4,181 matches
-
Dacă este vorba de două pronume personale, unul este complement direct, celălat - complement indirect: Un pronume personal poate fi asociat și cu un pronume adverbial. În acest caz, pronumele personal este totdeauna pe primul loc: Într-o asemenea propoziție, locul complementului exprimat printr-un adverb poate fi între verbul auxiliar și forma de participiu trecut, sau după acesta. Există mai mulți factori care determină una sau cealaltă poziție. Dacă adverbul este relativ scurt și nu este complement de loc sau de
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
o asemenea propoziție, locul complementului exprimat printr-un adverb poate fi între verbul auxiliar și forma de participiu trecut, sau după acesta. Există mai mulți factori care determină una sau cealaltă poziție. Dacă adverbul este relativ scurt și nu este complement de loc sau de timp, locul său este între cele două: "Georges est déjà părți" „Georges a plecat deja”. Tot acolo se plasează dacă este format cu "-ment", dar nu are caracter descriptiv: "[...] des rebelles avaient effectivement pris position dans
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
Locul adverbelor formate cu "-ment" care au caracter descriptiv este în general după participiul trecut ("Ils ont procédé prudemment" „Au procedat cu prudență”), dar unele pot fi plasate și între cele două, cu o nuanță de sens diferită. Exemple: Locul complementului de loc sau de timp exprimat prin adverb nu poate fi între verbul auxiliar și participiul trecut, nici dacă adverbul este scurt: "Je l’ai rencontré là-bas" „L-am întâlnit acolo”, "Tu ț’es levé tard ce matin" „Te-ai
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
propoziție privite din punct de vedere gramatical depinde de situație și de intențiile vorbitorului sau ale scriitorului. De aceea tema nu este totdeauna subiectul. O intrebare precum "Quand vas-tu à la poste ?" „Când mergi la poștă?” se referă la complementul circumstanțial de timp. Răspunsul poate fi, de exemplu, "Je vais à la poste demain" „Merg la poștă mâine”, în care tema este "Je vais à la poste", iar rema - "demain", accentuat mai puternic decât cuvintele "vais" și "poste". Dacă însă
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
à la poste" „Mâine merg la poștă”, dar aici "Demain" a devenit tema prin plasarea la începutul propoziției și cu pronunțarea pe un ton mai înalt a ultimei silabe, cea accentuată, în timp ce "je vais à la poste" a devenit remă. Complementul indirect și oricare complement circumstanțial poate fi tema, ba chiar pot exista și două teme într-o propoziție, exprimate cu două complemente diferite, dintre care cea mai importantă este pe primul loc: "En Laponie, en été, îl y a beaucoup
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
merg la poștă”, dar aici "Demain" a devenit tema prin plasarea la începutul propoziției și cu pronunțarea pe un ton mai înalt a ultimei silabe, cea accentuată, în timp ce "je vais à la poste" a devenit remă. Complementul indirect și oricare complement circumstanțial poate fi tema, ba chiar pot exista și două teme într-o propoziție, exprimate cu două complemente diferite, dintre care cea mai importantă este pe primul loc: "En Laponie, en été, îl y a beaucoup de moustiques" „În Laponia
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
un ton mai înalt a ultimei silabe, cea accentuată, în timp ce "je vais à la poste" a devenit remă. Complementul indirect și oricare complement circumstanțial poate fi tema, ba chiar pot exista și două teme într-o propoziție, exprimate cu două complemente diferite, dintre care cea mai importantă este pe primul loc: "En Laponie, en été, îl y a beaucoup de moustiques" „În Laponia, vara, sunt mulți țânțari”. Mai ales în limba scrisă, cănd complementul circumstanțial este pe locul întâi, iar subiectul
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
teme într-o propoziție, exprimate cu două complemente diferite, dintre care cea mai importantă este pe primul loc: "En Laponie, en été, îl y a beaucoup de moustiques" „În Laponia, vara, sunt mulți țânțari”. Mai ales în limba scrisă, cănd complementul circumstanțial este pe locul întâi, iar subiectul este exprimat printr-un cuvânt accentuat, acesta poate ajunge după predicat: "Une heure plus tard se produisit un évènement imprévu" „Cu o oră mai târziu se produse un eveniment neprevăzut”, "Ensuite seront désignés
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
un cuvant accentuat sau un pronume personal neaccentuat: "Arrêtez-vous, hurla le gendarme en pointant son arme" „Opriți-vă, urlă jandarmul îndreptându-și armă către ei”, "Qu’allons-nous faire, demanda-t-il ?" „Ce-o să facem, întreba el?” În registrul de limbă familiar și complementul direct poate fi tema: "J’adore le chocolat" „Îmi place foarte mult ciocolată” → "Le chocolat, j’adore" „Ciocolată îmi place foarte mult” (cu accentul cel mai puternic pe predicat). În exemplele de până aici, modificarea propoziției canonice în necanonica implică
