5,860 matches
-
cu ea, și atunci cu frică și pe ascuns. Fiica unui preot nu poate iubi un sclav! - Nu poate sau nu i se dă voie? Auta nu răspunse. Vorbi mai departe tot Hor: - După cum mi-ai spus și dacă am izbutit să încep a cunoaște firea voastră de pământeni, cred că dorința ei de a-i vedea pe zeii din turnul de argint este dorința de a te vedea pe tine. De ce se plimbă la lumina lunii, fără pază? Auta simți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
înapoi la mal, strângând repede pânzele. Trebuia scăpate de scufundare măcar acestea, dacă două s-au dus, răpite de cine știe cine. Ajungând înapoi, pescarii săriră jos și începură să le tragă anevoie pe țărmul nisipos. Între acestea, toți înotătorii afară de doi izbutiră să ajungă la corăbiile din larg. Când se urcară toți, prietenul lui Mpunzi, cârmaciul, întrebă dacă mai era cineva în apă. Corăbiile pluteau alături. Pe fiecare catarg era acum atârnat câte un opaiț vârât în tigvă uscată, cu găuri. La
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
țărmul pe care l-ai părăsit tu, slăvite, nu era mult pământ, am mai trimis o dată luntrea cea ușoară. Luntrașul s-a întors după câteva ceasuri și ne-a spus că l-a uimit ceea ce a văzut, anume că a izbutit să ajungă până la Marea Dulce, care acum nu mai avea țărm și era sărată ca mările mari. Atunci am socotit că mările se uniseră. - Nu v-ați temut? întrebă Marele Preot. - Nu puteam să nu ne temem, răspunse povestitorul. Dar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
al tuturor acestor oameni se alesese un fost sclav, puternic și înțelept, adus odinioară în lanțuri dintr-un ținut aflat între miazănoapte și răsărit, apoi cine știe cum dobândind libertate de la stăpânul său, lucru care nu se mai întîmplase în Atlantida. El izbuti să curme certurile celor care căutau să-și scape viața din cumplitul potop, îi potoli, îi învăță ce să-și ia cu ei din sărăcăciosul avut pe care-l pierdeau și-i împărți pe corăbii. Erau vreo douăzeci de corăbii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
felii întregi de țărm se frâng, cu oameni pe ele încă alergând înnebuniți și strigând după ajutor, și cum se răstoarnă apoi în apele mării turbate. Alți oameni, suiți pe munți, ședeau acolo așteptîndu-și moartea. Numai puțini dintre aceia au izbutit să scape cu viață. Corăbiile rămase porniră spre miazănoapte, rătăcind în apele Mării Atlantice, apoi cotiră spre răsărit pe un țărm nisipos și rece știut de un singur om. Omul se miră că jumătate din țărmul cunoscut era sub apă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Valurile îl băteau, era istovit și flămând. Apă nu băuse. Dar se ținu de plută și nu muri. Și într-o zi marea se liniști și cerul se lumină. Descoperi între bârne o vâslă. Făcu din ea undiță, și după ce izbuti să prindă întîiul pește cu mâna și îl prefăcu în momeală, trăi din pescuit. În sfârșit, pluta lui îl aduse aici. - Și acuma ce vrei să faci? îl întrebă unul din păstori. Omul ridică din umeri. Apoi se uită lung
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
atlanții se înecară, dar le trecu; iar gazdele ziceau că fumul înghițit era semnul sfânt al prieteniei. Localnicii îi întrebară pe străini de unde veneau. Privind istorisirea făcută prin semne, le arătară că și ei auziseră de potopul apelor. Când Mahukutah izbuti să învețe limba acelor oameni, află de la ei că alți străini ciudați nimeriseră aici pe o corabie și că acei străini, plecați mai departe, le povestiseră lucruri nemaiauzite, cum ar fi stat de vorbă cu niște zei care când începea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
apelor se împrăștie, încet, pretutindeni. Oameni pe plute, pe sfărâmături de corăbii sau călare pe trunchiuri de copaci și pe bârne căutaseră să scape în cea din urmă clipă de urgie, și cei mai mulți dintre ei au pierit. Unii însă au izbutit să ajungă pe țărmuri necunoscute, dincolo de orice capăt bănuit al lumii, unde au și rămas, uitîndu-și țara scufundată în mare, dar sădind în amintirea neamurilor în mijlocul cărora se așezau vestea îngrozitoare adusă de dânșii. Această veste a rămas, prefăcută de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în jur, a fost el însuși ars. Altele spuseră că omul a vrut să se înalțe deasupra celui care l-a făcut, dar a căzut din cer îndărăt pe pământ și nu s-a mai putut ridica... Adevărul care nu izbutise să străbată încă depărtările era mai bogat în întîmplări. În lunile de după pierea Atlantidei, armata lui Puarem jefui, pustii și ucise cât putu în rodnica țară Ta Kemet, supunînd-o tânărului rege Mener, în numele căruia se uniră bucățile de țară ale poporului
