6,287 matches
-
poem astenic. Romanticii vor da o mai mare identitate lirică acestor nuanțe ale suferinței erotice. Melancolia, sentimentul solitudinii, angoasa sînt simptome curente În poezia lor. N-a dispărut nici plăcerea chinului erotic. Sihleanu spune Într-un vers: „iubesc a mele chinuri și voi a suferi”. Și tot el: „Iubirea pentru mine e numai o durere, Un șir de suferințe, un lanț de pătimiri...” Însă, atingînd această clapă, simțim numaidecît sunetul eminescian. 10. GÎndul pătimirii În dragoste nu ocolește ideea de jertfă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
suflețăle, Îi durerea de amori. Dăruiește-mi, ah, cer sfinte, d-ace patimă să mori! Adevăr c-a lui durere nu dă minut de răgaz, Toată noaptea-i priveghere, ziua-i toată În năcaz Dar năcaz, dar priveghere nu cu chin supărători, Ci cu hazul de plăcere unui foc răcoritori, Căruie Îi zic temutul cu frățiorul lui dor, Și tocma asta-i minune că dintr-o stare așa Izvorăște și tot hazul ce are ființa sa. Ah. năcaz, ah. priveghere, temutule
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cită plăcere dulce a noastre inimi vă vror!” Este un moment de sinceritate În istoria acestei pasiuni. Momentul În care actorul Își scoate, la sfîrșitul spectacolului, masca. Conachi nu ezită s-o pună Însă la loc. Spectacolul continuă: cu dureri, chinuri, aht-uri..., Întreaga ceremonie. Iubirea este o profesiune pe viață. În pragul morții, poetul trimite un mesaj „frumușălelor” anunțînd iminenta lui retragere: „Mergi și du-te de la mine frumușălelor să spui Că acela ce prin versuri, le-au slăvii, acuma
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
petrecerii și al plenitudinii, timpul la care a fost redactat (rostit) jurămîntul de vasalitate; timpul memoriei, timpul martorilor; În fine, viitorul, timpul, cum ziceam, al marilor promisiuni, timpul prin care vorbește eternitatea și se exprimă absolutul: iubirea va fi veșnică, chinul nu mă va părăsi pînă la moarte, iar moartea ne va uni, În sfîrșit, pentru totdeauna... Însă aceste moduri verbale sînt, Încă o dală, glisante. Amorul are, În fond, un timp unic și acela amestecă nuanțele, planurile, ce a fost
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
amorul are legi și legile pot fi Înțelese etc. Alte imagini: cînd pleacă, Înamoratul ezită să dea „veste scîrbită”, iar cînd, În fine, se hotărăște s-o comunice, somează pe Anica să-și țină parola dată... Trece, de regulă, prin chinurile cunoscute și promite să nu dea amorul său „În veac uitării”. Unele versuri sînt mai meditative: „Anica, zilele trec Și minutele ca clipa, Nu simțim cum să petrec Tinerețele cu pripa Noi din zi În zi murim Și ne pierdem
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
introdus Într-un poem care vorbește despre destinul pieritor al omului trădează, indiscutabil, imaginația unui ironist. Viclenia lui este să spună că nu știe nimic, nu pricepe ce se Întîmplă. Pann (sau cel ce scrie În stil văcărescian poemul Grele chinuri m-a cuprins) recurge la această metaforă șireată: mințile i s-au smintit, vorbește aiurea („tot ca un uimit”) și nu știe ce zice: „nu știu, nu pricep nimic”... Apare și ideea de inefabil erotic: „la un nu știu ce poftind”. Inefabilul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Înveselitoare. Pasiunea tristaniană (modelul Îndepărtat) pierde sensul unicității și ireversibilității. Pasiunile se Înnoiesc ușor, morțile sînt provizorii, suspinele aduc a desfătare. Anton Pann face, se va vedea deîndată, ca morala să nu lase petrecerii toată libertatea. Deocamdată, lumea petrece În chinurile erosului. Pann trage acum spre partea desfătătoare a lucrurilor: „Chitar’, muz-armonicească PÎnă cînd o să tăcem? PÎnă cînd să ne muncească Întristarea ce-o avem? Și cînd iarăși o să-ncepem Dulce să ne veselim? Că din griji, precum priceperii, Nimica nu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
trece, Și noi nainte pîșim, Ne spune, ne dă junghi rece, Că vîrsta ne-o moleșim. Și dacă În asta floare Cu dulceață nu trăim, Tu cînd nădăjduiești oare Vrem-asta s-o mai găsim? Ducă-să doru-ntristarea, Ducă-să inima rea, Ducă-să chinul, ohtarea, Ducă-să grija cea grea. Iar noi cu o glăsuire Totdaună să cîntăm Și tot cu bună voire Slobozi să ne desfătăm.” 23. Anton Pann Își permite să glumească cu Amoriul. În cele mai vesele prelucrări, improvizații de-ale lui
