42,127 matches
-
și în Indiile de Vest și în America de Nord și de Sud unde conflictul a fost denumit de coloniștii englezi "Queen Anne's War" ("Războiul Reginei Ana"). Circa 400.000 de oameni au murit în lupte. Războiul a luat sfârșit prin semnarea tratatelor de la Utrecht (1713) și Rastatt (1714). Ca urmare, Filip al V-lea a rămas rege al Spaniei dar a renunțat la succesiunea la tronul Franței, evitând unirea celor două regate. Austriecii au cucerit mare parte din teritoriile spaniole din
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
dorea mai mult: teritoriile spaniole din Italia. Drept condiție, Austria accepta și Țările de Jos Spaniole, protejând acea regiune crucială de controlul francez. Între timp, Anglia și Provinciile Unite, aveau să primească drepturi comerciale în Spania. La câteva zile după semnarea tratatului, predecesorul lui William al III-lea la tronul Angliei, Iacob al II-lea, care fusese detronat de William în 1688, a murit în Franța. Anglia și Provinciile Unite începuseră deja să strângă armată și acum, deși Ludovic îl tratase
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
să deschidă comerțul cu triburile îndepărtate de indieni negustorilor de toate neamurile. Franța și-a păstrat celelate posesiuni nordamericane antebelice, inclusiv Île-Saint-Jean (astăzi Insula Prințul Edward) precum și Île Royale (astăzi Insula Cape Breton), pe care a înălțat cetatea Louisbourg. După semnarea tratatelor de la Utrecht, francezii au continuat conflictul cu împăratul Carol al VI-lea și cu Sfântul Imperiu Roman până în 1714, când ostilitățile au luat sfârșit odată cu tratatul de la Rastatt și tratatul de la Baden. Spania și Portugalia au rămas oficial în
Tratatul de la Utrecht () [Corola-website/Science/321149_a_322478]
-
la Paris, au continuat la Londra și au fost definitivate la San Remo, în aprilie 1920. Consiliul Suprem Aliat a acordat mandatele pentru Palestina și Mesopotamia britanicilor, iar cele pentru Siria și Liban Franței. Aceste aranjamente au devenit oficiale odată cu semnarea Tratatului de la Sèvres. La negocierile de pace au participat atât reprezentanții sioniștilor cât și cei ai arabilor. Cele două părți au semnat Acordul Faisal-Weizmann, care nu a fost însă niciodată pus în practică. Jurnalul oficial al Ligii Națiunilor datat iunie
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
să fie un condominium anglo-francez, „o administrație internațională, forma acesteia urmând să fie decisă mai târziu, după consultarea Rusiei și mai apoi a altor aliați, precum și a reprezentanților Sharifului din Mecca”. Acest acord prevedea că Organizația sionistă trebuia să asigure semnarea unei înțelegeri cu Sheriful din Mecca, care să respecte prevederile Acordului Faisal-Weizmann. La Conferința de pace din 1919, emirul Faisal, vorbind în numele regelui Hussein, a cerut acordarea independenței arabilor, sau cel puțin dreptul să-și aleagă puterea mandatară. El a
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
pentru Palestina. Statele Unite ale Americii, care nu erau membre ale Ligii Națiunilor, nu a trebuit să-și expună poziția oficială față de legalitatea mandatului pentru Palestina. SUA a acceptat de facto, (dacă nu de jure), statutul mandatelor și a trecut la semnarea unor tratate individuale cu puterile mandatare pentru apărarea drepturilor legale ale cetățenilor americani și pentru apărarea intereselor economice americane în respectivele teritorii sub mandat. SUA și Regatul Unit au semnat în cazul Palestinei în 1924 un act care trata opt
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
