5,035 matches
-
dar fără sarcasm și fără a sufoca audiența cu paradoxuri. Un dandysm de adevărați gentlemani. „Această nouă generație de bani gata imprimă nota specifică a unui dandysm neoclasic, unde Îndestularea și bogăția ș...ț se Învecinează cu un soi de indiferență În fața hazardului vieții, unde gustul avangardelor europene se asortează cu o Înclinație naturală pentru defazarea nonșalantă, pentru un anacronism delicat.” 1 Constatare perfect valabilă și pentru dandy-i francezi seduși de valul neoclasic. Pe toate meridianele, fie că ne aflăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Universul lui Baudelaire, singurul pe care Îl cunoaște, este boema, camerele mobilate și birturile, unde, paradoxal, se va comporta ca un dandy, cu tot eroismul pe care-l cuprindea pentru el acest titlu. Un dandy trebuie să-și păstreze masca indiferenței În cele mai grele Încercări și să zâmbească atunci când suferă.”2 Dar, mai presus de orice, Îl animă dorința de a sfida. O face cu gesturi violente, vopsindu-și, de pildă, părul În albastru-verzui și stârnind frisoane celor care Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
sorții, Îl Întâlnește acolo pe André Breton. Are 20 de ani și e rănit pe front. În spitalul din Nantes, unde e internat, Îl cunoaște pe medicul Breton. Poetul suprarealist rămâne cucerit de stilul inimitabil al lui Vaché, de o „indiferență totală”, preocupat doar „să nu servească la nimic sau, mai exact, să deservească plin de aplicație”. Îi unește, până la timpuria, tragica și misterioasa moarte a lui Vaché, o prietenie trainică. Deși pe front, deși supus rigorilor cazone, Vaché nu ezită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cresc. Eul devine o oglindă vidă, o Întrebare fără răspuns, o structură deschisă și indeterminată” 2. Un eu care Își pierde conturul, care se desubstanțializează, se dizolvă, anticipat tot de Nietzsche atunci când anunța sfârșitul voinței. „Sfârșitul voinței coincide cu era indiferenței pure, cu dispariția marilor scopuri și acțiuni pentru care viața merită să fie sacrificată.”3 Are loc atunci o derealizare a subiectului, o totală punere În criză, proces la capătul căruia nu se poate Întrezări decât refuzul vieții. Să dormi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
prin care un dandy se poate Împotrivi convențiilor, ar rezulta un tablou dintre cele mai vaste. În câte feluri, ca intensitate a atitudinii, poți tăgădui ceva (mai stins, mai puternic)? Să repertoriem așadar câteva din formele negării: cea mai subtilă - indiferența, nepăsarea, ignorarea cu o superioritate afișată a oricărui tip de convenție. Morga aristocratică. Disprețul (nu bădărănesc, ci elegant) pentru tot ce e dincolo de un eu, cum s-a văzut, supradilatat. Forța de șoc (bine calculată Însă) a oricărei apariții. Provocarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
a nu mai vorbi despre lanțuri, ceasuri ori despre bijuteriile propriu-zise (inelele, cu precădere), cărora li s-ar putea dedica un Întreg capitol. Ca și monoclului, purtat de numeroși dandy nu din motive de miopie, ci ca avertisment suplimentar pentru indiferența superioară a acestora. Dă bine să se știe că nu poți, dar mai ales că nu vrei să vezi mulțimea, fie ea și aristocrată. Sunt astfel mai mult decât celebre monoclurile lui Henri de Regnier, Leconte de Lisle sau Serghei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cu hainele neîngrijite, decăzut total. Chiar dacă nu ajung În asemenea postùri, d’Orsay, Barbey d’Aurevilly, Robert de Montesquiou sau Proust scriu deseori despre melancolia care-i Încearcă atunci când se simt atinși de senectute, de privirea dezamăgită sau chiar de indiferența vechilor admiratori. În cazul dandy-lor scriitori sau artiști, mai trainic decât orice bronz este Însă corpusul propriilor opere, care le-ar putea dăinui și i-ar ajuta să Înfrunte timpul senini. Deși unii sunt conștienți de acest adevăr, În momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Însă majoritatea dandy-lor aleg să Își domine În spirit stoic sufletul, să Își exerseze voința. Astfel Încât celorlalți le este oferită doar o suprafață mată și rece. Ei știu prea bine, asemenea seducătorului kierkegaardian, că nimic nu stârnește mai mult decât indiferența bine calculată, decât prezența-absență sau, la limită, retragerea neprevăzută din scenă, În chiar clipa când sunt mai doriți, când au ațâțat curiozități și dorințe. „În societate, câtă vreme n-ai produs nici un efect, rămâi; dacă l-ai produs, pleacă”. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
