4,680 matches
-
ca soldat, împreună cu contingentele 1875 și 1876, în Batalionul 2 de Vânători aflat în garnizoană la Ploiești. Într-o prima etapă, batalionul a participat la operațiuni de acoperirea și apărare a Dunării în zonele Oltenița și Corabia. După trecerea Dunării, batalionul s-a deplasat spre Nicopole și a participat la Asediul Plevnei. La 30 august 1877 batalionul a trecut sub comanda maiorului Alexandru Candiano-Popescu, acesta înlocuindu-l pe maiorului Mateescu, rănit cu câteva zile înainte în luptele din jurul Plevnei. Grigore Ion
Grigore Ion () [Corola-website/Science/327641_a_328970]
-
Ploiești. Într-o prima etapă, batalionul a participat la operațiuni de acoperirea și apărare a Dunării în zonele Oltenița și Corabia. După trecerea Dunării, batalionul s-a deplasat spre Nicopole și a participat la Asediul Plevnei. La 30 august 1877 batalionul a trecut sub comanda maiorului Alexandru Candiano-Popescu, acesta înlocuindu-l pe maiorului Mateescu, rănit cu câteva zile înainte în luptele din jurul Plevnei. Grigore Ion a participat la a treia bătălie de la Plevna din 30 august 1877, bătălie în care trupele
Grigore Ion () [Corola-website/Science/327641_a_328970]
-
o manevră de retragere sub presiunea celor patru asalturi ale trupelor române și ruse. În cursul acțiunii soldatul Ion a observat un soldat inamic ce se retragea cu drapelul turcesc, l-a atacat și, cu sprijinul altor doi camarazi de batalion, sergentul Gheorghe Stan și caporalul Nica Vasile, a reușit să captureze drapelul pe care l-a predat ulterior comandantului de batalion. După două zile, la 1 septembrie 1877, maiorului Candiano însoțit de Grigore Ion, Gheorghe Stan și Nica Vasile au
Grigore Ion () [Corola-website/Science/327641_a_328970]
-
un soldat inamic ce se retragea cu drapelul turcesc, l-a atacat și, cu sprijinul altor doi camarazi de batalion, sergentul Gheorghe Stan și caporalul Nica Vasile, a reușit să captureze drapelul pe care l-a predat ulterior comandantului de batalion. După două zile, la 1 septembrie 1877, maiorului Candiano însoțit de Grigore Ion, Gheorghe Stan și Nica Vasile au adus drapelul capturat la Poradim unde se afla cartierul general al Armatei Române și l-au prezentat Regelui Carol I care
Grigore Ion () [Corola-website/Science/327641_a_328970]
-
construit o casă în satul natal, alături de casa părinților săi. După mai bine de 15 ani de la terminarea războiului o controversă apare privind adevărata identitate a ostașului care a capturat stindardul otoman. Grigore Ion al Lucăi (sau Alucăi), sergent în Batalionului 1 al Regimentului 16 Dorobanți, susținuse, în memorii adresate Ministerului de Război începând cu anul 1893, că el ar fi fost cel care capturase stindardul otoman. Pe baza mărturiei căpitanului Petru Negoescu, comandantul Batalionului 1 al Regimentului 16 Dorobanți, care
Grigore Ion () [Corola-website/Science/327641_a_328970]
-
al Lucăi (sau Alucăi), sergent în Batalionului 1 al Regimentului 16 Dorobanți, susținuse, în memorii adresate Ministerului de Război începând cu anul 1893, că el ar fi fost cel care capturase stindardul otoman. Pe baza mărturiei căpitanului Petru Negoescu, comandantul Batalionului 1 al Regimentului 16 Dorobanți, care afirma, susținut de mărturiile altor militari, că cel care capturase stindardul fusese sergentul Grigore Ion al Lucăi (sau Alucăi) din compania III Burdujeni a batalionului său, un proiect de lege pentru acordarea unei pensii
Grigore Ion () [Corola-website/Science/327641_a_328970]
-
