4,204 matches
-
lucru poate într-adevăr să existe, dar adevărul acesta nu este frumos." 4.2.4. "Caracterul ales" Aristotel, ne amintim, definește o a patra trăsătură caracteristică a "comportamentului" personajului dramatic, "calitatea", termen pe care Corneille îl traduce prin "bunătate". Numeroși comentatori au dat termenului o accepțiune morală făcând din el un sinonom al virtuții. Corneille se ridică împotriva unei asemenea interpretări căci, în piesele antice sau moderne, există multe personaje "rele, sau vicioase, sau pătate de vreo slăbiciune care se potrivește
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în mod deliberat să facă operă academică, din dispreț față de reguli, Lope îi trimite la modul ironic pe ascultătorii săi madrileni și pe ai săi cititori să meargă la lucrarea "foarte doctului Robortello de Udine", adică, prin intermediul lui, la toți comentatorii lui Aristotel. Chiar de la începutul Artei, el vorbește ca om de meserie ce are în spatele lui o îndelungată carieră de autor dramatic de succes, pentru a constata că cei care au scris conform regulilor nu au avut totdeauna adeziunea publicului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
asupra inconștientului vor fi făcut bucăți imperativul coerenței logice. Dacă Lope de Vega păstrează unitatea de acțiune, el refuză în schimb constrângerea unităților de timp și de loc, care nu sunt formulate, după cum am văzut, de Aristotel, ci adăugate de comentatorii italieni. El preconizează numai să se aleagă, pentru buna funcționare a scenei, o acțiune care să se desfășoare într-un interval de timp destul de scurt și să sugereze situarea în antracte a elipselor temporale. "Inutil să limităm acțiunea la o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
versificate și cântate, dotate cu un refren și împărțite în strofe, creează o ruptură formală în raport cu scenele în proză destinate a fi recitate, în același timp cu o ruptură dramatică fiindcă, introducând o pauză lirică ce ține loc de discurs comentator, întrerup acțiunea. Mai mult, legătura dintre song și acțiune se bazează adesea pe un efect de contrast. În Mutter Courage, cinismul vesel al song-ului din scena 1 este dezmințit de primul eșec al lui Courage, pentru că își pierde fiul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
discipol al lui Ronsard, face câteva analize valoroase asupra poeților timpului său. În materie de teatru, el se mulțumește să-l parafrazeze pe Horațiu. 3 Jean de la Taille, care neîndoielnic nu l-a citit direct pe Aristotel, cunoaște Poetica prin comentatorii ei. 4 Jean de la Taille face aluzie la punerea în scenă a Misterelor Patimii unde reprezentarea pe scenă a crucificării punea totdeauna probleme. O dată s-a recurs la un condamnat la moarte pentru a juca rolul lui Christos în acel
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Pentru incestul părinților noștri a voit pedepsire, Iar prin sângele nostru a vrut să scoată la lumină Tot ceea ce ură nesfârșită și dragoste dezbină." (n.tr.) 58 Agnition în orig. (lat. agnitio), termen folosit de Corneille, ca și de unii comentatori ai lui Aristotel, pentru a denumi "recunoașterea" ca moment al tragediei clasice. (n.tr.) 59 Călugăr din ordinul fondat de Gaetano de Tiene și P. Carafa (episcop de Theato), pentru a reforma moravurile clerului. (n.tr.) 60 Bossuet este departe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Mai mult decât în oricare dintre textele anterioare, P. adoptă aici o perspectivă postmodernă, de la ideatica schemelor de reconsiderare detașat-implicată și „ironic-afectuoasă” (Livius Ciocârlie) până la ultimele ei erupții de amănunt în stilul „simpatetic” și totodată „bășcălios” și „«haios»” (Paul Cornea). Comentatorul declară că nu ține să „salveze” proza în discuție, totuși, prin noua optică, el reușește să îl apropie de ea pe cititorul de azi. Îi vine în ajutor mai întâi criteriul de alcătuire a corpusului de texte, care nu este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288669_a_289998]
-
de la Olimpia fac aluzie la cei „doisprezece zei”, În acest caz Între ele se numără și Charisxe "Charis", Herakles și Amphitritexe "Amphitrite", având-o, În plus, pe Afrodita ca de a treisprezecea zeitate (Pausanias, V, 11, 8). În sfârșit, un comentator târziu 1, amintindu-și de altarul celor „doisprezece zei” de pe malul asiatic al Bosforului, Îl includea În listă și pe Hades. Și dacă la Atena aceștia se bucurau de un cult comun, celebrat În jurul unui unic altar (Tucidide, VI, 54
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
al VI-lea, Într-o civilizată cetate ionică; iar obiceiul În cauză este atestat și În alte cetăți grecești. În mod absolut Întâmplător, știm că același rit era practicat și Într-o regiune din Galia. Aceste informații provin de la un comentator al lui Vergilius și de la unul al lui Lucanus. Servius, comentând celebra expresie vergiliană auri sacra fames (Eneida, III, 57), scrie: sacra Înseamnă „execrabil”, ca În sacrae panduntur portae șEneida, VI, 574ț. Alții Înțeleg sacra ca devota, ce trebuie comparat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
