4,992 matches
-
mă întreb la ce oră voi ieși pe ea... Ori... voi mai ieși?!... La dracu'! murmur. Am băgat aproape un milion în sistemele electronice de siguranță... Pe culoarul de ieșire a femeilor văd ultimele salariate, prezentîndu-și din mers, în fața portăriței, geanta deschisă. Ultima e Teona: are un mers calm și o ținută dreaptă, cu capul lăsat pe spate, atît cît buclele părului ei castaniu să-i atingă gulerul pardesiului bej, dintr-o stofuliță fină, strîns de cordon pe talie; la gît
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cît buclele părului ei castaniu să-i atingă gulerul pardesiului bej, dintr-o stofuliță fină, strîns de cordon pe talie; la gît poartă o eșarfă de mătase naturală, vopsită în cîteva nuanțe de verde crud, cumpărată de la Fondul plastic; pantofii, geanta și mănușile îi sînt maro amănunte care doar azi, pentru prima oară, mi-au atras atenția. Deschide din mers geanta, arătîndu-i-o portăriței; o închide la loc printr-un gest sigur și-și continuă mersul cu același pas rar, de parcă s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
la gît poartă o eșarfă de mătase naturală, vopsită în cîteva nuanțe de verde crud, cumpărată de la Fondul plastic; pantofii, geanta și mănușile îi sînt maro amănunte care doar azi, pentru prima oară, mi-au atras atenția. Deschide din mers geanta, arătîndu-i-o portăriței; o închide la loc printr-un gest sigur și-și continuă mersul cu același pas rar, de parcă s-ar teme că, grăbindu-se, ar putea să-și rupă firul gîndurilor. Am rămas pe loc, privind în urma ei, sperînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Mihai, dormi? întreabă o voce de bărbat. Mă întorc: jos, în ușă, stă Dinu Zaharia. E îmbrăcat ca de plecare acasă: pardesiu elegant, bleumarin; fular de mătase gri; cămașă albă și cravată cu dungi roșii și albe; mănuși de primăvară; geantă diplomat japoneză din poliester negru armat cu fibră de sticlă, încadrată în două șine din aluminiu eloxat, care scînteiază argintiu. În mîna stîngă ține geanta diplomat și documentația tehnică a separatorului, iar cu dreapta sprijină un sac de hîrtie plin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de mătase gri; cămașă albă și cravată cu dungi roșii și albe; mănuși de primăvară; geantă diplomat japoneză din poliester negru armat cu fibră de sticlă, încadrată în două șine din aluminiu eloxat, care scînteiază argintiu. În mîna stîngă ține geanta diplomat și documentația tehnică a separatorului, iar cu dreapta sprijină un sac de hîrtie plin, lăsat jos, lîngă picioare. Imediat, Dinule, îi spun. Cobor imediat. Mă mai uit o dată peste toate cadranele indicatoare ale pupitrului, mă conving că separatorul funcționează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ajuns la Curtici“ și mi s-a strâns inima, speriată și neliniștită. Baie, ceai, toaletă, menaj; la coafor, la școală pentru sala riul de circa unsprezece mii pe lună, se pare; apoi o nebu nie: mi-am cumpărat o adorabilă geantă maro, ca a ta, din aceeași piele; a costat cât o bucată-de pâine-cam-scumpă, o mie cinci sute; pe urmă, la doamna Vereș, unde a trebuit să rabd ceea ce mă speria atâta, așa că sunt, la ora asta, știrbă, până mâine la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
oră și jumătate, spălată, țesălată, coafată, manichiurată - la Cella. [...] Cella, bătrână, dar când zâmbea recunoșteam draga ei expresie de odinioară, pentru care o iubeam așa de mult. „— Ai la tine vreo scrisoare a Monicăi?“ „— O am întotdeauna pe ultima în geantă.“ „— Și fotografii?“ „— Da.“ Și după ce am mâncat, cu naturalețea ei simpatică, Cella ia scrisoarea și o citește de la un cap la altul. „— Grozavă fata ta, Titerl!“ Am stat cu Cella mai mult de un ceas vorbind despre tine; mi-a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
poteca roz-aurie de lângă mine duce la curtea mare, înveșmântată în verde, de pe tărâmul copilăriei mele. Unde ai hotărât să-ți petreci vacanța? De ar fi ca această carte poștală să-ți parvină înainte de plecarea ta și s-o iei în geantă, ca pe un surâs din țara ta și ca pe un surâs stânjenit al bătrânei tale mame. Te iubesc, copila mea; nu mă gândesc decât la tine; mă gândesc mai puțin la lucrul tău, care lâncezește. Aici am uitat de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Ziurel de ziuă“ (ce frumos, nu?): „Mititel și înfășețel, Cu scutec de bumbăcel, Cu păruțul retezat, Eu pe Domnul l’am lăsat, Pe cea parte de pământ, La casa lui Dumnezeu“. Am scris pe un petec de hârtie găsit prin geantă: „Draga mea, vino. Mi-e dor de ochii tăi frumoși și mari, scăldați în lacrimi luminoase“. Din păcate, sunt mult prea stupidă: lumea din jur mă îngheța și am pierdut jumătate din bucuria estetică și din acuitatea amintirii pe care
