KorAP: Find »[drukola/base=trebuință & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...165 166 167 ...198 >

4,948 matches

Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465

variate: istorică, geografică, chimică, biologică, fizică, tehnologică etc. Dacă prin observație se satisface tendința copilului de a colecționa fapte, prin asociere ele încep a fi clasificate și sistematizate științific. În sfîrșit, cel de-al treilea aspect al activității elevilor răspunde trebuinței naturale de expresie a copilului, de manifestare a lui printr-un act de creație. Modalitățile de expresie avute în vedere de O. Decroly sînt deosebit de variate avînd un caracter concret sau abstract; desen, modelaj, grădinărie, îngrijirea animalelor, teatru, cînt, excursii

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
același timp, pentru a se favoriza elaborarea sintezelor, a fost propus sistemul predării integrate prin gruparea cunoștințelor aparținînd mai multor discipline; de pildă, a celor de biologie, chimie și fizică. În sfîrșit, a fost exprimată îndoiala cu privire la autenticitatea celor patru "trebuințe" pe care Decroly le considera ca fiind proprii copilului (31 a, p. 24; 31 b, pp. 80-85). În ceea ce privește metoda globală, chiar dacă a găsit numeroși adepți, nu numai printre practicieni, ci și în rîndul unor teoreticieni de prestigiu ca de pildă

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
desprinderea de herbartianism În pedagogia românească din această perioadă se constată, în general, aceeași preocupare ca și în celelalte țări europene, de a se depăși rigiditatea școlii tradiționale de tip herbartian, de a se organiza un învățămînt mai apropiat de trebuințele stringente ale societății de atunci și care, cel puțin în concepția unor teoreticieni, să țină în mai mare măsură seama de particularitățile copilăriei. Cum se va vedea, cei care aveau preocupări teoretice în problemele educației și învățămîntului erau la curent

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
din diverse țări (Ana Conta-Kernbach), s-au tradus lucrări ale unor mari teoreticieni ai educației (M. Montessori, J. Dewey) (11). Mișcarea pedagogică românească din primele două decenii se poate caracteriza prin tendința de a se adecva cît mai deplin la trebuințele perfecționării învățămîntului. În acest sens, unii teoreticieni apreciau că pedagogia ar trebui să pornească de la o mai bună cunoaștere a realităților sociale, urmînd, de aceea, să-și întemeieze tezele sale pe cercetările sociologice. În această direcție se remarcaseră, încă din

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
cultă), artă, cînt și obiceiuri; pe temelia acestei cunoașteri se formează caracterul eminamente național și conștiința națională a tinerei generații, cultivîndu-se astfel năzuința spre eliberare națională. Iată de ce P. Șpan pleda pentru un plan de învățămînt care să rezulte din trebuințele firești ale poporului și școlii românești, și în care limba română să fie limba de predare, iar manualele să pună în valoare spiritualitatea poporului român (20, p. 14). Mai mult, P. Șpan susținea necesitatea legării conținutului disciplinelor școlare de mediul

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
frecvența era de peste 90% (Anglia, Bulgaria, Franța). Erau și țări cu o frecvență sub 60%: România (59,8%) și Turcia (33%) (1). O parte din absolvenții învățămîntului obligatoriu se orientau spre școlile profesionale care, de regulă, pregăteau cadre calificate pentru trebuințele industriei. Acest tip de învățămînt a cunoscut o mult mai mare diferențiere decît înainte de 1914, datorită puternicei dezvoltări a economiei, îndeosebi a industriei extractive și energetice. În ceea ce privește învățămîntul secundar, acesta continua să aibă un caracter elitist; dacă, cel mai adesea

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
război mondial, ideile educației noi au cunoscut o largă răspîndire. Dacă omenirea își căuta salvarea în școală, aceasta, la rîndul ei, căuta un nou sistem de educație, care să corespundă noilor aspirații umane. Atitudinea plină de grijă față de copil, față de trebuințele lui, constituirea unui nou tip de relații între educator și elevi specifice educației noi ofereau o garanție pentru o reorientare a procesului de educație și deci pentru realizarea unui om capabil de mai multă autonomie, dar și de cooperare. Spiritul

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
confirmat de gradul înalt al științei și tehnicii românești în acea perioadă. Pentru fiecare din aceste înfăptuiri au fost înfrînte numeroase dificultăți, cele mai multe provenite din condiții materiale obiective. De aceea, toate aceste realizări n-au acoperit decît o parte din trebuințele unei reale dezvoltări a învățămîntului. Progresele înregistrate în evoluția școlii românești se datoresc luptei duse de mari personalități ale culturii din acea perioadă. Se cuvine să fie amintit faptul că printre miniștrii învățămîntului din acei ani s-au aflat personalități

