7,075 matches
-
viu au reușit să schimbe înlăuntrul oamenilor ceva. E un absurd al lucrurilor că, deși filmul de factură evanghelică are o difuzare la scară infinit mai mare decât discursul verbal, nu creează ecou decât la modul cognitiv și ca proiecție imaginară, însă nu schimbă viziunea asupra vieții, nu ordonează viața, nu îi schimbă cursul. Nu este întâmplător acest fapt. Așa cum un film dramatic nu poate schimba viziunea asupra unei iubiri imposibile, tot astfel nici filmul religios nu poate schimba viziunea în privința
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
repună în drepturi distincția de bun-simț, dar nu au reușit să ajungă la un acord [...]. (3) Kant (cu ajutor considerabil din partea lui Leibniz și a lui Hume) a abordat problema dintr-o perspectivă nouă. În loc să conceapă senzațiile reale și senzațiile imaginare drept două specii coordonate ale aceluiași gen, [...] el a conceput diferența dintre ele drept o diferență de intensitate" (1970, p. 187). Așadar, întreaga problemă a fost generată în urmă incapacității filosofilor de a face distincția elementară dintre datele senzoriale empirice
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
coordonate ale aceluiași gen, [...] el a conceput diferența dintre ele drept o diferență de intensitate" (1970, p. 187). Așadar, întreaga problemă a fost generată în urmă incapacității filosofilor de a face distincția elementară dintre datele senzoriale empirice (deci reale) și imaginare, deci dintre impresii și idei. Dacă, pentru Baruch Spinoza (care se mulțumește să reitereze poziția teoretică a lui Hobbes), imaginația este pur si simplu echivalata cu senzația, pentru Kant, ea reprezintă conexiunea imperativa dintre datele senzoriale și înțelegerea intelectuală 58
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
E: 37). Se poate identifica, în aceste rânduri, un extremism estetic, "un soi de tiranie a artei în raport cu viața" (2001, XI), în termenii lui Isaiah Berlin, care devine o convingere larg răspândită în perioada romantică, atunci când frontierele dintre real și imaginar se șterg și când zestrea luminismului francez este substituita de un nou set de dogme, poate antiraționaliste și idealiste, dar la fel de dure și de implacabile precum precedentele. Dacă rafinații philosophes se străduiesc să predice că universul material este singurul obiect
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
și de "spațiu"139. Pentru că lectorul să înțeleagă trăsăturile spațio-temporale ale procesului de creație artistică, el trebuie să înțeleagă, în prealabil, esența conflictului dintre cele două realități fenomenale. Trebuie precizat că viziunea inserează o breșă între universul real și lumea imaginara 140. Finit din punct de vedere spațial, primul se caracterizează printr-o scurgere liniară a timpului, care cuprinde trei faze distincte: trecutul, prezentul și viitorul. Infinită din punct de vedere spațial, cea din urmă transcende toate categoriile de reflecție, fiindcă
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
și eternă, după cum Blake însuși precizează în A Vision of the Last Judgment: "This world of Imagination is Infinite & Eternal whereas the world of Generation or Vegetation is Finite & [for a small moment] Temporal" (E: 555). Conținuturile ontologice ale lumii imaginare nu sunt proteice, așa cum s-ar putea bănui inițial, ci imuabile: În Eternity one Thing never Changes into another Thing Each Identity is Eternal [...]" (E: 556). Aceeași considerație apare, cu mici modificări formale, în Milton: "Individual Identities never change nor
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
În momente privilegiate, constiinta subiectivă poate stopa curgerea timpului, oferind experiență eternității temporale, în care viața este percepută în totalitatea ei [...]. Și, în cadrul unor experiențe cu adevarat vizionare, mintea poate chiar percepe eternitatea per se" (1981, pp. 5-6). În lumea imaginara blakeană, ca entități privilegiate, cele două categorii se traduc, la nivel textual, în conceptele de "Eternitate" și de "Golgonooza"141. "Eternitatea" definește o manifestare atotcuprinzătoare, care determină structura tuturor formelor conceptibile, putând fi echivalata cu un prezent absolut 142. Pe
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
sacrificate intru unitatea divină atotcuprinzătoare. Astfel se închide breșă dintre imanent și transcendent. Parcurgând rândurile acestui subcapitol, lectorul ar putea rămâne cu impresia, justificată până la un punct, ca numeralul cardinal 2 ar trebui să joace rolul cel mai important în imaginarul vizionar blakean. Totuși, adevărata formă mentis în acest caz este constituită de numeralul cardinal 4. În cele ce urmează, voi incerca sa limpezesc acest lucru prezentând inițial semnificația acestui simbol numeric în istoria ideilor și analizând ulterior modelul cvadripartit al
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
