5,099 matches
-
în nisip și pentru un golf camuflat între stânci uriașe, din insula grecească Zakynthos (a hiacintuluiă, numită de venețieni și Zante. Era prin 1995, când am zărit uriașa reclamă, hipnotică de-a dreptul, în centrul Atenei. Obișnuiam să stau în amurg și să privesc cu obstinație respectiva reclamă, întrebându-mă cam chinuitor dacă eu voi ajunge vreodată în acel loc. Și iată că, în 2007, am ajuns (întrucâtvaă în sfârșit! Înainte de a pleca spre Zakynthos am stat și m-am gândit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
și se strecură în celălalt fotoliu, așezându-se - e totuși cazul s-o spunem - turcește. Timpul trecea. Clipele zburau una după alta, focul duduia plăcut, buștenii se prăbușeau în sobă, cafeaua era naturală, pe geam se strecura lumina sfioasă a amurgului... Minunate clipe! — Povestește-mi despre tine - șopti Cosette, privindu-l cu ochii umezi. îndurerat, Broanteș îi explică prin semne situația obiectiva care-l împiedica să dea curs rugăminții ei. — înțeleg - răspunse cu blândețe Cosette. Ești mut din maștere sau...? - și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
văd din ce În ce mai des corole trandafirii, căzând din cer, ușurel, depunându-se: parașute. Ne-am Învățat cu ele - de când to-ot. Nu mi-au rămas În ochi avioanele lor, dar am văzut În multe rânduri parașutele coborând trandafirìi În lumina roșcată a amurgului, spre rugina pădurii, cu Încetineală de fulg de păpădie pe nevânt. Parașutele! Haidaț’, măi, la parașute!! Mănenii se duc la parașute ca la hram; mai degrabă: ca la pești, când se rup iazurile. Bărbații mai tineri, flăcăii, fetele băiețoase, de cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
străduiesc pe cât pot să ajung scriind. Încerc nu numai să pun în imagine o lume, dar să și creez sugestia unei muzici a aceleiași lumi. O muzică poate modestă, nu îmi dau seama, dar venită din sufletul meu. Osamu Dazai » AMURG Bogdan Romaniuc Estetul eșecului Osamu Dazai (pe numele său adevărat Tsushima Shuji) este unul dintre scriitorii japonezi importanți ai secolului al XX-lea, cunoscut mai ales pentru stilul său ironic și pesimist, la fel ca și pentru obsesia sa pentru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
shosetsu), care va deveni o marcă inconfundabilă a scrierilor sale, foarte apropiate de genul epistolar sau de jurnalul intim. Dazai atinge apogeul carierei sale în perioada de după cel de-al doilea război mondial, odată cu publicarea, în anul 1947, a romanului Amurg, care descrie declinul aristocrației japoneze și criza unei societăți trecute prin ororile războiului. Personajele sale găsesc adesea în sinucidere singura soluție salvatoare, singura posibilitate de a se sustrage unei vieți infernale. Ca și celelalte romane ale sale, Amurg oscilează între
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
a romanului Amurg, care descrie declinul aristocrației japoneze și criza unei societăți trecute prin ororile războiului. Personajele sale găsesc adesea în sinucidere singura soluție salvatoare, singura posibilitate de a se sustrage unei vieți infernale. Ca și celelalte romane ale sale, Amurg oscilează între dramă și comedie, prezentând destrămarea fizică și morală, amurgul unei societăți: „Amurgul vieții. Amurgul artei. Amurgul omenirii. Ce degradare!“. Acest roman îi aduce lui Dazai denumirea de „estet al eșecului“. O femeie din aristocrația niponă este nevoită să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
societăți trecute prin ororile războiului. Personajele sale găsesc adesea în sinucidere singura soluție salvatoare, singura posibilitate de a se sustrage unei vieți infernale. Ca și celelalte romane ale sale, Amurg oscilează între dramă și comedie, prezentând destrămarea fizică și morală, amurgul unei societăți: „Amurgul vieții. Amurgul artei. Amurgul omenirii. Ce degradare!“. Acest roman îi aduce lui Dazai denumirea de „estet al eșecului“. O femeie din aristocrația niponă este nevoită să-și părăsească hotelul particular din Tokyo, în schimbul unei vieți modeste într-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
ororile războiului. Personajele sale găsesc adesea în sinucidere singura soluție salvatoare, singura posibilitate de a se sustrage unei vieți infernale. Ca și celelalte romane ale sale, Amurg oscilează între dramă și comedie, prezentând destrămarea fizică și morală, amurgul unei societăți: „Amurgul vieții. Amurgul artei. Amurgul omenirii. Ce degradare!“. Acest roman îi aduce lui Dazai denumirea de „estet al eșecului“. O femeie din aristocrația niponă este nevoită să-și părăsească hotelul particular din Tokyo, în schimbul unei vieți modeste într-un mic sat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