stindardul otoman. Pe baza mărturiei căpitanului Petru Negoescu, comandantul Batalionului 1 al Regimentului 16 Dorobanți, care afirma, susținut de mărturiile altor militari, că cel care capturase stindardul fusese sergentul Grigore Ion al Lucăi (sau Alucăi) din compania III Burdujeni a batalionului său, un proiect de lege pentru acordarea unei pensii viagere sergentului Grigore Ion al Lucăi este înaintat Adunării Deputaților la 22 martie 1894. Proiectul de lege a fost inițiat de deputații Alexandru C. Cuza, G. A. Catargi, Dumitru Rosetti-Tețcanu, S. A
Grigore Ion () [Corola-website/Science/327641_a_328970]
-
acțiunea cea mai proeminentă în cadrul "Marelui război cu tribul sioux din 1876". Lupta s-a sfârșit prin victoria zdrobitoare a indienilor, conduși de mari căpetenii ca Gall și Crazy Horse, inspirați de Sitting Bull (Tȟatȟáŋka Íyotake). Regimentului 7 Cavalerie, incluzând Batalionul Custer, o forță condusă de George A. Custer au suferit o înfrângere gravă. Cinci companii ale regimentului au fost anihilate, Custer a fost ucis, împreună cu doi frați ai lui și un cumnat. Pierderile americanilor, incluzându-i pe cercetași au fost
Bătălia de la Little Bighorn () [Corola-website/Science/327997_a_329326]
-
infanteriei lui Terry. Custer temându-se că indienii scapă, și-a împărțit armata în trei grupuri. Primul grup a fost condus de maiorul Marcus Reno, care s-a îndreptat spre sud. Al doilea de Custer însuși, în fruntea a unui batalion de 210 soldați, iar cel de al treilea de căpitanul Frederick Benteen care s-a îndreptat spre sud-vest. Custer s-a confruntat cu forța reală a indienilor doar atunci, când Reno a pornit asaltul. Cei 600 de soldați al Regimentului
Bătălia de la Little Bighorn () [Corola-website/Science/327997_a_329326]
-
numeroși prizonieri de război ce fuseseră deținuți in lagărele Sarețki și Darnițki și al căror număr exact nu este cunoscut. Locuitorii Kievului au fost impresionați în mod deosebit de execuția la 10 ianuarie 1941 a circa o sută de marinari ai batalionului Dneprovsk din flotila Pinsk, care înainte de fi împușcați la Babi Iar, au fost târâți pe străzile orașului,dezbrăcați și legați cu sârmă ghimpată. Apoi au fost omorâți la Babi Iar și 621 de membri ai organizației naționaliste ucrainene OUN, între
Babi Iar () [Corola-website/Science/327021_a_328350]
-
entuziasm propunerea omologului său francez Georges Clemenceau ca Franța să își asume controlul asupra Ciliciei. Trasferul de comandă a avut loc pe 4 noiembrie, dar obligația asumată de mareșalul Ferdinand Foch de întărire a forțelor din regiune cu 32 de batalioane de infanterie, 20 de escadroane de cavalerie și 14 baterii de artilerie nu a fost niciodată îndeplinită. Forțele franceze nu erau dotate cu automobile blindate, erau lipsite de sprijin aerian și arme automante, dar și de unități de transmisiuni radio
Bătălia de la Maraș () [Corola-website/Science/327114_a_328443]
-
abia pe 31 ianuarie, când mai mulți armeni din Legiunea franco-armeană deghizați în musulmani au reușit să se strecoare din orașul asediat. Dufieux i-a ordonat imediat locotenent colonelului Robert Normand să conducă o misiune de eliberare a Marașului - trei batalioane de infanterie și o jumătate de escadron de cavalerie. Pentru obținerea de informații, a fost trimisă o misiune de recunoaștere aeriană, care a dat speranțe francezilor, armenilor și voluntarilor din misiunea umanitară americană din oraș. Pe 7 septembrie, unitatea militară
Bătălia de la Maraș () [Corola-website/Science/327114_a_328443]
-