Acest tratat a stabilit odată pentru totdeauna granițele dintre Turcia și statele din sudul Caucazului. Tratatul a fost semnat la Kars pe 12 octombrie 1921 și ratificat la Erevan pe 11 septembrie 1922. Cele mai multe teritorii cedate Turciei ca urmare a semnării acestui tratat fuseseră ocupate de Imperiul Rus după înfrângerea Imperiului Otoman în timpul războiului din 1877 - 1878. Singura excepție a fost regiunea Suermalu, care fusese anexată de Rusia după ultimul război cu Imperiul Persan (Iran) în 1826 - 1828. Tratatul a fost
Tratatul de la Kars () [Corola-website/Science/321227_a_322556]
-
armeni s-au declarat public împotriva lui. Deputatul Levon Mkrtchyan (Federația Revoluționară Armeană) a declarat pe 3 februarie 2005 că problema recunoașterii sau respingerii tratatului de la Kars nu se află pe agenda politicii externe a Erevanului. El a subliniat că semnarea tratatul a fost o violare grosolană a legii internaționale și a fost impusă de Tratatul turco-rus de la Moscova (1921), care stipula că toate republicile sud-caucaziene vor semna mai târziu tratate similare cu Turcia. Ministrul de externe armean Vartan Oskanian a
Tratatul de la Kars () [Corola-website/Science/321227_a_322556]
-
ar pregăti să formeze o federație indochineză cu Vietnamul de Nord în centrul ei. Khmerii Roșii erau legați ideologic de chinezi, în timp ce principalul susținător al Vietnamului de Nord, Uniunea Sovietică, încă regunoștea guvernul lui Lon Nol ca fiind legitim. După semnarea Acordurilor de Pace de la Paris, APV a întrerupt alimentarea Khmerilor Roșii cu arme, sperând să-i forțeze să accepte o încetare a focului. Când, prin semnarea acordurilor, americanii au devenit liberi să își îndrepte puterea aeriană totalmente împotriva Khmerilor Roșii
Războiul Civil Cambodgian () [Corola-website/Science/321212_a_322541]
-
de Nord, Uniunea Sovietică, încă regunoștea guvernul lui Lon Nol ca fiind legitim. După semnarea Acordurilor de Pace de la Paris, APV a întrerupt alimentarea Khmerilor Roșii cu arme, sperând să-i forțeze să accepte o încetare a focului. Când, prin semnarea acordurilor, americanii au devenit liberi să își îndrepte puterea aeriană totalmente împotriva Khmerilor Roșii, aceștia au dat vina pe Hanoi. Pe parcursul anului, aceste bănuieli și atitudini au condus partidul la epurări în rândul conducerii. Majoritatea membrilor săi pregătiți la Hanoi
Războiul Civil Cambodgian () [Corola-website/Science/321212_a_322541]
-
a fost abandonat și el. A urmat evacuarea orașelor Erzurum și Sarıkamıș, după o serie de bătălii pierdute la Kara Killisse, Sardarapat și Bash Abaran. Trupele otomane comandate de Vehib Pasha au cucerit de asmenea și Trabzonul în nord. După semnarea tratatului de la Brest-Litovsk a fost stabilită noua frontieră turcă. Unele condiții suplimentare au fost impuse Armeniei după semnarea tratatului de la Batumi. Semnarea celui de-al doilea tratat a coincis cu data proclamării independenței Republicii Democrate Armene. Imperiul Otoman a reușit
Războiul turco-armean () [Corola-website/Science/321282_a_322611]
-
la Kara Killisse, Sardarapat și Bash Abaran. Trupele otomane comandate de Vehib Pasha au cucerit de asmenea și Trabzonul în nord. După semnarea tratatului de la Brest-Litovsk a fost stabilită noua frontieră turcă. Unele condiții suplimentare au fost impuse Armeniei după semnarea tratatului de la Batumi. Semnarea celui de-al doilea tratat a coincis cu data proclamării independenței Republicii Democrate Armene. Imperiul Otoman a reușit să oblige Armenia să renunțe la Armenia apuseană prin semnarea Tratatului de la Batumi. Cu toate acestea, turcii nu
Războiul turco-armean () [Corola-website/Science/321282_a_322611]
-
și Bash Abaran. Trupele otomane comandate de Vehib Pasha au cucerit de asmenea și Trabzonul în nord. După semnarea tratatului de la Brest-Litovsk a fost stabilită noua frontieră turcă. Unele condiții suplimentare au fost impuse Armeniei după semnarea tratatului de la Batumi. Semnarea celui de-al doilea tratat a coincis cu data proclamării independenței Republicii Democrate Armene. Imperiul Otoman a reușit să oblige Armenia să renunțe la Armenia apuseană prin semnarea Tratatului de la Batumi. Cu toate acestea, turcii nu recunoșteau oficial existența noului
