41,505 matches
-
două efecte negative majore: primul este acela al inducerii insulinorezistenței, prin competiția pe care aceștia o crează față de utilizarea glucozei în celulele insulinodependente. Scăderea captării periferice a glucozei va antrena o creștere glicemică suficientă pentru a stimula cronic secreția de insulină și de a induce hiperinsulinismul caracteristic din această tulburare; a doua consecință este aceea a creșterii producției hepatice de VLDL, particule bogate în trigliceride, precum și a creșterii neoglucogenezei și a producției hepatice de glucoză, tulburări majore în sindromul dismetabolic. Un
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
de glucoză, tulburări majore în sindromul dismetabolic. Un mecanism suplimentar pentru insulinorezistență este hiperandrogenismul, care este prezent și la femei, contribuind la inducerea hipertrofiei adipocitare și la accentuarea rezistenței insulinice la nivelul hepatocitelor. În plus, scăderea utilizării (extracției) hepatice a insulinei ar putea explica în parte valorile ei crescute în circulația sistemică, acolo unde este determinată. În relația dintre obezitate - diabet - insulinorezistență trebuie avută în vedere și funcția endocrină a țesutului adipos. Importantă pentru înțelegerea fiziopatologiei sindromului metabolic multiplu este creșterea
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
gradul insulinorezistenței. După cum se observă în fig. 5, leptinemia este maximă la pacienții obezi și insulinorezistenți. Ori, este bine știut că, la persoanele insulinorezistente, riscul apariției diabetului zaharat este mare. Dintre produșii adipocitari cu potențial de modificare a sensibilității la insulină, un rol încă și mai important decât leptina este jucat de rezistină, TNF (care cresc în obezitate) și mai ales de adiponectină (proteină protectoare care scade în obezitate, în special în cea complicată cu T2DM) (11, 33). Într-un studiu
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
explicată și prin intervenția insulinorezistenței indusă în țesutul adipos visceral, și creșterea la acest nivel al producției de PAI-1 și leptină. Expresia genei PAI-1 este maximă în țesutul adipos visceral. Concentrația sa plasmatică este paralelă cu cea a leptinei și insulinei. De asemenea, scăderea în greutate se însoțește de o diminuare paralelă a lor. În mod obișnuit, orice creștere glicemică este urmată de o creștere insulinemică proporțională, care explică readucerea glicemiei la valori normale într-o perioadă scurtă de timp, de
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
glicogenoliză și eliberarea în circulație a unei cantități crescute de glucoză, din ficat; 3.Un răspuns secretor β-celular inadecvat întârziat sau neproporțional cu creșterea glicemică. Aceasta din urmă se va manifesta în primul rând asupra proceselor homeostatice glicemice controlate de către insulină și care au loc în ficat. De regulă, creșterea rezistenței periferice la acțiunea insulinei se însoțește de o creștere insulinică corespunzătoare care readuce glicemia în limite normale. Inițial, compensarea poate fi completă. Markerul ei este valoarea insulinică plasmatică crescută. Urmează
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
Un răspuns secretor β-celular inadecvat întârziat sau neproporțional cu creșterea glicemică. Aceasta din urmă se va manifesta în primul rând asupra proceselor homeostatice glicemice controlate de către insulină și care au loc în ficat. De regulă, creșterea rezistenței periferice la acțiunea insulinei se însoțește de o creștere insulinică corespunzătoare care readuce glicemia în limite normale. Inițial, compensarea poate fi completă. Markerul ei este valoarea insulinică plasmatică crescută. Urmează apoi stadiul de „toleranță alterată la glucoză”, care evoluează, de asemenea, cu valori insulinemice
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
