4,395 matches
-
în primăvara anului 1998), nu poate decât să nedreptățească scrisul eminescian. Asistăm astfel la o situație paradoxală: pe măsură ce numărul exegezelor înregistrează creșteri considerabile de-a lungul timpului, căile de acces spre sensurile profunde ale operei eminesciene sunt obliterate de mulțimea clișeelor adulatorii și a atitudinilor encomiastice sau de judecățile denigratoare privind scrisul poetului. Credem că opțiunea pentru aurea mediocritas oferă o soluție celui care dorește să evite interpretările ce exced litera textelor. Întoarcerea la opera eminesciană poate părea fie un act
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
împărtășite de jurnalist. Considerăm că întoarcerea la publicistica eminesciană, din prisma epistemei ce caracterizează epoca noastră, și conștientizarea presupozițiilor care domină receptarea conduc la redimensionarea lumii de sensuri pe care o construiesc articolele poetului. Suntem convinși că abandonarea declarativă a clișeelor, a locurilor comune în analiza operei eminesciene, nu anulează pericolul elaborării altor scheme vide, insipide, de interpretare. De aceea, avem în vedere o permanentă raportare la referențialul evenimențial al textelor, la orizontul social, politic și istoric al veacului al XIX
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
raționamentului, prezența patosului, stil greoi și impersonal, redundanță și caracter moralizator. O definiție cuprinzătoare a limbii de lemn propune Slama-Cazacu Tatiana: "subsistem al unei limbi, desemnând mai ales elementele lexicale, dar și unități frazeologice, cu caracter de expresii fixe, de clișee încremenite, cu sens determinat în contextul unei anumite "autorități", în mare măsură utilizate stereotip-dogmatic, ca exprimare a unei ideologii (...), imitate dar și impuse de puterea politică sau de grupări ori de indivizi cu asemenea veleități (...), apoi difuzat prin receptare, prin
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
să cuprindă atâta informație câtă este necesară; contribuția fiecăruia nu trebuie să cuprindă mai multă informație decât este necesară. În cazul limbajului politic, asistăm frecvent la eludarea acestei maxime, atât prin lipsa unor conținuturi informative, cât și prin proliferarea unor clișee lingvistice, în strânsă legătură cu ideologia pe care o împărtășește emitentul; b) maxima calității impune ca locutorii să spună numai ceea ce cred că este adevărat și să nu afirme ceea ce nu pot dovedi. Omul politic este mai puțin interesat de
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
să-l facem să coboare din Olimp și mai ales să-l scoatem din ospiciul în care i-a plăcut mult veacului al XIX-lea să-l așeze"194. Îndemnurile lui Noica rămân valabile și astăzi, când tendința preluării unor clișee interpretative funcționează încă. Fiecare dintre măștile care i-au fost atribuite jurnalistului împreună și considerate separat poartă amprenta ancorării ideologice a interpreților. Lipsa unei situări în context a operei eminesciene determină distanțarea de lumea de sensuri pe care poetul o
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
realități ale timpului. Limbajul politic al epocii trădează încă semnele retoricii pașoptiste, marcată de patosul exprimării, o "retorică de amvon"493, care abundă în cuvinte și metafore religioase, cu finalități persuasive. Dincolo de amestecul de vechi și nou, de proliferarea unor clișee de expresie și de conținut, care obligă discursul politic al acestei perioade să intre într-un fel de pat procustian, remarcăm eforturile de înnoire, de modernizare și de specializare a mijloacelor de exprimare specifice limbajului politic al epocii. Identitatea stilului
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
legată de căpătarea vreunui „onor”, de o tranzacție matrimonială ori de vreo farsă pusă la cale în familie sau între amici. M. știe să încondeieze fumurile acestei lumi, să facă dialogul alert, suculent, să intuiască efectele comice declanșate de ticuri, clișee, verbiaj, anticipând astfel, ca și alți comediografi ai epocii, tehnici exploatate de I.L. Caragiale. O dramă ocazională, Răpirea Bucovinei, scrisă în colaborare cu V.A. Urechia și N. Țincu și semnată X.Y.Z., e publicată în 1883 în „Literatorul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288344_a_289673]
-
Laurian” din Botoșani, C. a urmat cursurile Facultății de Filologie la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași și la Universitatea din București, luându-și licența în 1964. Debutează în „Contemporanul” (1958), iar editorial în 1962, cu volumul Anotimpurile Griviței. Tributară clișeelor ideologice ale epocii, placheta de debut al lui C., Anotimpurile Griviței, cântă „colectiva”, „partidul”, „tractoriștii”, „oamenii sondelor” și, omagiu canonic, figura lui Lenin, părintele doctrinei electrificării satelor ca premisă a noii ordini sociale: „Nopțile satului meu vor fi fermecate: / Între
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286477_a_287806]
-
