7,814 matches
-
Întîmplă! Poate repara mașinile celor fugiți de la locul accidentului sau schimba numerele de Înmatriculare; sau poate fusese obligat să facă așa ceva; sau poate chiar EL a fugit de la locul accidentului... Din păcate Însă, măiestria lui l-a dus de la un biet incident la un adevărat labirint astfel Încît, contrar așteptărilor, a ajuns să fie EL Însuși Încolțit. PÎnă la urmă n-a mai avut Încotro și a trebuit să se ascundă. Dar dacă tocmai clienta mea - soția LUI - profita de toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cineva zguduindu-se de plîns În halul ăsta. Cred că l-a impresionat demonstrația. Era cald și mult praf și lacrimile ce-i curgeau pe bărbie În jos erau negre ca apa stoarsă dintr-o cîrpă murdară. Cred că Înnebunise, bietul de el, dacă a ajuns să se simtă atît de trist și singur cînd i-a văzut pe oamenii ăia trecînd pe-acolo. — Hai să mergem În altă parte să bem și noi ca lumea, vrei ? — Nu trebuie să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
decît sticla. — Fir-ar să fie! Vine cineva. Asta e, ce să-i faci! Mă duc... Dau cu piciorul la geamantanul de sub mine... acum. Spune-i soției șefului meu că... Își permite prea mult... să angajeze ea detectiv pentru un biet dispărut... — Pentru cine? Ce-i prea mult? Dar n-am mai primit nici un răspuns. Am avut impresia că aud un sunet ca și cînd ar fi călcat cineva pe un sac de cauciuc umplut cu aer, dar a fost imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
milă. Ei or să mă bombardeze cu Întrebări, dar eu ce să le explic? Era absurd. Pot să le spun că am fost insensibil ca un porc ? CÎt despre poliție, singura explicație satisfăcătoare ar fi că l-am sîcÎit pe bietul individ pînă l-am determinat să facă un asemenea gest total. Era inevitabil ... pentru ei ar fi fost singura justificare logică și convingătoare. Oare se răzbunase pe mine? Și pentru ce, mă rog ?... Nici nu știu cum ar fi putut face una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Da’ cel mai mult și mai mult o iubesc pe tovarășa Elena Ceaușescu, fiindcă ea este mama tuturor copiilor. Și mie, și lui Adrian ne-a venit să ne urcăm pe pereți. Ore în șir i-am făcut capul arșice bietului copil, spunându-i „adevărul” despre dictatură. Apoi, l-am dresat pentru duplicitate, pentru distincția limbaj public-limbaj privat. De aici au decurs câteva consecințe neașteptate. Eram cu el la „Romarta copiilor”. Îi luasem o pușcă, dar el voia și un tanc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
obicei între 10-20 de musafiri care vin la curcan umplut, cu garnitură de jeleu și la plăcintă cu dovleac, plus ce mai poate fantezia fiecăruia. Thanksgiving este faimoasa Happy Turkey Day, ziua curcanului. Dar nu știm de ce fericirea este asociată bietului curcan, înfățișat adesea pe felicitări fugărit cu un satâr în jurul unui copac sau prăjit la un proțap în pădure. Este cel mai mare carnagiu de curcan din toată lumea. După care, se umple cu ingrediente și se pune la cuptor cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
de centru, Bush în Irak, cu o mică imagine a lui Hillary Clinton, tot în Irak, fără curcan; au omorât sau nu în bătaie un negru doi polițiști (care de altfel l-au hăcuit to death, în mod vizibil, pe bietul om); cine candidează la președinție la PD-ul american? (acest din urmă subiect fiind de departe, cel mai interesant, democrații consumându-se deocamdată în dispute interne, între șase candidați, dintre care, recunosc, mie îmi place Clark. Nu încetează să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
fel de fel de zvonuri. Un vânt rece năpădea dinspre câmpie, vremea șuiera pe întinderea stufului și a papurei tăiate în împărăția primejdioasă a bălții de peste fluviu. Oamenii așteptau venirea „timpului”, frigul, gerul, lunile iernii, a timpului cosmic, biologic, istoric, „biete ființe omenești lăsate la încrucișările drumurilor, că e dat omului să fie liniștit arareori, fir de nisip în bătaia destinului”, vorbi în continuare, mai mult pentru sine, abia auzit. În oraș se agitau, pe mari panouri, fraze sau propoziții neauzite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
