4,425 matches
-
descoperă. De la versuri, Iancu trece la Poezie, adică la un proiect spiritual. Publică mai multe culegeri de poeme, devine, altfel zis, autor, este lăudat, laudă la rîndul lui pe alții, o generație Întreagă Îi recită cu evlavie versurile Întristate. Scrie epistole În versuri, primește răspunsuri În același fel, poezia fiind, pentru el și pentru alții, o formă de comunicare cu o sferă largă de cuprindere: de la amor la politică. Neîncrederea În formele de expresie, manifestată ici-colo, pare mai degrabă, o cochetărie
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
prefață, 1847). Se plînge, dar fără disperarea biblică a lui Ion Heliade Rădulescu. Neliniștea ia la autorul Satirei duhului meu forma resemnării. O resemnare, altfel, laborioasă. Atît cît este, limba Îl servește, poetul scrie În toate genurile, plîngerile lui (În Epistole) sînt cam retorice pentru că versurile spun indirect ceea ce autorul afirmă că nu poate spune. Putem spune atunci că o modestie numai pe jumătate sinceră stă la originea demersului său liric. O modestie pusă În slujba unei ambiții: aceea de a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cuviincios clasic În multe privințe, socotește a fi esențial În literatură: claritatea. Stilul „ușor și lămurit”, pe care Îl remarcă În scrierile lui Alexandru Donici este și stilul la care aspiră: „a fi-nalt cu deslușire, simplu fără a cădea” (Epistolă D.I.V.). A cădea Înseamnă pentru admiratorul lui Voltaire a coborî În limbajul pestriț al vulgului, a scrie „pe șleau ca preotul de sat” (Epistolă către Voltaire). Înjosire inadmisibilă În poezie. Lucrurile, ideile, scrisul Însuși au valoare numai de la un anumit
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Donici este și stilul la care aspiră: „a fi-nalt cu deslușire, simplu fără a cădea” (Epistolă D.I.V.). A cădea Înseamnă pentru admiratorul lui Voltaire a coborî În limbajul pestriț al vulgului, a scrie „pe șleau ca preotul de sat” (Epistolă către Voltaire). Înjosire inadmisibilă În poezie. Lucrurile, ideile, scrisul Însuși au valoare numai de la un anumit grad de frumusețe a frazei. CÎnd n-au, poetul trebuie să le-o dea. Menirea poeziei este să fabrice asemenea atestate de noblețe a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poet român care are, pe de-a-ntregul, o conștiință artizanală. E un poeta faber cu mentalitatea și mijloacele de expresie de la 1840. Heliade gîndea În același sens, Însă poezia lui anarhică, inventivă, limbajul lui nebunesc Îl contrazic. Autorul Satirelor și Epistolelor este consecvent cu principiile pe care le propune. Poemele sînt pline de sfaturi utile pentru sine și pentru alții: „a lucra cu hotărîre”, după „un plan ce Îmi croiesc”, „a preface cîte sînt de Îndreptat”, a căuta „rima mîndră” etc.
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pentru alții: „a lucra cu hotărîre”, după „un plan ce Îmi croiesc”, „a preface cîte sînt de Îndreptat”, a căuta „rima mîndră” etc. A osteni, a lucra, a Îndrepta, a preface sînt verbe ce se repetă În artele lui poetice (Epistolele). Verbele ar putea fi Înscrise Într-o figură retorică: aceea a desăvîrșirii: travaliul lent, obsesia gramaticii, iluzia perfecțiunii. În același timp: figură a răbdării și a sterilității (prin frînarea posibilităților de invenție În poezie). Alexandrescu crede că „osteneala și răbdarea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de Întemeiere a poeziei, Grigore Alexandrescu n-are propriu-zis psihologia unui Întemeietor. E doar un plivitor În lanurile limbii, un pălmaș harnic și exigent, atent să nu Încalce măsura gramaticii, să afle, „cuvîntul creștinesc” care exprimă mai lămurit ideea. În Epistola către Voltaire se plînge că dialectul nostru, nefixat În legi stricte, Îi scoate peri albi, cu sugestia că dacă ar fi altfel, dacă legislația limbii române ar fi mai severă, operele bune ar putea apărea mai ușor. Erezie estetică clasicistă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ale spiritului moral. Un avînt și o stingere, o Înăl(are, mărire și o Învăluire, Înlănțuire a obiectului atunci cînd obiectul intră În teritoriul decepției: acestea sînt ritmurile poemului, aceasta este alternanța discursului, nestatornicia poetului În statornica lui tristețe. În Epistole, satire, fabule, tensiunea dintre cele două planuri aproape că dispare. Peisajul este eliminat (afară de o critică a peisajului pastoral În Epistola către Ion CÎmpineanu), elementele sensibile rămîn ascunse, fantezia caută alte mijloace pentru a personifica o idee. Din punctul de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
