5,174 matches
-
sgomot se arată, Încet, sub văl, un chip ca-n somn, Cu o făclie-n mîna-i slabă - În albă mantie de Domn. Și ochii mei în cap înghiață Și spaima-mi sacă glasul meu. Eu îi rup vălul de pe față... Tresar - încremenesc - sunt eu. ............................................. De-atunci, ca-n somn eu îmblu ziua Și uit ce spun adeseori; Șoptesc cuvinte ne-nțelese Și parc-aștept ceva - să mor? {EminescuOpIV 296} EU NU CRED NICI ÎN IEHOVA Eu nu cred nici în Iehova
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
uitare de mult și-a scurs nisipul, Când iată o femeie mai albă ca omătul, Ieșind încet din umbră, o-ntoarce de-a-ndărătul, Privește cum din discul de aur iese fum Și zice rar și rece: "Ești mulțămit acum? Atuncea el tresare și ochii învîrtește. {EminescuOpIV 416} Cum sta-nainte-i naltă, privind o mistuește: "O vino mai aproape, aproape l-al meu piept, "Odor cu păr de aur și ochiul înțelept. "Ca zece morți deodată durerile iubiri-s - "Cu-acele morți
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
o cuprinde... Fața ei albă atuncea piere Și gura ei se strânge de-o stranie durere. Ea ar țipa și glasul în gât i se îngaimă. Ea îl sorbea cu ochii deși murea de spaimă... Și cum stau mînă-n mână... tresar, tot mai aproape Se strâng și peste ochii-i își las-a ei pleoape. Din tainiță adâncă părea c-aud un vaer. De-asupra ei Brigbelu, nălțând făclia-n aer, Ii zise: "O iubito, din nou ți se năzare. Iar
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
zis cea următoare; "Și biruind vei merge înainte, "Să-ți fie viața-n veci strălucitoare". A treia zise tainic: - Fii cuminte, "Pătrunzător ca și lumina mare, "Tu să-nțelegi cele lumești și sfinte ". Iar muma lui cu spaimă-n somn tresare, Împreunîndu-și mînile-amîndouă Ea în genunchi se roagă-n gura mare: {EminescuOpIV 453} "O, ursitori, a căror daruri plouă "Asupra lumii-ntregi, mai stați o clipă Și ascultați rugarea spusă vouă. Nu bunătăți cari se trec în pripă "Să îi menească
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
E imposibil Inuman Să mă faci să iubesc un străin Nu e chip să te văd Nu îndrăznesc Nici nu vreau Căci știu ce mă așteaptă acum. E grotesc Nefiresc Să plutesc iar în valuri de iubire Nu doresc să tresar Nici acum Nici mai târziu Pentru că știu că nu e rost de mai bine. E vulgar Palpitant Să te simt iar în mine N-am să uit N-am să plâng De un amar Și o întoarcere ce nu o
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
irita. Unul nervos sparge un geam, O sticlă de bere se varsă, Un suflet iubește și plânge în noapte, Tremurându-și vechile păcate, Nu poate crede că iubirea a pierit, Ca și un nor izgonit de soare. SUFERINȚA A PLECAT Tresar când ochii tăi mă cheamă Și lin se limpezesc cu a mea iubire, Se arătă în chipul tău cel pământesc Cât de mult ai început ca să iubești. Dacă nu erai un om, te-aș fi iubit? Cine știe dacă ne-
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
1966. I-am dat de urmă cu ajutorul misitului care-l cumpărase de la noi și am plătit de trei ori mai mult decât luasem pe el. Dar știam că merită. Greutatea alunecase până în dreptul numărului 1966. Coincidența m-a făcut să tresar. Apoi, a apărut ceva și mai interesant. În partea de jos a pendulei, am găsit o comoară, ascunsă sub tăblie: jurnalul bunicului meu. Prima însemnare era datată 18 mai 1904. Stând în genunchi, cu jurnalul bunicului în mână, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
de fiecare dată îi ieșeau trei. S-a tolănit la umbra unui măr și îi plăcea să simtă razele calduțe ale soarelui cum se jucau printre mustățile sale. În apropiere se auzea un glas stins ce striga după ajutor. A tresărit și s-a uitat în jur. Nu a văzut nimic. Dar glasul a început iar să se audă. Uitându-se cu atenție a observat o vrăbiuță ce tremura sub o tufă de urzici. -Ce s-a întimplat? De ce nu ești
PRIMA CARTE CU POVEȘTI by Înv. MERA FEVRONIA Prof. MERA FEVRONIA () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91503_a_93524]
-
este necesar toți oamenii pricepuți! Și completă o coală de hârtie valorând doi bani, în timp ce Rebegilă îi explica organigrama partidului. Secretarul de partid pe Canal, unul Burlacu era scos din producție și avea sediul la centrală, la Medgidia. Imediat a tresărit și începură să-i fluture ideile! - Burlacu! Sunt salvat, nu mă mai tund și problema e ca și rezolvată! Nu mă fac ăștia membru cât oi trăi... că port părul mare! Și râse în sinea lui! Pe Burlacu îl știa
