Ș-apoi cine cunoaște meseria nu poate oferi nici jumătatea arendei pe care el a plătit-o pentru că așa a apucat. Adevărat că prin
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
el plecarea la București. Cel mai târziu peste o săptămână isprăvea aici toate treburile. Încercă să momească pe Nadina să-l aștepte. ― Cred că aș muri dacă ar trebui să mai stau o săptămână în noroaiele astea infernale! zise ea surâzând. De ce nu renunți și tu o dată pentru mine la teribilele voastre afaceri? Să plecăm împreună. Grigore făgădui că până duminică termină, dar pe ea n-o mai reține: nu vrea să se simtă rău; dorește chiar s-o știe numai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]