5,033 matches
-
deosebire între ce se petrece într-un cuptor de olărie și un cuptor de brutar. Coca pâinii este doar altfel de lut, făcut din făină, drojdie și apă, și, ca și primul, va ieși din cuptor copt sau crud sau ars. Înăuntru poate nu e nici o deosebire, bombănea Cipriano Algor, dar afară, garantez că, în acest moment, aș da orice să fiu brutar. Zilele și nopțile se perindau, și serile și diminețile. Se știe din cărți și din viață că truda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
femeile, fiicele lor Îi vedeau plângând din cauza neputinței. Ce era de făcut, cum să fugi, pe care drum? Cotropitorul era pretutindeni, soldații săi cu părul Împletit dădeau târcoale prin bazarul din Piața Mare, prin cartiere și prin mahalale, prin preajma Porții Arse, Întotdeauna beți, pândind ocazia unei răscumpărări, a unui jaf, hoardele lor necontrolate năpădeau câmpurile vecine. Nu ne dorim oare, de obicei, ca postul să se Încheie, să vină ziua sărbătorii? În acel an, oamenii și-ar fi dorit ca postul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
La moarte!” De acum Încolo, trebuia să te ascunzi ca să rostești cuvintele „libertate”, „democrație”, „dreptate”. Viitorul nu mai era decât un vis interzis, partizanii Constituției erau vânați pe străzi, sediile „fiilor lui Adam” erau devastate, cărțile lor făcute morman și arse. Nicăieri, pe toată Întinderea Persiei, odioasa evoluție a evenimentelor n-a putut fi Împiedicată. Nicăieri altundeva decât În Tabriz. Și chiar În eroicul oraș, după ce se scurse, În fine, nesfârșita zi a loviturii de stat, din treizeci de cartiere principale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de credit, dacă din ele răsar alte datorii? Ce rost are? Mai bine să te lași păgubaș de tot. — Bex, nu te ambala, zice Suze. O să fie bine! Uite, luna asta nu‑ți iau banii pe chirie. Nu! sar ca arsă. Nu te prosti. Și așa ai fost prea înțelegătoare cu mine. Nu vreau să‑ți rămân datoare. Prefer să rămân datoare la M&S. Mai uit la ea și îi văd chipul îngrijorat. Suze, nu‑ți fă griji, zău! În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
viață. Dallas se aplecă deasupra golului, cu o mână gata să-l înșface de harnașament pe "exec". Era gata să-l prindă când văzu creatura brună, nemișcată, placată în interiorul vizierei, acoperind toată fața lui Kane. Își retrase brusc mâna, ca ars. ― Ce este? întrebă Lambert. ― Atenție! are ceva pe față, în interiorul căștii. Ea ocoli gura puțului. ― Ce?... Văzu creatura înfășurată în interior, ca o moluscă în cochilia ei. ― Oh, Dumnezeule! ― Nu pune mâna! Dallas se uită la colegul lui. Nu văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
științific părea să slăbească ușor. Ea mută arma și mai trimise un jet de electricitate. Ciotul fu cuprins de fulgere albastre. Ripley își continua neabătută ofensiva. De această dată se produse, o flacără strălucitoare urmată de un miros de metal ars, Ash se prăbuși. Pieptul se ridica și cobora cu dificultate și Parker se răsturnă într-o parte, încercând să ia o gură de aer. În sfârșit, clipi din ochi, oarecum mirat că mai era încă viu apoi se uită la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
trebuit ca Ulise să le poruncească să părăsească În grabă țărmul lotofagilor. Această noapte care miroase a mare, a primăvară și a singurătate Îmi spune că soluțiile simple sînt și cele mai curajoase. Pentru adevăruri banale astăzi, au fost oameni arși pe rug sau Întemnițați. Acum nu mai e nici un eroism să susții că pămîntul se Învîrtește și totuși, poate, tocmai adevărurile banale e nevoie să ni le repetăm. Ca, de pildă, acela că orice referință la curaj În afara memoriei e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
tot În această greșeală care mă va costa viața; lumina e ca vinul zeilor; și simt cum mă Îmbată, apropiindu-mă de soare. Și-mi dau seama că din viața mea va rămîne numai această greșeală; vor rămîne aceste aripi arse după ce mă vor prăbuși. În afară de asta, ce se va mai ști despre mine? Oamenii vor spune: Icar, cel care a visat zborul, dar s-a apropiat prea mult de soare. Voi fi pentru ei vinovat și victimă, fără ca eu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