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
nasturii gustoși și pălămida roz-vineție, rechinii promițători și răpitori cu pielea întunecoasă și aspră; ultima a apărut regina, robustă cu aripile înfoiate încingând lanțuri brune, roșcat-verzui pe spate; fâlfâindu-le, se deconspira arătându-și dorsala albăstruie-roză și burta gălbuie. Au tresărit recunoscând-o fără tăgadă, și-au rămas uimiți de frumusețea ei nefirească. Animalele prezente din folclor: corbi, scorpii, cai, vulpi și pisicile maronii completau tabloul viețuitoarelor mării din năvod, alături de vestiții curcani sălbatici care se strigau prin curtea fără de sfârșit
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
în grabă eliberând aspirații furibunde; te-ai îndepărtat ca să rămâi în mine și nu i-ai lăsat Împăratului Verde nici dubletul tulburătoarelor fragi al despărțirilor din lumea cocotierilor și cocteilurilor, turnate în pahare de cristal ! În magazinul de jucării ai tresărit surprinsă vizitând potecile timpului; m-ai îmbrâncit neînduplecată în șura cu trifoi prea mirositor și floricelele multicolore din poiana stejarilor întunecați și nu mi-ai dat drumul decât să răsuflăm peste oceanele înghețate; ai încurcat pașii șlefuiți de timp și
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
începusem să visez peisajele artificioase din jocuri și să văd sincer (ca Rimbaud altădată) în troleu, în drum spre Universitate, orei verzi și divarfi portocalii în loc de trecătorii de pe stradă. Când îmi priveam mâinile aveam câteodată un moment de panică și tresăream: unde naiba îmi dispăruse arbaleta? Pe lângă multe alte efecte de adâncă alienare, jocurile de acțiune și strategie mi-au schimbat, în acea vreme nu tocmai îndepărtată și nici tocmai cu desăvârșire încheiată, însăși ideea despre om, despre trup, despre felul
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
era înstelat și fără lună. Îl priviră amândoi, nu numai în față. Ochii lor trecură de la o zare la alta, și deodată, ajungând cu privirea deasupra zării de miazăzi, care era în dreapta lor, sclavul scoase un strigăt de surprindere. Iahuben tresări și se uită și el speriat într-acolo. Nevăzând nimic deosebit, întrebă: - De ce ai strigat? Nu văd nimic... Dar sclavul tăcu privind spre miazăzi. Iahuben nu-l mai întrebă a doua oară. Totuși era îngrijorat. Urmări privirea sclavului. Cunoștea stelele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Spune-mi, Auta, ce fel de stea e aceea? murmură soldatul, nemaiputând răbda nici tăcerea, nici taina. Și sclavul răspunse cu glas parcă istovit: - Nu știu, Iahuben. N-am văzut niciodată astfel de stele. - Nu cumva e un zeu? Sclavul tresări. Deschise gura să rostească ceva, dar rămase mut. Și așa merseră mai departe, până la sfârșitul nopții. Ziua, firește, noua stea nu se mai văzu. Își mânară taurii în liniște alte câteva ceasuri, până când căldura începu să se prefacă în văpăi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de tot și își dădea seama că nu poate fi trufie muțenia și lipsa de luare aminte a acestui sclav care mereu părea a se gândi la ceva. Totuși, Iahuben mai întrebă o dată. Atunci sclavul murmură: - Cine știe ce poate fi. Soldatul tresări: - Cum ai spus? - Steaua aceea. Și Auta iarăși tăcu. Iahuben uitase de stea și îi păru rău că-și aduce acum aminte. La spatele cortului, unde era puțină umbră, auzi un horcăit. Ascultă atent. Îi era greu să se scoale
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
decât o moviliță de cenușă, Iahuben se pomeni punând o întrebare ciudată tovarășului său de călătorie: - Un lucru nu înțeleg de loc, Auta: cum ai tu inimă ușoară să cauți drum spre robirea celor de-o seamă cu tine. Sclavul tresări. Iahuben, dîndu-și seama ce a spus, își mușcă buzele. Dar era prea târziu. Cuvintele erau în văzduh, nu se mai puteau prinde. La lumina focului, soldatul văzu ochii mari și mirați ai lui Auta care-l priveau ca și când l-ar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
grijă anume lui. Și de ce să ucidă un om care nu-i făcuse nimic și care se purta cu el ca un frate mai mare! Era rob, dar se purta ca un frate. Și dacă totuși... Dar Auta, la început tresărind la auzul unei întrebări atât de neașteptate, pricepu îndată tot ce era de priceput. Ar fi vrut să tacă știind că acum nu mai era vorba de întrebare, însă privirea soldatului îl făcu să-i fie milă și spuse cât
