5,189 matches
-
singur, rătăcea buimac pe străzi ca un adolescent speriat care nu știa pe ce cale s-o apuce. Nici femeile nu-l mai impresionau ca altădată. Poftele carnale apăreau și dispăreau și erau tot mai lipsite de dragoste. Mergea din cafenea în cafenea, stătea ore în șir privind în gol, gândindu-se la cum să iasă din acea stare de amorțeală și depresie continuă, care simțea că îi va aduce degrabă sfârșitul. Sorbea câteva pahare de vin și nici măcar nu se
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
buimac pe străzi ca un adolescent speriat care nu știa pe ce cale s-o apuce. Nici femeile nu-l mai impresionau ca altădată. Poftele carnale apăreau și dispăreau și erau tot mai lipsite de dragoste. Mergea din cafenea în cafenea, stătea ore în șir privind în gol, gândindu-se la cum să iasă din acea stare de amorțeală și depresie continuă, care simțea că îi va aduce degrabă sfârșitul. Sorbea câteva pahare de vin și nici măcar nu se amețea. „Pe
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
atare doar când boala sa s-a dezlănțuit fără frâu, creând enorme pagube milioanelor de oameni?! Prost, da, de acord, așa era văzut tânărul Adolf Schikelgruber de către intelighenția bavareză când era așezat și bavarda la o masă Într-una din cafenele müncheneze, În anii tulburi postbelici, când, se pare, pentru câteva luni a servit și ca informator serviciilor secrete locale. Dar... ce prost ciudat, un „prost” care, cum o spuneam, e suficient de „nebun”, de „mândru” de infirmitatea sa socială, Încât
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
apă minerală, iarăși mai aproape de gustul german sau austriac decât de stilul francez). Erau În București localuri de tot felul, de la cele mai rafinate restaurante (cu specific franțuzesc sau românesc) până la cele mai populare cârciumi. O adevărată instituție a fost cafeneaua (unde se bea cafea turcească, dar Într-o atmosferă deja occidentalizată), și nu mai puțin cofetăria (capitol la care Bucureștiul bătea toate recordurile, cu o neînchipuită varietate de dulciuri, Îmbinând arome orientale și occidentale). Cu timpul, cafenelele au dispărut, cofetăria
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
instituție a fost cafeneaua (unde se bea cafea turcească, dar Într-o atmosferă deja occidentalizată), și nu mai puțin cofetăria (capitol la care Bucureștiul bătea toate recordurile, cu o neînchipuită varietate de dulciuri, Îmbinând arome orientale și occidentale). Cu timpul, cafenelele au dispărut, cofetăria este Însă și astăzi un loc specific bucureștean. Dintre localurile cândva cu nume simbolice, mai supraviețuiește doar „Capșa“ (cofetărie și restaurant), frecventată de elita bucureșteană și, de la un moment dat, În special de scriitori și artiști. Bucureșteanului
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
cărților și răspunsul decanului, A. Flich, de primire și mulțumire. Am ieșit din sală, de data aceasta trei la număr și ne-am Îndreptat, pe o străduță În pantă, către „Café de la Préfecture” pentru a putea sta de vorbă. Însă cafeneaua nu servea alcool. Era „un jour sans”, cum se vorbea pe acolo. Era timpul restricțiunilor alimentare cu 150 grame de pâine pe zi. Ieșind din cafenea, eu invit pe cei doi la mine. Aveam câțiva litri de vin din rația
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
străduță În pantă, către „Café de la Préfecture” pentru a putea sta de vorbă. Însă cafeneaua nu servea alcool. Era „un jour sans”, cum se vorbea pe acolo. Era timpul restricțiunilor alimentare cu 150 grame de pâine pe zi. Ieșind din cafenea, eu invit pe cei doi la mine. Aveam câțiva litri de vin din rația, care se dădea atunci de 4 litri pe lună. Eugen Ionescu acceptă cu mare bucurie. Trecem prin grădina publică Peyron, unde V. Alecsandri a luat, obținut
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
s-a schimbat. Mai multă animație găsim pe Rua Augusta, rezervată integral pietonilor: case cu trei caturi, așezate într-o simetrie perfectă, și omniprezentul pavaj, alb și negru, ca un preș bine îngrijit. Pe laturi, o sumedenie de shopuri și cafenele semiaglomerate. Avem două posibilități: să mergem spre Arcul maiestuos, cu ceas, din capătul aleii pietonale sau să încercăm să ajungem la Castelul Săo-Jorge, de unde am putea cuprinde cu privirea întregul oraș și am obține mai multe certitudini de călător. Alegem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