multe din domeniile culturale, dar și ale vieții de zi cu zi fac din acest fenomen unul demn de luat sub lupa analizei serioase. Preluându-l pe Ihab Hassan, este momentul să facem trecerea de la tratarea postmodernismului ca neologism sau clișeu la cercetarea atentă a textualității sale. Modurile de scriere și tehnicile discursive utilizate de către reprezentanții unui curent vor reprezenta întotdeauna repere valoroase în vederea identificării presupozițiilor despre limbaj, semnificație, critică, societate. Studiul își propune să descrie o serie de aspecte ale
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
despre o utopie a limbajului, din moment ce scriitura nu-și poate inventa limbajul decât ca proiect și nu ca realitate primă. Semnul literar este supus unei fatalități care face ca "un scriitor să nu poată înscrie un cuvânt fără să adopte clișeele proprii unui limbaj demodat, arhaic sau imitat oricum, convențional și inuman"277. Asemenea considerații, reluate și întărite în Lecția, contribuie la afirmarea unor concluzii "tari", cum ar fi aceea a imposibilității unei capodopere moderne, căci obiectul operei se află sub
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
perceput-o, sub forma unei pelicule fără adâncime și de cele mai multe ori fără profunzime. În acest sens, exuberanța ironică pe alocuri din America a fost percepută "ca un omagiu aproape whitmanian adus grandorii "banalității" americane"487, dar deși accentuează majoritatea clișeelor care circulă în legătură cu acest subiect, intervenția lui Baudrillard nu are nimic de-a face cu descrierea obiectivă sau cu evaluările comparatiste. În locul acestor explorări științifice care s-ar solda cu un set de concluzii ferme, Baudrillard reliefează mai curând ideea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
către dimensiunea filosofică a reflecțiilor lui Baudrillard"573. Ireconcilierea teoriei cu realitatea și transformarea ei în eveniment rămân astfel caracteristici de bază ale concepției lui Baudrillard, iar analiza radicală pe care o construiește pare a opri transformarea conceptelor sale în clișee lipsite de însemnătate. Filosoful francez își construiește discursul în jurul unei strategii principale de aducere a lucrurilor la extrem, de radicalizare a ipotezelor de lucru în vederea "găsirii punctului ireductibil care să ofere o vedere imposibil de obținut asupra lumii"574. Menținerea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
inferioare) (Arch f Klin Chir 1879; 23: 202-226). 1895 - W. K. Röntgen (fig.1.4) descoperă razele X. La 3 luni de la descoperirea razelor X Haschek și Lindenthal injectează “mixtura Teichman” în arterele unui braț amputat evidențiind arterele pe un clișeu radiologic (fig.1.5 - sursa: National Library of Medicine. Wien. Klin. Wochenschr. 9, 63, 1896). Ulterior s-au folosit mixturi de bariu sau bismut ca substanțe de contrast. 1831 - Doctorul veterinar Jean-Francois Bouley descrie prima dată claudicația intermitentă la un
Factorul de risc geometric în arteriopatiile obliterante aterosclerotice by Antoniu Octavian Petriş () [Corola-publishinghouse/Science/1161_a_2068]
-
de mult ar vrea să o ascundă, nu o singură dată e evidentă discrepanța dintre ceea ce poetul scoate din gură și ceea ce păstrează în suflet cu privire la Împărat. I. Blândețe: cruzimea lui Augustus. La Ovidiu, blândețea lui Augustus este aproape un clișeu, este "recunoscută" și "elogiată" cu termeni care-l lasă pe cititor perplex: Augustus nu este un Creon, un Antifate, un Falaris, un Busiris (poate, un Metellus)432, dar este zeul cel mai blând și mai cumpătat. Chiar și numai gândul
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
stăruie În această direcție, se Întoarce repede la jertfa, robia, focul, lacrimile, ohtăturile sale. Rămîne, cu toată această risipă de jale, ceva nenumit, ceva ce nu poate fi exprimat. Este tema ascunsă a discursului construit printr-o recurență nebunească a clișeelor. Alecu o numește Într-un loc „un nu știu ce prea dulce” care, după el, ar fi chiar esența iubirii. Înțelegem atunci că toate stihurile se Învîrt În jurul acestei noțiuni, dealtfel comune În poezia veche, reluată și de romantici. Poetul nu cutează
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Curat, fără vicleșug.” Apare bănuiala, văzînd argumentele lui Alecu, că totul este o scamatorie de profesionist al iubirii. Moralismul lui este, În orice caz, suspect. Poetul pare mai sincer și are mai mare haz atunci cînd jurămintele iau direct drumul clișeelor de epocă. Găsim, cel puțin, o prefăcătorie care nu mai este cusută cu ața albă a moralei. III Nicolae Văcărescu. Spiritul auster și chibzuit al familiei „Să plîngi cu inima Înfîntă și cu duh slobod”. Nicolae, al doilea fiu al
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