să nu mă pedepsească pentru Îndrăzneala mea. Din Olimp ei vor vrea să reamintească oamenilor că nu sînt păsări. Dar greșeala mea mă umple de o bucurie fără margini și tocmai prin ea au aflat și zeii că exist...) Aripile arse se prăbușesc după ce totul a fost spus. Acest visător care zboară, Înălțîndu-se ca o flacără barocă deasupra prudenței clasice, Își bate joc de toți scepticii. Lumina e destinul său și se va Încrede În ea chiar dacă Îl va omorî. Icar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
apoi, purificați, În obișnuit. Firește, nu e totul a căpăta aripi. Depinde ce facem cu ele. De aici trebuie să tragem totuși o altă concluzie decît cea care deplînge imprudența lui Icar. De pe urma lui n-au rămas numai niște aripi arse, după cum nici de pe urma lui Giordano Bruno n-a rămas doar cenușa unui rug. A rămas, poate, și un gînd care mă surprinde acum. Aripile lui Icar ne-au descoperit nu atît cerul, cît pămîntul. Căci fără gravitația Împotriva căreia ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
și atrăgea o faună și mai pestriță în local. Pe patron îl cheamă Claude Fernandez și e uns cu toate alifiile. Are doi angajați: un chelner - Francis - și un picolo - Didier. Mesele sunt vechi, acoperite cu mușamale pătate impresionist și arse, cu mucuri de țigară, pointilist. Scaunele sunt de mai multe feluri, majoritatea cu patru picioare egale ca înălțime. Acolo unde există câte un picior mai scurt, neajunsul e rezolvat cu câte un dop de bere sau cu un șervețel împăturit
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
Uma Thurman în Kill Bill 2. E ora 15.50. Madame Agnès strânge pânzele de păianjen din hol. Atenția îi e atrasă de deschiderea ușii: intră Lionel. E abulic și pârlit: părul din vârful capului și sprâncenele îi sunt ușor arse. De asemenea, hainele de pe el sunt înnegrite. Ține în mână o pungă de hârtie. — Bună ziua, madame Agnès, o salută el din inerție. — Bună ziua, domnule Lionel. Ce mai e nou? — Sunt nemuritor. — Nu e grav. Ce-aveți în pungă? — Cenușă. Parțial
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
urme, doar semne discontinue care pulsau, ca un bulb roșu. Dimineața, locatara apartamentului... Escaladare, balconul, geamurile... năvălesc în casă, imobilizează femeia, smulg telefonul... sub balcon, aprind un foc, un rug... locatara, pisicile, pumnii, bătaia... geamurile sparte, incendiul... femeia legată, pisicile arse... cuvinte care doar pronunțate se și întruchipau... realitatea lor viguroasă și netă: duminică, 8 martie, ora 9,30, asaltul apartamentului din strada cutare, incendiul, maltratarea pisicilor și a pensionarei. Viața de o clipă a ziarului, viața de o clipă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ia călătorul valiza. S-au sărutat, ca vechi camarazi de școală, în dreptul ușii deschise a vagonului. Ira i-a întins o îngustă fâșie de hârtie roșie: adresa. A râs, destinsă, o șuviță de păr juca, năucă, pe fruntea albă. Buze arse, albe, trenul pornise. Singur în compartiment, Tolea refuză să recapituleze eșecul. Cu toate femeile e la fel: prima dată e grabă, nesiguranță, golire, fie ce-o fi. El în ea, scurt. Gimnastică a împreunării ? Tulbure magnetism, din care captezi, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
vadă, să n-o vadă. „Nu te uita, nu mă privi.“ Dar o văzu și continuă să privească lacrimile repezi, inundându-i obrazul mic și palid. Peste ea și în ea, înlănțuit și frenetic, urmărea lacrimile lunecând, șir, spre buzele arse. Murmura, în neștire: „Nu, nu te uita, te rog, nu mă privi“, înlănțuită, cotropită de bucurie și spaimă. Goi, sub cearșaf, nu se descleștară multă vreme. „Nu, asta nu ne pot lua“, șoptea, stins, ațâțător, sacadat, Irina. „Asta nu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
bolnave, implorând leacul. Privirea verde, adâncindu-se, flămândă, tot mai întunecată, implorând leacul. Cearșaful se încreți, ca și gura îndurerată, uscată de așteptare. Ghemul de pânză fu zvârlit, înlănțuirea gemu, dăruire și plâns. Într-un târziu, noaptea își regăsi vocea. Arsă, tulbure. E un exemplar instruit precoce în strategii sordide, acest semen al nostru! Răul ca șansă de supraviețuire. D-aia l-am izbit în locul dureros. A suportat ghiuleaua, o tot duce... cu aceeași sete de viață ca a noastră, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