curtea interioară a casei cu două etaje atârnă o pânză albă pe care e scris cu albastru „Casa Fernando Pessoa”. Atât, nici o placă comemorativă sau alte indicatoare care să atragă atenția trecătorului grăbit de pe stradă. În curte există și o cafenea mică, din păcate și ea închisă. Am fi preferat să stăm la o bere Sagres, încercând să ne imaginăm cum urca ajutorul de contabil Pessoa în biroul său de la etajul doi. Facem niște fotografii - „provocarea infantilă a eternității”, cum ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
peste câteva minute, într-un local din apropiere!”. Dacă manifești interes sau măcar încerci să citești textul invitației, ești imediat înconjurat de trei-patru chicos y chicas, gata să te conducă la spectacolul pasiunii și-al cărnii... Vânătoarea e foarte dură... Cafenelele și restaurantele sunt pline de mușterii. Muzică și mirosuri. Lumina puternică a vitrinelor și a felinarelor „pune în valoare” grămezile de pungi din plastic care vor fi ridicate de gunoieri până dimineață și murdăria mai măruntă de pe trotuar: mucuri de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de oști, poeți... Fascinant și istovitor. Mai am putere să văd și lucrări de El Greco, Goya, Murillo - alți trei mari spanioli. Ne întâlnim cu colegii noștri din România. Sunt la fel ca noi: fericiți și obosiți. Mergem să mâncăm în cafenelele de la subsolul muzeului. Lume multă și hămesită, stoarsă de vlagă, de parcă a tras la plug. Mănânc prost și destul de scump. După masă, mai am energie să văd, împreună cu VITALIE CIOBANU și Andrei Bodiu, doar sala cu lucrările pictorilor flamanzi. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
o „revizie” la Paris, altfel risc să mă „înec în hârtii”, vorba lui Richard Wagner. Acesta a refuzat ieri să meargă în expediția noastră campestră, rămânând să cunoască mai bine orașul. Mi-a spus că a descoperit la Bordeaux o cafenea „Moldova”, în care a ascultat muzică populară. Mă întreb cine vor fi fiind, oare, investitorii basarabeni ajunși aici. De fapt, n-ar trebui să mă mai surprindă nimic. Un cunoscut de-al meu a întâlnit un „capitalist” basarabean - fost important
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
8 seara. Până atunci, împreună cu alți 12 colegi ai mei, printre care și Andrei Bodiu, particip la o paradă muzical-poetică, însoțiți de Odessa Klezmer Orkestra (acordeon, clarinet, trompetă, tobă etc.). Mergem, cu muzică, în șase localuri situate prin apropiere (patru cafenele, o librărie, un cinematograf), unde citim versuri pentru publicul adunat acolo. Animatoarea acestei „procesiuni”, urmărită de oamenii cartierului de la balcoanele caselor, este o femeie dolofană, foarte entuziastă, tipul clasic al activistului cultural, care bifează în niște foi „măsurile” îndeplinite. Citesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
independente” încă mulți ani înainte. Citesc două poeme: Vara '93 și Omul deteriorat. Lectura în franceză este făcută de o actriță, Eve Griliguez, „foarte cotată”, cum mi-a recomandat-o scriitoarea Sanda Stolojan, pe care o întâlnesc tot aici, la cafenea. Eve este o evreică originară din Iași, dar nu vorbește românește, doar câteva cuvinte. În scurtul dialog pe care l-am avut cu ea înainte de lectură, mi-a spus că familia ei a părăsit Iașiul în 1940. „Erau mulți evrei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Maris Caklais de la Café de la Mairie, din arondismentul 6, a avut aerul unei serbări de familie: la etajul localului, într-o sală de mese pentru aproximativ 50 de persoane - mobilier de lemn patinat de vreme, ai zice, tipic pentru o cafenea literară la Paris -, doamna animatoare face prezentări flamboaiante, o orchestră de cartier, apărută ca din senin spre surpriza generală, creează un fluid de voie bună și relaxare, care șterge emoțiile celor doi protagoniști și încălzește publicul. Sanda Stolojan a venit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
abces fluorescent, apărut în preajma Parcului Leopold. Conciergeria parcului, o clădire cu două caturi, probabil un edificiu remarcabil pe vremuri, acum pare o construcție mică și tot mai anonimă. Reușim să prindem câteva secvențe din meciul românilor cu portughezii, la o cafenea în care e instalat un televizor mare pentru clienți, dar dacă nu comanzi ceva, stăpânul se uită cu ochi răi la tine. După ce au făcut, acum câteva zile, remiză cu Germania - un meci pe care nu l-au câștigat din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