a fost un aruncător de mine la nivel de batalion al armatei franceze în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dezvoltat în perioada interbelică, acest aruncător a fost fabricat sub licență sau copiat de majoritatea țărilor din Europa. În timpul Primului Război Mondial, mortierul de fabricație britanică Stokes s-a dovedit a fi
Brandt Mle 27/31 () [Corola-website/Science/327145_a_328474]
-
anul 1943 alte 600 de aruncătoare Brandt Mle 27/31 de fabricație franceză. Conducerea armatei române a decis să folosească și 800 de aruncătoare de calibrul 82 mm capturate de la Armata Roșie. Aruncătoarele Brandt de calibrul 81 mm erau repartizate batalioanelor de infanterie, vânători de munte și cavalerie. La începutul războiului, fiecare regiment avea câte 12 aruncătoare Brandt Mle 27/31. Într-un raport trimis Marelui Stat Major la data de 14 septembrie 1941, intitulat " Învățămintele trase din operațiile executate de
Brandt Mle 27/31 () [Corola-website/Science/327145_a_328474]
-
Gaziantep). După semnarea Armistițiului de la Mudros de pe 30 octombrie 1918, o parte a trupelor britanice staționate în Irak la Mosul s-au deplasat spre Kilis. Orașul a fost ocupat pe 6 decembrie de o divizie de cavalerie britanci și un batalion de infaterie indiană. Ocuparea Kilisului de către britanci a permis armenilor exilați să se reîntoarcă la casele lor, în condițiile în care populația locală musulmană privea cu ostilitate revenirea lor în localitate. Nu toți armenii s-au reîntors însă în oraș
Asediul Antepului () [Corola-website/Science/327256_a_328585]
-
Câmpulung pentru a-i surprinde împreună pe Nicolau și Lena, dar își găsește soția singură. În acea noapte, austriecii declanșează un contraatac în forță și se dau lupte grele. Din cauza faptului că Tudor nu a dus ordinele de retragere, două batalioane românești au fost decimate. Maiorul Nicolau este grav rănit la plămâni în atac și moare, vegheat de locotenentul Gheorghiu. Chinuit de remușcări că a cauzat moartea camarazilor săi, Tudor Gheorghiu se prezintă în luna noiembrie în fața generalului comandant al diviziei
Ultima noapte de dragoste () [Corola-website/Science/327325_a_328654]
-
plămâni în atac și moare, vegheat de locotenentul Gheorghiu. Chinuit de remușcări că a cauzat moartea camarazilor săi, Tudor Gheorghiu se prezintă în luna noiembrie în fața generalului comandant al diviziei (Alexandru Dobrescu) și se declară vinovat de distrugerea celor două batalioane, prezentând ca probă cele două plicuri cu ordinele de retragere. Generalul îl crede nebun și îl trimite pe colonelul Constantinescu să stea de vorbă cu el pentru a-l face să se răzgândească. Lena vine să-l vadă și îl
Ultima noapte de dragoste () [Corola-website/Science/327325_a_328654]
-
de vest, unde prințul a fost grav rănit. După recuperare, s-a întors la vechiul său regiment de infanterie și în luna iunie 1915 a fost promovat la gradul de maior. În același timp, el a fost pus la conducerea batalionului III. La sfârșitul anului 1916, batalionul a fost transferat în România unde a luptat la Pasul Turnu Roșu. În timpul ofensivei germane în Carpații Meridionali, la 7 noiembrie 1916, Prințul Heinrich a fost rănit mortal de un lunetist și a murit
Prințul Heinrich de Bavaria () [Corola-website/Science/327356_a_328685]
-
grav rănit. După recuperare, s-a întors la vechiul său regiment de infanterie și în luna iunie 1915 a fost promovat la gradul de maior. În același timp, el a fost pus la conducerea batalionului III. La sfârșitul anului 1916, batalionul a fost transferat în România unde a luptat la Pasul Turnu Roșu. În timpul ofensivei germane în Carpații Meridionali, la 7 noiembrie 1916, Prințul Heinrich a fost rănit mortal de un lunetist și a murit din cauza acestei răni o zi mai