Războiul turco-armean () [Corola-website/Science/321282_a_322611]
-
Unele condiții suplimentare au fost impuse Armeniei după semnarea tratatului de la Batumi. Semnarea celui de-al doilea tratat a coincis cu data proclamării independenței Republicii Democrate Armene. Imperiul Otoman a reușit să oblige Armenia să renunțe la Armenia apuseană prin semnarea Tratatului de la Batumi. Cu toate acestea, turcii nu recunoșteau oficial existența noului stat. Imperiul Otoman a fost forțat însă să revină la granițele antebelice după semnarea Armistițiului de la Mudros pe 30 octombrie 1918. Perioada scursă până la semnarea armistițiului de la Mudros
Războiul turco-armean () [Corola-website/Science/321282_a_322611]
-
Armene. Imperiul Otoman a reușit să oblige Armenia să renunțe la Armenia apuseană prin semnarea Tratatului de la Batumi. Cu toate acestea, turcii nu recunoșteau oficial existența noului stat. Imperiul Otoman a fost forțat însă să revină la granițele antebelice după semnarea Armistițiului de la Mudros pe 30 octombrie 1918. Perioada scursă până la semnarea armistițiului de la Mudros nu le-a lăsat otomanilor timpul necesar pentru restabilirea autorității lor asupra teritoriilor cedate prin tratatul de la Batumi. Vacuumul administrativ existent a permis apariția unui nou
Războiul turco-armean () [Corola-website/Science/321282_a_322611]
-
Armenia apuseană prin semnarea Tratatului de la Batumi. Cu toate acestea, turcii nu recunoșteau oficial existența noului stat. Imperiul Otoman a fost forțat însă să revină la granițele antebelice după semnarea Armistițiului de la Mudros pe 30 octombrie 1918. Perioada scursă până la semnarea armistițiului de la Mudros nu le-a lăsat otomanilor timpul necesar pentru restabilirea autorității lor asupra teritoriilor cedate prin tratatul de la Batumi. Vacuumul administrativ existent a permis apariția unui nou stat, „Republica Caucaziană de Sud-Vest”, condusă de Fakhr al-Din Pirioĝlu. Capitala
Războiul turco-armean () [Corola-website/Science/321282_a_322611]
-
sovietice organizată de Felix Dzerjinski, CEKA, au intrat în Erevan. Republica Democrată Armenească a încetat să mai existe . RSS Armenească a fost proclamată pe 21 noiembrie 1920, primul lider sovietic armean fiind Aleksandr Miasnikyan. Violențele din Transcaucazia au încetat odată cu semnarea tratatului de prietenie dintre Marea Adunare Națională a Turciei și Uniunea Sovietică. Tratatul de pace de la Kars a fost semnat de reprezentanții RSFS Rusă, RSS Azerbaidjană, RSS Armenească, RSS Georgiană și Marea Adunare Națională a Turciei. Marea Adunare Națională a
Războiul turco-armean () [Corola-website/Science/321282_a_322611]
-
34 UTC) pe 23 noiembrie 2010, când artileria nord-coreeană a început să bombardeze insula sud-coreeană Yeonpyeong, deși agenția oficială de știri a Coreei de Nord, KCNA a acuzat Coreea de Sud „că ea a tras prima în teritoriul nostru maritim.” Încă de la semnarea armistițiului dintre Organizația Națiunilor Unite și Coreea de Nord, nord-coreenii sunt în litigiu cu Coreea de Sud în privința frontierei maritime de vest care este susținută de Sud. Guvernul Coreei de Nord nu recunoaște așa-numita Northern Limit Line (linia de demarcație maritimă dintre cele
Bombardarea insulei Yeonpyeong () [Corola-website/Science/321330_a_322659]
-
planurile țariste de împărțire a Imperiului Otoman să fie abandonate. Britanicii doreau să aibă controlul asupra strâmtorilor Mării Marmara și au ocupat împreună cu francezii Istanbulul (13 noiembrie 1918 - 23 septembrie 1923). După victoria naționaliștilor turci în războiul de independență și semnarea Tratatului de la Lausanne, trupele străine au părăsit capitala Turciei. Franța, Regatul Unit și Italia au semnat în 1917 Acordul de la St.-Jean-de-Maurienne. La încheierea războiului, Italia urma să primească tot sud-vestul Anatoliei, cu excepția regiunii Adana, inclusiv însă Izmir. Totuși, în