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
hol ne așteaptă un teanc de scrisori și mă uit repede prin ele. Plicticos... Plicticos... Vogue-ul britanic! Ha! Plicticos... Factura cardului de la Saks Fifth Avenue. Mă uit preț de o clipă la plic, apoi îl iau și îl pun în geantă. Nu pentru că l-aș ascunde. Doar fiindcă n-are nici un rost să-l vadă și Luke. Am citit de curând într-o revistă articolul ăsta foarte bun cu titlul „Prea multă informație?“ în care se zicea că ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
sunt “pitorești“. — Acum, încotro? zice Luke, în clipa în care ajungem la altă mică intersecție. — Ăă, cred că aici sigur trebuie să faci stânga. Vreau să zic... dreapta. Nu, am vrut să spun stânga. Mașina virează, iar eu scotocesc în geantă după invitație, ca să verific adresa exactă. Sir Gilbert și Lady Cleath-Stuart speră că vor avea plăcerea de a vă avea drept oaspeți... Mă uit ca vrăjită la scrisul elegant, cu înflorituri. Dumnezeule, tot nu-mi vine să cred că Suze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mai palpitant? De ce n-am făcut, de pildă, turul Mongoliei? Dacă stau să mă gândesc, am vrut o dată să mă duc în Thailanda. Dar, până la urmă, m-am hotărât să plec în Franța și să cheltuiesc banii economisiți pe o geantă Lulu Guinness. — N-am călătorit chiar atât de mult, recunosc fără prea mare tragere de inimă. — Ei, ar trebui s-o faci, fată dragă! tună Caroline. Trebuie să-ți extinzi orizontul cunoașterii. Să înveți despre viață de la oameni adevărați. Una
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
suflă nasul. Dacă crezi că nu ți se potrivește... spune-mi. Nu mă supăr. Păi... ce să zic... Of, Doamne. O să mă gândesc, reușesc să îngaim într-un final și schițez un zâmbet chinuit. Punem rochia de mireasă înapoi în geanta ei, mâncăm niște sandvișuri de prânz și ne uităm la un episod vechi din Changing Rooms, la televizorul cel nou cu cablu pe care ai mei tocmai și l-au instalat. După care, deși e destul de devreme, mă duc sus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
agendă albastră cu copertă capitonată, cu cuvintele „Mama lui“ inscripționate cu un scris înflorit, argintiu. Se uită la ea de parcă tocmai ar fi primit cadou un șobolan mort. — Am și eu una la fel! zice mami, victorioasă. Bagă mâna în geantă și scoate agenda pereche de culoare roz, pe care scrie „Mama ei“. Se numesc „Organizere pentru mame“! Uite, aici se scrie meniul, lista de invitați... culorile alese... și aici e un buzunăraș pentru ceas, uite... Așa că putem să ne coordonăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
a pierdut contractul în fața altei agenții. Așa că e un lucru fantastic. — Bravo, Luke, zice tati. — E nemaipomenit, scumpule! îi ține isonul mami. Singura care n-a zis nimic este Elinor. Nici măcar nu e atentă, fiind ocupată să caute ceva în geanta ei Hermès. — Ce părere ai, Elinor? zic dinadins. E o veste foarte bună, nu crezi? — Sper ca asta să nu interfereze cu munca ta la fundație, zice și-și închide geanta cu zgomot. — Nu e nici un pericol, spune Luke lejer
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nu e atentă, fiind ocupată să caute ceva în geanta ei Hermès. — Ce părere ai, Elinor? zic dinadins. E o veste foarte bună, nu crezi? — Sper ca asta să nu interfereze cu munca ta la fundație, zice și-și închide geanta cu zgomot. — Nu e nici un pericol, spune Luke lejer. — Firește, activitatea lui Luke la fundație e voluntară, subliniez cât pot de dulce. În vreme ce afacerile sunt munca lui. Într-adevăr. Elinor îmi aruncă o privire de gheață. Bine, Luke, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