a întâmplat, se vede stăpân absolut al planetei și salvator al lumii, trimite oamenii la moarte, nu se mai spune că e vorba de o sminteală ci de o gândire politică majoră. El nu era decât un simplu pensionar, un biet oarecare. Singurul om care-l prețuia cu adevărat era doamna Carolina Pavel, ea îl privea din unghiul celor patru clase primare de la școala evanghelică, se revedea chiar în banca a doua dinspre ușă, unde a stat an de an si-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
început lipsurile. Datoriile de război, cartelele pentru alimente și îmbrăcăminte, cozile la pâine de dimineață cu noaptea în cap. Ca să vezi unde am ajuns. Plătim păcatele, colega. Apoi, trecându-și mâna prin părul tăiat scurt, pieptănat în stilul roman rosti: Biată țară a nimănui! - Trec toate, spusei. - Da’ nu se știe când și cum, îmi răspunse. Devenise ușor întristat. Mă uitai la el, apoi ridicai privirea în sus: Pe peretele din spatele lui atârna portretul Regelui. Al ultimului Rege. „În curând, vrui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
aflam în casa tatălui meu, el mă îmbrățișa cu o bucurie reținută, și de asemenea, însă volubilă, fosta domnișoară Marcela Lunacearschi, ce ținea locul mamei, părea neschimbată. Câți ani trecuseră de când o văzusem prima dată? Noaptea conversai în somn cu bietul meu președinte care nu înțelegea; începusem să nu înțeleg nici eu, de ce judecătorii rămași în funcții - mă număram printre ei -, lașitatea lua locul demnității 3. Era acum la mijlocul lui martie, un soare lânced dislocase gheața fluviului în mari rupturi mânându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
fel de roman trebuie să fie acela și geniul cui ca să-l scrie, un Dostoievski, un Tolstoi, un Balzac. Istoria începe, nu se termină niciodată, sau poate... dar nu știi cum evoluează, care-i sunt capcanele și îmbolnăvirile, iar tu, - biet om în calea ei, fără putere. Despre asta e vorba, domnule președinte. În dimineața când v-au arestat era spre toamna acelui an - i-ați întrebat naiv, „De ce?” și în plus (au și râs), „dacă au mandat de arestare”. Dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
execut doi ani de detenție. Dumneata știi... Oricărei dictaturi i-e teamă de justiție. - «Vă înșelați, vorbii, va veni o vreme în care vor subjuga și justiția, fără să înțeleg nici azi de ce a fost nevoie de așa ceva, iar judecătorii, bieți oameni trecători și ei, fără să aibă măcar posibilitatea să se spele pe mâini în fața mulțimii, asemeni lui Pilat din Pont. Nu e o dictatură oarecare. E la fel ca cea fascistă, deși lozincile ei vorbesc de o ordine umanitară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ce luci în ei nu putea fi descifrat cu datele acestei lumi. Eram mirat pentru că niciodată n-o cunoscusem astfel. Eram puțin tulburat. Dacă aș fi scriitor aș ști exact ce se întâmplă cu ea. Dar nu sunt decât un biet om care nemaiavând ce face își caută trecutul, târâș-grăpiș, așa cum poate, pentru a se descifra pe el, fără a putea prea mult... Dacă aș fi scriitor aș fi un om liber în mijlocul societăților încătușate - toate societățile sunt încătușate, reguli scrise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de aur ce vor veni și pentru grăbirea cărora îmi solicita „concursul”. Omul continuă: -...Păcat. Societatea despre care ni se vorbea atunci e falsă, domnule judecător, pentru că vizează un stat de îngeri. Gândiți-vă bine..., iar noi nu suntem decât bieți muritori, incapabili de mai mult, bieți prizonieri la dispoziția unor criminali. Tăceam. El făcu o pauză, după care mă privi în ochi și-mi vorbi fără ca tonul lui să aibă nuanțe ostentative, era, dimpotrivă, apropiat, asemeni unui prieten: - Mă gândesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pentru grăbirea cărora îmi solicita „concursul”. Omul continuă: -...Păcat. Societatea despre care ni se vorbea atunci e falsă, domnule judecător, pentru că vizează un stat de îngeri. Gândiți-vă bine..., iar noi nu suntem decât bieți muritori, incapabili de mai mult, bieți prizonieri la dispoziția unor criminali. Tăceam. El făcu o pauză, după care mă privi în ochi și-mi vorbi fără ca tonul lui să aibă nuanțe ostentative, era, dimpotrivă, apropiat, asemeni unui prieten: - Mă gândesc la un lucru pe care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