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
funcționat, pînă în 1931, pe baza legii din 1912, cu unele modificări aduse în 1925 și 1928 (anul preparator). Ca și școala secundară, prin structura sa, nici acest grad de învățămînt nu a reușit să satisfacă într-un mod echilibrat trebuințele vieții sociale. Exista un număr prea mare de înscriși la facultățile de drept (42,1%) și foarte puțini la cele de agronomie și medicină veterinară (1%). Deși numărul studenților era relativ mic, raportat la întreaga populație, totuși, la începutul deceniului

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
profesorilor secundari (23 elevi înscriși pentru un profesor), recunoscuți ca deosebit de exigenți în aprecierea rezultatelor școlare ale elevilor. Este adevărat, în perioada respectivă, s-a pomenit deseori despre "criza școlii românești" (9), despre necesitatea unui învățămînt mai democratic, mai adecvat trebuințelor societății. Criza" evidențiată exprima, cel mai adesea, insatisfacțiile unei anumite orientări a politicii școlare față de măsurile adoptate sau prepuse de cealaltă orientare. În fapt, întreaga perioadă dincolo de disputa dintre cele două orientări ale politicii școlare promovate de Partidul Național Liberal

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
135). Ceea ce îl îngrijora în mod deosebit pe marele sociolog era frecvența școlară foarte scăzută a copiilor din mediul rural. După opinia sa, cauzele erau de ordin pedagogic și social: a) prin conținutul ei, școala primară rurală era străină satului, trebuințelor țăranului; fiind organizată după nevoile orașului, școala nu-l ajuta pe țăran să-și îmbunătățească munca; b) nu ținea seama de trebuințele economice ale săteanului, îl obliga să apeleze la forța de muncă a copiilor și în perioada anului de

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
sa, cauzele erau de ordin pedagogic și social: a) prin conținutul ei, școala primară rurală era străină satului, trebuințelor țăranului; fiind organizată după nevoile orașului, școala nu-l ajuta pe țăran să-și îmbunătățească munca; b) nu ținea seama de trebuințele economice ale săteanului, îl obliga să apeleze la forța de muncă a copiilor și în perioada anului de învățămînt; c) condițiile materiale, deosebit de grele, ale unui număr mare de familii nu le îngăduiau întreținerea copiilor în școală (,,analfabetismul nu poate

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
plus, învățătorii aveau în metoda monografică o cale științifică de cunoaștere a realităților satului. În aprecierea critică a regionalismului educativ trebuie să desprindem tendințele conservatoare de dorința de a oferi societății românești, din deceniul al patrulea, o școală pe măsura trebuințelor ei. Conservatorismul se manifesta în aprecierea factorilor de care depindea progresul social în România ("România cea nouă de la sate va porni!" 38, p. 217), în credința că satul se poate ridica la un nivel superior de viață păstrîndu-se în limitele

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
sociologică; era vorba de acțiuni ample, menite să ducă la implementarea, prin adaptare, în practica școlară a unor inovații realizate pe alte meridiane ale globului. Ideea era valoroasă, se manifesta receptivitate față de nou, dar și grija pentru selectarea lui potrivit trebuințelor școlii românești. În același timp, nu s-ar putea spune că interesul pentru experiment nu era dominat de un romantism pedagogic; cine conducea atîtea experimente? Cînd, unde își însușiseră noii experimentatori tehnicile de cercetare? Ideea experimentării în domeniul educației și

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
domeniul teoriei pedagogice care au îndepărtat școala de viața poporului, iar ieșirea din impas devenea posibilă, cel puțin în parte, prin renunțarea la aceste elemente, atît în organizarea școlii, cît și în teoria instruirii. Organizarea unei școli specific românești, adecvată trebuințelor poporului, impunea și elaborarea unei pedagogii românești. Tendința era și o reacție față de poziția acelora care își întemeiau sistemul lor pedagogic pe idei și teorii elaborate pe alte meridiane. În ansamblu, ideea se integra în efortul puternic afirmat în cultura

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
în efortul puternic afirmat în cultura românească din acei ani, de valorificare a resurselor spirituale a căror origine se afla într-un foarte îndepărtat trecut. Tendința era manifestată în filosofie, literatură, muzică, artă plastică. Constituirea unei pedagogii românești presupunea definirea "trebuințelor specifice poporului român", care să se constituie într-un criteriu al aprecierii ideilor proprii unei pedagogii naționale. Așa cum se va vedea, fiecare dintre reprezentanții acestei tendințe SIMION MEHEDINȚI, ONISIFOR GHIBU, I. I. GABREA (63) aduc alte argumente în sprijinul ideii

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
ca școala să se întoarcă cu fața spre muncă. Prin muncă se dezvăluie și se dezvoltă potențele intelectuale ale copilului; în procesul muncii apare nevoia de cunoștințe, instrucția devenind astfel o modalitate de satisfacere a nevoii de a cunoaște pentru trebuințele activității practice. Tot munca este condiția fundamentală pentru educația morală, mai ales pentru formarea caracterului: Numai munca poate închega deplin caracterul, iar fapta e singura unitate de măsură pentru a prețui dimensiunile unui caracter" (65 a, p. 204). Pentru că antrenează

