4,325 matches
-
fie acolo,/ În somnul din somn". (În somn) Țipătul produce vacarmul, care poate fi haosul primordial sau demolarea, ruptura, neputința evadării din aerul exterior sufocant, acest simbol guvernând întreaga poetică blandiană. Cum demolarea presupune reasamblare, așa cum deconstrucția presupune reconstrucție, nici țipătul acestor versuri nu este încărcat cu conotații negative. Dimpotrivă, vacarmul produs de o grupare de voci este liber, în interiorul somnului din somn, "poziția fiind privilegiată, prin așezarea în față, substantivul deplasând atenția de la zgomot spre calitatea lui: libertatea"117. Fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
metaforă care mai amintește de libertatea vieții, instaurând, totodată, libertatea morții, înlocuiește cadrul protector al vârstei fericitei copilării, în care poeta dansa nestingherită în ploaie, țipând și jucându-se de-a și cu viața, cu cel al morții, în care țipătul reinstaurează, de fapt, tăcerea, el nefiind auzit de nimeni, pentru că se petrece în interior. Și cum infiltrația blagiană se simte pretutindeni, acest mare poet modernist promovând relația inedită care se stabilește între somn și moarte, marea trecere fiind, de fapt
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Sfârșitul lumii, cântând..." (În satul în care mă-ntorc) Asemenea unei reveniri la clipele originare ale nașterii Universului, în care timpul se suspendă, tăcerea (aceeași metaforă-simbol, care guvernează întreg acest volum de trecere) nu mai există nici ea, dar nici țipătul, în locul lor instalându-se cântecul dezorientat al cucului, care, oximoronic, anunță sfârșitul lumii. Aceeași opoziție cu conotații tragice apare și în Impudice fructe, unde: "Impudice fructe crăpate,/ Arătându-și sâmburul gol,/ Înalță-n văzduhul pierdut,/Aburi mirați de alcool;// Miros
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
adevărul uscat și zadarnic/ Ferească-i al rouăi prea limpede domn Și tot ce nu reușesc să trăiască/ Întâmple-li-se în somn;// Lăsați-i să doarmă legați de coșmare,/ Cântând ca din strune din propriile funii,/ Subțiri prinți de țipăt jertfiți ascuțit/ Singurătăților lunii. //" (În somn) În spatele unei rime aristocrate, încrucișate, se ascund metafore subversive, a căror descifrare este cheia spre lumea închistată în ideologii, în care era forțată să trăiască poeta alături de contemporanii ei. Greierii pot fi (sau chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fugeau în păduri.../ Acum numai în propriile noastre măruntaie". (Înăuntru) Depărtarea de spațiul originar, fie el cadrul natural sau satul copilăriei, dar, în orice caz, unul edenic, accentuează criza, care devine sufocantă. Stea de pradă devine vocea celor mai profunde țipete ale poetei, în fața disperării, a singurătății, a pierderii de sine. Cuprins totul de o Apocalipsă generală, bacoviană, iubirea însăși se pierde în acest haos al pierderii de sine, abia mai putând salva ultimele resturi: "Tu treci prin ceață/ Și eu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a dialogului scriitor-cititor, referirea la context constituind, de fapt, cheia oricărei interpretări, nu doar aceleia de tip deconstructivist. Realitatea exterioară devine sufocantă pentru scriitor, în consecință el simte nevoia acută să își țipe durerea. Ca într-un haos apocaliptic, acest țipăt este redat prin utilizarea unui vocabular cosmopolit, menit să reflecte, ca într-o oglindă, sufletul zdruncinat al omului, părtaș al unei astfel de realități. Prin urmare, s-ar putea spune că varietatea câmpurilor lexicale implicate în acest text contribuie, de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o întoarcere a acestuia către sine însuși, realizându-se, astfel, suprapunerea perfectă între cele două noțiuni de identitate și de alteritate. Ceea ce se numește o nouă realitate redevine o realitate interioară, invelită, conceptual, în idee, dar conținând, în profunzime, suflet. Țipătul neputinței devine un urlet interior, adresat nimănui altuicva decât sieși însăși. Vorbind, în capitolele anterioare, despre deconstrucție ca fenomen predominant poeziei neomoderniste, și care poate fi paradigmatică, individuală, interioară, textuală etc., ajungem, astfel, la deconstrucția identitară, care, asemenea celorlalte, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o continuă căutare de resurse interioare, cu ajutorul cărora să lupte sau, cel puțin, să supraviețuiască realității exterioare sufocante, întreaga sa poezie vizează o permanentă evoluție spirituală și intelectuală, care constă în trecerea de la cuvânt la tăcere. Exuberanța inițială, marcată de țipătul entuziast, devine tăcere, iar tăcerea, consolare. Acel du-te vino, inițial, de recreare a unei realități moarte, prin prisma vitalismului interior, capătă o întorsătură de 180 de grade și devine repaus, devine acceptare. "N-am fost niciodată destul de optimistă să