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
toată viața noastră, tot nu mi-ar fi dor de pământ. Iar Auta o privea trist și uneori o întreba dacă n-a iubit niciodată pământul pe care l-a părăsit. Târziu, când călătoria lor trebuia să se încheie, Nefert izbuti să găsească în mintea ei pricina nepăsării față de ceea ce se vedea, prin fereastra luntrei, mai mare decât luna plină. Și atunci nepăsarea încetă. - Ce-am văzut eu din pământul pe care numai de-aici, de departe, l-am zărit întreg
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Și Nefert și Auta o priviră nedumeriți. - Cum să vindecați moartea? Sau n-am auzit bine... spuse pământeanul. Străina privi înduioșată undeva în gol. - Ai auzit bine: o să vindecăm moartea. - Dar se vindecă numai bolile! strigă uimită Nefert. - Noi am izbutit s-o amânăm. Sunt împrejurări când altădată omul ar fi murit, iar noi îl înviem. Sunt însă împrejurări când nu-l mai putem învia, fie că nu știm cum, fie că nu avem cu ce. Boala care se numește moarte
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Acum să te uiți cu luare aminte și în clipa când vezi munții aceia, să apeși acolo unde ți-am arătat. Dar nu întîrzia nici o clipă, nici nu apăsa mai devreme. Nerăbdător și înfrigurat, Auta urmări pământul prin ochean și izbuti să apese bumbul la timp. Hor scoase placa micuță și o dădu unuia dintre semenii săi. După un răstimp foarte scurt, acela îi aduse o placă mare, foarte subțire, pe care Auta recunoscu țara Haru și toate ținuturile dimprejur, așa cum
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
luarea aminte a trecătorilor, deși nu înspăimîntau pe nimeni. În țara aceasta și înainte străbătută de drumurile lumii, după pieirea Atlantidei începuse să bată inima întregului pământ. Astfel că amestecul cel mai pestriț de veșminte și graiuri străine nu mai izbutea să uimească pe nimeni. Când intrară în orașul Behdet, era încă dimineață. Străinul din planeta depărtată se uita cu mirare la bordeiele de pământ, fără ferestre, numai cu câte o gaură pătrată în loc de ușă și cu acoperiș drept de crengi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
teamă. Băiatul își luă inelul, îl mai privi o dată, apoi îl înghiți. - Acum nu mi-l mai ia nimeni până nu-l dă afară stomacul! zise el vesel. Până atunci am timp să mă gândesc ce să fac... - Cum ai izbutit s-o aduci? îl întrebă Auta, în vreme ce Ntombi stătea în picioare, uluită și îngrijorată și se vedea bine după ochii și după gura ei că de nu s-ar fi aflat alături de bărbatul ei, ar fi țipat de frică și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mi se năzare! - Nu ți se năzare nimic, arcașule, decât un singur lucru: ți se năzare că suntem zei. Noi suntem oameni ca și tine! Apoi văzîndu-l pe Mai-Baka tot uimit, se întoarse spre Ntombi s-o întrebe cum a izbutit băiatul s-o aducă. - Pare dibaci! zise el. Abia acum Ntombi își veni în fire și fu în stare chiar să zâmbească. Și spuse: - Nu e dibaci. Veneam pe uliță și am vrut să intru în curtea stăpânilor. Am fost
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și ceilalți doi priveau uimiți. Cine putea fi pământeană care vorbea cu atâta liniște de călătoria în stele? Cu greu, Auta îi încredință și pe ceilalți doi prieteni ai săi că nu li se va întîmpla nimic în luntre. Și izbuti mai ales cu ajutorul zglobiei Nefert, care zise luînd-o pe Ntombi de mînă: - Voi vă temeți să nu ne prăbușim, cum s-a prăbușit cealaltă luntre? Dar ați mai văzut zei să se prăbușească din cer? - Nu, zise Mai-Baka! În cealaltă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
brațe cu bucurie. El nu știa că ajungând în sfârșit la ceilalți, chiar dacă nu aflase încă totul, Auta avea nevoie să-și descarce sufletul încordat, și această descărcare și-a găsit-o îmbrățișîndu-și vechiul prieten. Drumul spre miazăzi și îndărăt izbutise să împrietenească și pe cele trei pământence. Nefert era însă prietenă și cu gingașa femeie străină. Cu ochii lungi și înguști și cu pielea de culoarea laptelui în clocot, femeia străină părea mai fragedă ca o copilă pământeană, totuși își