se pare acum amărât și puțin derutat. Merg cu ei. Ceilalți doi scriitori din grup sunt Wolga Ipatava din Belarus (membră a PEN Clubului și opozantă a regimului lui Lukașenko) și Jurica Pavicic din Croația. Mai întâi mâncăm la o cafenea numită Soleanka. Felul întâi e chiar „soleanka” - o fiertură destul de acră, din care abia dacă gust. Conducătoarea grupului achită consumația cu niște bonuri ștampilate. Ne întreabă dacă mai dorim ceva - încă o porție de înghețată, o cafea? - pentru că ne mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pentru noapte, două pahare, unul cu apă și altul gol? Pentru că poate-i va fi sete, poate nu... VITALIE CIOBANU: Până la ora 16.00, când ne vom întâlni cu președintele țării, Valdas Adamkus, avem program liber. Luăm masa la o cafenea - prețuri rezonabile, în jur de 7 dolari. Vizităm Universitatea din Vilnius, cea mai veche instituție de acest fel din estul (postsovietic) Europei, e fondată în 1579. Instituția reprezintă un complex de clădiri vechi, de curând renovate, care ocupă un întreg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pășune albastră. După câteva minute, atât cât stătuserăm răsuciți cu spatele la apă, găsim vasul de trei ori mai aproape de noi și de trei ori mai mare, despicând temerar valurile cu prora ascuțită. Mirajul distanțelor marine. Seara, târziu, luăm masa într-o cafenea de lângă Piața Primăriei. Ne despărțim de Boris, care a fost foarte amabil cu noi în aceste zile. Sper să-l mai vedem și la Chișinău, unde n-a mai venit de câțiva ani. Mâine-dimineață ne vom relua pelerinajul spre Sankt-Petersburg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
răsfirându-ți șuvițele de pe frunte, în mijlocul unui parc luxuriant, în care senzația de izolare de restul lumii e perfectă - o clipă suspendată, scoasă din timp, din acelea ce ți se gravează în memorie pentru tot restul vieții... Seara, lectură la cafeneaua TAM TAM, pe strada Foksal 18, parte a evenimentului Literary Babel Tower. Protagoniști - o echipă slavă, din „zona de influență” poloneză: Eugenijus Alisanka, Laurynas Katkus, Herkus Kuncius - Lituania, Ales Steger din Slovenia, Andriy Bondar, Mykola Riabczuk și Yiuriy Andrukhowycz din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
a contelui Castro de Guimarăes, am descoperit Madridul semeț și splendida Plaza Mayor, grădinile Šabatini și Palatul Regal, Bordeaux-ul calm și cheiurile Garonnei, Parisul cu Biserica Saint Severin, din apropierea locului unde se desfășura Le Marché de la Poésie, bulevardele și cafenelele, Sorbona și Tuileries, apoi Lille și gustul berii din Flandra Margueritei Yourcenar; trecând în Belgia ca dintr-o localitate în alta, Bruxelles-ul agitat de febra campionatului de fotbal care tulbura grandioasa Piață a Primăriei, Dortmundul rezervat și auster, Hanovra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
fost greu să se impună pe acest munte. Se pare că acum lucrurile sunt ceva mai relaxate. Mi s-a vorbit, în vestul orașului, despre mezelării cu pateuri și cârnați; lângă gara veche, am zărit câteva baruri de noapte și cafenele ispititoare (recomand Bezlel Mona, situată în fosta școală de Belle-Arte). La dolce vita rămâne la Tel-Aviv; Ierusalimul gay e doar o fanfaronadă. Excelentă, de altfel, pentru publicitatea municipală. Încărcătura informativă a unui eveniment se măsoară după inversul probabilității sale de
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
evreiești? Există într-adevăr un număr din ce în ce mai mare de imigranți care pleacă, numărul lor este, din câte se pare, secret de stat. Vorbesc despre această liniștitoare normalitate care pe mine unul nu mă liniștește deloc cu Tobie Nathan, pe terasa cafenelei cu aspect parizian din fața clădirii în curs de finisare a Centrului Cultural Francez, lucrări pe care el le conduce cu antren și inteligență. Mă invită să revin cu o conferință. Ca unul căruia nu-i este permisă șederea pe teritoriul
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
nu se atinge de copaci. * * * Un fost cadru al Organizației pentru Eliberarea Palestinei, marxist reputat. Trăiește aici în exil și a devenit un apropiat al islamiștilor. De ce? Întrebarea mă tot obsedează. Un prieten comun ne facilitează o întâlnire într-o cafenea din Sidon, la patruzeci de kilometri de Beirut, în fața castelului Mării, o fostă fortăreață a cruciaților. Omul își alege cu grijă cuvintele. Avem cam aceeași vârstă. M-am născut creștin. Am devenit apoi comunist, logic. Acum, este adevărat, am evoluat
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
mai devreme pe când parcurgeam nordul Israelului: o întețire, o aprindere progresivă a pasiunii identitare gata să izbucnească de-a lungul câmpurilor minate de la linia de demarcație. Oamenii sunt mult mai pasional libanezi la Marjeyoun și la Bint Jbayl decât în cafenelele din Beirut, așa cum sunt mai pasional israelieni la Qiryat Shemona decât pe plajele de la Tel-Aviv (și, fără îndoială, mai salafist la Tetonan decât în Munții Atlas). Puzderie de embleme și entuziasm hagiografic. De partea libaneză, acest lucru este atestat de
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]