Prințul Heinrich de Bavaria () [Corola-website/Science/327356_a_328685]
-
unde se ajunge la soclul pe care s-au montat mai târziu o cruce metalică (luată de la o biserică mutată) și o troiță. Mai târziu, cazematele au fost aruncate în aer. În amintirea soldaților din Regimentele 3 Grăniceri, 6 Grăniceri (Batalionul 1) și a Companiei a 11-a conduse de căpitanul Vasile Teodoreanu (Nistor Teodorescu după alte surse) uciși pentru controlul acestui drum, la poalele estice ale muntelui a fost ridicat un monument. O cruce veche din piatră marchează poiana în
Drumul Talienilor () [Corola-website/Science/330654_a_331983]
-
căruia s-a înfăptuit unirea, de "cap al oștirii". O variantă pentru compozitorul actualei melodii a cântecului este Iosif Romulus Botto, organizatorul a peste 30 de coruri și fanfare din Banat și Transilvania din perioada interbelică”, conform imnografiei sale: ""Treceți batalioane române, Carpații, cor bărbătesc, Arad, 1942"." Există mai multe cânturi străine cu melodii similare - una dintre ele fiind cântecul polonez "” (“Infanteria gri”), apărut în 1927 (prima versiune documentată), posibil compusă de Leon Łuskino, cu versuri de Boleslaw Lubicz-Zahorski. <poem> Treceți
Treceți batalioane române Carpații () [Corola-website/Science/330652_a_331981]
-
române, Carpații, cor bărbătesc, Arad, 1942"." Există mai multe cânturi străine cu melodii similare - una dintre ele fiind cântecul polonez "” (“Infanteria gri”), apărut în 1927 (prima versiune documentată), posibil compusă de Leon Łuskino, cu versuri de Boleslaw Lubicz-Zahorski. <poem> Treceți batalioane române, Carpații La arme cu frunze și flori V-așteaptă izbânda, v-așteaptă și frații Cu inima la trecători Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă Nădejdea e numai la noi Sărută-ți copile părinții și frații Și-apoi să mergem la
Treceți batalioane române Carpații () [Corola-website/Science/330652_a_331981]
-
frunze și flori, A noastră izbânda, ai noștri sunt frații; Trăiască în veci trei culori! Vrem liniște-n țară și pace în lume, Dar dacă-ar veni vreun blestem, Carpații și frații sări-vor ca unul Urmând comandantul suprem! Treceți batalioane române Carpații La arme cu frunze și flori, V-așteaptă izbânda, v-așteaptă și frații Cu inima la trecători. </poem>
Treceți batalioane române Carpații () [Corola-website/Science/330652_a_331981]
-
2. în Tighina e liniște, orașul nu este ocupat de inamic. 3. de la Prut la Chișinău, Divizia 11 fusese însoțită și de Brigada 22, podul și gara nu sunt păzite de sovietici. „Brigada 22 era alcătuită, de fapt, dintr-un batalion de infanterie, două companii de pionieri, 1 escadron de cavalerie și o baterie de artilerie”. Plecarea s-a făcut la 15 ianuarie, detașamentul înaintând în cursul zilei de 16 ianuarie pe dealurile din jurul Benderului, a fost primit cu foc atât
Lupta de la Tighina (1918) () [Corola-website/Science/330695_a_332024]
-
în satul Bulboaca. Bolșevicii în schimb, voiau să încercuiască detașamentul român ca să-i rupă legăturile cu Divizia. Lt. col. Macovescu cere imediat întăriri, iar în dimineața de 17 ianuarie, comandantul diviziei a trimis ca întărire, încă un detașament, compus din 2 batalioane, condus de col. Meleca. Detașamentul are de înfruntat bande bolșevice, dar ajunge la destinație în seara zilei de 17 ianuarie. Apoi, generalul Broșteanu trimite încă un batalion, ajuns tot la Bulboaca, în dimineața zilei de 19 ianuarie. Detașamentul de la Bender
Lupta de la Tighina (1918) () [Corola-website/Science/330695_a_332024]