literaturii. „Priza” dintre sensibilitate și lucruri nu se produce decît În acest plan convențional. Cutare vers: „d-amănunt privind natura” indică o voință de profunzime, Însă promisiunea nu este Împlinită. Ar trebui alt ochi și o altă concepție, dezbărată de clișee, pentru a putea intra În contact cu elementele materiei. Neputînd pătrunde Înăuntru, spre profunzimi, imaginația caută altă cale de a defini natura: prin aglomerarea de noțiuni din sfere diferite. Există În poem un mic proiect În această direcție: „Ochiului s-
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
impresionantă de cuprindere În orizontal, o poftă uriașă de a aduna elemente din planuri diferite. Iancu este un poet al juxtapunerii, al obiectelor neaglutinate, fără putința de a forma o sinteză pentru că de regulă lucrurile intră În poezie sub forma clișeelor literare. Chiar tradiționalul ohtat, bunul familiei, devine la Iancu Văcărescu „un grămădit ohtat” (Călătoria), iar suspinurile vin totdeauna În valuri (Nemulțumire cu nădejdea): „Înfocate scoț suspinuri Tot În valuri, tot În chinuri, Ce fac, mă primejduiesc.” Există o anumită foame
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se va simți turbat: Nici viermii În mormîntu-ți nu vor afla mîncare, Că vor muri d-otravă din trupu-ți veninat” El vestește descărcările apocaliptice din blestemele argheziene. Poezia este, aici, mai convingătoare pentru că imaginația este mai inventivă, mai dezlegată de clișee. În negație, imaginarul heliadesc este mai bine legat de viața materiei. Partea „infernală”, „fatală” a existenței este stimulatoare pentru poezia lui. Peisajele adorației sînt mai uscate. Nu-i fără interes să vedem cum se succed aceste accente În discursul unui
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Candela), spre problematica morală. Dumnezeu este limanul ultim, țărmul spre care se Îndreaptă corăbierul (imagine banală) cînd marca este primejdioasă. Spațiul reveriei, personalizat pentru o clipă, se deschide din nou spre literatură. Sau, mai exact, este acaparat din nou de clișeele literaturii. O variantă a schitului este cetatea În ruină. În preajma ruinelor, poetul se simte, Încă o dată, inspirat, mulțumit cu sine, la adăpost de răutatea lumii. Dintre poeții de la 1840, Grigore Alexandrescu este cel mai consecvent cîntăreț al acestei teme. Tristețea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu multe elemente de pitoresc, luate În cea mai mare parte din literatură („reverii neputincioase, turci de carnaval”... zice, mînios, N. Iorga). Poezia lui Bolintineanu este, Într-adevăr, În stratul ei de suprafață, un triumf al convențiilor, o sinteză de clișee, o Învîrtire Înnebunitoare de formule suave, mai ales În versurile erotice. Însă, dacă dăm deoparte aceste Îngălbenite flori de hîrtie ceruită, aflăm alt strat În care imaginația este autentică și originală. CÎte un vers-două, o imagine inedită ne fac să
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
putem zice, seducția. Seducția, repet, prin lingușire, prin acumulare de bunuri strălucitoare, prin cultul suprafețelor. Instrumentul ei predilect este privirea. Privirea dintîi, matinală, inocentă și privirea din urmă, bolnavă, corupătoare, aceea ce confundă natura cu arta și se hrănește cu clișeele cele mai uzate ale poeziei. * Cu Legendele istorice, Basmele, Macedonele, Bolintineanu coboară pe uscat și urcă spre nord. Părăsește lumea Bosforului. Nu-și părăsește temele (Îndeosebi tema erotică), Însă În sfera imaginației lui intră, acum, alt peisaj și, normal, alte
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un mod de a te situa față de realitate, observăm că, În cazul Bolintineanu, poezia oferă (În Legende istorice Îndeosebi) puține elemente pentru a putea determina o poziție originală, coerentă față de real. Retorica pune Între obiect și subiect un număr de clișee prin care privirea (arma, totuși, cea mai puternică a poetului) străbate greu. VÎrful de munte, valea verde din Cea de pe urmă noapte a lui Minai cel Mare sau stînca neagră, rîpa stearpă, rîul de spume, citate deja, sînt simple repere
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu Îl mai găsim!” Alt păstor, care face aceeași facilă teorie, aspiră să intre cît repede sub jugul Ciliei, păstorița necredulă: „Sub ast jug de rozioare Și de crini, eu voi a sta”. Coborît, aici, la cele mai de jos clișee, erosul se reabilitează În Fata din turn unde legea morală, netulburată, ocrotește din nou un mare sentiment. Copila română preferă să putrezească În Închisoare decît să cedeze concupiscentului episcop grec de la Bitolia. Pentru a ușura durerea Țintarului pe care Îl
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Secolul al XIX-lea este reputat prin iubirea lui pentru modele, În timp ce poezia secolului nostru se constituie din refuzuri „Poeții vechi - observă Jean Paulhan În Les fleurs de Tarbes ou la terreur dans les lettres - primeau din toate părțile proverbe, clișee și sentimente comune. Ei primeau abundența și o răspîndeau În jurul lor”... Ar mai trebui adăugat: o răspîndeau cu fervoare și, adesea, cu inocență. De altfel, Paulhan remarcă mai departe faptul că, dacă clișeul este inevitabil În literatură, scriitorul poate cel
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]