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
se repetă, apoi încetează) Adică ce vrea să însemne asta? Val: Adică îi deranjăm. Maria: Pe cine deranjăm, dragă!? Val: Pe ăi de sus. Maria: Ce să-ți spun! Da' cu ce-i deranjăm, mă rog! Val: Cred că cu țipetele... Maria: Care țipete, d-le, ce țipete! Cine a țipat aici! Bunica: (intră) Ei, ce facem, aducem fripturica? (privindu-i, înțelege că în tăcerea lor se zvîrcolesc multe cuvinte) Ce spune tovarășul rector de o bucățică de fripturică? Maria: (dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
încetează) Adică ce vrea să însemne asta? Val: Adică îi deranjăm. Maria: Pe cine deranjăm, dragă!? Val: Pe ăi de sus. Maria: Ce să-ți spun! Da' cu ce-i deranjăm, mă rog! Val: Cred că cu țipetele... Maria: Care țipete, d-le, ce țipete! Cine a țipat aici! Bunica: (intră) Ei, ce facem, aducem fripturica? (privindu-i, înțelege că în tăcerea lor se zvîrcolesc multe cuvinte) Ce spune tovarășul rector de o bucățică de fripturică? Maria: (dacă nimeni nu are
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
să însemne asta? Val: Adică îi deranjăm. Maria: Pe cine deranjăm, dragă!? Val: Pe ăi de sus. Maria: Ce să-ți spun! Da' cu ce-i deranjăm, mă rog! Val: Cred că cu țipetele... Maria: Care țipete, d-le, ce țipete! Cine a țipat aici! Bunica: (intră) Ei, ce facem, aducem fripturica? (privindu-i, înțelege că în tăcerea lor se zvîrcolesc multe cuvinte) Ce spune tovarășul rector de o bucățică de fripturică? Maria: (dacă nimeni nu are curajul) Nu mai este
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
în peretele din dreapta, mai insistente și ca ritm, și ca intensitate decît primele; se așterne din nou tăcerea) Maria: Ei, acum ce dracu mai vor, că doar am vorbit în șoaptă! Val: Tocmai de aia... Șoapta îngrijorează mai mult ca țipătul... Maria: Doamne, ăștia nu-s normali! Mihai: Da' din care parte a bătut? Maria: Acum parcă din peretele ăsta... Da' prima dată au bătut ăia de sus... Dracu' să-i ia! Mihai: Da' cine-s vecinii ăștia? Eu nu-i
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
povestirii, însoțită de melodia a cărui ritm se transformă, ca la cei vechi, în melos. Cezar Baltag "Comuna de aur", E. S. P. L. A., 1960; "Vis planetar", E. P. L., 1964; "Răsfrângeri", E. P. L., 1966; "Monada", E. P. L., 1968, "Odihnă în țipăt", Editura Tineretului, 1969; "Șah orb", Editura Eminescu, 1971; "Madona din dud", Editura Eminescu, 1973. Poezia lui Cezar Baltag, concentrată în idei și imagini, oraculară, uneori excesiv intelectuală, alunecă uneori în plasma unor sentimente pe care nu le refuză, cum nu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fulgerele de vară trunchiul/ eu nu îmi sunt aidoma nicicând". Alteori zeu, pe jumătate sunet, se definește într-o muzică barbiană: "Desprinși din cântecul-inel,/ Văzduh și ape împânziră/ Suavii zei pe care el/ Aievea îi isca din liră". "Odihnă în țipăt" prezintă nașterea ca o ardere. Poetul face o călătorie către începuturile vieții, invocând motivul popular "tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte" (Petre Ispirescu). Trecerea de la naștere prin purgatoriul existenței înseamnă un drum lung în cunoaștere, devorat de setea de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
popular "tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte" (Petre Ispirescu). Trecerea de la naștere prin purgatoriul existenței înseamnă un drum lung în cunoaștere, devorat de setea de absolut, până la trecerea din ființă la neființă, care ne-a generat ("O fecioară de țipăt locuiește în soare"). "Nemișcare, Cutremur, Nemișcare/ Cutremur. Odihnă în țipăt/ A lumii./ Oh, împietrită și veche și sfâșietoare odihnă în țipăt a lumii." Soarele, categorie existențială, cade în agonie și " Nimeni înghite universul într-un spasm divin." Țipătul Fecioarei este
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Trecerea de la naștere prin purgatoriul existenței înseamnă un drum lung în cunoaștere, devorat de setea de absolut, până la trecerea din ființă la neființă, care ne-a generat ("O fecioară de țipăt locuiește în soare"). "Nemișcare, Cutremur, Nemișcare/ Cutremur. Odihnă în țipăt/ A lumii./ Oh, împietrită și veche și sfâșietoare odihnă în țipăt a lumii." Soarele, categorie existențială, cade în agonie și " Nimeni înghite universul într-un spasm divin." Țipătul Fecioarei este cel al începutului arderii, al stării solare; trecut în contigent
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cunoaștere, devorat de setea de absolut, până la trecerea din ființă la neființă, care ne-a generat ("O fecioară de țipăt locuiește în soare"). "Nemișcare, Cutremur, Nemișcare/ Cutremur. Odihnă în țipăt/ A lumii./ Oh, împietrită și veche și sfâșietoare odihnă în țipăt a lumii." Soarele, categorie existențială, cade în agonie și " Nimeni înghite universul într-un spasm divin." Țipătul Fecioarei este cel al începutului arderii, al stării solare; trecut în contigent, omul va rămâne cu nostalgia lui, până la odihna totală. Țipătul este