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
așeză pe o blană de leopard pe lângă măsuță. Marele Preot îi cercetă ochii. În ochii sclavului, în mijlocul fiecărui iris, juca o luminiță ciudată. Nu mai văzuse această luminiță și îl întrebă: - Să-mi spui ce se petrece în tine! Auta tresări, deși era deprins să fie descusut de privirea bătrânului, căruia nu-i scăpa nimic. Dar era bucuros că poate în sfârșit să se descarce: - Am așteptat mult timp. Numai tu, strălucitorul meu stăpân, poți să înțelegi neliniștea mea pe care
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și cu bănuielile nimeni nu e în stare să facă nimic. Bănuielile te duc spre adevăr, dar nu toate, una singură ți-l arată. - Și dacă bănuiala care trebuie să vină nu va veni, stăpîne? îl întrebă sclavul și îndată tresări de spaimă dîndu-și seama ce lucru cumplit a spus, putîndu-l jigni pe atotputernicul său stăpân. Dar atotputernicul stăpân păru că n-a luat în seamă decât numai întrebarea, fără alte înțelesuri ale ei. - Trebuie să avem răbdare, Auta. Dacă noi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Căpetenia noastră i-a îndemnat și au fugit. I-a chemat și pe alții. Auta îl privi uimit: - Ați izbutit să fugiți!... Și aveți și căpetenie? - Da, avem, spuse tânărul. E foarte înțelept și puternic. Te cunoaște pe tine. Auta tresări, dar nu întrebă nimic. Se gândi că tânărul poate să fie vreo iscoadă de-a lui Tefnaht. Zise într-o doară: - Muntele de Foc se spune că e primejdios. Tânărul rîse: - Toți stăpânii se tem să urce până la noi. Unii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
zărită de departe, și numai câte o clipă, ca fulgerul sau rândunica. Din nou simți pe frunte ceva mătăsos și rece, ca o mână care l-ar mângâia. Dar era prea rece pentru o mână omenească. Totuși parcă avea degete... Tresări și se sculă în picioare. Se întoarse. Lângă el stătea o ființă, mai scundă decât el, altfel decât el și decât toți oamenii pe care-i văzuse, dar foarte asemănătoare cu ființele omenești. Auta privi cu ochii măriți. Genunchii și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
apoi căzu în genunchi în fața Marelui Preot, lipindu-și fruntea de pământ. Bătrânul îi spuse să se scoale și îl întrebă mirat: - Ai ieșit din întîmplare? - Nu, stăpâne, am auzit sunet de voci, și am recunoscut vocea ta. Marele Preot tresări. - Nu minți cumva? Cum se poate auzi dinăuntru?... Ai auzit și ce spuneam? - N-am deslușit, stăpâne, căci și înăuntru vorbeau. Tefnaht schimbă o privire cu Marele Preot. - Tu minți! zise Tefnaht. Cine te poate crede, când chiar tu i-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
privi cu luare aminte: era tot un crâmpei de cer, cu stele mari și mici, luminoase și umbrite. Străinul puse degetul lângă o stea verzuie, înconjurată de un nimb ușor, albăstrui, destrămat. Zise apoi, zâmbind, în limba atlantă: - Pământul. Preoții tresăriră. Privind întîi năuc la semnele pe care le făcea străinul, Marele Preot se lumină deodată, arătând că a înțeles, și îi spuse lui Tefnaht: - Pesemne că așa se vede de la ei... Tu îți dai seama, Tefnaht, cât sunt toate acestea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sunt ceilalți ai tăi? îi spuse, după ce îi mulțumi pentru lapte. - Sunt în pădure, vânează. Alții culeg rădăcini și ierburi. Acolo sunt toți, și Agbongbotile, dacă-l mai ții minte, și Ntombi. Numai Mpunzi nu este. L-au ucis? Auta tresări: - Am uitat să-ți spun: Mpunzi a ajuns la palat, am vorbit cu el și nu l-au ucis, dar e în casa robilor... deocamdată nu știu cum să-l ajut să plece. - Zeii aceștia nu vor? - Nu pot nici ei, Mai-Baka
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
i se închine, că numaidecât va veni strălucitorul Tefnaht. Când să-l întrebe de Marele Preot, Auta văzu că nici tânărul nu mai era: se strecurase nezărit. Străinii ședeau în jilțuri și priveau odaia în tăcere. Când intră Tefnaht, Auta tresări și vru să cadă în genunchi, dar fiul Zeului Puterii îl opri cu un gest aspru și-i porunci în șoaptă să se așeze și el într-un jilț. Mirat, Auta se așeză între Tefnaht și străini. Preotul îi ceru
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]