6,881 matches
-
sau poate că nu era vorba despre frumusețe, mă simțeam un om nou, cu totul nou. Pensula lui șterge straturi întregi de frustrări, depresii și frici, mă reconstruiește din temelii, făcându-mă exact așa cum îmi doream să fiu, o lebădă tăcută și nobilă, demnă și mândră, iată cum trupul meu se reîntoarce la mine după o călătorie lungă într-o țară îndepărtată, navigând pe râuri albastre și reci, acest trup care i-a aparținut lui Udi, apoi lui Noga, iar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
cu sufletul amărât. Vii mâine, mă întreabă el, iar eu spun, vom vedea, și el râde, e bine, eu sunt aici, nu trebuie să mă anunți dinainte, iar eu știu că el îmi va deschide întotdeauna ușa cu o fericire tăcută, cu o pensulă în mână și cu ochii îngustați, știu că va fi întotdeauna singur printre picturi, și deja aștept dimineața următoare, dar Noga se trezește arzând toată din pricina febrei, o pun pe pieptul meu, sufocându-mi dezamăgirea, ea este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
se va întâmpla cu el acum, cum va mai putea trăi fără picioarele sale, cred că nimic nu i-ar lipsi mai mult decât ele, i-aș fi dat picioarele mele, mie mi-ar fi totuna, și deja mă imaginez tăcută și demnă într-un scaun cu rotile, mișcându-mă dintr-o cameră în alta cu un murmur trist, lacrimi de durere față de mine însămi îmi joacă în ochi exact în clipa în care ajung la spital, aveam impresia că spitalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
forma o cută căzută, este năpădit de o stare rea, iar eu sunt aceea care trebuie să îi stea în cale, mă stăpânesc încă o dată, numai de nu am asmuți bestia aceea conversivă asupra noastră, bestia aceea care ne însoțește tăcută, târându-se în urma mașinii. Când ajungem? îl învălui eu cu o întrebare inocentă, iar el îmi răspunde sec, peste aproximativ o oră, și eu îi sugerez, poate ne oprim pe drum să mâncăm ceva, dar el spune, prefer să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
după el împietrită și înfricoșată, pentru că toate făpturile acelea i se roteau lui Noga în jurul capului, amenințându-i viața, și nu mai aud explicațiile lui interminabile, vreau doar să ies de aici, să îmi aștept învierea asemenea acestor morți privilegiați, tăcuți, iar când ieșim, el este vesel și mândru, ca și cum am fi vizitat una dintre proprietățile sale, unde sunt înmormântați membrii de mult trecuți la Dumnezeu ai anticei sale familii, mă uit cu ostilitate la câmpiile acestea bine îngrijite, ce anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
unul exact la fel, iar el încuviințase din cap în tăcere, deja nimeni nu îl mai întreba dacă va fi cald sau rece, și așa, privat de forțele sale, a murit într-o noapte în timpul somnului, un atac de cord tăcut, în timp ce sub patul său încă mai alergau biluțele rebele de mercur. Cobor să îți aduc lămâie, spun repede, înainte ca el să mă oprească, mă sprijin de ușa pe care am închis-o în urma mea, sunt liberă pentru o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ei, puțin mai înalt decât ea, cu ochelari rotunzi și părul rar, cine ar putea fi, nu pare un copil, este un om în toată firea, cu cine umblă, oare. El vorbește și vorbește, gesticulează cu entuziasm, iar ea ascultă tăcută, privește în jos, nu departe de mine se opresc, o văd zâmbindu-i la despărțire, după care își continuă drumul, el urcă într-o mașină din apropiere, iar eu o urmăresc până ce o ajung din urmă, deschid geamul mașinii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
greutății, se zvârcolesc sub greutatea ei, iar eu suspin, Udi, uite ce s-a întâmplat, ajută-mă, mă voi prăbuși în curând, nu mai pot. De o parte și de alta a coridorului s-au adunat copiii și ne privesc tăcuți, făcându-ne speriați loc să trecem, la ce se gândesc, oare, că o fi moartă? Că nu se va mai întoarce niciodată aici? Coridorul acesta nu are sfârșit, singurătatea aceasta nu are sfârșit, suntem doar eu și copila mea bolnavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