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
slab și urmat de o scurtă pauză (în scris virgulă), sensul propoziției este cu totul diferit, de prezentare: "C’est Paris, la capitale de la France" „Acesta e Parisul, capitala Franței”. Construcția cu "que" scoate în evidență cel mai adesea un complement: C’est cela même que l’auteur voulait démontrer „Tocmai această voia să demonstreze autorul”, C’est de lui que je ț’ai parlé" „Despre el ți-am vorbit”. Formă "ce șont" este posibilă numai în cazul complementului direct, dar
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
adesea un complement: C’est cela même que l’auteur voulait démontrer „Tocmai această voia să demonstreze autorul”, C’est de lui que je ț’ai parlé" „Despre el ți-am vorbit”. Formă "ce șont" este posibilă numai în cazul complementului direct, dar este folosită numai în limba scrisă: C’est elles que nous attendions" sau Ce șont elles que nous attendions" „Pe ele le așteptăm”. Cu "c’est ... que" se poate scoate în evidență și numele predicativ: "C’est svelte
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
Și pronumele demonstrativ neutru neaccentuat "ce" poate fi scos în evidență prin anticipare cu pronumele corespunzător de forma accentuată "cela" sau varianta acestuia din limba vorbită, "ça": "Cela/Ça, c’est vrai" „Această/Asta e adevărat”. Scoaterea în evidență a complementului direct seamănă cu cea a subiectului, inclusiv prin faptul că și acesta ajunge la începutul propoziției: Acest procedeu este folosit și pentru scoaterea în evidență a celorlalte complemente: Numele predicativ exprimat prin adjectiv poate fi scos în evidență în două
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
Ça, c’est vrai" „Această/Asta e adevărat”. Scoaterea în evidență a complementului direct seamănă cu cea a subiectului, inclusiv prin faptul că și acesta ajunge la începutul propoziției: Acest procedeu este folosit și pentru scoaterea în evidență a celorlalte complemente: Numele predicativ exprimat prin adjectiv poate fi scos în evidență în două sensuri: Cu această din urmă construcție se poate scoate în evidență și numele predicativ exprimat prin substantiv: "Îl ne seră jamais président „Nu va fi niciodată președinte” → Président
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
la sfarsitul propoziției este specifică registului familiar. Întrebările referitoare la numele predicativ sunt de mai multe feluri, în funcție de scopul întrebării, de ce fel de cuvânt exprimă această parte de propoziție și de ce fel de cuvânt exprimă subiectul întrebării: Întrebarea referitoare la complementul direct nume de persoana are patru variante ("Qui tu aimes ?", "Qui est-ce que tu aimes ?", "Qui aimes-tu ?" și "Tu aimes qui?" „Pe cine iubești?”), iar pentru cel inanimat sunt trei variante: "Qu’est-ce que tu veux ?", "Que veux-tu ?" și "Tu
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
Qui tu aimes ?", "Qui est-ce que tu aimes ?", "Qui aimes-tu ?" și "Tu aimes qui?" „Pe cine iubești?”), iar pentru cel inanimat sunt trei variante: "Qu’est-ce que tu veux ?", "Que veux-tu ?" și "Tu veux quoi ?" „Ce vrei?” Întrebările referitoare la complementul indirect și la cele circumstanțiale au patru variante, fie că este vorba de persoana, inanimat, timp, loc, mod etc.: La atribut se referă adjectivul interogativ "quel/quelle/quels/quelles ... ?". Acesta are sensul „ce fel de ...?” atunci cand întrebarea are ca scop
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
văzut niciodată nicăieri”. Unele cuvinte de negație pot fi și la începutul propoziției. Este în primul rând cazul lui "rien" și "personne" care sunt pronume și pot avea funcția de subiect: În exemplele de mai sus, "aucun(e)" este determinantul complementului direct, dar poate fi și al subiectului, sau poate fi subiect în calitate de pronume, și atunci stă la începutul propoziției: Aucune idée ne me vient à l’esprit" „Nicio idee nu-mi vine în minte”, Aucun des participants n’a demandé
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
în funcție de partea propoziției la care se referă negația: "Îl n’est toujours pas d’accord" „Tot nu e de acord” (negație referitoare la predicat) vs. "Îl n’est pas toujours d’accord" „Nu totdeauna e de acord” (negație referitoare la complement). Cu "ne" se formează și o construcție restrictivă, în care predicatul este urmat de conjuncția "que" „decât”: "Îl ne mange que des végétaux" „Nu mănâncă decât vegetale”. În construcția cu "ne ... que" poate fi prezent și "pas", dar atunci sensul
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
