KorAP: Find »[drukola/base=clătina & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...166 167 168 ...249 >

6,220 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403

lături așa Încât Rizzardi să poată vedea ce zăcea la picioarele lor. — Era În canal. Luciani și Rossi l-au scos afară, dar n-au putut să-l ajute cu nimic. Luciani a Încercat, dar era prea târziu. Auzind acestea, Rizzardi clătină din cap și mormăi În barbă. Pielea Încrețită de pe mâini Îi spunea cât de târziu fusese pentru orice fel de ajutor. Pare că a stat În apă multă vreme, Ettore. Dar sunt convins că tu-mi poți spune mai precis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
său mare de la mână, iar acum, probabil datorită lungii perioade cât stătuse cadavrul În apă, era larg deschisă și, curios, fără urmă de sânge. — Ăsta nu-i un turist care s-a Îmbătat și-a căzut În canal, Guido. Brunetti clătină din cap În semn de aprobare tacită. Ce-ar putea face una ca asta? Întrebă el, Înclinând din cap spre rană. — Un cuțit. Cu lamă lată. Iar cel care-a făcut-o este fie foarte priceput, fie foarte norocos. — De ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
se aplecă să-l ajute să miște cadavrul pe-o parte, așa Încât Brunetti să-l poată căuta În buzunarele de la spate. Unul conținea un dreptunghi galben ud, un bilet de tren, evident, iar celălalt, un șervețel de hârtie la fel de ud. Clătină din cap spre Rizzardi și lăsară amândoi cadavrul Înapoi pe caldarâm. Luă una dintre monede și-o Întinse doctorului. — Ce-i asta? Întrebă Rizzardi. — Americană. Douăzeci și cinci de cenți. Părea un lucru ciudat pe care să-l găsești În buzunarul unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-i făcu semn cu mâna să vină la masa lui de lucru. — Da, unchiule, știu asta, zise el. Dar cum rămâne cu fiul lui? Nu, nu ăla care intrat În belele În Mestrino anul trecut. Ascultând răspunsul unchiului său, Luciani clătină din cap spre Brunetti și-i făcu semn cu palma deschisă să aștepte să-și termine discuția telefonică. Brunetti se așeză și ascultă restul conversației. — Când a lucrat ultima dată? La Breda? Fii serios, unchiule, știi și tu că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
Brunetti și spuse: — Era unchiul meu Carlo. Locuiește lângă Fondamente Nuove, puțin mai În spate de Santi Giovanni e Paolo. L-am Întrebat despre cartier - despre cine vinde droguri, cine le folosește. Singurul de care știe este Vittorio Argenti. Brunetti clătină din cap, recunoscând numele. — L-am adus la secție de-o duzină de ori. Dar unchiul meu a spus că și-a găsit de lucru la Breda În urmă cu aproximativ șase luni, iar acum că mă gândesc la asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
ore? Întrebă Bonsuan. Când Brunetti aprobă din cap, pilotul Își lăsă capul pe spate și Închise ochii, iar Brunetti aproape că putu vedea graficul mareelor din lagună pe care-l studia bărbatul. Bonsuan rămase așa preț de câteva minute. O dată clătină din cap Într-o scurtă negare, alungând cine știe ce posibilitate pe care Brunetti nu avea s-o afle niciodată. În cele din urmă, deschise ochii și spuse: Sunt două locuri unde s-ar fi putut afla. În spatele lui Santa Marina. Știți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
Închise ochii și Își mușcă buza de sus. Dacă Încercase să-și Înfrâneze lacrimile, nu-i reuși, căci acestea-i umplură ochii și i se prelinseră pe față În jos. — Mike, Mike, șopti ea și se Întoarse cu spatele la cadavru. Brunetti clătină din cap spre Îngrijitor și acesta trase pânza Înapoi peste fața tânărului. Brunetti simți mâna ei pe brațul său, strânsoarea ei fiind surprinzător de puternică. — Ce l-a omorât? El păși În spate, vrând să se Întoarcă și s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
amurgul oferea foarte puțină lumină la care să vezi conturul orașului, departe În stânga. Se așeză În fața ei, observând cât de drept și de rigid ședea. — Va urma o mulțime de formalități, dar Îmi Închipui că putem elibera cadavrul mâine. Ea clătină din cap, lăsându-i de Înțeles că-l auzise. Ce va face Armata? — Poftim? zise ea. — Ce va face Armata Într-un caz ca ăsta? repetă el. — Vom trimite corpul neînsuflețit acasă, la familia lui. — Nu, nu mă refer la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