culcă la loc pe pat, confuză, și exact în clipa în care vocea autoritară a lui Hava cucerește coridorul, eu mă ridic în grabă și spun, am o ședință, ne vedem mai târziu. La masa de ședință stau încordată și tăcută ca un agent dublu, ascultând cu atenție evaluarea situației și a posibilităților sale, a viitorului pe care îl are fetusul ei nepăsător, am impresia că două cărări ale viitorului se întind pe toată lungimea mesei, asemenea unor linii paralele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
fost adevăratul meu păcat, pentru el fusesem pedepsită, pentru că nu avusesem curajul de a rămâne acolo cu el, iar acum, după ce fapta s-a împlinit, păcatul a fost anulat. Când intru în casă, îi văd șezând în salon, așteptându-mă tăcuți și încordați, mama, Udi și Noga, ca și când ei ar fi părinții îngrijorați, iar eu, fiica neascultătoare. Mami, unde ai fost, doar Noga îndrăznește să întrebe, iar eu îi răspund evaziv, am avut câteva întâlniri, Udi mă privește, cu greu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
provocator și îmi vine să îi spun mamei, exact așa arătai și tu când te întorceai acasă de la întâlnirile tale, ne priveai uluită ca și când nici nu îți mai aminteai cine eram și ce anume doream de la tine, dar îi privesc tăcută, aveam impresia că se aliaseră cu toții împotriva mea pentru a-mi distruge umila fericire, iar eu nu îi las, nu am voie să îi las. Noga, ți-ai făcut lecțiile, mă năpustesc eu asupra ei, schimbând rapid subiectul, și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ale vinovăției tale, doar pașii săi amari coborând scările târâie în urma lor o întrebare al cărei răspuns se va zbate înăuntrul ei pentru totdeauna de acum înainte. Capitolul nouăsprezecetc "Capitolul nouăsprezece" În timpul nopții stă lângă patul meu silueta unei fetițe tăcute, eu deschid ochii, după care îi închid din nou imediat, mă întorc pe partea cealaltă, în pat se cuibărește piciorul desculț al soției sale, lovind înspre mine cu putere, cu inima înghețată ca a unui criminal, asta fac femeile pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
cade pe capul său asemenea rahatului de porumbel, umedă și umilitoare. Dar încă nu am ajuns la nici o concluzie privind situația, încearcă el din nou, acordă-mi o oră din timpul tău, fă-o pentru copil, eu mă răzgândesc, merg tăcută alături de el, oscilând între ei doi, pentru o clipă îi sunt ostilă lui, apoi ei, care îi este ostilă lui, confuză urmăresc din nou mașina lui, atât de repede se risipise armonia chiar și în sânul noii mele familii, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
a căror lipsă nu o va simți nimeni dacă nu ne vom mai trezi într-o dimineață. Poate doar mama mea, care își duce traiul umil nu departe de noi, adesea ne invită seara la ea la cină, ne privește tăcută, buzele ei sunt pecetluite, o coroană de riduri le înconjoară, îmbiindu-ne să devenim prietene. După-amiaza mergem la piscină, ne scufundăm față în față cu ochii deschiși, raze de soare tremură între noi, un covor albastru își desface valurile îndrăznețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
îl scosese din casa noastră, trebuie să îmi schimb viața, spusese el, prin asta am primit un avertisment, cine ar fi putut ști că era pus la încercare, mă ridic din pat și ies pe terasă, privesc spre strada aceea tăcută, costumele de baie se leagănă deasupra mea, împrăștiind un miros înșelător de praf umed, asemenea mirosului primei ploi. Aici îl văzusem îndepărtându-se, cu rucsacul pe umeri, cu gâtul uscat încercasem să îl opresc, aruncând către el pietrele furiei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mintea în altă parte cumpăr snackuri și baloane, și plastilină, și tot felul de lipiciuri, și decupaje, câteva discuri fără de care nu se poate, zice Noga, și pe care le ascultăm unul după altul când ajungem acasă, iar locuința noastră tăcută se umple de sunete ritmate, ascuțite, care la început mă deranjează, dar care, încetul cu încetul, îmi aduc ușurare, ca și când aceasta nu ar mai fi casa mea, iar tot ceea ce se întâmplă aici nu mi s-ar datora. Din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
