4,253 matches
-
să răspundă în fața tribunalelor militare. Pedepsele, de obicei spânzurarea sau bătaia cu (transformată cu timpul într-o bătaie aspră cu bâta) s-au aplicat după codul justiției militare ruse, sentințele fiind semnate în principal de către ofițeri ruși detașați în serviciul Legiunii Române. Sfârșitul lunii mai 1919 a adus și primele confruntări dintre români și bolșevici. Prima expediție - condusă chiar de colonelul Kadlec, a avut loc în cadrul unei largi operațiuni contra partizanilor coordonată de către Armata Albă. Românii au fost printre primii care
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
fost printre primii care au început operațiunea și au avansat în jurul , iar acțiunea s-a soldat cu o victorie consemnată asupra trupelor lui Grișa Bezrukii. În total românii au efectuat 37 de expediții - în care au fost implicate toate unitățile Legiunii, pe teritoriul siberian. Sprijinind forțele cehoslovace și Gărzile Albe, în lunile iulie și august trupele "Legiunii" au participat în la acțiuni militare finalizate cu succes, dovedind spre deosebire de trupele cehoslovace și sârbe o mare capacitate de luptă. Astfel, în august 1919
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
cu o victorie consemnată asupra trupelor lui Grișa Bezrukii. În total românii au efectuat 37 de expediții - în care au fost implicate toate unitățile Legiunii, pe teritoriul siberian. Sprijinind forțele cehoslovace și Gărzile Albe, în lunile iulie și august trupele "Legiunii" au participat în la acțiuni militare finalizate cu succes, dovedind spre deosebire de trupele cehoslovace și sârbe o mare capacitate de luptă. Astfel, în august 1919 a o expediție pe un teren cale de aproximativ 500 de kilometri ce a cuprins localitățile
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
gărzile albe. Situația a devenit între timp dificilă, deoarece trupele poloneze - primele care intraseră în contact cu bolșevicii, au fost împinse înapoi, 500 de letoni au fugit și cehoslovacii au refuzat să lupte pregătindu-se de repatriere. Cu toate acestea, "Legiunea Română" a declanșat sub comanda lui Kadlec o amplă operațiune în plină iarnă spre nordul căii ferate, cu scopul de a împinge partizanii spre zonele mai puțin populate. Stabilirea însă la o distanță mare de calea ferată a unei garnizoane
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
localitatea a fost ocupată. Cu toate acestea, condițiile dificile de teren și climă au continuat să favorizeze menținerea în proximitate a efectivelor de partizani. Dintre acestea, cele conduse de Musakov au fost cele care a cauzat cele mai mari dureroase legiunii, materializate atât prin ocuparea garnizoanei din nord cât și prin dezertarea unor voluntari la inamicii bolșevici. Ca urmare, un detașament specializat a primit misiunea de a controla toate trenurile ce treceau prin sectorul românesc și de a face percheziții în
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
numele de „Divizia Sălbatică” (). Încheiat pentru români cu misiuni grele, anul 1919 a adus la Taișet pe 25 decembrie pe amiralul Kolceak, care decorându-i pe soldații care au luptat vitejește pentru cauza Aliaților în Siberia, a recunoscut astfel existența "Legiunii Române" (până în acel moment, "Legiunea" a avut - pe fondul chestiunii Basarabiei, doar un statut privilegiat datorită protecției Armatelor Aliate). Totuși, românii au fost în timp obligați să se ralieze politicii trupelor cehoslovace de neintervenție. Pe 19 ianuarie 1920 "Legiunea" s-
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
pentru români cu misiuni grele, anul 1919 a adus la Taișet pe 25 decembrie pe amiralul Kolceak, care decorându-i pe soldații care au luptat vitejește pentru cauza Aliaților în Siberia, a recunoscut astfel existența "Legiunii Române" (până în acel moment, "Legiunea" a avut - pe fondul chestiunii Basarabiei, doar un statut privilegiat datorită protecției Armatelor Aliate). Totuși, românii au fost în timp obligați să se ralieze politicii trupelor cehoslovace de neintervenție. Pe 19 ianuarie 1920 "Legiunea" s-a putut îmbarca în trenuri
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
existența "Legiunii Române" (până în acel moment, "Legiunea" a avut - pe fondul chestiunii Basarabiei, doar un statut privilegiat datorită protecției Armatelor Aliate). Totuși, românii au fost în timp obligați să se ralieze politicii trupelor cehoslovace de neintervenție. Pe 19 ianuarie 1920 "Legiunea" s-a putut îmbarca în trenuri, pentru a porni să se retragă lent spre est. La Nijneudinsk "Legiunea iugoslavă" a fost distrusă de Armata Roșie și trupele cehoslovace nu au intervenit, retrăgându-se pe calea ferată. Ajunsă în gara Azei
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