intră În teritoriul decepției: acestea sînt ritmurile poemului, aceasta este alternanța discursului, nestatornicia poetului În statornica lui tristețe. În Epistole, satire, fabule, tensiunea dintre cele două planuri aproape că dispare. Peisajul este eliminat (afară de o critică a peisajului pastoral În Epistola către Ion CÎmpineanu), elementele sensibile rămîn ascunse, fantezia caută alte mijloace pentru a personifica o idee. Din punctul de vedere al analizei noastre, ele nu oferă prea multe șanse. Obiectul intim este o abstracțiune, spațiul securizant nu apare pentru că spiritul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
planuri, funcția critică nu-i mai este atribuită acum autorului, ci personajului însuși, adică pașnicului inginer de la pepiniera Fălticeni-Rădășeni. Din această postură, Bizu (modelul așa zicând "real" al personajului romanesc) formulează o serie de reproșuri la adresa romanului anterior într-o epistolă de care scriitorul-narator își amintește o dată cu reîntoarcerea obișnuită la Fălticeni, în vacanța de vară (călătoria cu trenul constituie un leitmotiv simptomatic, ca un acord muzical plasat la începutul narațiunii-"simfonie"). În linii mari, reproșurile cu pricina vizau insuficienta capacitate de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
mucuri de țigări fumate de Bizu pe vremea când era îndrăgostit, petalele hortensiilor albastre, cartea de la Socec, plină de notele sentimentale ale Dianei pe margine, un nasture de la palton și alte nimicuri de acest gen). Femeia îi arată și o epistolă de la Raicu, rivalul incomod, menită a o pune la adăpost de orice suspiciune, cum și "cenotaful iubirii defuncte", un loc gol destinat scrisorilor ce n-au mai venit. Tulburat până la lacrimi 55 de aceste dovezi confecționate, Bizu nu uită totuși
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
acelei scrisori memorabile, publicate de I.E. Torouțiu în volumul al IV-lea din seria de Studii și documente literare, în care Maiorescu, la puțin timp după groaznicul "accident", încerca să menajeze susceptibilitatea poetului bolnav și să-i aline, cumva, suferința. Epistola maioresciană l-a emoționat profund pe criticul-scriitor (ar fi plâns, își amintește el, două ore în șir după ce a citit-o), din cauza unor motive subiective, care l-au făcut mai sensibil ca niciodată la tragedia vieții poetului. "Cea mai puternică
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
În această etapă de criză a vieții lui resimte așadar Lovinescu "cea mai puternică emoție literară", mărturisită și în jurnal: "10 april. 1934. Lectură Eminescu Mite. Scrisoarea lui Maiorescu Em. Extraordinară impresie. Hotărârea de a romanța". Mai mult, criticul citește epistola într-un spațiu străin, la Brașov, în preajma sărbătorilor pascale, departe de biroul și de cărțile lui, de căminul din strada Câmpineanu unde avuseseră loc, atâția ani la rând, ședințele de cenaclu fapt ce va fi contribuit, suplimentar, la accentuarea "emoției
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de mai sus, n-ai cum să nu simți o imensă compasiune pentru suferința celui ce și-a sfârșit zilele ca un biet om, dar de trăit, a trăit eroic, murind cu condeiul în mână. Mai ales că, după lectura epistolei maioresciene, abia pe patul de spital, cu puțin înaintea morții, va plânge Lovinescu din nou, de emoție și de bucurie, din cauza unei alte scrisori una pe care Arghezi, cel mai mare poet român, i-o adresează lui, celui mai mare
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
care trebuiesc judecate în sine, și nu prin raportare la autori", afirmă criticul modernist, fără a mai ține cont de "teoriile" lui relativist-psihologizante. Intenția abandonării modelului melodramatic a fost așadar evidentă, după cum reiese și din următorul fragment, cules dintr-o epistolă din aceeași epocă: "Cât despre romanul meu, am ajuns la p. 300 și nu s-a isprăvit nici partea întâia; sunt foarte mulțumit de ce am scris, cu toate rezervele asupra a ceea ce voi scrie; adică asupra romanului propriu-zis. Căci până
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Cu d. E. Lovinescu despre Bălăuca", în Vremea, an VIII, nr. 413, 10 nov. 1935. 203 E. Lovinescu, Scrisori și documente, ed. cit., p. 244. Numai romanul îmi va da iar gustul realității", îi mărturisește el Hortensiei Papadat Bengescu într-o epistolă datată 2 august 1932, pentru ca, doar câțiva ani mai târziu (pe 12 mai 1935), să i se destăinuie iar: "Romanul meu [...] e ceva organic și predestinat (s.n.). Aș mai vrea să-i introduc alte pasagii, ca să-mi fac de lucru
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
este cu totul altceva. Paul Diel rămâne însă unul dintre fanii paradigmei psihologice de înțelegere și explicare a vieții spiritului uman. Faptul acesta cred că se poate argumenta cu cel puțin două teme ale cărții de față: mitul șarpelui și epistolele pauline. Secvențele veterotestamentare care-l au ca protagonist pe șarpele ispititor al protopărinților ne sunt cunoscute și nu cred că este cazul să insistăm asupra lor. Interesează acum interpretarea specială pe care Paul Diel o dă făpturii ofidiene, în totală