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
puțin și aș muri bucuros dacă moartea mea ar folosi cuiva dintre cei buni. Jur că nici Mai-Baka n-ar sta la îndoială. Femeile noastre s-ar putea ascunde... - Nu, nu! zise Hor. Tocmai voi, cei dintâi pământeni care ați izbutit să aflați din adevărurile lumii, să muriți? Mai târziu ați putea fi de folos semenilor voștri. - Cu atât mai puțin aveți dreptul să muriți voi! îi răspunse Auta. Știu bine că nu vă este frică de moarte. Dar gîndește-te, Hor
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pare ciudat, dar pe căile stelelor așa se întîmplă de multe ori. Hor-deșer, cum îți place să-i spui, este deocamdată în ultimele zile de mare apropiere de pământ. Așteptăm să se îndepărteze ca să ajungem mai repede... altădată ai să izbutești să înțelegi mai ușor. Pe de altă parte, când ne-am ridicat o dată de pe țărmul Atlantidei și a doua oară din pisc, nava noastră nu era vătămată... - Cum! strigă Auta speriat. Nu mai e bună? - Ba da! spuse Uh. Dar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
turnuri anume făcute care să lase loc în jos, ca un fel de fântână goală... - Am înțeles. Vreți să faceți un turn. - Da, fiindcă în acele două dăți, locașul de ieșire a văpăii s-a cam stricat, și abia a izbutit Min să-l facă din nou bun. Acum nu mai avem dreptul să încercăm la întîmplare. Dar până atunci... Spune-ne, tu de la cine ai aflat veștile pe care ni le-ai adus? - Mai ales de la păstorii de la marginea Sodomei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
spună gândul, dar nu rosti nici a doua oară decât tot anu. Femeia, bănuind că acest cuvânt cu înțeles obișnuit era poate și numele bărbatului, zise bucuroasă: - Deci tu ești Anu! Pe mine mă cheamă Iștar. În sfârșit, glasul bărbătesc izbuti să adune câteva vorbe într-un înțeles: - Nu ți-e frică de noi, Iștar? Apoi nu se auzi nimic. - Nu e frumos să ascultăm! șopti Nefert și vru să plece. Sunt oameni care-și vorbesc de dragoste, dintre foștii robi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Abraam și, ca să-i facă bătrânului plăcere, se căzni să înceapă a-i spune ceva, rostind greu vorbele aspre: - Ehe așer ehe... - zise el și se poticni. Voia să spună: eu sunt cel care e cârmaciul luntrei noastre; însă nu izbuti să zică decît: eu sunt cel ce este. Mai mult nu știa. Dar bătrânul își răscoli barba albă cu mâna și holbă ochii. Apoi se trânti cu fața în pulbere, sărutând glezna lui Min. Cârmaciul nu pricepu și se uită
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
acest lucru nu s-a Întâmplat atunci, când cu greva. S-a Întâmplat mult mai demult. Aș fi zis ca curu Îcă ai Întreprins o călătorie În Întuneric,n-a suflat un cuvințel despre tdar adevărul este că n-ai izbutit niciodatăsă se Învoiască pentru că se simte rău. Așa cum Gillman ssă scapi de acolo.000000000000000000ar fi trebuit să telefoneze că e bolnav, pentru că noi știm că oricum e bolnav. Deci Gillman e perfect pentru a fi trimis la Forum. Nazistu ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
pe cât de lapidară ca formulare, pe atât de adevărată în conținut, reconfirmă calibrul celor două condeie în gazetăria interbelică: "Arghezi a ridicat această profesie la culmile poeziei; pe atunci poate numai un N. Iorga putea oferi exemplul unui scriitor care izbutea să confere noblețea artei acestei preocupări"275. Cu toate acestea, Arghezi, autodidact, convins că talentul și munca asiduă dau măsura valorii unui scriitor, intră în arena publică nu ca poet (fapt, de altfel, deseori semnalat), ci ca polemist-pamfletar cu un
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
țestoasa, însă judecata lui Zenon părea să demonstreze că Ahile nu putea niciodată să o prindă din urmă. Filozofii din zilele lui nu au reușit să infirme paradoxul. Deși erau conștienți de faptul că respectiva concluzie era greșită, nu au izbutit să găsească nici o greșeală în raționamentele lui matematice. Arma principală a filozofilor era logica, însă deducțiile logice păreau inutile împotriva judecății lui Zenon. Fiecare pas părea irefutabil, iar dacă toți pașii erau corecți, cum ar fi putut concluzia să fie
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]