obiectivitate: „dus de valul actualității, dl. Lovinescu a neglijat de multe ori criteriile obiectivității [...]. Capitolul despre dl. Ralea, de exemplu, e un articol de pură polemică personală, fără nici un punct comun cu un fragment de istorie literară.” Aceeași atitudine adoptă comentatorul și în recenzia la romanul Viață dublă de E. Lovinescu (6/1927), în care scoate în evidență „senzația de artificial”, „păienjenișurile abstracte”, „incompatibilitatea între talentul critic și talentul epic”. Ovidiu Papadima se manifestă și ca poet (Flori de mai și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287542_a_288871]
-
captivează, alături de filosofie, teologia (de la Karl Barth și Hans Urs von Balthasar până la teologii Răsăritului), poetica și chiar poietica. Paralel, este colaborator la Biroul de corespondență din Paris al postului de radio Europa Liberă. Printre emisiunile cele mai prizate ale comentatorului, alături de cronici la cărți de poezie și de critică, se numără „Povestea vorbei” și „Revista revistelor literare”. Jurnalistica rămâne preocuparea esențială a lui I. în timpul exilului. Așa cum va mărturisi ulterior, a fost una dintre modalitățile sale preferate de a se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287506_a_288835]
-
fără crispări de la un registru al scrisului la altul. În Subiect și predicat, accentele cad cu precădere asupra poeziei și criticii. Ani de-a rândul, poezia românească a avut în el pe unul dintre cei mai avizați și mai sensibili comentatori. Textele trădează mai întâi pe degustătorul subțire. Într-o a doua instanță, plăcerea ingenuă a lecturii se convertește în luciditate analitică. Dincolo de diversitatea universurilor poetice cărora li se schițează anatomia - Ileana Mălăncioiu și Dan Laurențiu, Ștefan Aug. Doinaș, A.E.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287506_a_288835]
-
afinități contrastive, sugerând simetrii, I. identifică lumile poetice, proiectându-le după aceea în spațiul literar autohton și în cel european. Familiar cu poezia, el nu este mai puțin la curent cu poeticile. Cronicile dedicate eseiștilor și criticilor trădează totdeauna pe comentatorul informat, cu apetit teoretic și mai ales sensibil la epicitatea ideilor. Privită din unghi strict tehnic, secțiunea de critică a criticii are detentă speculativă și e concepută cu antren demonstrativ. Comentariile din Semnul mirării pun în consonanță un material încă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287506_a_288835]
-
deci, este expresia neființei înseși, a nimicului pur. Este ceea ce se afirmă în mod explicit într-un text atribuit lui Aristotel (inclus atât de Bekker în ediția aristotelică, cât și de Diels în fragmentele presocraticilor), care, deși considerat de majoritatea comentatorilor ca apocrif, provine totuși din atmosfera gândirii eline și o caracterizează. „Într-adevăr - se spune aici - fără de limite e neființa: ea nu are nici mijloc, nici început, nici sfârșit, nici vreo altă parte, și tocmai așa este nelimitarea; dar ființa
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
erau tot responsabilitatea indivizilor și cădeau sub incidența legii. „Executarea ordinelor” nu era un argument valid. Pedepsirea de către Aliați a criminalilor de război germani prezenta totuși două neajunsuri inevitabile. Prezența judecătorilor și a procurorilor sovietici a fost interpretată de numeroși comentatori germani și est-europeni ca o dovadă de ipocrizie. Stilul Armatei Roșii și metodele sovietice În teritoriile „eliberate” nu erau un secret - erau, poate, mai bine cunoscute și mai mediatizate atunci decât ulterior. Epurările și masacrele din anii ’30 erau Încă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
astăzi noțiunile rasă, eugenie, degenerare etc. tinde să umbrească rolul important pe care acestea l-au jucat În gândirea populară europeană În prima jumătate a secolului XX: naziștii nu erau singurii lor adepți. Înainte de 1945, două generații de doctori, antropologi, comentatori politici și funcționari ai departamentelor de sănătate publică animaseră dezbateri și polemici ample despre „sănătatea rasială”, creșterea demografică, sănătatea mediului și confortul ocupațional, discutând măsurile practice prin care acestea puteau fi ameliorate și stabilizate. Exista un larg consens asupra faptului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