dau seama că a fost cam nepoliticos din partea mea - dar, serios. Trebuia să fie o reuniune plăcută de familie. Pentru numele lui Dumnezeu, suntem aici fix de trei secunde. — Trebuie să discut câteva lucruri cu Luke, zice Elinor, luându-și geanta. Putem s-o facem în mașină. Se ridică și se scutură de o firimitură imaginară de pe fustă. Mi-a părut foarte bine de cunoștință, îi spune lui mami. — Și mie! exclamă mama, sărind și ea în picioare, într-o ultimă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
moment de tăcere. Da, hai să facem asta! Acum că spui tu, mi-am adus aminte că mi-ar prinde bine niște mănuși noi. Ia o gură de ceai și pare că s-a binedispus brusc. Și, poate și o geantă drăguță. — O să ne distrăm de minune, zic și o strâng de braț. Noi între noi. Franton, Binton and Ogleby Avocați Third Avenue 739, Apt. 503 New York, NY 10017 D-rei Rebecca Bloomwood Apt. B 11th Street 251 W New York NY 10014
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și va regreta foarte tare în ziua respectivă, când nu se va simți implicată în sărbătoare. Ne-am revenit destul de repede după ce am plecat de la Claridges. Ne-am dus direct la reducerile de la Selfridges și mami și-a găsit o geantă foarte drăguță, iar eu mi-am luat un tip nou de rimel pentru volum, în timp ce tati s-a dus și a băut o halbă de bere, cum face de fiecare dată. Și pe urmă am luat cu toții cina în oraș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
eu m-am mutat la New York, zice detașată. Așa că s-ar putea să ne mai întâlnim. Poate-mi vinzi și mie o pereche de pantofi într-o zi. Îmi aruncă un ultim surâs condescendent, își așază mai bine pe umăr geanta Channel și iese din raion. După ce pleacă, se așterne o tăcere generală. Cine mai era și asta? zice în cele din urmă Laurel, care a ieșit din cabină îmbrăcată doar pe jumătate, fără ca eu s-o observ. — E... Alicia Scorpia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mea, îmbrăcată cu o jachetă de culoarea untului, cu nasturi mari și ținând strâns în mână o poșetă asortată. Spre surpriza mea, nu e singură. Cu ea se află o femeie cu păr castaniu tăiat drept, cu taior bleumarin și geantă Coach. — Rebecca, dă-mi voie să ți-o prezint pe Robyn de Bendern, zice Elinor. Una dintre cele mai renumite organizatoare de nunți din New York. — A, zic, luată prin surprindere. Bună... ziua! — Îmi pare bine, Rebecca, spune Robyn, luându-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
original. Se uită în jur și își coboară glasul. Ideea care i-a venit este... să transformăm Terrace Room într-o pădure fermecată. — Pe bune? — Da! Sunt așa de încântată, că trebuie neapărat să-ți arăt și ție! Își deschide geanta și scoate o schiță, iar eu mă uit la ea ușor bulversată. — Mestecenii îi importăm din Elveția, ca și ghirlandele de lumini de basm. Vei păși printre șirurile de copaci, iar crengile acestora vor atârna până la pământ. Iar tu vei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
a zis... — Ei, oricum, o întrerup grăbită. Robyn, sunt puțin prinsă cu toate astea și... — Știu și nu vreau să te încurc în nici un fel. Dar, din moment ce tot sunt aici, sunt câteva lucruri pe care... Două secunde, promit! Caută în geantă și își scoate agenda. În primul rând, formația care va cânta a confirmat și îți vor trimite o listă cu melodiile, ca să le aprobi. Așa, ce mai e?... Își consultă agenda. — Extraordinar! Îi arunc o privire rapidă de control lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
putea pur și simplu să... cumperi ceva. Poate. — Fără listă? Elise se uită la mine alb. Păi, și ce să-ți iau? — Nu știu! Ce vrei tu! Râd, ușor jenată. Să zicem un... toaster? — Un toaster. OK. Elise scotocește în geantă, după o bucată de hârtie. Ce model? Habar n-am! Am zis și eu, așa, primul lucru care mi-a venit în cap! Elise, zău, ai putea... nu știu... să-mi iei ceva de la Hong Kong. — Ești înregistrată și acolo? Elise
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
foarte atentă. La ce magazin? — Nu! Am vrut doar să zic că... Oftez. OK, uite cum facem. Când mă înregistrez, îți scriu să-ți spun detaliile. Probabil că poți să cumperi și online. — Păi... OK. Elise își pune hârtia în geantă și mă privește cu reproș. Dar să știi că chiar ar trebui să te grăbești să te înregistrezi. Altfel, lumea nu știe ce să-ți cumpere. — Sorry, spun. Oricum, sper să te simți nemaipomenit la Hong Kong. — Mersi. Elise șovăie, apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]