8,717 matches
-
mare, transcriere muzicală Gheorghe Oprea, pref. Al. I. Amzulescu, Tulcea, 1980; Sus în slava cerului. Colinde din satul Oltina, jud. Constanța, I-II, Constanța, 2000-2001; Prin pometul raiului. Colinde de ceată din Gârliciu, jud. Constanța, Constanța, 2001; Fluierul de izbândă. Basme, povestiri și snoave din satul Nifon, jud. Tulcea, Constanța, 2001; Fata de la izvorul limpede. Basme, povești și snoave din Horia, jud. Tulcea, Constanța, 2003. Repere bibliografice: Datcu, Dicț. etnolog., II, 79-80. I.D.
MIHALCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288133_a_289462]
-
Colinde din satul Oltina, jud. Constanța, I-II, Constanța, 2000-2001; Prin pometul raiului. Colinde de ceată din Gârliciu, jud. Constanța, Constanța, 2001; Fluierul de izbândă. Basme, povestiri și snoave din satul Nifon, jud. Tulcea, Constanța, 2001; Fata de la izvorul limpede. Basme, povești și snoave din Horia, jud. Tulcea, Constanța, 2003. Repere bibliografice: Datcu, Dicț. etnolog., II, 79-80. I.D.
MIHALCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288133_a_289462]
-
Adie voci de dincolo de noi/ Prin seara ca un giulgiu de fecioară,/ Tărâm străin, fosforescente ploi/ Când amăgirea-ncepe să ne doară” (Seară depărtată). E un lirism concentrat, interiorizat, susținut de tehnica sugestiei și a metaforei revelatoare. Un aer de basm hieratic, cu imagini de stampă și „vedenii” ale unui trecut neguros, dar eroic se filtrează în versuri cadențate cu duh balcanic: „Cu-a V-a Macedonica veneam/ Să-ți stăpânesc pământul și pe tine;/ Sfios barbarul de același neam/ Din
MIHADAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
începuturilor originare, pe care poetul o poartă în arhetipul său: „Pământ, din oseminte format și frământat/ Din sângele străbun și din sudoare,/ Ești trupul meu cel viu și-adevărat,/ Fără-nceput, nici margine sub soare.// Prin truda ta trecând - când basm, când foc -/ Timpul te-a-mpodobit cu Putne și Posade,/ Cu alte biruinți din loc în loc,/ Și nu știu ce ascuns, și care arde...” (Închinare). Transcrierea fervorii se face cu scrupuloasă cenzură artistică, născând poeme de un lirism esențializat, ce amintesc de Blaga sau
MIHADAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
editorial în 1958 cu placheta de versuri pentru copii Doi poznași pe imaș, urmată de alte volume de poezii, în care abordează teme ale școlii și învățământului, căzând adesea în didacticism sec. Valorificând modelele folclorice, a scris două culegeri de basme în versuri pentru copii: Bostănel cu capul chel (1960) și Cosașii (1986). A publicat și culegerile de proză Fântâna comisarului (1975), Unul dintre noi (1979), Ultima rugăminte a lui Ștefan Gligor (1981), Clipa (1987), care au ca punct de plecare
MIRONOV-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288177_a_289506]
-
dramatice și conservatorismul scenei”, precum și relația dintre drama poetică (ce se folosește de disponibilitățile situației dramatice) și cea ludică, fenomen epigonic care prelungește artificial structurile dramei poetice. Într-un amplu capitol sunt studiate formele dramatice în literatura populară, începând de la basm și baladă ca monodrame concepute pentru a fi interpretate în public, la jocurile de copii și tineri, la teatrul arhaic cu măști până la cel popular de filiație cărturărească (misterele medievale, Vicleimul ș.a.) sau la alte forme implicând dialogul. Se examinează
MINDRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288153_a_289482]
-
și hâtră. Discursul narativ e agreabil, cultivând o oralitate dirijată cu meșteșug, recurgând - cu moderație - la particularități lexicale și sintactice regionale, la ironie și autoironie, dar și la gravitate. Hazul sfătos al prozatorului îngăduie uneori analogii cu registrul stilistic al basmului, astfel încât nu distonează deloc prezența în text a unui basm propriu-zis, parcă extras din colecția Povești ardelenești a lui Ion Pop-Reteganul. Prozele componente pun în scenă mici pozne, pățanii diverse (unele cu valoare de pildă), personaje pitorești. Superstiții și eresuri
MIRCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288170_a_289499]
-
cu meșteșug, recurgând - cu moderație - la particularități lexicale și sintactice regionale, la ironie și autoironie, dar și la gravitate. Hazul sfătos al prozatorului îngăduie uneori analogii cu registrul stilistic al basmului, astfel încât nu distonează deloc prezența în text a unui basm propriu-zis, parcă extras din colecția Povești ardelenești a lui Ion Pop-Reteganul. Prozele componente pun în scenă mici pozne, pățanii diverse (unele cu valoare de pildă), personaje pitorești. Superstiții și eresuri sunt „recuperate” cu farmec în cadrele realului. Privirea povestitorului zăbovește
MIRCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288170_a_289499]
-
adresează celor mici, cu texte adecvate. Se reproduc câteva povești ale lui I. Creangă (Punguța cu doi bani ș.a.) sau se scriu texte speciale pentru copii, semnate de Al. Lascarov-Moldovanu, Vl. Focșa, C. Moruzan (poezii), precum și istorioare, glume, povești moralizatoare, basme semnate de C. Nonea, Vasile V. Lovinescu, Victor Munteanu, Costel Popovici, N. Mihăescu-Nigrim ș.a. M.Pp.
MOLDOVA COPIILOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288212_a_289541]
-
specifice spațiului nostru cultural. Se adresează primei vârste prin poveste, înfățișând tipul uman ideal (Inima mamei, 1954), sau prin snoavă, ilustrând înțelepciunea și umorul popular (Povești cu tâlc, 1956, Povești despre Păcală, 1961). Nostalgia originilor îl trimite la legendă și basm. Colecțiile de legende pe care le prelucrează cuprind povestiri din fondul culturii universale, după criteriul armonizării versiunilor contradictorii într-o sinteză personală, așa cum se întâmplă în Legendele Olimpului (I-II, 1960-1962), Din marile legende ale lumii (I-II, 1963-1965). Altă
MITRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288188_a_289517]
-
documente scrise (despre obârșia fantastică a lumii, a elementelor naturii, a locurilor sacre, a formelor stranii de relief), ca în Copiii muntelui de aur (1954), În țara legendelor (1956), Din rădăcini de legendă și baladă (1982). Deși respectă modelul tradițional, basmul fantastic se particularizează la M. prin episoade ilustrând materia unui mic tratat de mitologie, pe de o parte, a unui mic tratat de filosofie, pe de alta, ambele menite să deschidă accesul spre sensurile încifrate ale miturilor. Atât legenda, cât
MITRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288188_a_289517]
-
se particularizează la M. prin episoade ilustrând materia unui mic tratat de mitologie, pe de o parte, a unui mic tratat de filosofie, pe de alta, ambele menite să deschidă accesul spre sensurile încifrate ale miturilor. Atât legenda, cât și basmul se dezvoltă pe obsesia „misterelor orfice”, scriitorul refăcând mitul potrivit accepțiunilor recunoscute. Orfeu e întemeietor al cântecului și totodată pelerin în căutarea absolutului, dar înfățișându-l ca păstor cu valențe războinice, M. îl înscrie în spațiul de cultură autohton. Extinzându
MITRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288188_a_289517]
-
București, 1951; Supărarea lui Dincă, București, 1953; Inima mamei, București, 1954; Copiii muntelui de aur, București, 1954; ed. (Muntele de aur), introd. Mihai Beniuc, București, 1974; În țara legendelor, București, 1956; Povești cu tâlc, București, 1956; Trandafirul roșu, București, 1956; Basmele mării, București, 1957; Palatul de argint, București, 1958; Isprăvile viteazului Heracle, București, 1959; Legendele Olimpului, I-II, introd. Nicolae I. Barbu, București, 1960-1962; ed. pref. Demostene Botez, București, 1983; Alte povești cu tâlc, București, 1961; Povești despre Păcală, București, 1961
MITRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288188_a_289517]
-
Waldemar Bonsels, Albina Maia și aventurile ei, București, 1966; Karin Michaelis, Copiii doamnei Gormsen, București, 1970; Hedi Hauser, Spiridușii pădurii, București, 1975; Povești populare românești și săsești, îngr. Albrecht Zweier, București, 1975. Repere bibliografice: Ion Roman, Vechi și nou în basme, CNT, 1958, 7; Nicolae Balotă, „Avionul de Cluj”, RL, 1971, 24; Nicolae Balotă, Povești cu tâlc, LCF, 1972, 45; Dumitru Micu, „În țara legendelor”, CNT, 1973, 37; Alexandru Mitru la 60 de ani, LCF, 1974, 45; Dumitru Micu, Cărți pentru
MITRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288188_a_289517]
-
În variantele culese la începutul secolului al XX-lea și chiar mai târziu, Miu nu mai are alura de cavaler medieval care urmărește să se impună prin vitejie. Atât personajul, cât și acțiunea pierd treptat din măreție. Dispar elementele de basm din episodul întrecerii voinicești dintre Miu și Ianoș, prezente în variantele mai vechi. Balada Miu Cobiul cunoaște o circulație mai mare în Muntenia, Oltenia, la românii din Serbia. Ea a circulat și în Moldova, fără a avea aceeași frecvență ca
MIU COBIUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288190_a_289519]
-
elemente etnofolclorice și lingvistice arhaice. Intenția a fost de a epuiza repertoriul, în special pe acela al poeziei obiceiurilor, cartea fiind prevăzută cu ample note despre obiceiurile la naștere, nuntă și înmormântare. Eposului popular îi este dedicată și Fata munților. Basmele și poveștile Loviștei (2003). M. a îngrijit o culegere de ghicitori, Cinel-cinel (1964), a reeditat în 1994 colecția de colinde din Transnistria a lui Constantin A. Ionescu, distrusă în decembrie 1944, precum și lucrarea Dealu Mohului. Ceremonia agrară a cununii în
MOHANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288206_a_289535]
-
1996; Balade populare românești (Cântece bătrânești), Chișinău, 1997; Miorița. Meșterul Manole, București, 1998; Ion Ghica, Scrisori către Vasile Alecsandri, pref. edit., București, 2001; Dicționar de ghicitori, Chișinău, 2002. Culegeri: Fântâna Dorului. Poezii populare din Țara Loviștei, București, 1975; Fata munților. Basmele și poveștile Loviștei, București, 2003. Repere bibliografice: Ilie Dan, Jean Bart, „Scrieri”, CRC, 1975, 22; Petru Ursache, „Fântâna dorului”, CRC, 1975, 52; D. Macrea, Limba și poezia folclorică, RL, 1976, 2; Iordan Datcu, „Fântâna dorului”, O, 1976, 2; Virgiliu Florea
MOHANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288206_a_289535]
-
Tribuna”, „Foaia poporului”. Va edita revistele „Rândunica” (1894-1895) și „Femeia și familia” (1903). În 1911 este numit director al „Gazetei Transilvaniei”. În toate aceste periodice au apărut sub semnătura sa o serie de studii geografice (unele adunate și în volum), basme și anecdote. Împreună cu N. Togan a publicat Dicționarul numirilor de localități cu poporațiune română din Ungaria (1909). M. a fost membru al câtorva societăți științifice, printre care Societatea Geografică Română. Încă din tinerețe M. se lasă cucerit de farmecul poveștilor
MOLDOVAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288226_a_289555]
-
din tinerețe M. se lasă cucerit de farmecul poveștilor și legendelor populare, pe care le va prelua și repovesti în pagini cu o mare circulație în Transilvania. Relatate într-un stil îngrijit, în tonul și cu fabulația tradițională, toate aceste basme reușesc să captiveze atenția. Dacă poveștile au fost adunate în volume de sine stătătoare, legendele sunt presărate în număr mare în cuprinsul monografiilor Zarandul și Munții Apuseni ai Transilvaniei (1898) și Ardealul (I-II, 1911-1913). Descrierea locurilor, stabilirea însemnătății lor
MOLDOVAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288226_a_289555]
-
brâul de lână, / Pe câmpi alergând, / Din ochi lăcrămând”. În baladă un loc deosebit îl are mioara, care este personificată, atribuindu-i-se și însușiri supranaturale. Într-o variantă culeasă din Teleroman, descrierea mioarei pune în evidență elemente ornamentale de basm: „Cu patru cornițe / Cu câte-o piatră nestemată / De-mi lumină noaptea toată”. Cadrul nupțial este realizat magistral. Primele elemente ale tabloului desfășoară o adevărată feerie cosmică. Într-un spațiu imens, „nunta” este vegheată de soare și lună, de stele
MIORIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288167_a_289496]
-
nu poposească, măcar pentru o noapte, în inimile celor credincioși. Dacă un sfânt îți grăiește cu lacrimi abia mijite, sfios și mișcător, despre rugăciunea lui Iisus, atunci crusta păcatului se dezlipește și îți este frică de reîntoarcerea în lume. Intuițiile basmelor din copilărie primesc o definitivă confirmare: odaia sufletului luminat se bucură de chipul unui grădinar cu barbă albă - cel care, iubind florile și albinele cu egală tandrețe, nu găsește timp pentru vorbirea de rău. Pacificat, bătrânul înțelept îngrijește salcâmii ca
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
are calitatea unică - spre deosebire de mitologiile clasice - de a fi înrădăcinată în istorie. Crezul nicean face o referință precisă la zilele lui Ponțiu Pilat, prefect al Iudeii între 26-36 (d.Hr.). Prin urmare, „metanarațiunea” Revelației nu se povestește liber, ca un basm ancestral, ci se istorisește, precum faptele apostolilor. Pentru creștini, există un sit privilegiat în care, zi de zi, an de an, se deapănă această povestire. Cadrul în care povestea Evangheliei continuă să fie spusă și ascultată este Liturghia Bisericii. Teologia
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
1, 7). Acum, când oamenii „nu mai suferă învățătura sănătoasă, ci - dornici să-și desfete auzul - își grămădesc învățători după poftele lor”, lucrarea duhovnicească a unui părinte charismatic precum arhimandritul Emilianos împlinește lucrarea pedagogică în slujba celor care, „abătuți spre basme” (II Timotei 4, 3-4), sunt doar niște „îmbuibați de ei înșiși, nori fără apă, purtați de vânturi, pomi tomnatici, fără roade, de două ori uscați și dezrădăcinați” (Iuda 1, 12). O calitate remarcabilă a cuvântărilor arhimandritului Emilianos o reprezintă aristocrația
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Încriminat. De aceea poetul care utilizează «balauri» sau «Feți Frumoși», e obligat să pună o notă sau un atribut actual, fără echivoc. Ceea ce nu i-a reușit integral lui Dan Deșliu, ca În Cântec de Faptă. Neadâncind interpretarea realistă a basmelor, tânărul autor pare uneori depășit de propriul său vocabular, amețit de prestigiul violent al atâtor „scorpii și dihănii”, Întâlnite În miturile colective moștenite. Observația aceasta se Întărește când ne gândim că, pentru poet, și «muntele» și «moșierul» sunt balauri. Ori
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
cu care el dă asalt citadelei acesteia despre care autoarea povestește, nu se vorbește. Doar Într-un singur episod (Neîncrederea bunicului) auzim de grădina boierului Hariton, acum livada gospodăriei colective și povestea nemerniciei moșierului e istorisită ca un fel de basm din vremuri de demult. N-aș vrea să credeți că Înțeleg prin aceasta că autoarea trebuie să dezbată În paginile cărții Înalte chestiuni de politică pe care copiii nu le Înțeleg sau le repetă uneori papagalicește - ceea ce e rău. E
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]