protecției Armatelor Aliate). Totuși, românii au fost în timp obligați să se ralieze politicii trupelor cehoslovace de neintervenție. Pe 19 ianuarie 1920 "Legiunea" s-a putut îmbarca în trenuri, pentru a porni să se retragă lent spre est. La Nijneudinsk "Legiunea iugoslavă" a fost distrusă de Armata Roșie și trupele cehoslovace nu au intervenit, retrăgându-se pe calea ferată. Ajunsă în gara Azei pe 3 februarie 1920, avangarda bolșevică formată din 2 regimente de infanterie (6 batalioane cu un efectiv de
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
de baionete), 3 escadroane de cavalerie precum și din artilerie, s-a găsit la câțiva kilometri spre vest de câteva trenuri cehoslovace aflate în gara Șeragul, unde se aflau și batalionul românesc „Mărășești” cu trenul său blindat, escadronul de lăncieri ai "Legiunii" și un detașament de distrugere din compania română de pionieri. Trupele de lăncieri de recunoaștere trimise de români spre vest au fost distruse, iar în noaptea de 3 spre 4 februarie o brigadă rusă a atacat dinspre nord-vest satul Traktovaia
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
fost atacați prin surprindere în gara Șeragul, angajând o luptă în urma căruia rușii au putut fi respinși înapoi dincolo de Traktovaia. A doua zi rușii au încercat din nou să angajeze lupta la Kuitun - aflat mai spre vest, pentru a încercui Legiunea, dar au fost respinși. Tot pe 4 februarie după aruncarea în aer a gării Șeragul, eșaloanele român și cehoslovac și-au reluat retragerea. Retragerea a fost continuată metodic, românii din ariergardă - caracterizați de o disciplină admirabilă, aruncând gările în aer
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
și cehoslovaci cu includerea în acesta a trupelor române. Ca urmare a acestuia, trupele bolșevice s-au angajat să rămână 50 de kilometri în urma trupelor de ariergardă și să înainteze spre est doar pe măsura valorificării posibilităților de retragere ale "Legiunii Române". În continuare, românii au rămas să asigure apărarea în ariergardă până ce a fost realizat transferul complet al trupelor de voluntari din Transbaikalia. Un timp ariergarda în Irkutsk și vecinătăți a fost asigurată de către cehoslovaci, garda căii ferate de lângă lacul
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
unde se găsea contactul cu trupele japoneze. Situația importantului contingent de prizonieri transilvăneni și bucovineni proveniți din armata austro-ungară aflați pe teritoriul rus sub raportul juridic al aflării lor în respectivul spațiu geografic, diferea în funcție de statutul lor: fie înrolați în Legiune alături de Corpul expediționar aliat, fie - cei mai mulți aflați în continuare ca prizonieri, suportând toate consecințele statutului în cauză. România în contextul intrării în compunerea ei a noilor provincii (Transilvania, Bucovina, Basarabia, Maramureș și Banat), în anul 1919 a preluat repatrierea tuturor
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
basarabeni, precum și alții. Generalul Janin care comanda forța expediționară aliată antibolșevică din Siberia a estimat în martie 1919, un număr de 10.000 de prizonieri de origine română încă prezenți în arealul siberian (incluzându-i și pe cei înrolați în "Legiunea Română"). Cifra luată în calcul de către Guvernul Român în demersurile sale diplomatice inițiale a fost însă de 15.000, cifră avansată în primăvara anului 1919 de către "Comitetul Național Român" din Siberia aproximativ în aceeași perioadă și coroborată cu alte informații
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
unor inițiative private privind repatrierea materializate prin eforturile câtorva state și ca urmare a rezultatului unor negocieri desfășurate sub auspiciile Conferinței de Pace de la Paris, în septembrie 1919 Consiliul Suprem Aliat și-a asumarea organizarea, coordonarea și finalizarea repatrierii tuturor „legiunilor” naționale și a prizonierilor de război aflați pe teritoriul siberian. Deși vasele necesare repatrierii ar fi urmat să cadă în sarcina Consiliului, toate celelalte amănunte privind transportul și întreținerea ar fi urmat să cadă în sarcina guvernelor în cauză. Luând
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
lunii iulie (numele și capacitățile vaselor atribuite respectivei acțiuni fuseseră deja comunicate de către englezi la 10 aprilie 1920). La Harbin, maiorul Cădere pe data de 16 aprilie 1920 a preluat de la colonelul ceh Eduard Kadlec prin hotărârea generalului Janin, comanda "Legiunii de Vânători Ardeleni și Bucovineni" (redenumită astfel între timp). A preluat astfel întreaga răspundere a contingentului de voluntari români precum și a celorlalți prizonieri supuși români, a obținut aprobarea înființării unei baze române la Vladivostok, precum și promisiunea formală a comandamentului francez
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
întreaga răspundere a contingentului de voluntari români precum și a celorlalți prizonieri supuși români, a obținut aprobarea înființării unei baze române la Vladivostok, precum și promisiunea formală a comandamentului francez de urgentare a repatrierii. Subiectul repatrierii prizonierilor supuși români neînrolați voluntar în Legiune a fost lăsat pentru o analiză ulterioară. La 20 aprilie 1920 însă, Janin a fost rechemat în Franța și a lăsat comanda generalului Lavergné (comandantul bazei militare de la Vladivostok), care nu s-a opus măsurilor luate de predecesorul său. Din