Ambrogiani. Dar asta nu Înseamnă că nu avea. Era tânăr, vorbea destul de bine italiana. Așa că e posibil. Ambrogiani făcu pauză un moment și adăugă: — Doar dacă nu se folosea de ceea ce-i de vânzare În fața gării. — Acolo stau ele? Ambrogiani clătină din cap. — Dar la Veneția? Brunetti scutură din cap. — Nu și de când guvernul a Închis bordelurile. Sunt câteva, dar lucrează la hoteluri și nu ne fac nici o problemă. — Aici stau În fața gării, dar cred vremurile nu sunt bune pentru unele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
că am fost trimis aici. Familia e din Schio, explică el, numind un oraș aflat la distanță de aproximativ o jumătate de oră. — E foarte ciudat, nu-i așa? Întrebă Brunetti, gesticulând cu o mână spre clădirile din jurul lor. Șoferul clătină din cap. — Ce altceva se mai află aici În afară de birouri? Maggiore Ambrogiani a pomenit de-un supermarket. — Și-un cinematograf și o piscină de Înot, o bibliotecă, școli. E-un Întreg oraș. Au până și propriul lor spital. — Câți americani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
Îi luă lui Brunetti să-și Îndese hârtiile Înapoi În servietă. Când totul era din nou la locul cuvenit, Patta zise, folosind formula de politețe: — Vă mulțumesc, signorina. Am să vă trimit hârtiile astea de-ndată ce le semnez. Femeia clătină din cap și porni spre ușă. Când trecu pe lângă Brunetti, Îi făcu cu ochiul și-i oferi un zâmbet uriaș, lucruri pe care el le ignoră. După ce plecă, Brunetti se apropie de biroul lui Patta. — Tocmai m-am Întors din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
să creadă c-ar putea avea dreptate. Plăti și plecă, se-ntoarse drept spre Rugetta și-și continuă drumul spre casă. În fața magazinului Biancat, se opri să studieze florile din vitrină. Signor Biancat Îl văzu prin imensa vitrină, zâmbi și clătină din cap, așa că Brunetti intră și ceru zece iriși albaștri. Cât Îi Împachetă, Biancat vorbi despre Thailanda, țară din care tocmai se Întorsese după o conferință de-o săptămână a crescătorilor de orhidee. Brunetti găsi ciudat felul de a petrece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
el și, fără să deschidă ochii sau să-și miște capul de acolo de unde se odihnea pe spătarul sofalei, știu că era Paola. Ea Îi luă paharul, sorbi din el, apoi i-l dădu Înapoi. — Ești obosit? Întrebă ea. El clătină din cap, brusc prea obosit să vorbească. — Bine. Vino cu mine și-o să mai jucăm o rundă la ruletă, apoi putem pleca acasă. El Întoarse capul, deschise ochii și Îi zâmbi. — Te iubesc, Paola, zise, apoi Înclină capul și sorbi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
Sunt sigură, fiindcă l-am cunoscut și sunt de asemenea sigură, fiindcă am fost comandantul lui superior și i-am văzut dosarul medical. — Ăsta-i un lucru care ar figura În mod normal Într-un dosar medical? Întrebă Brunetti. Ea clătină din cap. — Putem fi testați oricare dintre noi din Armată oricând pentru utilizare de droguri. Majoritatea dintre noi dăm un test de urină o dată pe an. — Chiar și ofițerii? — Chiar și ofițerii. — Chiar și doctorii? — Chiar și doctorii. — Iar dumneavoastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
poate oferi o idee clară despre ceea ce făcea sergentul Foster, domnule Brunetti. El e responsabil de toate contactele pe care le are spitalul În afara postului. Se Întoarse către ușă. — Vă las cu el și mă Întorc la pacienții mei. Brunetti clătină din cap În direcția ei, dar ea se Întorsese cu spatele la ei și părăsi repede biroul. — Ce doriți să știți, commissario? Întrebă sergentul Wolf, apoi adăugă mai puțin formal: N-ați vrea să veniți În biroul meu? — Nu aici lucrați? — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
verde-deschis, nu verdele mai Închis al uniformelor militare. Trecură pe lângă o Încăpere cu o plăcuță pe care scria că e sala de recuperare, apoi departe În dreapta sa auzi țipete de nou-născuți. Se uită-n jos la infirmieră, care zâmbi și clătină din cap. — Trei, toți născuți săptămâna asta. Lui Brunetti i se părea că acela nu era locul unde să vină pe lume copii, Într-un amplasament militar, Înconjurați de arme, uniforme și afaceri legate de crime. Dar apoi Își aminti