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
Nu pedagogie țărănească primitivă ne trebuie în locul pedagogiei străine, (...) ci pedagogie națională" (69 bis). Deci o teorie a educației desprinsă în primul rînd din "comoara de idei și simțiri a țărănimii", dar nu numai de aici; sînt avute în vedere trebuințele prezente și viitoare ale întregii națiuni. Ca și S. Mehedinți, O. Ghibu a militat pentru elaborarea unei teorii pedagogice care considera drept obiect al educației nu numai persoanele, ci și națiunea, apreciată atît ca obiect, cît și ca subiect al

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
pedagogiei. "Pedagogia nu trebuie să fie neapărat o știință" sau "pedagogia este trăire și acțiune". Ghibu reacționa cu vehemență față de ceea ce se numește "pedagogie generală" și "pedagogie sistematică", pentru că acestea prin premise și concluzii erau după opinia sa străine de trebuințele și aspirațiile neamului românesc. În lecția de deschidere, din 1921, Ghibu preciza totuși: "noi concepem pedagogia românească drept acea știință care (...) pornește (...) de la viața și necesitățile poporului nostru, avînd ca ideal dezvoltarea cît mai firească a acestuia." (67, p. 313

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
cu totul refractar aspirației spre o știință a educației. Încă din 1927, cînd a publicat Școala creatoare (Individualitate-Personalitate) s-a remarcat la IOSIF I. GABREA (1893-1976) efortul de a construi o teorie asupra educației care să corespundă cît mai deplin trebuințelor societății românești din acea perioadă. În lucrările sale ulterioare, Statistica și politica școlară (1932), Școala românească, structura și politica ei (1937), Din problemele pedagogiei românești (1937), Gabrea adoptă un ton critic, vizînd mai ales politica școlară. Criticile sale se întemeiau

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
par judicioase: să se organizeze mai bine învățămîntul primar (pentru a cuprinde toți copiii; să se reglementeze fiecare tip de școală secundară după nevoile de cadre; să crească ponderea școlilor cu caracter practic; să se orienteze învățămîntul superior spre satisfacerea trebuințelor economice ale societății etc. În multe privințe, Gabrea este foarte apropiat de pedagogia sociologică. Manifesta aceeași insatisfacție pentru starea învățămîntului rural, pentru caracterul nediferențiat al acestuia față de școala primară urbană. Acestei probleme i-a fost acordată o atenție specială în

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
nu a fost expresia unei concepții politice naționaliste, nici a unei încercări de izolare, de negare a realizărilor pedagogice pe plan mondial. Era, mai curînd, un efort de căutare a unor soluții pentru o mai strînsă legare a școlii de trebuințele de atunci ale societății românești. Cum lumea satelor era cea mai numeroasă, cum aceasta era considerată ca păstrătoare a valorilor culturii naționale, se aprecia că o pedagogie românească nu-și putea găsi alt temei decît în realitățile satului. Și iată

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
nu și-au conjugat însă eforturile spre adîncirea investigațiilor, ci au exprimat mai mult un deziderat, care însemna chemarea la o mai strînsă legare a școlii de viața poporului român și, în consecință, legarea mai strînsă a cercetării pedagogice de trebuințele acestei școli. Chiar dacă încercările de a crea o ,,pedagogie românească" n-au dus la rezultatele spre care aspirau entuziaștii ei sprijinitori, ele au avut darul de a înviora cercetarea pedagogică, de a stimula efortul spre căutarea unor soluții proprii. Totodată

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
de explozie, deși sugestivă, nu este completă. Explozia cunoștințelor nu este decît un aspect al extraordinarei dezvoltări științifice și tehnice; aceasta are consecințe mult mai complexe în domeniul educației. În a doua jumătate secolului XX a apărut un decalaj între trebuințele societății, pe de o parte, și pe de altă parte, scopurile, structura și conținutul învățămîntului, care, în esență, rămăseseră așa cum fuseseră stabilite în prima jumătate a secolului. Într-o vreme în care industria țărilor dezvoltate avea nevoie de cadre cu

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
și și-au creat sisteme de educație după modelul oferit de metropolă. Modelele nu mai sînt adecvate însă nici în țările care le-au creat, cu atît mai puțin în tinerele state care au nevoie, mai ales, de cadre pentru trebuințele urgente ale economiei ce se vrea complet emancipată. Situația se complică și datorită limbii; unele state mențin încă în școală limba țării coloniale. Altele au reușit s-o înlocuiască cu dialecte vorbite de populația majoritară. Acolo unde sînt mai multe

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]