Personajele sale găsesc adesea în sinucidere singura soluție salvatoare, singura posibilitate de a se sustrage unei vieți infernale. Ca și celelalte romane ale sale, Amurg oscilează între dramă și comedie, prezentând destrămarea fizică și morală, amurgul unei societăți: „Amurgul vieții. Amurgul artei. Amurgul omenirii. Ce degradare!“. Acest roman îi aduce lui Dazai denumirea de „estet al eșecului“. O femeie din aristocrația niponă este nevoită să-și părăsească hotelul particular din Tokyo, în schimbul unei vieți modeste într-un mic sat de munte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
găsesc adesea în sinucidere singura soluție salvatoare, singura posibilitate de a se sustrage unei vieți infernale. Ca și celelalte romane ale sale, Amurg oscilează între dramă și comedie, prezentând destrămarea fizică și morală, amurgul unei societăți: „Amurgul vieții. Amurgul artei. Amurgul omenirii. Ce degradare!“. Acest roman îi aduce lui Dazai denumirea de „estet al eșecului“. O femeie din aristocrația niponă este nevoită să-și părăsească hotelul particular din Tokyo, în schimbul unei vieți modeste într-un mic sat de munte; fiica sa
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
nevoită să-și părăsească hotelul particular din Tokyo, în schimbul unei vieți modeste într-un mic sat de munte; fiica sa, Kazuko, muncește pentru a-și întreține familia, iar fiul, Naoji, revine de pe front drogat. Acestea sunt personajele lui Dazai, „oamenii amurgului“ sau oamenii revoltei: „Nu m-a atras revoluția, dar n-am cunoscut nici dragostea. Capetele mai bătrâne și mai înțelepte ale lumii ne-au descris întotdeauna revoluția și dragostea ca două dintre cele mai nerentabile activități omenești. Înainte de război, chiar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
bătut la ușa maestrului. — Ne-a primit în unica-i odăiță ce avea, așternută cu bruma de scoarțe scăpate de prăpăd. Când l-am văzut așa de luminos și plin de drag, mi s-a părut că intru în palatele Amurgului din închipuirile copilăriei mele... Și a fost așa de bun și de prietenos, s-a înfățișat așa deschis, drept și nemeșteșugit că nu mi-a rămas nici umbră de bănuială sau îndoială asupra lui. Îi pătrunsesem dintr-odată în suflet
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
de lavă. Și tainița se umple de tumult, Ca cerurile, sus, când tună-n slavă... Și crește larma surdă tot mai mult, De parcă sparge urletul tavanul : Cutremur lung iscat dintr-un oftat... Amintindu-și peisajul satului natal, Voiculescu scrie în «Amurgul» : Abia pe munți atuncea mai fâlfâie lumina, Ca pasărea rănită zburând din stâncă-n stâncă... Pe urma ei, din hăuri urcând năvalnic clina Cu-o falcă-n cer s-o prindă, aleargă Noaptea încă... Ca în Amurg pe lac, peisajul
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
Voiculescu scrie în «Amurgul» : Abia pe munți atuncea mai fâlfâie lumina, Ca pasărea rănită zburând din stâncă-n stâncă... Pe urma ei, din hăuri urcând năvalnic clina Cu-o falcă-n cer s-o prindă, aleargă Noaptea încă... Ca în Amurg pe lac, peisajul să rămână tot familiar și odihnitor: În slăvi lumină lină cu stingeri potolite, Pe lacul fără valuri odihna s-a lăsat... Mijind de somn pe maluri, cu creștetul plecat, Stau sălcii plângătoare, ce-așteaptă despletite. Plecat și
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
să capteze cu privirea umbra unui peștișor prins de vârtejul ochiului de mare. Am întotdeauna nevoie de timp ca să-mi pot aduce în minte figura lui Naoko. Cu cât trec anii, parcă se lungește și timpul, asemeni unei umbre la amurg. E trist ce spun eu acum, dar e adevărat. La început îmi erau suficiente cinci secunde, apoi zece, apoi treizeci, apoi un minut. Mi-e foarte teamă că într-o bună zi întunericul va înghiți umbra cu totul. Da, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
dinți a lui Naoko, în dormitor era patul în care dormea Naoko. Pentru că am dormit atât de bine, am simțit cum oboseala părăsește fiecare celulă, fiecare colțișor din trupul meu. Am visat un fluture care dansa în lumina palidă a amurgului. Când m-am trezit, ceasul meu de mână indica ora patru și treizeci și cinci de minute. Lumina și-a schimbat intensitatea, vântul încetase, forma norilor era diferită. Transpirasem în somn, așa că m-am șters pe față cu un prosop mic pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