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fecioară de țipăt locuiește în soare"). "Nemișcare, Cutremur, Nemișcare/ Cutremur. Odihnă în țipăt/ A lumii./ Oh, împietrită și veche și sfâșietoare odihnă în țipăt a lumii." Soarele, categorie existențială, cade în agonie și " Nimeni înghite universul într-un spasm divin." Țipătul Fecioarei este cel al începutului arderii, al stării solare; trecut în contigent, omul va rămâne cu nostalgia lui, până la odihna totală. Țipătul este un fel de "lumină de ieri/ pe care o tot laud" (Lucian Blaga) și pe care nu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în țipăt a lumii." Soarele, categorie existențială, cade în agonie și " Nimeni înghite universul într-un spasm divin." Țipătul Fecioarei este cel al începutului arderii, al stării solare; trecut în contigent, omul va rămâne cu nostalgia lui, până la odihna totală. Țipătul este un fel de "lumină de ieri/ pe care o tot laud" (Lucian Blaga) și pe care nu reușim s-o atingem niciodată. Ermetismului din "Odihnă în țipăt" îi corespunde în "Madona din dud" (1973), o poezie ludică, joc cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
trecut în contigent, omul va rămâne cu nostalgia lui, până la odihna totală. Țipătul este un fel de "lumină de ieri/ pe care o tot laud" (Lucian Blaga) și pe care nu reușim s-o atingem niciodată. Ermetismului din "Odihnă în țipăt" îi corespunde în "Madona din dud" (1973), o poezie ludică, joc cu ritmuri și rime, cu formule din folclorul copiilor, sau procedee magice, termeni de astrologie și diverse arte divinatorii"2. Modelul ne trimite la Barbu, dar și la Miron
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ele inel, prinde-l de gol,/ fă-ți din ele frânghie/ încleștează-te strâns..." Retrăiește cu aceeași pasiune de-odinioară identitatea cu natura: "am pierdut lungimea de undă a pădurii/ întâia, frageda identitate, când erau frunze cutremurate/ și țipam cu țipătul rupt al nervurii... În elemente și cântec, li-s aproape,/ și totuși străină și surdă chemării". Volumul " Oricine și ceva" încearcă, la nivelul sugestiei, să creeze sau să ascundă probleme: Am văzut împreună ceva/ Smuls anotimpului:/ îmbrățișați,/ eram un singur
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
trecând/ Lăsând pe zăpadă două urme albastre/ Ca două urme de sănii." Nina Cassian semnalează fața nevăzută a lucrurilor, specificând, bunăoară, cum vremea, ca un diamant ascuțit, îi brăzdează obrazul și din nou spaima în fața bătrâneții se exteriorizează într-un țipăt: " Nu mai am douăzeci de ani!/ În strigătul acesta,/ Vocea mea leagă spațiile între ele./ Ca săritura unei pantere superbe/ Nu mai am douăzeci de ani!" "Să ne facem daruri" se numește unul din volume, adică să ne dăruim tot
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
combinate cu motive livrești, compun climatul satului și al copilăriei. Imaginile sunt neobișnuite și stridente: "Începe toamna, dantură de cal, crizantemă cețoasă/ Un cort de duh torid alienat/ Îmi place miezul dulce al pământului de strugur putrezit./ Un cal și țipetele de păsări care trec îmi plac". Imaginile, în cuprinsul volumelor, continuă să fie stranii, asociațiile de obiecte ne trimit la tehnica suprarealistă; un ciclop de nisip intră livid în ochi, primăverile spectrale sunt nefirești, de carne, în aurul orfic plutesc
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
esențiale ale omenirii. Această presimțire a fundamentat succesul creștinismului. Însă distanța dintre ideal și ceea ce a realizat demonstrează imposibilitatea izbăvirii de acest păcat. * Odată cu inventarea parfumului tot ce este plăcut pe lume miroase a femeie. * O carte reprezintă un dublu țipăt: al existenței autorului, acesta dorind să fie văzut, să iasă din anonimatul masei, și al suferinței acestuia, iscată de ceea ce trebuie să îndure. E articularea unui țipăt într-un noian de șoapte. * Posibil scop al existenței: să fii sursa unei
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
ce este plăcut pe lume miroase a femeie. * O carte reprezintă un dublu țipăt: al existenței autorului, acesta dorind să fie văzut, să iasă din anonimatul masei, și al suferinței acestuia, iscată de ceea ce trebuie să îndure. E articularea unui țipăt într-un noian de șoapte. * Posibil scop al existenței: să fii sursa unei valori. E un mod de a te afla în centru. * Conturul existenței personale este dat de compromisul pe care reușim să-l realizăm între necesitate și aspirația
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]