a libertății de a face din sine un obiect de creație și de cult, el transgresează legea divină.”1 Cu toate acestea, iată cum se nuanțează pentru unii dandylogi, câteva dintre cazuri. Dacă am fi tentați să taxăm drept reprobabile indiferența, lipsa totală de scrupule sau cinismul lui Brummell ori d’Orsay, să luăm totuși notă de un alt punct de vedere, pentru care nici indiferența, nici absența scrupulelor, nici cinismul celor doi nu sunt răuri morale În sine. „Rupând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
nuanțează pentru unii dandylogi, câteva dintre cazuri. Dacă am fi tentați să taxăm drept reprobabile indiferența, lipsa totală de scrupule sau cinismul lui Brummell ori d’Orsay, să luăm totuși notă de un alt punct de vedere, pentru care nici indiferența, nici absența scrupulelor, nici cinismul celor doi nu sunt răuri morale În sine. „Rupând cu legăturile care creează Între oameni relații funcționale sau afective, ei Își proclamă dreptul la emancipare morală și la a-și determina acțiunile după bunul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cineva să strige. În Anglia, conveniența care mutilează sufletele se cam Împotrivește apariției unor domnișoare de Lespinasse; cât despre o Caroline Lamb, Brummell n-a avut niciodată așa ceva, din simplul motiv că femeile sunt mai sensibile la trădare decât la indiferență. După știința noastră, una singură a pronunțat despre Brummell niște cuvinte care ascundeau pasiunea, dar, În același timp, o și dezvăluiau: curtezana Henriette Wilson. Lucru firesc, Întrucât ea era geloasă nu pe inima lui Brummell, ci pe gloria sa. Calitățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Îi făcea formele perfecte. Să-l mai ascultăm pe Lister: „Nu era nici frumos, nici urât; dar toată persoana sa degaja finețe și ironie concentrată; ochii săi erau incredibil de pătrunzători. Uneori, ochii aceștia ageri știau să Înghețe printr-o indiferență fără dispreț, așa cum Îi stă bine unui dandy desăvârșit, unui bărbat care privește lumea cu superioritate. Vocea sa magnifică făcea limba engleză la fel de plăcută urechii pe cât Îi era ochiului și minții”. Nu se prefăcea că ar fi avut vederea slabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ar fi aruncat În mijlocul jocului și al pariurilor. La drept vorbind, n-a fost nici mai mult, nici mai puțin decât un jucător ca toți ceilalți care se agitau În acest fermecător Pandemonium, unde se pierdeau sume imense cu acea indiferență perfectă, care, În asemenea ocazii, era pentru dandy ceea ce Însemna grația pentru gladiatorii căzuți În arenă. Numeroși au Încercat - exact cât el - gustul șansei, comună În toate sensurile; dar mulți au fost și cei care au putut-o Înfrunta vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
spunea lui Brummell, s-ar fi Întors să domnească la Londra? Dar a doua zi, niște depeșe l-au silit pe George să devanseze ora plecării, astfel că Brummell fu cu totul uitat. Puțina curtenie a acestuia era pe măsura indiferenței prințului. Firește că era o greșeală acest indolent dezgust al lui Brummell față de orice avans al regelui Angliei, dacă ne gândim la ceea ce s-ar numi o politică a vieții. Dacă nu s-ar fi comportat astfel, Brummell nu ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
priviți-l doar și va fi mulțumit. Pe bună dreptate, putem să ne revoltăm Împotriva unei lumi nerecunoscătoare, care refuză până și această biată favoare; Își irosește capacitatea optică pe crocodili Împăiați și gemeni siamezi și se uită cu o indiferență grăbită și cu un dispreț abia disimulat la domestica și splendida minune a minunilor reprezentată de un Filfizon viu! Nici un Zoolog nu-l include În clasa mamiferelor, nici un Anatomist nu-l disecă grijuliu: a văzut cineva vreodată un Preparat Îmbălsămat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ei Îl sapă și-i lucrează tot timpul cu dragoste sânul; sau, Închiși În Oratoriile lor particulare, meditează asupră-i și manipulează substanțele extrase din el, arareori privind În sus spre Candelele Cerești și chiar și atunci cu o relativă indiferență. Pe de altă parte, ca și Druizii, ei trăiesc În locuințe Întunecoase, adesea chiar spărgându-și geamurile de sticlă, acolo unde dau peste așa ceva, și astupând ferestrele cu fâșii de stofă sau cu alte materiale opace, până ce obscuritatea este repusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