numai statul putea oferi speranță sau ajutor majorității populației. Iar În haosul care a urmat crizei economice, ocupației și războiului civil, statul - ca agent al bunăstării, securității și echității - a reprezentat o sursă vitală de comuniune și coeziune socială. Numeroși comentatori de astăzi tind să vadă În proprietatea de stat și În dependența față de stat explicația problemelor Europei, iar În salvarea venită de sus - marea iluzie a epocii. Însă pentru generația de la 1945, găsirea unui echilibru viabil Între libertățile politice și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fusese pătat de colaborarea cu Vichy. Dintr-o generație anterioară de personalități italiene rămânea doar filosoful napolitan Benedetto Croce (născut În 1886). În Italia postfascistă, Ignazio Silone, născut În 1900, era printre cei mai vârstnici dintre intelectualii influenți; romancierul și comentatorul politic Alberto Moravia avea 38 de ani, iar scriitorul și editorul comunist Elio Vittorini era cu un an mai mic. În Germania, unde simpatiile naziste și războiul Îi seceraseră pe scriitori și intelectuali, Heinrich Böll - cel mai tânăr dintr-o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tema „declinului” național. E simptomatic pentru dispoziția ambivalentă a Angliei postbelice faptul că țara tocmai câștigase un război de șase ani Împotriva dușmanului ei de moarte și se angajase În experimentul fără precedent al capitalismului social - Însă tot ce vedeau comentatorii culturali erau semnele eșecului și dezintegrării. În Note pentru o definiție a culturii (1948), T.S. Eliot putea afirma „cu destulă Încredere că era noastră este una a declinului, că standardele culturale sunt inferioare celor de acum cincizeci de ani și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
am crescut, am citit, am scris sau am călătorit, s-a prăbușit; funiile sunt roase, marele stâlp e rupt, mesele și scaunele s-au făcut fărâme, cortul e gol, trandafirii s-au uscat În glastre...”. Deși Îngrijorați de starea continentului, comentatorii britanici (și mai ales englezi) stăteau puțin deoparte, ca și cum problemele evident similare ale Europei și Regatului Unit ar fi fost totuși diferite În punctele esențiale. Cu unele excepții notabile 4, intelectualii britanici nu au jucat un rol major În marile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lucru. Pentru autorități, era o veste bună, În sensul că această nemulțumire difuză nu viza direct o țintă politică, dar și una rea, fiindcă starea generală de insatisfacție era mai greu de soluționat. Franța era prosperă și stabilă, iar unii comentatori conservatori au conchis că valul de protest s-a născut nu din nemulțumire, ci din simplă plictiseală. Dar frustrarea era autentică - nu numai În uzinele Renault, unde condițiile de lucru erau de mult nesatisfăcătoare, ci peste tot. A Cincea Republică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu câțiva ani În urmă (iar În Statele Unite chiar și astăzi). Intelectualii momentului nu mai erau scriitorii și artiștii, ci satiriștii și comicii politici. Întrebați la Începutul anilor ’80 care e personalitatea lor preferată, studenții francezi au răspuns, spre oroarea comentatorilor mai În vârstă, nu Jean-Paul Sartre, ci Coluche, un comic de televiziune licențios și uneori de-a dreptul obscen, care a consemnat sardonic importanța-i recent dobândită candidând la președinția tării. Însă aceleași canale de televiziune publică ce transmiteau parodii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
declarat unui jurnalist italian În iunie 1975, „o democrație cum aveți dumneavoastră În Europa de Vest nu e posibilă... Portugalia nu va fi o țară cu libertăți și monopoluri democratice. Nu va permite acest lucru”. Din aprilie până În noiembrie, tensiunile au crescut. Comentatorii străini se temeau de o iminentă lovitură de stat comunistă, iar aliații Portugaliei din NATO și partenerii comerciali occidentali au promis să ofere ajutor și integrare dacă țara se lepăda de revoluția marxistă. Deznodământul s-a produs la sfârșitul anului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe care odinioară le serviseră cu devotament. Lor le-au urmat socialiștii - Soares, González, Papandreu -, care afișau o imagine de radicali fără pată, În timp ce, prin forța Împrejurărilor, trebuiau să implementeze politici economice moderate și adesea nepopulare. Cum spunea un cunoscut comentator spaniol, tranziția le „cerea franchiștilor să pretindă că n-au fost nicicând franchiști, iar stângiștilor temperați, că urmează principii radicale”22. Circumstanțele epocii i-au obligat astfel pe mulți să abjure practic peste noapte vechile poziții de principiu. Peste viața
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și Pierre Mendès-France) pentru sprijinul exprimat față de reformatorii de la Praga. Aceștia din urmă, spuneau ei, erau „de bunăvoie victime ale ideologiilor mic-burgheze (umanism, libertate, dreptate, progres, vot secret universal etc.)”. Nu era un caz izolat. În decursul anilor ’60, mulți comentatori occidentali de stânga, moderați, de altfel, În opinii, evitau să pomenească „drepturile” sau „libertățile” de teamă să nu pară naivi. În Europa de Est, comuniștii reformiști și suporterii lor evitau și ei acest limbaj - În cazul lor, fiindcă termenii erau compromiși și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]