12,690 matches
-
înălțimi: apariții grațioase, feciorelnice, fete neîmplinite, goale sub vestmântul părului despletit și, mai departe, pe urma lor, brazi înalți, silvani iscoditori, veniți din pădurile negre - o lume de vis și de basm, surprinsă și încremenită locului la ivirea noastră în ținuturile lor aeriene. Îmi veni în minte și declamai, galant și glumind, versul antic, închinat Venerei: "Pămîntul așterne flori suave sub pașii tăi" și-i spusei cui a dedicat poetul aceste cuvinte. Ea mă sfida cu frumusețea ei. (Știa bine că
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
pe câmp, cât mai departe de lume, și acolo, nevăzută de nimeni, să se prăbușească În genunchi și să-i ceară iertare Dumnezeului ei orb, care a fost martor gândurilor sale păcătoase. Călugărul de care auzise Mașa trăia Într-un ținut Îndepărtat al Rusiei. Și poate pentru că mănăstirea se afla Într-un ținut atât de Îndepărtat de capitală, călugării nu fuseseră prigoniți de comuniști, iar toate cele trei biserici aflate În incinta sfintei mănăstiri rămaseră aproape neatinse; Înăuntrul lor nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
să se prăbușească În genunchi și să-i ceară iertare Dumnezeului ei orb, care a fost martor gândurilor sale păcătoase. Călugărul de care auzise Mașa trăia Într-un ținut Îndepărtat al Rusiei. Și poate pentru că mănăstirea se afla Într-un ținut atât de Îndepărtat de capitală, călugării nu fuseseră prigoniți de comuniști, iar toate cele trei biserici aflate În incinta sfintei mănăstiri rămaseră aproape neatinse; Înăuntrul lor nu se amenajaseră nici cazărmi, nici hambare, nici crescătorii de porci, cum s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
era foarte posomorât. Prefera chiar și Broadway-ul cel fumegând, oftând, Îngrămădit cu neghiobi, tremurând, Împuțit. Cu smocurile de deasupra ochelarilor mătăsoase, sure, Încâlcite, ridicându-se pe când el Înfrunta fenomenul. Nu avea rost să fii observatorul sensibil, turistul (exista oare vreun ținut destul de stabil pentru a face un tur prin el?), rătăcitorul filosofic pe Broadway, inspectând fenomenul. Fenomenul Într-un fel Își dezvoltase un simț al propriului interes și al propriei observabilități. Era conștient că este scena perversității, Își știa propria disperare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
cei doi tineri au făcut dragoste pe ringul de dans al ambarcațiunii. Pe care au botezat-o Splinters ( n. trad. „Așchii” ). Două luni mai târziu, Reed stătea în picioare pe verandă, ca să-și ia la revedere de la fiul lui. Ironia ținutului Idaho era că, din munca grea și din sălbăticia lui, bărbații ieșeau îmblânziți. În habar zăceau resturile unei vechi motociclete și fotografii cu un tânăr cu părul lung, panicat în ziua nunții, dar Jina nu l-a văzut pe tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
dealuri, nu mai era nimic altceva decât ramuri de pini de pe care se scurgea apa și o ceață amorfă care cobora panta. Nici măcar șoimii nu mai onorau cerul cu prezența lor, ca și când era de-acum stabilit că acolo era un ținut sălbatic, iar ei doi, Zach și Jina, trebuiau să se descurce singuri. Neal Allen a avut o cabană la unul dintre capetele podului de la Horse Creek, a continuat Zach povestea. De el ne-au zis vânătorii ăia. Allen era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
bucățile peste tot pământul și oriunde ajungea câte-o bucată, un alt trib se năștea. Când Coiotul a stors sângele viteaz din inima monstrului, în lume s-a zămislit cel mai nobil dintre toate triburile: Nez Percé. De aici începe ținutul primitiv, a spus Zach. Serviciul Forestier a ars majoritatea vechilor cabane. Și nimic altceva nu mai poate fi construit. Jina și-a închipuit că tot spațiul respectiv era numai al lor, că n-ar fi avut pe nimeni să cheme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
n-a mai așteptat să primească vreun răspuns și a clătinat din cap, ca și când dorințele și intuițiile unei femei sunt deseori ignorate din cauza planurilor bărbatului, din cauza nevoii lui de a merge înainte, de a fi mereu în acțiune. În fond, ținutul ăla era, în continuare, Vestul ( n. trad. se referă la ceea ce noi cunoaștem prin sintagma „Vestul Sălbatic” ). Da, a răspuns Jina în șoaptă. Trebuie să plec. Vreau să plec. Helena i-a surâs cu blândețe. Și eu. Trebuie. Vapor, tren
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