este scos în evidență, luând atunci formă accentuată: "(Țoi,) reste ici !" „(Tu) rămâi aici!”, "Venez plus près (, vous) !" „(Voi) veniți mai aproape!”, "Allons dans le parc !" „Să mergem în parc!” Spre deosebire de celelalte moduri personale, în cazul formei pozitive a imperativului, complementele exprimate prin pronume neaccentuate stau după predicat (în scris cu cratima între cuvinte), iar pronumele personal de persoana I singular complement indirect ia forma "moi". Topica cu pronume personale: Topica cu pronume personal și cu pronume adverbial: Dacă predicatul la
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
aproape!”, "Allons dans le parc !" „Să mergem în parc!” Spre deosebire de celelalte moduri personale, în cazul formei pozitive a imperativului, complementele exprimate prin pronume neaccentuate stau după predicat (în scris cu cratima între cuvinte), iar pronumele personal de persoana I singular complement indirect ia forma "moi". Topica cu pronume personale: Topica cu pronume personal și cu pronume adverbial: Dacă predicatul la imperativ pozitiv are și alt fel de complement, acesta se plasează după pronumele atașate de predicat: "Parle-moi franchement !" „Vorbește sincer cu
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
în scris cu cratima între cuvinte), iar pronumele personal de persoana I singular complement indirect ia forma "moi". Topica cu pronume personale: Topica cu pronume personal și cu pronume adverbial: Dacă predicatul la imperativ pozitiv are și alt fel de complement, acesta se plasează după pronumele atașate de predicat: "Parle-moi franchement !" „Vorbește sincer cu mine!” Ordinul și interdicția la adresa subiectului de persoana a III-a se fac cu modul subjonctiv, structura unei asemenea propoziții fiind aceeași că a propoziției subordonate cu
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
în subordonată, în principala fiind exprimată: După cum se vede în exemple, asemenea subordonate sunt introduse uneori nu de simplă conjuncție "que", ci de locuțiunea conjuncționala "à ce que" sau "de ce que". "À", respectiv "de" din acestea sunt prepozițiile ce introduc complementele indirecte corespunzătoare subordonatelor. Locuțiunea cu "à" este obligatorie, dar nu și cea cu "de". Despre folosirea pronumelor relative care introduc propoziția atributiva, vezi articolul Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză, secțiunea Pronumele relative. Predicatul acestei subordonate este
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
Ea) mă întreabă dacă voi merge”. Întrebarea parțială indirectă începe în general cu cuvântul interogativ al întrebării directe corespunzătoare: Constituie excepții întrebarea referitoare la subiectul inanimat ("Dis-moi ce qui ț’intéresse" „Spune-mi ce te interesează”) și cea referitoare la complementul direct inanimat: "Je ne comprends pas ce que tu veux" „Nu înțeleg ce vrei”. Propoziția imperativa devine în vorbirea indirectă o așa-numita „propoziție infinitivala” (vezi mai jos Exprimarea cu infinitivul a procesului subordonat). Un același verb poate subordonă două
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
regent și un verb subordonat au același subiect, verbul subordonat este la infinitiv. Uneori acest lucru este obligatoriu, dar alteori procesul exprimat de infinitiv poate fi exprimat și cu predicatul unei subordonate. În caz de subiect unic este obligatorie exprimarea complementului cu infinitivul în loc de subordonată corespunzătoare, când în această conjuncția este "que" sau când este vorba de altă locuțiune conjuncționala decât cele de mai sus, si cand predicatul ei este la subjonctiv. Exemple: În următoarele cazuri mai frecvente nu este obligatoriu
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
această conjuncția este "que" sau când este vorba de altă locuțiune conjuncționala decât cele de mai sus, si cand predicatul ei este la subjonctiv. Exemple: În următoarele cazuri mai frecvente nu este obligatoriu, dar este posibil să se exprime un complement cu infinitivul în locul subordonatei corespunzătoare, cu diferența că în general infinitivul este specific registrului elevat: Același verb poate fi predicatul la subjonctiv al unei propoziții subiective sau subiect în calitate de verb la infinitiv. Primul caz este acela în care ceea ce verbul
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
În algebra liniară, pentru un subspațiu "W" al unui spațiu vectorial "V", se numește subspațiu ortogonal (sau complement ortogonal) al acestuia, o mulțime "W" care posedă proprietatea că orice vector al acesteia este ortogonal pe orice vector din "W". Pentru a demonstra că un vector este ortogonal pe un subspațiu vectorial, este suficient să se demonstreze că acesta
Subspațiu ortogonal () [Corola-website/Science/332702_a_334031]