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Însă manualul (codul) trece printr-o fabulă mitică. Erotocrit („critic, adică, d-amor”), fiul lui Pezostrat, „ministru politic” al Împăratului Eraclie, petrece În oftări și cugetări grozave, ceea ce va să spună că este Înamorat. Areti, fiica Împăratului, este sursa acestui chin. Erotocrit se confesează prietenului său, Polidor, iar dialogul este comentat de alt personaj, Poetul, care introduce actorii pe scenă și-i prezintă publicului. Erotocrit suferă la modul În care suferă toți Îndrăgostiții timpului: „M-a prăpădit amorul, de nu sînt
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Sultana, Elenco și, odată cu ele, imaginea lumii ce se Întunericează, a muncilor În silă, a legii cumplite, vrăjmășești. Să se observe că la Anton Pann suferința În amor are o puternică nuanță de agresiune asupra ființei. Nu este numai un chin dulce, ci și o peire, o pătimire În munci rele. Dealtfel, sentimentul fundamental al acestor CÎntece este acela de Înșelăciune. Pann este foarte sensibil la astuțiile femeii. Presimte trădarea și vede ușor ura ce Încolțește În iubirea cea mai năvalnică
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În eticheta ibovnicului serios. A apărut totuși ceva nou: limbul de foc, anticamera torturii, complicatul laborator al suferinței. Odată cu această voluptate a durerii intră, În poezie, și o fină prefăctorie. O prefăcătorie și o rețea de figuri ale petrecerii În chinuri și suspinuri. Mai este ceva: neparticipînd la cruciade, turniruri, nefiind În genere, oameni de arme, Îndrăgostiții moldo-valahi trebuie să facă dovada bărbăției și devotamentului lor În chip mai puțin spectaculos: prin chinuri fiziologice, umilințe morale și fuga În pustie. Pustia
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și o rețea de figuri ale petrecerii În chinuri și suspinuri. Mai este ceva: neparticipînd la cruciade, turniruri, nefiind În genere, oameni de arme, Îndrăgostiții moldo-valahi trebuie să facă dovada bărbăției și devotamentului lor În chip mai puțin spectaculos: prin chinuri fiziologice, umilințe morale și fuga În pustie. Pustia este o noțiune relativă. Unde să găsească Îndrăgostitul român un deșert pentru a-și Îngropa mîhnirea? Pustia este, În realitate, un loc ferit, un colț mai sălbatic de natură ce se dovedește
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ce se dovedește, În cele din urmă, plăcut. Exilul poetului nu este prea departe de iatac. Fapta eroică se consumă pe acest plan mai modest. Însă cu cît decorul este mai sărac, cu atît pasiunea găsește forme mai convingătoare În chinul, umilința și izolarea ei de lume... Apare, astfel În poezie e veritabilă mitologie a plînsului, suspinului, a lacrimilor și a privegherii (insomniei). Trecînd de la acest ritual erotic la retorica propriu-zisă, constatăm că faptele sînt, aici, mai tulburi. Formele de adresare
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
profund poet erotic de pînă la Eminescu” exprimă mai limpede decît oricine marea „obediență a poeziei față de eros” la poeții Întemeietori. „Se plînge mereu de focul ce Îl arde dar nu scrie decît cînd vîlvătăile focului sînt mai mari și chinurile mai adînci”. „Judecind cu miturile propuse de Denis de Rougemont, Conachi este un Don Juan care se ia drept un Tristan”. Un Don Juan care „leapădă la porțile Orientului teribila lui insolență. Nu i-ar sluji la nimic. Pentru a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
iubi a creat, dar, o artă de a scrie”): „Nașterea conștiinței lirice este determinată, la cei mai mulți (s.n.) dintre poeții de la Începutul secolului al XIX-lea, de apariția conștiinței gotice. Hotărîrea de a scrie versuri este luată sub presiunea unui mare chin interior. Oamenii care, altfel, și-ar fi văzut de treabă se apucă să compună poeme sub puterea unei pasiuni ce nu mai poate fi tăinuită”. Citind din Ioan Cantacuzino versurile „Limba noastră prea puțină - Nu-i a nimănui proastă vină
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
culori ale dragostei. 4. Imaginea obiectului erotic la primii noștri poeți. Nurul și duhul „ibovnicii slăvite”. Moartea, un șantaj sentimental. 5. Lirismul corporal. Tirania ochilor În poezie. Răbdarea inimii. Dublul record al lui Conachi. Atributele feminității după Anton Pann. 6. Chinurile amorului. „Un potop de tînguire”. Figura catastrofei. 7. Vasalitatea sentimentală. 8. Dreptul de a boci. Petrecerea În suferință. Privirea, substanța, cea mai inflamabilă. Plîns, oftat, suspin, leșin, afazie. 9. Năcazurile pasiunii erotice. MÎhnăciunea mare, jalea și dorul. 10. Milostivirea. Strategia