o pauză care așeză tăcere grea între noi, continuă: îmi pare bine, nici nu știți cât de bine îmi pare, că v-am întâlnit. Simt o ușurare ca după grea povară. Nu mi-ați spus ce gândiți. Mai bine... Suntem bieți oameni trecători în veacul nostru, iar veacul este cum este. Mi-ar face plăcere să vă mai întâlnesc o dată. Își ceru scuze, mai schimbarăm câteva cuvinte și după despărțire, îi privii mersul încet, parcă solemn al celui din 1945... Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și ajunseseră pe Costică înaintea casei lui Mărculescu. Acolo se opriră o clipă urmându-și vorba începută încă de la birou, pe când nevestica secretarului se retrăgea roșă și grăbită de la geam. Costică se plecă și ridică de jos o piatră: un biet câne ogârjit, alb, coastele ieșite, intrase pe uliță, cu coada dintre picioare, și mușluia pe sub garduri. Era așa de umilit și așa de amărât - și vântul de-ar fi bătut, l-ar fi dat jos. Cânii mahalalei îl simțiră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o clipă cu ochișori negri, se dosi după o cracă, sări ca o minge castanie de păr, în alt copac, și se pierdu în frunziș. Boierul tresărise, cu mâna pe pușcă; apoi se liniști, pe când Vasile zicea încet: Ia, o biată dihanie mititică... Așa merseră o vreme, într-o liniște deplină, prin mirosul umed al pădurii. Ciocănitori tocau în scoarța arborilor, strigăte melancolice veneau de departe și se stângeau între frunzișurile neclintite. Într-un târziu, pădurarul se opri. Iaca, pe ici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sta cu fața-i dureroasă îndreptată spre noi. Apoi oftă greu și se ghemui pe pământ. Da’ ce ai, bătrâno? întrebă doctorul. De ce seceri în genunchi?... Bătrânul vorbi iar lângă mine, cu hârâitu-i aspru, neprietinesc: —Vai de capul ei... O biată păcătoasă... Așa-i ea, beteagă... Boală femeiască... Ce să facă? Parcă o iartă cineva?... Doctorul nu zise nimic. Tăceam și eu. Ne urcăm așa în trăsură. Bătrâna, în genunchi, rezemându-se în coate, începuse iar a secera în arșița zilei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
grijă într-un colț, pe o mobilă. Apoi iar se întoarse spre mine, foarte serios, fără să zâmbească. —Ei, spune... Am alungat-o, cucoane Petrache... Mie îmi era dragă, am luat-o din dragoste... Tatăl ei era fecior boieresc, un biet om acolo, da’ ea era fată frumoasă... Și eu dac-am văzut-o așa de frumoasă, m-am amorezat, se chiamă, de dânsa... Ș-am luat-o, cu cununie, cucoane Petrache... M-am dus la târg la Eș, și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de unde-i? și ce face? Omul deodată începu să geamă, apoi întinse mânile, parcă se apăra de ceva: două mâni negre, arse, uscate, noduroase ca niște vreascuri, două mâni de rob al pământului. —E muncitor... zise încet chihaia. —Îs un biet om muncitor... gemu bolnavul deschizând ochii cu albul mărit. M-au farmat niște români... Și mi-a murit un copil, și n-aveam cu ce-l îngropa... ș-am vrut să duc la târg un car de lemne. Începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu cine grăi o vorbă, două... Dumneata vii de departe, din jos?... —Vin din jos... da’ nu e departe tare... —Poate vii de la târgul Ieșului... Ei nu, târgul Ieșului e departe... n-am fost niciodată pe-acolo... Și eu, un biet băiet fără părinți... —Așa-i... hm! suspină moș Nastase și se ridică în picioare. Iaca, vine și fata cu apa. Fata grăbea, lepăind cu picioarele-i desculțe, sufla pripit și ochii mari îi luceau pe fața brună. Coborî cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Prut; Gheorghe Barbă a venit de la munte când era un copil; și toți câți sunt aici, venetici din toate părțile, toți s-au adunat în pustietatea asta, la pământ mai mult și la lărgime. Iaca și eu, mă vedeți un biet bătrân, mâne-poimâne am să mă duc. Iaca și pe mine m-a așezat Dumnezeu aici. Asta-i puterea lui. Că eu, măi băiete, în tinereța mea am fost jâdov, și mi-a dat Dumnezeu așa un gând să mă botez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ista, Niță, îi tânăr, da’ are s-ajungă și el ca noi ș-are să cinstească, ș-are să-și aducă aminte de cei bătrâni. Noi aicea așa petrecem, noi în de noi, popă n-avem, biserică n-avem... suntem și noi niște bieți oameni care trăim în singurătate... Gheorghe Barbă începu a râde scuturându-și pletele cărunte: — Iaca așa, măi băiete, vorbește și jâdovu ista de când îl țin eu minte, așa vorbește și oaia asta, moșneagul ista de Tentea... Spun una, spun alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]