13,635 matches
-
estetic); caracterul revoluționar (opus neutralității În artă, lipsei de combativitate ideologică și literaturii neangajate); umanismul socialist (opus imperialismului și capitalismului „putred”); caracterul popular (opus ermetismului, elitismului, subiectivismului, evazionismului ș.a.); viziunea r-s bazată pe filosofia materialistă (opusă celei idealiste, identificată Îndeosebi În „decadentism” și modernism - cele două fețe ale „putrefacției” culturii burgheze). Desconsiderarea, negarea finalității estetice a operei, au dus la nașterea unei literaturi autarhice, sufocată de șabloane tehnice, de constrângeri ideologice, uniformă și repetitivă În toate structurile sale: tema, viziune
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
fost editate două reviste de mare prestigiu științific în perioada interbelică: „Ephemeris Dacoromâna. Annuario della Scuola Romena di Romă” (1923-1945, 10 numere) și „Diplomatarium italicum” (1925-1939, 4 volume). După cel de-al doilea război mondial, Academia și-a reluat activitatea (îndeosebi la bibliotecă să), abia din anul 1966, cunoscând o revigorare în perioada 1970-1974, cât a fost director academicianul Alexandru Balaci, si o renaștere, în vechile tradiții, după 1991, cănd Academia Română a trimis la Romă pe unul dintre vicepreședinții săi, Zoe
ACCADEMIA DI ROMANIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285150_a_286479]
-
foarte multe publicații. A mai semnat cu pseudonimele Ahașverus, Alexandru Argeșiu, Alexandru Cârjeu, Arșavir Emin, Dumitru Georgescu, A. Gheorghe, Aristide Manu, N. Ar. Manu, Al. Manu, A. N. Suitariu, Ulysse, Alex. Vasia, Gheorghe Zamfir. După revenirea în presă, a publicat îndeosebi amintiri. Abia în 1992 îi apar primele cărți, Jurnalul unui pseudo-filosof și Privilegiați și năpăstuiți, urmate de Cum am devenit creștin (1994), Jurnal în căutarea lui Dumnezeu (1994), Despre mirare (1996), Portrete și trei amintiri de pușcăriaș (1996). Tot în 1992
ACTERIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285158_a_286487]
-
pură și ideea științei naturii la Kant. Supunându-le controlului prin reluarea lecturilor din Critica rațiunii pure și Prolegomene și prin studiul lucrării lui Kant Principiile metafizice ale științei naturii, prin confruntarea cu unele contribuții mai recente la cercetarea kantiană, îndeosebi în literatura de limbă engleză, am constatat că unele dintre ideile pe care le urmăream erau pur și simplu greșite. Dacă nu voiam să renunț la proiect, munca trebuia reluată de la început. Acest gând nu era totuși neplăcut în măsura în care se
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
substanțial din încercările de a mă lămuri cât de cât asupra unor teme ale filosofiei teoretice a lui Kant. Al doilea a fost reprezentat de impresia profundă pe care mi-a lăsat-o apropierea de filosofia practică a lui Kant, îndeosebi de filosofia lui morală. Începuturile mele în această privință au fost legate de lecțiile și seminariile de etică kantiană, pe care le-am susținut în anii ’90 la Colegiul Waldorf din București și de munca de pregătire a volumului Filosofia
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