oglindă”, pe de alta, trasează cei doi poli Între care Wilde Încearcă să-și plasese propriul discurs estetic și, eventual, literar. Aș sublinia, În aceste propoziții, cuvântul „furie”, Împotriva căruia Își direcționează Wilde săgețile: propria sa poziție trebuie căutată În indiferența artistului, În absența dorinței de a „dovedi” vreun lucru. Nici măcar atunci când acel lucru e adevărat pentru că - nu-i așa?- „până și lucrurile care sunt adevărate pot fi demonstrate”! Mai importantă e totuși sublinierea diferenței dintre moralitate și morbiditate. Nici pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
spuse Violet cu reproș, e bolnav de inimă. Hugo își dădu ochii peste cap. Ia spune-mi tu, dragă, insistă el, l-ai văzut pe dl. Edwards pe plajă? Cred că toată lumea te întreabă de el. —Cine? întrebă Violet cu indiferență, extrăgând un alt biscuit cu cremă din pachet. —Nț, nț, nu mai ești la curent cu noutățile. Richey Edwards, chitaristul de la Manic Street Preachers 1, ăla care se spunea că și-a găsit sfârșitul într-un loc cu apă, tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
să se întâmple. Ar fi trebuit s-o fac atunci când am câștigat subvenția aceea la loterie... — Mergem la cârciumă, îi sugerai eu lui Sally, când ne aflam pe coridor. Așa aș bea ceva. Ceva mai mult. Dădu din cap cu indiferență. Înainte să ieșim în stradă, a trebuit să-l pun rapid la curent pe tipul de la ușa ce dădea spre scenă, care era extrem de agitat. — Hai să mergem la Angel, îi spusei eu lui Sally, gândindu-mă că până și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
eu sporovăiam astfel cu Harun, Guicciardini făurea planurile cele mai extravagante, convins că legăturile mele cu trimisul Marelui Turc reprezentau o șansă nemaiântâlnită pentru diplomația papală. Eram dator să-i mai temperez zelul, să-l fac îndeosebi să simtă toată indiferența pe care o manifestase cumnatul meu. Însă florentinul îmi îndepărtă obiecțiile cu un simplu gest al mâinii: — În calitate de ambasador, Harun Pașa îi va raporta cu siguranță sultanului propunerile noastre. Un pas a fost făcut și nu peste mult timp vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
antrenat în arta disimulării, ci un om de campanie, a cărui monedă de schimb trebuia să fie sinceritatea. Iar acest bărbat, Aweida, era un negustor: cunoștea toate șmecheriile; putea să intuiască imediat orice client, mărind prețul pentru cei care mimau indiferența, scăzându-l pentru cei a căror lipsă de interes era autentică. Îl va ghici imediat pe Guttman. Apoi îi veni ideea. — Deci, vechea înțelegere? spuse, cu gâtul uscat. Pot să aleg una? După cum am stabilit, spuse Aweida. —Bine. O iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Încetase. Ne aflam În plin câmp, șoseaua era pustie, iar acul vitezometrului oscila Îngrijorător În jurul gradației 160. Cel mai blând eufemism În măsură să-mi definească starea ar fi neliniște. M-am stăpânit cât am putut și am pus, cu indiferență mimată, Întrebarea perfect stupidă: - N-am ajuns Încă? - După cum se vede, a răspuns sec taciturnul. - Totuși, patru ore nu sunt cam multe pentru treizeci de kilometri? am continuat pe acelasi ton ca si când mi s-ar fi deschis apetitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Dumnezeu nu l-a sanctificat, ci l-a aliniat la condiția muritorilor. Sfântă a fost viața lui Isus, nu moartea sa. Crucificarea l-a umanizat, nu l-a Îndumnezeit, cum credem noi de 2.000 de ani. Am așezat cu indiferență foile de hârtie pe birou și i-am adresat lui Zoran zâmbetul cel mai inocent de care eram În stare. - Nu Înțeleg ce vreți să dovediți cu acest text. Este o speculație, un exercițiu de ficțiune, mai curând literară decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
niciodată cu nimeni și nicăieri despre opera la care trudise. Să uite, pur și simplu, de Codul lui Alexandru. Ceea ce Aristotel n-a făcut: dispariția textului Îl afectase profund, cufundându-l Într-o mâhnire neagră și În acea formă de indiferență ce anulează inclusiv instinctul de autoconservare. Oricum, nu era omul care să se conformeze docil unui ordin sau unei interdicții. Le refuza instinctiv. Iar singura ființă căreia nu-i putea refuza nimic nu mai era. Mânzul, cum i se spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
a declanșat Înlăuntrul meu rostirea numelui celui mai apropiat oraș de Centru. Era prima oară când aflam un indiciu cât de cât consistent despre locul unde mă aflam. M-am străduit cât am putut să-mi ascund emoția sub masca indiferenței. Nu mi-a ieșit: am rămas stupefiat. Toate presupunerile mele - și, de-a lungul timpului, nu făcusem, har Domnului, puține - erau infirmate violent, aproape cinic. - Mi se pare mie sau ești nițeluș contrariat? s-a amuzat Eva să-mi comenteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]