crescută (≥ 126 mg/dl) și o creștere glicemică postprandială exagerată (depășind 200 mg/dl) care persistă mult după 2 ore de la aportul alimentar. Această din urmă etapă este asociată cu o scădere progresivă a capacității β-secretoare și, implicit, a valorilor insulinei plasmatice. Hiperinsulinismul este înlocuit cu o „pseudo-normo-insulinemie” și apoi cu un hipoinsulinism franc. În perioada de pseudo-normo-insulinemie concentrația plasmatică a insulinei este aparent normală. Comparată însă cu valoarea glicemică, ea este mai mică decât cea înregistrată la persoanele nediabetice. Trecerea
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
aportul alimentar. Această din urmă etapă este asociată cu o scădere progresivă a capacității β-secretoare și, implicit, a valorilor insulinei plasmatice. Hiperinsulinismul este înlocuit cu o „pseudo-normo-insulinemie” și apoi cu un hipoinsulinism franc. În perioada de pseudo-normo-insulinemie concentrația plasmatică a insulinei este aparent normală. Comparată însă cu valoarea glicemică, ea este mai mică decât cea înregistrată la persoanele nediabetice. Trecerea de la hiperinsulinism la hipoinsulinism depinde de capacitatea secretorie a celulelor β-pancreatice. În prezența unor tulburări secretorii β-celulare „latente”, intervenția insulinorezistenței va
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
la valori insulinice plasmatice crescute, presiunea arterială - sistolică și diastolică - prezintă o creștere proporțională). Mecanismul hipertensinogen al hiperinsulinismului a fost legat de creșterea retenției de sodiu și de apă la nivelul nefronului distal, ca urmare a supresiei natriurezei induse de insulină. Fenomenul pare a fi dependent de stimularea sistemului renină-angiotensină-aldosteron. Acestea duc la expansiunea volumului circulator, la creșterea debitului cardiac și la hipertensiune. O altă explicație interesantă privind relația dintre factorul metabolic și cel hemodinamic mediat de insulinorezistență este legat de
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
prin membranele celulare (dependent de alte molecule proteice, denumite „transportori de glucoză” - GLUT) sau de alterarea receptorilor β3-adrenergici din țesutul adipos al pacienților cu obezitate abdominală. Efectele pro-hipertensive ale hiperinsulinismului endogen vin oarecum în contradicție cu constatarea că administrarea de insulină exogenă induce o vasodilatație dependentă de doză (4). Această acțiune este, totuși, atenuată în stările de insulinorezistență (31). În plus, hiperinsulinismul endogen nu realizează niciodată concentrațiile farmacologice induse în unele studii. 15. Insulinorezistența și tulburările hemoreologice și de fibrinoliză Întrucât
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
veriga ce lipsea în sindromul descris de Reaven, și care în prezent permite înțelegerea înlănțuirii tulburărilor metabolice cu tulburările trombotice. Mecanismul de creștere a PAI-1 în circulație în hiperinsulinism poate fi legat de constatarea că pe culturi de celule (hepatocite), insulina stimulează sinteza de PAI-1. Totuși, studiile clinice nu au putut demonstra o creștere a PAI-1 în cursul perfuziei cu insulină, care realizează concentrații plasmatice mari ale insulinei. Se pare că valorile crescute ale PAI-1 se corelează mai bine cu insulinorezistența
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
Mecanismul de creștere a PAI-1 în circulație în hiperinsulinism poate fi legat de constatarea că pe culturi de celule (hepatocite), insulina stimulează sinteza de PAI-1. Totuși, studiile clinice nu au putut demonstra o creștere a PAI-1 în cursul perfuziei cu insulină, care realizează concentrații plasmatice mari ale insulinei. Se pare că valorile crescute ale PAI-1 se corelează mai bine cu insulinorezistența decât cu insulina plasmatică per se.Un stimulator al producției PAI-1 poate fi reprezentat de trigliceridele plasmatice. Corelația lui cu
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