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
cere astăzi abordată din perspective multiple și nu neapărat complementare. Or, unul dintre meritele cărții de față este acela de a o oferi una dintre aceste perspective. O altă temă a cărții, care ilustrează psihologismul autorului, este cea a celebrelor epistole pauline. Aici, apostolul creștin ar vorbi într-un mod criptat exclusiv (!) ,,despre conflictele funcționării psihice intime, eliminând astfel confuzia dintre Psihic și Suflet, care a dus la credința în nemurirea psihicului"53. Referindu-se la păcatul originar, apostolul Pavel ne-
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
teatrală), Veronica Porumbacu și alți câțiva. Iată, de pildă, ce conținea primul Supliment de Duminică 9 (dedicat, se-nțelege, planului economic al anului): Maria Banuș (Planul, scriitorii și o istorioară), Sergiu Fărcășan (Brigada cântă pe mai multe voci) și o epistolă a lui Eusebiu Camilar. Acesta trimite Scânteii o scrisoare de la Cumpătul-Sinaia pe care ziarul o publică, făcând dovada elocventă a punerii În practică a bugetului cultural cu rezultate și atașament pe măsură: „Mă aflu la Sinaia, În casa de creație
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
care se vădiră a nu fi altceva decît oscioarele unor sepii, îmbălsămate în prețioasa substanță. Nu vă miră oare faptul că această substanță neprihănită și parfumată se găsește în miezul unei asemenea putreziciuni? Gîndiți-vă la ceea ce spune Sfîntul Pavel în Epistola sa către Corinteni, în legătură cu necurățenia și curățenia - despre faptul că ne naștem în rușine și creștem în slavă. Amintiți-vă de asemenea ceea ce spunea Paracelsus despre ingredientele din care e făcut moscul cel mai ales. Nu uitați nici faptul atît
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Proust, Seneca, Gide) și însoțește scrisorile imaginare cu poeme reflexive. Alt mod de a repune în dezbatere relația dintre creație și morala omului care scrie, dintre singurătate și suferință, suferință și iubire. Argumentele din Apărarea lui Galilei sunt reluate în epistola către Seneca, filosoful și sfetnicul lui Nero, cu aceste vorbe aspre în ton apostolic; „Și, acceptând să fiți sfetnicul lui Nero, ați acceptat ca filosofia să fie sfetnica unui ucigaș. Chiar dacă ați vrut în felul acesta să-l temperați, împuținând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
atât în Cer, cât și pe pământ, în sânul Fecioarei și în naștere. Cartea a III-a, în 16 capitole, se ocupă de asemeni cu dezbaterea dumnezeirii lui Hristos, Cassian utilizând o serie de versete biblice extrase mai ales din Epistolele pauline. În Hristos există o singură persoană, care este inseparabilă de cele două firi. Mai apoi, Cassian arată că Sfânta Scriptură atribuie dumnezeirea lui Hristos într-un mod ce nu corespunde cu limbajul utilizat de Nestorie. Numele de Fiu al
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
următoarele: Cărticica credinței către legații papei la Constantinopol, Capitole contra nestorienilor și pelagienilor, Foarte scurtă mărturisire a credinței ortodoxe, Foarte scurtă motivare a unirii Cuvântului lui Dumnezeu cu propriu-i trup, Răspuns contra achefalilor, Dialog contra nestorienilor (în 2 cărți), Epistola Papei Hormisdas către Possessor și Răspunsul lui Ioan Maxențiu (la această epistolă). Autorul acestor lucrări se mistuie pentru dreapta credință a Bisericii universale, pe care o vrea la adăpost de înșelăciunile ereziei nestoriene, pelagiene și altele. El nu ezită să
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
pelagienilor, Foarte scurtă mărturisire a credinței ortodoxe, Foarte scurtă motivare a unirii Cuvântului lui Dumnezeu cu propriu-i trup, Răspuns contra achefalilor, Dialog contra nestorienilor (în 2 cărți), Epistola Papei Hormisdas către Possessor și Răspunsul lui Ioan Maxențiu (la această epistolă). Autorul acestor lucrări se mistuie pentru dreapta credință a Bisericii universale, pe care o vrea la adăpost de înșelăciunile ereziei nestoriene, pelagiene și altele. El nu ezită să critice aspru pe episcopul Romei pentru felul în care acesta a tratat
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
în fapt a fost un protest energic al unui grup de orientali contra neprimirii și ținerii la ușă, afară, timp de 14 luni, a acestor oameni, protest concretizat mai ales în răspunsul demn și tăios al lui Ioan Maxențiu la Epistola papei Hormisdas, în care acesta acuza, batjocorea și acoperea de insulte și calificative grave pe niște frați care veneau din Răsărit. Ioan Maxențiu precizează că, la Roma, monahii dobrogeni amintiți nu au comis nici o necuviință, iar acuzațiile din epistola papală
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]