aceasta va exploda în mii de fâșii colorate, dar un zâmbet îi înflorește pe buze, lărgindu-se din ce în ce mai mult. Privesc pragul acela îngust, pe care silueta trupului său îl umple și dealurile umerilor săi ascuțiți și îmbrățișarea aceea lungă și tăcută a lor care îngheață în fața ochilor mei, sunt ca două păpuși răsucite una în îmbrățișarea celeilalte, o lumină caldă de după-amiază de vară mă luminează, o lumină binecuvântată, lipsită de splendoare, neașteptată, anunțând venirea serii care deja își croia drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Ar fi îngrozitor. Ar fi... Naoko n-a mai scos o vorbă și și-a văzut de drum. Deoarece am înțeles exact că în mintea ei se învârteau tot felul de gânduri, n-am mai spus nimic și am mers, tăcut, alături de ea. — N-ar fi bine nici pentru tine, nici pentru mine, reluă ea după un timp. — Ce vrei să spui? am întrebat-o eu, calm. — Mie mi se pare imposibil ca cineva să aibă grijă de altcineva la nesfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
tampona gura cu o batistă. Nu e nevoie să ridice nimeni vocea aici, nu trebuie să convingi pe nimeni de nimic și nu trebuie să atragi atenția nimănui. — Așa mi-am și imaginat, am spus eu. În timp ce cinam în atmosfera tăcută, am fost surprins să constat că îmi lipsea gălăgia cu care mă obișnuisem. Mi s-a făcut brusc dor de râsete, de strigăte, de trăncăneli. Era exact gălăgia pe care nu am mai putut-o suporta în ultimele luni, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
caselor, iar cuiburile porumbeilor făcute în găurile din zid se uscaseră complet. O casă se prăbușise cu totul, rămânând în picioare doar stâlpii de susținere, iar altele păreau încă locuibile dacă deschideai ușile. Ne-am strecurat pe aleea dintre casele tăcute, fără viață. — Casele astea erau locuite până acum șapte-opt ani, mă informă Reiko. Acesta era terenul pe care-l lucrau sătenii. Au plecat cu toții... era prea grea viața de aici. Iarna erau complet izolați din pricina zăpezii și nici solul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Am rupt scrisoarea și am aruncat-o. Nu i-am mai scris de atunci. * Am intrat cu Hatsumi într-un bar și am mai băut câteva pahare. Nici unul dintre noi nu avea chef de vorbă. Am stat față-n față, tăcuți, ca doi oameni căsătoriți și plictisiți, bând și ronțăind alune. Când a început să se umple localul, am ieșit să ne plimbăm. Hatsumi a vrut să plătescă, dar până la urmă am convins-o că eu am invitat-o și deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ceea ce se întâmplase la mica lui petrecere. — Nu-i nimic, am zis. Îți mulțumesc pentru cina aceea grozavă. Trebuie să recunosc, totuși, că ți-ai sărbătorit prima slujbă într-un mod cam ciudat. — Fir-ar ea să fie! Am mâncat, tăcuți, câteva minute. — M-am împăcat cu Hatsumi, spuse el. — Nu mă surprinde. — Îmi amintesc că și cu tine am fost cam măgar. — Ce te-a apucat? l-am întrebat. Ești la ora regretelor? — S-ar putea, zise el, dând din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Naoko și Reiko. La restaurantul la care lucram, am cunoscut un individ pe care-l chema It½, student cam de aceeași vârstă cu mine. A trecut ceva vreme până când am reușit să intru în vorbă cu acel băiat drăguț și tăcut, student la Facultatea de Arte, Secția de Pictură, dar după ce ne-am împrietenit, mergeam după orele de serviciu să bem o bere prin apropiere și stăteam de vorbă. Îi plăcea să citească și să asculte muzică, așa că vorbeam despre cărțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
și nu era foarte nămoloasă. La un moment dat, Nick se ridică-n picioare, ascunse sacul În spatele unui cedru mare și-i făcu semn soră-si să se tragă și mai În spate. Intrară În mlaștina cu cedrii, mișcîndu-se la fel de tăcuți ca niște căprioare. Îl știu pe tip. E un nenorocit. — Zicea că de patru ani te urmărește. — Știu. — Celălalt, Ăla În costum albastru și cu fața de zici că-i scuipat cu tutun, e trimis de stat. — Bine. Acu’, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
părintească, zâmbește mândru când ei reușesc să execute o mișcare perfectă, însă se încruntă atunci când o dau în bară. Corect, dar autoritar în același timp. Așa era și Patrick. Într-un grup de douăzeci de prieteni, el era cel mai tăcut, dar îi domina pe toți. Făceau glume pe seama lui. Dar erau pierduți când nu se afla în preajmă. La început am fost privilegiată. Abia așteptam să mă sune și să fim împreună. Nu prea îmi cunoștea prietenii, dar eu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]