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
ce oră a venit apelul? — Cu puțin după miezul nopții, domnule. Brunetti se uită la ceasul de la mână. — Douăsprezece ore. Tablourile sunt de Guardi, Monet și Gauguin. — Scuze, domnule, nu mă pricep la așa ceva. Dar numele astea Înseamnă bani? Brunetti clătină foarte afirmativ din cap. — Rossi mi-a spus că locuința era asigurată. De unde-a aflat asta? — Ne-a sunat agentul În jur de zece și a Întrebat dacă poate merge să arunce o privire În palazzo. Vianello scoase un pachet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
de zece și a Întrebat dacă poate merge să arunce o privire În palazzo. Vianello scoase un pachet de țigări din birou și aprinse una. — Rossi mi-a spus că puștii ăștia belgieni cred că Ruffolo a fost prezent. Brunetti clătină din cap. — Ruffolo-i un tip pipernicit, nu-i așa, domnule? Nu e deloc foarte Înalt. Suflă un fuior subțire de fum, apoi Îl alungă cu mâna. — Și sigur nu și-a lăsat barbă cât a stat la Închisoare, observă Brunetti

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
Și-ți face bine la sânge. Substantivele Îi transmiseră mesajul. — Sunt minunate, signora Concetta. Dar tocmai am prânzit și, dacă mănânc prea multe, nu voi mai putea mâna la cină și-atunci soția mea va fi furioasă pe mine. Ea clătină din cap. Înțelegea furia nevestelor. El Își termină cafeaua și puse ceașca Înapoi pe farfurioară. Nu trecură nici trei secunde Înainte ca femeia să fie deja În picioare, să străbată Încăperea și să vină Înapoi cu o garafă și două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
ei și sorbi. Avea gust de soare, de mare și de cântece care vorbeau de iubire și de moarte. Își așeză paharul jos, se uită peste masă la ea și zise: — Signora Concetta, cred că știi de ce am venit. Ea clătină din cap. — Peppino? — Da, signora. Ea ridică mâna În aer, cu palma spre el, ca pentru a-i opri cuvintele sau poate să se apere de malocchio. — Signora, cred că Peppino e implicat În ceva foarte rău. — Dar de data

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
nu?); și un preot, ucis În grădina lui, Împușcat de opt ori În cap (dăduse oare o penitență prea grea la Împărtășanie?). Îl Închise cât mai era timp să-și salveze ziua și se Întoarse spre Paola. — Ești trează? Ea clătină din cap, Încă incapabilă să vorbească. — Ce-o să facem cu banii? Ea scutură din cap, cu nasul Îngropat În aburii cafelei. — Vrei ceva În mod deosebit? Ea Își termină cafeaua, Îi dădu ceașca fără nici un comentariu și se lăsă Înapoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
cu maiorul, cu sergentul care-a lucrat cu ei, cu ceilalți doctori. Acolo-i o lume mică. Oamenii vor vorbi Între ei; vor ști ceva. Și la naiba cu Patta. — Hai să nu mai mergem În Burano, bine, Guido? El clătină din cap, apoi se ridică În picioare. — Cred c-am să merg la o plimbare. Mă Întorc la prânz. O strânse de braț. Am nevoie de-o plimbare, doar atât. Se uită În depărtare peste acoperișurile orașului. Ce ciudat; frumusețea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
casă, nu-i așa, domnule Brunetti? Întrebă el, transformând ultimele două consoane În „d“-uri. Aceasta se voise a fi o remarcă afabilă, așa că Brunetti Îi zâmbi. — Așa cred. Dar vreau să vă Întreb câteva lucruri, sergent. Ambrogiani zâmbi și clătină din cap, dar nu făcu nici o Încercare de-a se prezenta, lăsând conversația În seama lui Brunetti. — Păi, Întrebați-mă, zise americani, apoi adăugă: Regret că nu vă pot invita, domnilor, În casă pentru o ceașcă de cafea, dar soția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
remarcă Brunetti. Înainte să răspundă, soldatul făcu câțiva pași și se sprijini de mașină, lăsându-și greutatea asupra ei. Brunetti profită de această ocazie pentru a se Întoarce spre Ambrogiani și a-l Întreba În italiană: — Înțelegi ce discutăm? Carabinierul clătină afirmativ din cap. Americanul Își Încrucișă picioarele la nivelul gleznelor și scoase un pachet de țigări din buzunarul cămășii. Îl Întinse italienilor, Însă amândoi refuzară cu o scuturare din cap. Își aprinse o țigară de la brichetă, având grijă s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
Eticheta. Cel puțin așa-i spun ei. Știți, cartonașul ăla mic pe care trebuie să-l poarte cu toții, cei care lucrează cu radiografiile. Dacă sunt riscuri de supraexpunere, cartonașul se face de-o altă culoare. Nu știu cum altfel Îi spune. Brunetti clătină din cap, știind la ce se referea. — Păi, tipul ăsta a Împrumutat-o pentru week-end și i-a adus-o Înapoi luni dimineața, la timp ca s-o aibă la serviciu. Om de cuvânt. — Iar sensitometrul? — Nu se schimbase deloc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]