muzica. — Vezi că s-a oprit, întoarce-o pe partea ailaltă. — Eu zic să accepți provocarea. Indiferent dacă e adevărat că Mircea Claudiu ți-a propus... Acceptă, dar nu conta pe mine. Or fi și ei niște exilați, acolo, suflete arse, știi cum e. N-ai ce pierde, în definitiv, n-ai ce pierde. Dacă te distrează, fă-o, orice distracție e bună. Eu nu te pot ajuta. Să fie clar, n-am cum. Încearcă la Gafton, el știe multe povești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fi primit nenorociții pe eliberatorii lagărelor Dachau, Maidanek, Auschwitz? Ca pe niște zei! Dar după aia, cum s-or fi uitat la ei? Ca la niște întârziați mintal. Ce știu ăștia... numai noi știm ce e viața, suferința! Bătuți, scuipați, arși. Siliți să ne mâncăm excrementele, să ne săpăm singuri gropile, să ne părăsim părinții, pentru un colț de pâine. Să ne trădăm prietenul pentru un zâmbet al călăilor, să dansăm în fața asasinilor, să ne târâm în patru labe. Ce știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Știu tot, nu despre asta e vorba... Profesorul încă nu izbutise redresarea. Țeapăn, cu gura deschisă, geanta lunecase lângă scaun, Tavi o și înhățase între labe. Venera era palidă. — Da, pisicile s-au întors... În flăcări. Noaptea trecută, pisicile mele arse s-au întors să mă vadă. Geamurile ardeau și părul meu și... Venera era palidă, își șterse fruntea cu mâna, mâna tremura, dar își reveni, regăsi cuvintele și mutra. — Poate ți s-a spus sau îți amintești... Sonia, pisica aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
să-ți urez. — Poate că știți. Știți destule... prea multe. Dar nici ceea ce știți nu v-ar ajuta. Urați-mi să trăiesc într-o epocă neinteresantă... Irina îl privește. Verdele tulbure al privirii ei îl intimidează, vocea ei răgușită și arsă îl intimidează. — Poetul acela oriental, doar știți... se ruga zilnic pentru asta. Să-l ferească cel de sus de o epocă interesantă . Câtă dreptate avea, câtă dreptate... — Poate că n-ai suporta. N-ai suporta. Ai suporta greu, crede-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
a redeveni simplu, elementar. Mi-e frică! Pofta asta sfruntată, dezordinea în împărăția ordinii... Străveziu, kir Ianuli, galben, negru, chipul îngust sub coama părului încărunțit. Nu, nu îl vede și e bine așa, nici el să nu-i vadă ochii arși, mâinile avide, febrilitatea lor ardentă, tăind aerul. Cerneala cerului, petele alburii, mișcătoare, în care recunoaște fiara nocturnă. O amețeală... se lungesc membrele și ghearele și poftele, părul se răsfiră, zburlit, în văzduhul încins, în toxinele unei uriașe ființe străine. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și dispăru, trăgând parcă minunăția de rază rozulie după ea. Fărmăcata rămăsese împietrită. Așa ceva i se arătase doar de două ori. Odată când rămăsese grea cu Mantinela și a doua oară când îl avusese pe Șevrolet, ăla micu. Sări ca arsă. - Ia ieși fa să vii cu mine, să-mi spui acușica, la momentan ceva, țipă spre Mantinela. Că taman de Crăciun pică minunia peste aldele noi! Hai, ce mai stai. Sta-ți-ar piftia unde-mi stă mie acuma gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
o dată, e clar. E pe-aproape dricul . Io unu, slavă Domnului, nu m-a luat încă tusea. Da’ de slăbit, slăbesc de la o vreme. Și m-am operat înaintea lui Lazarovici... Dinspre odăița cizmarului răzbătea un miros înțepător, de cauciuc ars. Veni și meseriașul. Ținea nedumerit cureaua în mâini. O privea intrigat. - Nu-i piele, bre, surâse el scârbit. Nu-’ș ce e, dar e presată. Și pute, nu vezi? Când am băgat cuiul înroșit în ea, uite cum s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
asculta și înregistra toată perorația. Popa Băncilă scose din buzunarul de la piept al sutanei un ceas cu lănțug. Prinse a-l bălăngăni. Țongu zâmbi trist, neconvins. - Ce i-a arătat poporului în boscheții ăia de la Județeană nu a convins. Pământul ars, poate mai dădea impresie de gândit. Dar altfel... Nu s-a convins poporul și de-aia a ieșit folclorul ăsta care circulă acum. C-au venit teroriștii din Baltă, de la Chirul ăla. Că au făcut repetiție mai înainte cu nu știu cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
prin filmele cu mistere de oizeneuri, că rămâne pământul negru pe unde calcă ăia. Au mai fost și niște chestii ciudate, care parcă erau cutii de chibrituri, dar piuiau, când le țineai aplecate. Și sâmburi de măsline. Și pământul ăla ars, să nu te bage la idei, oare ce să fi fost în boscheți?... Mai privi spre ecranul computerului. Nu cumva insul acela, cu pălărioară roșie, cu un pardesiu maron, cu guler de jder, ieșise din oglindă și se drăgănea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]