universalității și necesității. Mult timp, până în ultimele decenii, elaborarea dată de Kant principiilor metafizice ale științei naturii nu s-a bucurat de atenția comentatorilor filosofiei sale teoretice. A căzut astfel în uitare și o orientare interpretativă, promovată de neokantianismul timpuriu, îndeosebi prin opera lui Hermann Cohen, care propune drept cheie pentru înțelegerea filosofiei transcendentale cercetarea relației ei cu fizica newtoniană, mijlocită de principiile metafizice ale științei naturii. Faptul că filosofia secolelor XVII-XVIII nu înfățișează în mod clar relația ei internă cu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Această concluzie a fost adesea susținută prin sublinierea că cercetarea condițiilor de posibilitate ale științei matematice a naturii a fost întreprinsă de Kant în Pmsn, și nu în CRP. Iată de ce schimbările în fundamentele cunoașterii fizice, care au avut loc îndeosebi în secolul XX, nu ar afecta câtuși de puțin filosofia transcendentală formulată în CRP. Printre autorii angajați în susținerea ideii autonomiei depline a „Analiticii transcendentale” față de preocupările lui Kant pentru cercetarea fundamentelor științei matematice a naturii se numără Lewis White
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Analiticii transcendentale” față de preocupările lui Kant pentru cercetarea fundamentelor științei matematice a naturii se numără Lewis White Beck, considerat pe bună dreptate, în anii ’60-’80, drept decanul cercetătorilor kantieni de limbă engleză. Din acest punct de vedere semnificative sunt îndeosebi unele dintre considerațiile sale asupra conceptului cauzalității la Hume și Kant. Dacă acceptăm supoziția că la Hume analiza conceptului cauzalității are loc prin raportare la cunoașterea comună, în timp ce la Kant ea este condusă de intenția de a întemeia legile cauzale
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
relevante din Pmsn. Watkins se disociază de comentatori ca Brittan și Buchdahl atunci când afirmă că obiectivul principal urmărit de Kant prin elaborarea metafizicii sale speciale a fost întemeierea științei matematice a naturii, care a luat naștere și s-a dezvoltat îndeosebi prin opera lui Newton și a cercetătorilor newtonieni. Kant era convins ca principiile enunțate în scrierea sa din 1786 reprezintă cadrul oricărei cunoașteri despre natura corporală, care va putea fi caracterizată, în mod îndreptățit, drept științifică. Aceasta deoarece principiile amintite
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
considerat separat de intenția lui Kant de a oferit o întemeiere a științei matematice a naturii din epoca sa prin cercetarea fundamentelor ei metafizice. Asocierea strânsă dintre metafizica generală și metafizica specială a naturii este pusă în evidență, crede Friedman, îndeosebi printr-o cercetare a modului cum sunt elaborate conceptele metafizice ale științei naturii pe baza categoriilor „Analiticii”. Astfel conceptele metafizice corp și substanță materială sunt introduse prin adăugarea proprietăților impenetrabilității și greutății conceptului substanță întinsă și ideii conservării cantității totale
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Deutung von Kants Kritik der reinen Vernuft”, în Kant-Studien, Bd. 67, 1976, p. 436. 17. Vezi L.W. Beck, „A Prussian Hume and a Skottisch Kant” (1978), în S. Tweyman (ed.), David Hume. Critical Assesments, vol. VI, Routledge, London, 1995, îndeosebi pp. 269-274. 18. Insistând asupra „dependenței” lui Kant de Newton, autorul scrie: „El (Kant) credea că enunțurile bazate pe experiență nu pot fi incompatibile cu principiile fizicii newtoniene.” (St. Körner, Kant, Vandenhoek & Ruprecht, Göttingen, 1967, p. 39. ) 19. Vezi P.F.