în hiperinsulinism poate fi legat de constatarea că pe culturi de celule (hepatocite), insulina stimulează sinteza de PAI-1. Totuși, studiile clinice nu au putut demonstra o creștere a PAI-1 în cursul perfuziei cu insulină, care realizează concentrații plasmatice mari ale insulinei. Se pare că valorile crescute ale PAI-1 se corelează mai bine cu insulinorezistența decât cu insulina plasmatică per se.Un stimulator al producției PAI-1 poate fi reprezentat de trigliceridele plasmatice. Corelația lui cu obezitatea viscerală sugerează importanța insulinorezistenței în explicarea
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
de PAI-1. Totuși, studiile clinice nu au putut demonstra o creștere a PAI-1 în cursul perfuziei cu insulină, care realizează concentrații plasmatice mari ale insulinei. Se pare că valorile crescute ale PAI-1 se corelează mai bine cu insulinorezistența decât cu insulina plasmatică per se.Un stimulator al producției PAI-1 poate fi reprezentat de trigliceridele plasmatice. Corelația lui cu obezitatea viscerală sugerează importanța insulinorezistenței în explicarea modificărilor de fibrinoliză, celulele viscerale fiind o importantă sursă de PAI-1. De altfel, între PAI-1, adipozitatea
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
la glucoză și diabet zaharat) s-a constatat că spre deosebire de normoglicemici, unde mortalitatea este dublă la bărbați față de femei, în celelalte două grupe diferența dintre bărbați și femei tinde să dispară, paralel cu creșterea marcată a mortalității. Posibilul rol al insulinei în dezvoltarea leziunilor aterosclerotice a fost sugerat cu ~ 30 de ani în urmă de Stout. El a demonstrat experimental că animalele diabetice tratate cu insulină au prezentat depozite lipidice în intima și media arterelor, mai importante decât la animalele netratate
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
bărbați și femei tinde să dispară, paralel cu creșterea marcată a mortalității. Posibilul rol al insulinei în dezvoltarea leziunilor aterosclerotice a fost sugerat cu ~ 30 de ani în urmă de Stout. El a demonstrat experimental că animalele diabetice tratate cu insulină au prezentat depozite lipidice în intima și media arterelor, mai importante decât la animalele netratate. Timp de trei decenii, clinicienii în special, au încercat să scoată din discuție insulina ca factor aterogenetic, întrucât utilitatea ei terapeutică în T1DM era prea
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
de Stout. El a demonstrat experimental că animalele diabetice tratate cu insulină au prezentat depozite lipidice în intima și media arterelor, mai importante decât la animalele netratate. Timp de trei decenii, clinicienii în special, au încercat să scoată din discuție insulina ca factor aterogenetic, întrucât utilitatea ei terapeutică în T1DM era prea mare pentru a fi umbrită de existența unor potențiale efecte negative. Problema a fost reluată însă în momentul în care s-a constatat că în tipul 2 de diabet
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
cea înregistrată la persoanele normoglicemice. Unul din mecanismele prin care hiperinsulinismul poate induce leziuni vasculare este legat de proliferarea marcată a celulelor musculare netede din peretele vascular. Acest efect pare a fi mediat de receptori specifici „pentru creștere” stimulați de insulină și care sunt independenți de receptorii insulinci ce mediază cunoscutele sale efecte metabolice. În stadiul insulinorezistenței, în care efectele metabolice sunt scăzute, stimularea proliferării celulare poate sta la baza apariției primelor leziuni aterosclerotice vasculare. În prezența lipidelor plasmatice crescute (așa cum
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
sindromului insulinorezistenței Abordarea „farmacologică” a sindromului insulinorezistenței trebuie privită ca o soluție neștiințifică, deși mulți medici ar fi tentați să scadă lipidele plasmatice folosind medicația hipolipemiantă, să scadă tensiunea arterială folosind medicația hipotensoare sau a hiperglicemiei, folosind antidiabeticele orale sau insulina. În cazuri izolate, acest tip de intervenție poate da unele ameliorări tranzitorii ale tulburărilor menționate. Menținerea rezultatului necesită, practic, un tratament indefinit. O abordare fiziopatologică a acestui sindrom, care permite corectarea tuturor componentelor lui, trebuie să includă: l. Scăderea în