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
20 aprilie 1920 însă, Janin a fost rechemat în Franța și a lăsat comanda generalului Lavergné (comandantul bazei militare de la Vladivostok), care nu s-a opus măsurilor luate de predecesorul său. Din mers, în același interval de timp cu sosirea "Legiunii" aflate în retragere de-a lungul Transsiberianului spre Vladivostok, la Harbin Cădere a început organizarea unui Stat Major propriu care să-l ajute în acțiune și a trecut serviciile sanitar, de intendență și cultural ale "Legiunii" în subordine directă. Transportată
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
de timp cu sosirea "Legiunii" aflate în retragere de-a lungul Transsiberianului spre Vladivostok, la Harbin Cădere a început organizarea unui Stat Major propriu care să-l ajute în acțiune și a trecut serviciile sanitar, de intendență și cultural ale "Legiunii" în subordine directă. Transportată în cinci eșaloane feroviare și două trenuri blindate, Legiunea continua să formeze ariergarda corpului expediționar și a ajuns la Vladivostok pe 18 mai 1920. Aceasta s-a întâmplat în pofida unor manevre de întârziere coordonate de cehi
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Vladivostok, la Harbin Cădere a început organizarea unui Stat Major propriu care să-l ajute în acțiune și a trecut serviciile sanitar, de intendență și cultural ale "Legiunii" în subordine directă. Transportată în cinci eșaloane feroviare și două trenuri blindate, Legiunea continua să formeze ariergarda corpului expediționar și a ajuns la Vladivostok pe 18 mai 1920. Aceasta s-a întâmplat în pofida unor manevre de întârziere coordonate de cehi - care controlau traficul feroviar în sector și care au oprit eșaloanele în stația
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
de aceștia cu scopul de a ocupa ei locurile destinate evacuărilor din lunile mai și iunie. Datorită succeselor române în confruntarea cu Armata Roșie și pentru determinarea și curajul dovedite în luptele cu bolșevicii, în 10/23 mai 1920 militarii "Legiunii" au fost decorați la Vladivostok cu 68 de decorații ale Puterilor Aliate (franceză, engleză, italiană și cehoslovacă). În aceeași dată au primit de la conducătorul misiunii militare drapelul unității și au depus din nou jurământul de credință României reîntregite și Regelui
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
a intonat ,Imnul Regal”. Serviciul divin și sfințirea drapelului s-au petrecut în fața catedralei din localitate, ceremonia fiind oficiată în limba română de către un preot militar rus care servise pe frontul din Dobrogea. Odată sosite în portul de îmbarcare, efectivele "Legiunii" cu ajutorul Misiunii Franceze au fost echipate cu haine de vară, cazarea s-a făcută într-o cazarmă cu trei etaje disponibilizată de către generalul Lavergné, iar asistența sanitară a fost asigurată de către „Trenului sanitar” al Crucii Roșii Americane. Între timp, sublocotenentul
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
în Europa pe militarii austrieci, să fie considerat alcătuit complet din militari români (pe vas au revenit în țară 116 dintre prizonierii mai bătrâni și bolnăvicioși adunați în baza română de la Vladivostok, alături de un ofițer și trei soldați voluntari ai Legiunii ieșiți din spital - în total 30 ofițeri și 90 subofițeri, gradați și soldați). Restul de prizonieri rămași pe teritoriul siberian, oficial ar fi urmat să cadă exclusiv în sarcina oficialităților române. La 28 august 1920 Misiunea Militară Franceză din Siberia
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
august 1920 Misiunea Militară Franceză din Siberia și-a încheiat activitatea, cei 2 ofițeri rămânând încă un timp pe lângă consulul francez, spre a lichida ultimele chestiuni. Cu această ocazie a luat sfârșit și activitatea "Comisiei Militare Române" de repatriere a "Legiunii" (aceasta fiind repatriată în integralitatea ei de 2466 militari, din care 122 ofițeri și 2344 subofițeri, gradați și soldați). Cele 3 transporturi au ajuns fără pierderi umane la Constanța în 4 și respectiv, 7 iulie, iar la Triest pe 15
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
sociale prin Siberia sau prin Statele Unite ale Americii. Câțiva români au ajuns chiar până în China, cum s-a întâmplat cu câțiva tineri urcați în trenul consulului francez din Vladivostok, care s-au alăturat unuia dintre regimentele coloniale din Tien-Tsin ale Legiunii Străine. Misiunea a contribuit și la salvarea unei cantități semnificative de materiale de război depozitate la Vladivostok, comandate de România în Franța, Anglia și SUA și care nu ajunseseră la destinație din cauza izbucnirii revoluției. Materialele în cauză împreună cu o parte
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]