operei grafico-poetice a lui Blake, crede Beer, "timpul și spațiul sunt create nu ca un cadru absolut, ci ca un act de compasiune, de vreme ce ființele umane ar fi expuse, altfel, unei insuportabile energii infinite" (1969, p. 309). 140 Prin adjectivul "imaginar", înțeleg aici că respectiva lume este generată de facultatea imaginației artistice, cu sprijinul agenților inspirației. 141 Pentru o analiză extinsă a metaforei Golgonooza, cf. secțiunea a patra a studiului meu. 142 Peter Otto nu ezită să definească prezentul blakean în
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
absurdă a unui război, a năvălirii „tătarilor” din nord. Rutina aceasta ascunde ceva plin de mister, un miracol de care sunt atrași toți cei care pătrund în fort și care le sucește mințile, printr-un joc ciudat între real și imaginar: „Avu senzația că o toropeală neașteptată îl cufundă în somn. Dar era încă destul de lucid. Un haos de imagini, aproape de vis, îi defilau prin fața ochilor, începeau chiar să înfiripe o poveste; dar după câteva clipe își dădu seama că este
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
aceea îndepărtată când Drogo ajunsese pentru prima oară, alături de căpitanul Ortiz, la marginea podișului deschis, iar Fortăreața îi apăruse în fața ochilor în strălucirea apăsătoare a după-amiezii”. (p.70) Refuzul personajului de a pleca după patru luni, sub pretextul unei boli imaginare, deși aparent reprezintă o alegere conștientă, confirmă puterile magice ale fortăreței, atracția pe care ea o exercită asupra celor care, o dată prinși în mrejele sale, nu mai au scăpare. Puterea obișnuinței constituie esența acestei atracții. Din rutina la care sunt
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
prins în acest joc al „falselor mărturisiri”, cititorul riscă enorm în a cădea în trista ipostază a acelui „hypocrite lecteur” de care Fowles însuși pomenește spre finalul capitolului; acel lector incapabil să unească cele două lumi artificial numite „reală” și „imaginară” prin puntea firavă a ceea ce în mod obișnuit numim intuiție rezultată din filtrarea individuală a faptelor. Cheia e oferită de fapt, chiar de scriitor, spre finalul capitolului: „Așa că dacă crezi că toată această digresiune nefericită (e, totuși, Capitolul 13, nu
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
unele regiuni și în multe comunități locale, că ontologiile pesimiste sînt, de fapt, complicii ideologici ai unei tendințe pe termen lung de răspîndire a violenței, prin care apărarea de fiecare zi a societății împotriva unor amenințări cu violența, reale sau imaginare, trece în mîinile unor organizații de securitate înfloritoare, încît este posibil să ne imaginăm timpuri și locuri în care destul de multe monopoluri ale statului asupra mijloacelor de violență vor fi permanent erodate sau total înlocuite de forme noi de condottieri
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
1985, p. 141). Astfel, D. Sperber și D. Wilson (1978) ne propun să considerăm că toate ironiile pot fi interpretate "ca menționări cu caracter de ecou: ecou mai mult sau mai puțin îndepărtat al gîndurilor sau al vorbelor, reale sau imaginare, atribuite sau nu unor anumiți indivizi" (1978, p. 408). Este și cazul exemplului propus: spusele atribuite unui alt locutor (desemnat, în cazul nostru, prin pronumele SE) se constituie în ținta privilegiată a acestei atitudini ironice față de enunț. Teoria ironiilor ca
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
efect asupra cititorului, efect produs de pseudonim asupra publicului. Dimensiunea pragmatică a numelui este indicată în relația dintre motive și maniere. Maniera se citește ușor: ea înseamnă practica supoziției autorului, în funcție de care un autor real atribuie o operă unui autor imaginar. Căutarea devine joc; Jean Starobinski remarcă: Cînd un om își pune o mască sau își adaugă un pseudonim, ne simțim sfidați. Acest om ni se refuză. În schimb noi vrem să știm, vrem să îl demascăm. De cine se ascunde
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
semnalînd distanța față de ea). Găsim o asemenea analiză la D. Sperber și D. Wilson: Putem accepta că toate ironiile sînt interpretabile ca menționări cu caracter de ecou: ecou mai mult sau mai puțin îndepărtat, al gîndurilor sau vorbelor, reale sau imaginare, atribuite sau nu unor indivizi. Cînd ecoul nu se manifestă, el este totuși amintit. Considerăm că toate ironiile tipice, dar și un număr mare de ironii atipice, din punct de vedere clasic, pot fi descrise ca menționări (în general, implicite
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
către mirajul copilăriei și al adolescenței. Micuța funcționară de la poștă din spatele ghișeului cu grilaj cușca este condamnată să nu cunoască agitația din "lumea mare" decît prin intermediul limbajului criptic din formulele telegrafice. Pîndind fețele și semnele sibiline, ea născocește o lume imaginară. Care este secretul telegramelor pe care ea le trimite: o poveste de șantaj, de joc, de crimă? Secretul nu va naște decît alt secret. Amintim că descrierea prezintă trei dimensiuni strîns legate și specifice: o componentă secvențială: o descriere prezintă