vedeam chipul și nu-mi dădeam seama de vârsta lor, dar după voce nu păreau foarte tinere. Imediat după ce au dat colțul, au mai apărut patru femei din aceeași direcție și, asemenea grupului de dinainte, au dispărut după același colț. Amurgul părea să învăluie totul. De la fereastra sufrageriei se vedeau copacii și conturul dealurilor. Peste coama lor plutea o dâră de lumină palidă. Naoko și Reiko s-au întors împreună la ora cinci și jumătate. Eu și Naoko ne-am salutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
verandei, privind grădina și mângâindu-l pe Pescăruș. Mă simțeam epuizat. Soarele era la asfințit și umbrele albăstrui se conturau tot mai puternic. Pescăruș dispăru, dar eu nu mă mai săturam de florile de cireș care, în lumina pală a amurgului, îmi lăsau impresia că sunt gata să explodeze, asemenea bubelor supurânde ce stau să plesnească. În momentul acela grădina se umplu de un miros dulceag, greoi, de carne putrezită și atunci m-am gândit la Naoko. Trupul ei frumos îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
că nu conta cine făcea invitația. În acea vineri a trebuit să mă forțez să stau acasă până la patru jumate după-masa. Număram orele, apoi minutele și, În final, secundele - pe cele din urmă, stând În fața unei cafenele vizavi de hotel. Amurgul se lăsase, frigul Începuse să scârțâie. Pentru moment, mă Întrebam dacă ar fi bine să intru și să cumpăr ceva, apoi mi-am dat seama că ar putea părea exagerat. Eram Încântat s-o văd pe Dora, dar dacă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pus numele Thorn. Destul cu gluma! Vorbise Shushan Tchakhmakhchian. Exclamația nu a sunat nici ca un reproș, nici ca un avertisment, Însă, nu se știe cum, a avut ambele aceste efecte asupra tuturor celor din Încăpere. Noaptea luase deja locul amurgului, iar lumina dinăuntru scăzuse Încet. Bunica Shushan s-a ridicat și a aprins candelabrul de cristal. — Trebuie să o salvăm pe Armanoush de toate relele, ăsta e singurul lucru care contează, a spus moale Shushan Tchakhmakhchian, cu ridurile de pe fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
pe pământ american. Singurul lucru pe care l-am primit de la el, ca dovadă că e Încă În viață, sunt niște vederi pestrițe cu peisajele din Arizona, a spus Asya cu o privire veninoasă. Cactuși În lumina soarelui, cactuși În amurg, cactuși cu flori purpurii, cactuși cu păsări roșii... Tipului ăstuia nu-i pasă de noi nici măcar atât cât să schimbe stilul vederilor. — Ne trimite și fotografii cu soția lui, a adăugat mătușa Feride ca să fie dreaptă cu el. — Mă doare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
În felul ăsta se mișcă, preciza Beth. Contracțiile musculare Împing apa. — Precum calmarul, spuse Ted. — Nu tot atât de evoluat, dar, per ansamblu, da. — Sunt lipicioase, spuse Edmunds. Se lipesc de costum. — Rozul ăsta e fantastic, spuse Ted. E ca zăpada În amurg. — Foarte poetic. — Așa mă gândeam și eu. Cu siguranță. — Se lipesc și de vizor, spuse Edmunds. Trebuie să le dezlipesc. Lasă niște dâre murdare... Se Întrerupse brusc, dar respirația i se mai auzea Încă. — Poți s-o vezi? Întrebă Ted
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
1986); De la Mihai Eminescu la Nicolae Labiș (1989); Peisaj critic, I, II, III (1993, 1997, 1999);E. Lovinescu între continuatori și uzurpatori (1997); Cum am devenit stalinist (1997); A doua viață (1997); Imposibila neutralitate (1997); Dialoguri crude și insolite (1999); Amurgul idolilor (1999); Poezie română contemporană, I, II, (2000); Amintiri din epoca de platină (2000); În răspăr (2001); Repere critice (2001); În jurul libertății (2003); În pădurea de metafore (2003); Post-texte (2003); Jocul literaturii și al sorții (2004); Vorbind, în colaborare cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
și Înmiresmate.” Poetul nu a Încetat niciodată, În nici o Împrejurare să spere În zile mai luminoase mai bune mai drepte. În anii târzii când ne-am revazut pentru ultima oară, Andrei era cel dintotdeauna. Nu-l nelinisteau zările sumbre ale amurgului, nici amintirea Gulagului. Îl stăpânea fierbinte ca biblioteca sa (asezată pe două rânduri Într-o cameră și jumătate de holă să ajungă În stăpânirea unui iubitor de cărti și nu la o bibliotecă. În proprietatea unui prieten cărțile Îi vor
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
apele Nistrului vor fi din nou străjer al moșiei naționale. Mărturisirile sale de mai târziu exprimă crezul purtat mereu În gând și care i-a Încălzit sufletul după cum și mărturisesc aforismele pe care le-a Încredințat tiparului În zilele de amurg din care cităm: - ”Nu dispera, nu-i asta clipa cea mai grea”; Nu mă feri Doamne de durere, dă-mi putința să o trec”;” Când mi-am dat seama că nu mai am Încotro am devenit optimist”; - ”Am trăit În
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]