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-i că l-a născut întru preamărirea Domnului. Maică-sa își făcea planuri mari în ceea ce-l privea, repetându-i asta necontenit, dar, ca și cum ar fi prevăzut soarta fiului, avea mereu glasul învăluit într-o durere nemărginită, copilul simțindu-i chinul necontenit: Nu vreau să dai cu ciocanul toată ziua, aplecat peste bancul de cizmar, ca taică-tău. Vom izbuti, numai ce o să mai crești oleacă, să cumpărăm un catâr ca să poți să muncești cărând poveri dintr-un sat în altul
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
rămase o clipă în tăcere ca și cum ceva l-ar îngrijora sau supăra, apoi cu mâna făcu gestul de a alunga un gând plicticos, deschise manuscrisul și citi: Tu, plantă ce ne faci să lăcrimăm, asemeni lui Amor, deși a mele chinuri sunt nestemate și opreliști doar tu, goală, verzi muguri dai la iveală, din pântecul ce te-a născut smulsă afară. Cum așa? O poezie dedicată cepei? Ce poate avea atât de special ceapa dacă la nevoie ea poate fi culeasă
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
acasă și tot îmi zic că băiatul știe prea multe lucruri, are prea multă putere și iese învingător în toate întrecerile cu cei de-o vârstă cu el, ba chiar și cu flăcăii mai răsăriți din tot ținutul. Un adevărat chin. Aș vrea să-i aud vorbind la cârciumă; deja nu mai au nicio stavilă, chiar în fața mesei mele de cismar. O țin tot într-o bârfă, aruncând ulei pe foc... Iar tu ți-ai dori cumva să-l vezi trăind
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
răspundă. Supliciul a durat cam patruzeci de ore în șir; ancheta s-a desfășurat fără întreruperi. În plus, pentru a-l face să recunoască că nu este nebun, ci doar vinovat și viclean, l-au supus la tot felul de chinuri fizice: l-au pârjolit la subsori, i-au înfipt așchii de lemn ascuțite sub unghii, i-au tăiat genele. El, pentru a nu-și pierde stăpânirea de sine, n-a încetat să acuze temnicerii și înverșunarea de a-l face
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
tot așa m-am împrietenit cu imaginea mea din oglindă, chiar dacă, fără să fi stat cu mine în închisoare, luase asupra ei dovezile trecerii mele pe acolo. Și, mai ales, m-am împrietenit cu umbra mea, singura care, dincolo de toate chinurile la care am fost supus și care mi-au sleit corpul și mi-au brăzdat obrajii, a rămas neschimbată. Așa încât, reîntâlnindu-mă cu umbra mea, chiar dacă la ieșirea din închisoare oamenii lăsaseră un gol în jurul meu, nu m-am simțit
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
paharul în mână și privind prin el la tavanul luminat. Am devenit ordonat. Îmi găsesc cu ușurință hârtiile pe birou. Ba n-o să mă credeți, pe unele, mai nou, le așez chiar în teancuri, ceea ce pentru mine, altădată, era un chin mai mare decât să fiu răstignit de urechi. — Calendarul mayaș o fi de vină, observă Efrem, amuzat. Se schimbă vibrațiile. Muzica, în orice caz, era alta, iar luminile de prin colțuri își schimbară culoarea. Ringul nu era departe, de altfel
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pomenești că e... Și apoi împreună : Praz cu măsline ! Melania bătu din palme și râseră amândoi. El nu știa ce înseamnă să iubești pe altcineva. O făcea să sufere și îi era rușine. Era o suferință mai mare pentru el chinul soru-sii să-l îmbrace, să-i dea să mănânce și să-l șteargă întruna pe bărbie de firimiturile scăpate printre buze și de zeama doar pe jumătate nimerită, să-i caute mereu cărți noi și să netezească marginile umezite ale
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lumina vieții care strălucește zi și noapte e pedepsit, rănit, îmblânzit, dus, legat și străpuns în fiecare zi cu săgețile plăcerilor. Chiar dacă i se pare că se împotrivește, chiar dacă i se pare că nu cade, el are pururea război neîmpăcat, chin și multă osteneală. Dar orice suflet care vede Lumina dumnezeiască, luminat fiind de însăși Lumina cea neapropiată, calcă în picioare pe stăpânul întunericului ca pe niște frunze care au căzut la pământ dintr-un pom înalt<footnote Sf. Simeon Noul
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
se zbuciumă Trebuie să lupți cu ardoare pentru a redobândi lumina<footnote Arhiepiscop B. Krivocheine, op. cit., p. 257. footnote>. Retragerea luminii și revenirea în sine a sufletului se face treptat, pentru ca acesta să nu sufere. Atunci când este părăsit și trăiește chinul despărțirii, cel lipsit de dulceața luminii se trântește la pământ și zace ca un mort, plânge, cheamă și imploră, cere iertare și speră în redescoperire<footnote Pr.Prof.Dr. Ioan C. Teșu, op. cit., p. 169. footnote>. Probabil unul din elementele noi pe
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]