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
formative, este JOCUL de ROL, metodă de predareînvățare bazată pe simularea unei funcții, relații, fenomen, pornind de la crearea în joc a unor interacțiuni în cadrul unei relații, situații sociale, de grup, prin interpretarea unui tip de ,,personaj” al vieții reale sau imaginare. Copiii își au modelul de joc, de obicei din lumea în care trăiesc, la școală ei simt protecție, liniște și au curajul să se joace cu ideile și impresiile din lumea celor mari, selectândule doar pe acelea care sunt relevante
Jocul de rol, Universul copiilor by Mirela Bondrea, Lică Prisecaru () [Corola-publishinghouse/Science/1296_a_2069]
-
de Ioan Slavici sau pulverizarea mitului" (I, II) 4-11 iunie 2002) sunt veritabile exerciții de mitanaliză în care criticul își propune să stabilească un raport între arhitectura mitică a operei discutate și firul povestirii, pe de o parte, și universul imaginar al lectorului, pe de altă parte. Există o bogăție de scenarii pe care pe care cercetătorul le descoperă în ambele nuvele atunci când acestea sunt supuse "forajului mitic". Unele sunt chiar hazardate. Nimic nu justifică, de exemplu, paralela pe care criticul
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
susținută fără îndoială de toți teoreticienii acestui gen literar insolit, dar atât de greu de definit. Fantasticul autentic e un "fantastic voit", adică el include doar acele opere create anume pentru a surprinde și a dezorienta prin inventarea unui univers imaginar în care nimic nu se înfățișează și nimic nu se petrece ca în lumea reală. Ambiguitatea ca trăsătură definitorie a acestui concept literar ia astfel naștere și prin folosirea a două procedee de scriitură care organizează întregul text. Îm nuvela
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
din calea popii. A ajuns ca ciuma. Dar mai rău decât toate este una: după atâta tăndălitură, oamenii i-au pus numele "Popa Tanda". Apoi "Popa Tanda" a și rămas. În consecință și toponimele ce se referă la un spațiu imaginar în care se mișcă personajul vor avea aceeași caracteristică: Popă-n Sărăceni!... Pe Valea Seacă este un sat pe care oamenii îl numesc Sărăceni. Un sat "Sărăceni" pe o vale "seacă"; mai rău nu poate să sune însemnarea unui loc.
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
înainte de toate, de un teritoriu fictiv și numai în subsidiar de reprezentarea unuia geografico-etnografic. Conform opiniei lui Nicolae Balotă s-ar putea trasa adevărate hărți ale spațiilor ce se suprapun, în creațiile marilor scriitori, peste geografia reală, așa cum e cazul "Imaginarei Yoknapatawpha, comitatul fictiv al operei lui Faulkner (legat printr-un cordon ombilical de realitatea fizică și morală a modelului american)"180. Afirmația este îndreptățită și o putem susține cu exemple din opera lui Slavici. Arsenalul toponimic folosit de scriitor ne
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
al libertății". (Adică: "pentru populația românească, sfîșiată între marile imperii, țelul nu a fost libertatea, ci independența... Construită pe valorile îndependenței, "ființa națională" are astfel o constituție înclinată spre frontierele independenței sale și astfel mereu vulnerabilă la amenințările, reale sau imaginare, ale acestor frontiere".) 2. Comunitatea națională se constituie simultan ca subiect al modernității și al tradiționalității. (Adică: "paradoxala înlănțuire a "modernității" și "tradiției" pare să fie trăită angoasant și ambivalent, ciclotimie aproape. Ne-am permite să vorbim în acest caz
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
riscă să apară incerte, parțiale și incomplete. Realitatea mitică, prin unele din aspectele sale, va scăpa întotdeauna celei mai subtile și mai riguroase analize. E o speranță bineînțeles deșartă de a pretinde că ai depășit definitiv opoziția dintre rațional și imaginar. Sîntem plasați într-un domeniu unde cunoașterea adevărată nu poate fi decît de ordin existențial: numai cei care trăiesc mitul în deplină credință, cu tot sufletul și cu toată sensibilitatea, s-ar putea afla în situația de a-i exprima
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
mod corect și precis într-un anumit spațiu geografic și într-un anumit timp, e de neconceput ca relatarea cu pricina să nu fie marcată de pecetea istoriei, să nu ateste într-un fel sau altul realitatea istorică. Marilor eroi imaginari, prototipuri eterne oferite generațiilor pentru vis și meditație, Oedip, Faust, Don Juan, literatura și pictura le poate conferi înfățișări dintre cele mai diverse. Ei nu depind de cronologie, de nici un context evenimențial. Ei pot fi și au fost întotdeauna reinventați
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]