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
1921, exploatând în interesul propriu mine de cărbuni, căi ferate, porturile otomane de la Marea Neagră Zonguldak și Karadeniz Ereğli, Istanbul (împreună cu britanicii), Uzunköprü în Tracia Răsăriteană și regiunea Cilicia. Franța s-a retras în cele din urmă din aceste regiuni, după semnarea armistițiului de la Mudanya, a Tratatului de la Ankara și a celui de la Lausanne. Seria de conflicte dintre forțele franceze și cele turce au fost numite și „Războiul din Cilicia” (în franceză La guerre en Cilicie), sau „Frontul Sudic” (în turcă Güney
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
europene să vină pe frontul din Caucaz. Revoluția rusă a lăsat frontul din răsăritul Turciei într-o situație incertă. În decembrie 1917 a fost semnat un armistițiu între reprezentanții Imperiului Otoman și cei ai Comisariatului Transcaucazian. Otomanii au început după semnarea armistițiului să-și întărească trupele Armatei a 3-a de pe frontul de răsărit. Luptele dintre armeni și otomani au început la mijlocul lunii februarie 1918. Armeni au fost supuși atacurilor armatei otomane și a trupelor neregulate kurde și au fost nevoiți
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
aplicat. Mai înainte ca Republica Democrată Armeană să devină parte a Uniunii Sovietice, ea a semnat pe 2 decembrie 1920 Tratatul de la Alexandropol, prin care erau trasate granițele dintre cele două state. Frontierele armeano-turce au fost mai apoi recunoscute prin semnarea Tratatului de la Moscova. Bolșevicii au cedat prin acest tratat provinciile care au fost disputate de turci și armeni și care erau deja ocupate de primii - Provincia Kars, Provincia Iğdır, Provincia Ardahan și Provincia Artvin. În schimb, sovieticii au primit regiunea
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
aceea, nu au mai avut loc ciocniri importante după 13 ianuarie. Reacția energică din partea Occidentului și reacția forțelor democratice rusești i-au pus pe Președintele și pe guvernul URSS într-o poziție dificilă. Aceasta a influențat negocierile ruso-lituaniene concretizate prin semnarea unui tratat la 31 ianuarie. În timpul unei vizite a unei delegații oficiale lituaniene în Islanda din 20 ianuarie, ministrul de externe al acestei țări, Jón Baldvin Hannibalsson, a declarat: „Guvernul meu analizează în mod serios posibilitatea stabilirii de relații diplomatice
Evenimentele din ianuarie 1991 din Lituania () [Corola-website/Science/320532_a_321861]
-
Istoria Lituaniei între 1219 și 1295 tratează înființarea și perioada timpurie a primului stat lituanian, Marele Ducat al Lituaniei, în intervalul marcat de semnarea păcii cu Galiția-Volînia (1219) și începutul domniei lui Vytenis, în 1295. Începutul secolului al XIII-lea a marcat sfârșitul preistoriei în Lituania. Începând cu această etapă, istoria Lituaniei este menționată de cronici, tratate și alte documente scrise. În 1219, douăzeci și unu
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
a beneficia de servicii medicale mai bune; printre aceștia se numărau 9,000 de bebeluși care erau adesea însoțiți de mamele lor. De asemenea, peste o suntă de prunci care fuseseră deportați în Danemarca sau Norvegia au fost repatriați odată cu semnarea Tratatului de pace de la Moscova în martie 1940. Finlanda afându-se într-un colaps economic nu le putea oferi, în cele mai multe dintre cazuri, suportul medical necesar pruncilor bolnavi, iar la începutul verii anului 1941 aproximativ 700 de copii urmau să fie
Evacuarea copiilor finlandezi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/320547_a_321876]