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
bazate pe experiență nu pot fi incompatibile cu principiile fizicii newtoniene.” (St. Körner, Kant, Vandenhoek & Ruprecht, Göttingen, 1967, p. 39. ) 19. Vezi P.F. Strawson, The Bounds of Sense. An Essay inKant’s Critique of pure Reason, Methuen & Co., London, 1975, îndeosebi pp. 118-121. Dincolo de reconstrucția argumentelor și concluziilor lui Kant, Stawson își propune să arate cum ar putea fi ele modificate în așa fel încât să devină mai acceptabile pentru noi. Este un obiectiv care ar putea fi atins, apreciază el
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
s Theory of Science, Princeton University Press, 1978, p. 41. 21. „Concluzia care se impune de la sine este că «momentulă, «pozițiaă, «particulaă, «undaă și-au schimbat toate semnificațiile în cursul revoluției științifice. Dar aceasta este tocmai ceea ce poziția lui Kant, îndeosebi așa cum este ea exemplificată în Principiile metafizice, face imposibil. Poziția lui se sprijină în parte pe pretenția implicată că noțiunile de bază nu sunt supuse schimbării, că noi putem fixa în mod permanent limitele a ceea ce este «în mod real
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
163 și urm. 24. Vezi Op. cit., pp. 168-169. 25. G. Buchdahl, „Zum Verhältnis von allgemeiner Metaphysik der Natur und besonderer metaphysischer Naturwissenschaft bei Kant”, în B. Tuschling (ed.), Probleme der „Kritik der reinen Vernunft”, Walter de Gruyter, Berlin, 1984, vezi îndeosebi pp. 117-118, 123 și 141. În lucrări ulterioare, referindu-se la relația dintre principiul cauzalității și cea de-a doua lege a mișcării a lui Kant, Buchdahl va preciza că în demonstrația legii intervin concepte ca schimbare a mișcării, schimbare
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Lakatos numește „nucleul metafizic tare” al unor programe științifice de cercetare. 31. Metaphysische Anfangsgründe, p. 45. 32. E. Watkins, „The Argumentative Structure of Kant’s Metaphysical Foundations of Natural Science”, în Journal of the History of Philosophy, 36:4, 1998, îndeosebi pp. 569-71. 33. Pentru dezvoltări vezi Op. cit., pp. 577-586. 34. Vezi Op. cit., p. 587. 35. Vezi M. Friedman, „Kant on the Laws of Nature and the Foundations of Newtonian Science”, în G. Funke, Th. M. Seebohm (eds.), Proceedings of the
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
M. Friedman, „Kant on the Laws of Nature and the Foundations of Newtonian Science”, în G. Funke, Th. M. Seebohm (eds.), Proceedings of the Six International Kant Congress, vol. II/2, University Press of America, Washington, 1989, pp. 97-98 și îndeosebi M. Friedman, „Kant and the Twentieth Century”, în P. Parrini (ed.), Kant and the Contemporary Epistemology, Kluwer Academic Publishers, Dordrecht, Boston, London, 1994. 36. M. Friedman, Kant and the Twentieth Century, p. 30. 37. Vezi M. Friedman, „Causal Laws and
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
firesc întrebarea dacă el oferă o explicație a posibilității unor asemenea legi și care anume este aceasta. Reputați cercetători kantieni au răspuns afirmativ la prima întrebare și au formulat răspunsuri diferite la cea de-a doua. Potrivit unei interpretări elaborate îndeosebi in scrierile lui Buchdahl, răspunsul la cea de-a doua întrebare nu trebuie căutat în teoria kantiană a experienței, așa cum a fost expusă ea în „Analitica transcendentală”. Aici Kant ar fi cercetat doar condițiile care fac posibilă cunoașterea naturii în
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ale lumii fizice, de genul celor formulate în știința matematică a naturii, numite de Kant și „legi naturale ascunse”35, Kant ar fi răspuns prin considerațiile sale asupra ideilor regulative ale rațiunii și asupra facultății de judecare. Sunt considerații expuse îndeosebi în prima parte a „Suplimentului la Dialectica transcendentală” din CRP, intitulat „Despre folosirea regulativă a ideilor rațiunii pure” și în cele două „Introduceri” la Cpj. Teza lui Buchdahl este că nu categoriile și principiile trancendentale reprezintă pentru Kant șansa necesității