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
trebuie să fie de circa 55%, cea de lipide de circa 25%, iar cea de proteine de circa 20%. Orice scădere în greutate este urmată de o ameliorare a toleranței la glucoză, de scăderea lipidelor plasmatice și de scădere a insulinei à jeun sau poststimulată. Aceasta indică o scădere a rezistenței periferice la acțiunea insulinei și, ca un corolar, a utilizării periferice a glucozei. Dimpotrivă, orice câștig în greutate are efect invers (5, 22, 49). De un interes deosebit pentru toate
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
de proteine de circa 20%. Orice scădere în greutate este urmată de o ameliorare a toleranței la glucoză, de scăderea lipidelor plasmatice și de scădere a insulinei à jeun sau poststimulată. Aceasta indică o scădere a rezistenței periferice la acțiunea insulinei și, ca un corolar, a utilizării periferice a glucozei. Dimpotrivă, orice câștig în greutate are efect invers (5, 22, 49). De un interes deosebit pentru toate persoanele, cu și fără obezitate, este promovarea „alimentației prudente”, care definește o dietă bazată
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
consum mare de produse vegetale, de pește și lactate, cu limitarea produselor rafinate, precum și a alimentelor prelucrate industrial, cu densitate calorică mare și bogate în grăsimi saturate. 2. Promovarea activității fizice este capabilă să crească sensibilitatea celulelor musculare la acțiunea insulinei și, probabil, să crească numărul transportorilor de glucoză (GLUT 4) în aceste celule. Pe lângă efectul „direct” al activității fizice asupra sensibilității la insulină, trebuie avut în vedere și efectul „indirect”, cel mediat de scăderea în greutate (16, 20, 22, 23
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
bogate în grăsimi saturate. 2. Promovarea activității fizice este capabilă să crească sensibilitatea celulelor musculare la acțiunea insulinei și, probabil, să crească numărul transportorilor de glucoză (GLUT 4) în aceste celule. Pe lângă efectul „direct” al activității fizice asupra sensibilității la insulină, trebuie avut în vedere și efectul „indirect”, cel mediat de scăderea în greutate (16, 20, 22, 23). 3. Scăderea insulinorezistenței, prin utilizarea unor substanțe „naturale” capabile să amelioreze sensibilitatea periferică la acțiunea insulinei, reprezintă singura abordare „fiziologică” a acestui sindrom
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
direct” al activității fizice asupra sensibilității la insulină, trebuie avut în vedere și efectul „indirect”, cel mediat de scăderea în greutate (16, 20, 22, 23). 3. Scăderea insulinorezistenței, prin utilizarea unor substanțe „naturale” capabile să amelioreze sensibilitatea periferică la acțiunea insulinei, reprezintă singura abordare „fiziologică” a acestui sindrom. Fitodiabul (în doză zilnică de până la 3 g) și Silimarina (în doză de 2 comprimate/zi; 1 comprimat conține 35 mg silibină) s-au dovedit capabile să crească utilizarea periferică a glucozei, să
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
s-au dovedit capabile să crească utilizarea periferică a glucozei, să amelioreze toleranța la glucoză și să scadă lipidele plasmatice, paralel cu diminuarea hiperinsulinismului. În ansamblu, aceste efecte nu pot fi interpretate decât ca secundare normalizării sensibilității periferice la acțiunea insulinei. Abordarea farmacologică se referă la folosirea a 3 preparate care s-au dovedit a ameliora sensibilitatea periferică la acțiunea insulinei: biguanidele (Meguan în doză de 2 g/zi), tiazolidindionele (pioglitazona - Actos - în doză de 15, 30 sau 45 mg, într-
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]