de vinuri preferate, decât de trusele de prim ajutor. Mary plătise 1300$; normal că era în siguranță. Dar o anumită combinație dintre sentimentul de risc și zâmbetul lui Drew a făcut-o totuși să amețească. Drew. Bărbatul era exotic asemenea ținutului. De fiecare dată când se uita la el, inima lui Mary începea să bată mai repede. Mary și-a uitat timiditatea, a uitat cine era exact. S-a dus pe malul râului și-a testat apa cu vârfurile degetelor. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
mai urce înapoi în barcă. Firma a fost nevoită să cheme o barcă motorizată care să-l ducă înapoi la Corn Creek. Se spunea chiar că avocatul a scuipat pe pistă înainte să se urce în avion. A zis că ținutul ăla e necruțător, iar râurile sunt o capcană a morții. Un adevăr pe care orice locuitor din Idaho îl susținea cu mândrie. Irene a ținut să stea în partea din față a bărcii; Alice și John s-au așezat cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
l-au terminat popândăii. Otrava aia de-am dat-o prin grădină nu i-a oprit. Pearl s-a întors din nou către Jina. Am auzit că ai un băiat. Îl duci pe râu ? Jina uitase cum stăteau lucrurile în ținutul ăsta: încă înainte să-ți dai seama că ai un secret, cineva îl și șoptise mai departe. Da, a răspuns ea. Ar trebui să mă întorc. Dar Pearl a făcut un pas în față și-a prins-o de braț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
care-a ales să plece. Ea a hotărât așa. Eu am încercat să te sun; n-a vrut să mi te dea la telefon. Dar acum gata ! Ai auzit ? N-o să mai înghit nici o poveste despre peisaj. Ăsta-i un ținut dur. La naiba ! Aș putea să umplu albia asta cu motorină și râul ar devora-o cât ai clipi. Râul ăsta o să supraviețuiască și după ce noi toți o să murim. Drew s-a încruntat. Preț de-o clipă a semănat teribil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
stătea pe-un povârniș și-l urmărea pe bărbatul îngenuncheat lângă elanul muribund. Lui Ahmad îi era milă de animal, nu de om, simțea lucruri pentru care nu era pregătit. Venise în excursia asta cu Naji pregătit fiind să urască ținutul, să-l urască la fel de mult așa cum ura și case cu exces de decorațiuni din cartierul în care locuia, așa cum ura ororile din districtul Castro, așa cum ura întreg orașul ăla țipător. Venise în Idaho închipuindu-și cum avea să incendieze munții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
cum avea să transforme apa într-un râu negru de cenușă. Acum însă nu mai putea să-și închipuie decât cum ar fi să dispară în canion și să nu se mai întorcă niciodată în lume. Fără doar și poate, ținutul era maiestuos - vârfuri de munte bordate cu copaci, vâltori feroce, un pământ așa de fertil încât plantele creșteau peste noapte. Ahmad crescuse într-un peisaj monocrom și-și construise grădini pe nisip; făcuse rezerve de apă pentru cei doi palmieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
profetul, călătorul, Cel Verde; fratele lui ajunsese să fie atât de despuiat de credință, încât nu putea să-și mai închipuie că toții oamenii ascund multe fețe. Asemenea lui Khidr, Ahmad primise o afinitate pentru natură; el fusese ridicat dincolo de ținutul oamenilor pentru a primi iluminarea direct de la Allah. Nu exista nici un semn mai limpede decât faptul că pașii îi fuseseră purtați către acest loc, către pădurile vechi, către kilometri întregi de copaci bolnavi din cauza gângăniilor și-a deceniilor de abuzuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
încă unul. Tresărea la fiecare pocnet de crengi, dar sărea tot înainte. Chiar și prin fum și cu toate că luna era ascunsă, peste tot se profilau umbre - siluete răuvoitoare se ițeau dintre copaci, întunecimi pândeau din tufișuri. Noaptea, pădurea era un ținut complet diferit. Alice s-a dezechilibrat și s-a sprijinit de-un arbore, dar coaja pinului s-a desfăcut de trunchi la atingerea degetelor ei - era moale și umedă. Alice a auzit un bubuit, un mârâit prelung și, de deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
săturat de mine. Și cu documentarea ta cum rămâne ? a întrebat-o el. Alice a izbucnit într-un râs îndurerat. Of, pentru numele lui Dumnezeu, cui îi pasă de documentarea mea ? Când tu, John Aberdeen, m-ai părăsit. Stau în mijlocul ținutului ăsta sălbatic, uitat de Dumnezeu, și stau singură. Zgomotele de fond s-au înrăutățit. Alice a coborât crevasa și-a luat-o înspre poiana dintre copaci. Nu reușea să prindă decât finalurile cuvintelor. „ ...e ... te ... pe .... at.” Femeia a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