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
conceperea experienței ca sistem de legi, un sistem care se constituie prin subsumarea unor legi particulare date unor legi mai generale, care însă nu sunt date41. Spre deosebire de intelect, facultatea de judecare acționează potrivit „principiului afinității legilor particulare ale naturii”42. Îndeosebi din lectura capitolului IV („Despre experiență ca sistem pentru facultatea de judecare”) al „Primei introduceri” reiese că prestația specifică pe care Kant o atribuie acestei facultăți este unificarea experienței, integrarea legilor într-un sistem prin subsumarea unor legi empirice deja
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
lor din Vernünftige Gedancken, diferă de cele ale lui Newton în modurile în care cele ale lui Kant diferă de cele ale lui Newton.” (Ibidem, p. 543.) 28. Vezi H. Hoppe, „Kants Antwort auf Hume”, în Kant-Studien, Bd. 62, 1971, îndeosebi pp. 349-350 și L.W. Beck, „A Prussian Hume and a Scotish Kant” (1978), în St. Tweyman (ed.), David Hume. Critical Assesments, Routledge, 1995. 29. M. Friedman, „Causal Laws and the Foundations of Natural Science”, în P. Guyer (ed.), The
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
47. Ibidem, p. 187. 48. Ibidem. 49. Vezi M. Friedman, „Kant on the Laws of Nature and the Foundations of Newtonian Science”, în G. Funke, Th. M. Seebohm (eds.), Proceedings of the Sixth International Kant Congress, vol. II/2, 1989, îndeosebi pp. 98-99. Într-un alt text, Friedman caracterizează această scară prin metafora unei ierarhii a lumilor. „Cea mai abstractă lume este tocmai cea descrisă de conceptul transcendental al naturii în genere; lumea următoare este cea descrisă de principiile metafizice ale
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
newtoniană a gravitației, o lume de corpuri cu mase care acționează potrivit legii gravitației ș.a.m.d.” (Causal Laws ..., în Op. cit., p. 186.) 50. Vezi M. Friedman, Causal Laws ... , pp. 170-175. 51. Vezi M. Friedman, Kant and the Exact Sciences, îndeosebi partea a treia din capitolul III, pp. 149-159 și partea întâi a capitolului IV, pp. 174-177. Ceea ce propune Friedman este o reconstrucție a argumentului lui Kant. El recunoaște că cel mai important pas în reconstrucția lui, cel care duce de la
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
nu ar fi decât fictive și nu ar avea adevărata valabilitate universală, fiindcă nu ar fi a priori, ci ar fi întemeiate numai pe inducție.” (Critica rațiunii pure, ed. cit., p. 209.) DOUĂ CONCEPTE ALE CUNOAȘTERII Într-o literatură cuprinzătoare, îndeosebi în scrieri ale unor autori de orientare antimetafizică din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și din prima jumătate a secolului XX, filosofia kantiană și filosofia cunoașterii de orientare empiristă sunt înfățișate drept poli care se opun și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
-o conceptul cunoașterii a priori în epoci științifice și climate filosofice distincte. Este de presupus că ne aflăm încă departe de capătul unei îndelungate posterități. NOTE 1. Vezi E. Mach, Die Mechanik in ihrer Entwicklung historisch-kritisch dargestellt, Brockhaus, Leipzig, 1921, îndeosebi „Cuvântul înainte” al ediției a VII-a din 1912, p. IX. 2. Vezi R. Carnap, Einführung in die Philosophie der Naturwissenschaft, Nymphenburger Verlagsdhandlung, München, 1969, în special capitolul „Sinteticul a priori” a lui Kant, cu această concluzie la p. 179
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
126. 16. H. von Helmholtz, Vorträge und Reden, 2 Bd., Braunschweig, Vieweg, 1884, p. 226. 17. Vezi A. Einstein, „Observații asupra teoriei cunoașterii a lui Bertrand Russell”, în A. Einstein, Cum văd eu lumea, ediția a II-a, Humanitas, 2000, îndeosebi pp. 92-93. Autorul menționează la începutul articolului său că a fost condus la punctul de vedere formulat aici de reflecții asupra unor probleme principiale ale fizicii teoretice. 18. Vezi A. Einstein, „Fizica și realitatea”, în Op. cit., p. 111. 19. Ibidem
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]