-unul din filmele dedicate vârstei ? Totuși femeia a refuzat să se gândească la repercursiuni. În cap îi răsunau melodii rock. Era adevărat: râul era blestemat; îi făcea pe toți să se simtă de parc-ar fi avut optsprezece ani. În ținutul ăsta, până și mamele jucau Adevăra sau Provocare. Te provoc să mergi înainte, a spus Jina cu voce tare și-a făcut un pas prin beznă. Adevăr: Se simțea bine acum, că ieșise din tabără. Era ca și cum ar fi recuperat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
de serviciu al primăriei, bărbierit în dimineața aceea anume, încins cu un brâu roșu ce-i strângea pantalonii ițari și cămașa de in pe trupul prea gros pentru cei treizeci de ani ai săi, iar alături eu, ultimul judecător al ținutului. Aveam pe atunci aproape 24 de ani. Priveam locurile pe care le părăseam, în timp ce Lung, părând numai o prezență fizică, ținea de hățuri calul care-și făcea și așa datoria fără să mai fie strunit de stăpânul cu ale cărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
la timp, câtă lume a fost, și altele, în timp ce Ana îi privea pe amândoi gândind ca pierdute după-amiezile petrecute aici, pe prispa și în curtea casei cu tânărul chiriaș, ori plimbările de-a lungul iazului sub copacii rămași în singurătatea ținutului. Se uita uneori, anume, la tabloul pe care i-l dăduse, simțea nevoia să-l întoarcă, să citească - să recitească - cele două rânduri scrise spre amintire pe spatele pânzei, și semnătura citeață (ușor orgolioasă), care le încheia. „Ce om!” își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și tu tot n-ai înțelege.” 10. Eram, în adevăr în noiembrie. Vântul retezase de mult rondurile de flori, frunzele copacilor. Banca de pe aleea din dreapta intrării unde stătusem altădată era acum dezolantă în despuierea grădinii. Fluviul curgea, jos, în pustietatea ținutului, și lupii încă răzleți, îndrăznind până în apropierea colibelor de pescari, erau izgoniți de focurile aprinse înadins sub hohotele de râs ale bărbaților născuți aici, pe pământurile dintre bălți, adunați roată în jurul ceaunelor cu apă și pește puse la fiert, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pe puncte”, cum se spunea, rezultatul războiului, al datoriilor ce trebuiau plătite, și al secetei. „Trece și asta” rupse doamna Pavel. E mai bine, gândea, să se vorbească de modă, de cancanuri, de mărunțișuri. Și era adevărat, pentru că, aici, în ținuturile acestor preocupări, vorbirea lor țâșnea fântâni arteziene, arcuri de triumf, și curcubeie, înalte pasiuni genetice înflorite în trecerea, pe care o socoteau tulbure, a timpului încă neînțeles. Zilele zburau din calendarul vremii, s-apropia Crăciunul. Doamna Pavel se ivi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
intră în magazia din curte să ia un braț de lemne, în timp ce Rex dormita în cușca lui odihnitoare, aflată alături, cu labele dinainte atârnându-i peste pragul de lemn vopsit în alb. 13. Intrasem în decembrie. Începuse zăpada, frigul, înghețul. Ținutul, aflat în largul câmpiei, stătea în bătaia crivățului. Totul s-a retras aici și renaște sub haloul înalt al șemineului de teracotă cafenie al doamnei Pavel, căci ea hotărâse, cu numai trei ani în urmă, înlocuirea în toate camerele a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pot fi văzuți și acum rătăcind printre sălciile vara pletoase, iarna uscate de geruri. Alții spuneau că nu-i adevărat, că fusese numai o născocire a unor pescari de pe malul celălalt, ivită din nevoia de confabulare, obișnuită oamenilor de pe aceste ținuturi. Adevărat sau neadevărat, până la urmă totul intră și nu mai plecă din legendele acestui pământ, căci și astăzi, la peste patruzeci de ani de atunci, se mai vorbește încă de nălucile celor doi soldați, apărând și dispărând pe meleagurile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
TIMP. Vino în cerdac, vreau să te sărut, încheie. - Și eu. Dar rămaserăm acolo, nemișcați ca două lumânări aprinse în inima unei nopți colosale. La ziuă totul se termină, și spre prânz, călător în șareta lui Lung, alături de el, traversam ținutul în care se înmormântase o parte a tinereții. În tren stătui la geamul deschis din coridor. Nu auzeam decât zgomotul sacadat al roților peste capetele liniilor de fier, apoi vocea Anei, spunea ceva, era foarte important, dar nu se auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]