KorAP: Find »[drukola/base=naiba & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...166 167 168 ...186 >

4,628 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785

Da, eu sînt. Mi-ați furat pămîntul mamei mele! Cum l-am furat, domnule Căpușă? Nu mi-ați dat titlul de proprietate pe numele meu. Dar cui l-am dat? Pe numele mamei. Și nu era mama proprietarul? Era pe naiba! Au sărit bogătanii și mi l-au luat. Deci nu eu l-am furat? Ba da. Dumneavoastră m-ați lăsat la sapă de lemn... Oamenii sînt nedumeriți de această discuție. Ionuț chiar se răstește la mine: Hoților, mi-ați furat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
ar fi venit în pat... tot nu mă alegeam cu nimic (face iar cu ochiul). Erau la pietricele și la nisip că-ți venea rău, ăsta (arată iar spre soț) le-a pus într-un pahar, dar le-am zvîrlit naibii, că și miroseau nu știu cum. Doagă tace și din cînd în cînd mai soarbe cîte o mică înghițitură de whisky. Eu încerc să schimb vorba. Cu venitul minim garantat cum stai? îl întreb pe Gioni. Cum să stau, domnule primar... Cum

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
să stau, domnule primar... Cum să stea? sare Mia, ca dracu! Încurajează lenea. Nu vor să muncească netrebnicii și vin la pomană. Ar trebui să le dea foc. Ne trebuie un Antonescu să-i ducă la Bug, în Siberia, sau naiba știe unde. Toată lumea tace și Mia vorbește, face din ochi și arată spre ăsta (soțul său). Eu, dom' primar, sînt fanul dumneavoastră (face din ochi) și de la început i-am spus ăstuia că ieșiți, că eram toată țara cu ochii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
ca smoala. Tinerii nu iau în seamă norișorul și se așează pe un pietroi, să mai tragă cîte un gît de șliboviță. Nici n-au tras bine două duște mai acătării, că diavolul de nor cuprinde zarea. Se umflă ca naiba și îi astupă totul cu întuneric. La început cad bile de gheață unde și unde. Apoi bilele devin boambe care îți sparg capul. Și dese. Își pun rucsacurile pe cap și se grăbesc sub un brad. Cîteva bile nimeresc degetele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Merg atenți și cu puțin spor. Îi dor picioarele și ar fi vrut acasă. Pietrele sînt alunecoase. Ajung la strungă. O punte, cu două balustrade putrede, era mai știrbă decît baba cloanța. Pe sub punte curge iadul. Puhoiul face urît al naibii cînd i se opune un bolovan sau un trunchi încîlcit în crengile sale. Amîndoi mor de frică. Guță își ia inima-n dinți. Tremură, dîrdîie, lunecă și... trece. Hai, treci și tu, țipă la Pamela. Nu pot. Mor de frică

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
bătăilor zilnice, cu strigături și întrebări răcnite: Cu cine, fato ? Te omor și te arunc în Prut, răcnea Anghelina, viitoarea bunică. Ileana ar fi spus Eugen, dar golanul acela ar fi omorît-o în bătaie. Dacă spunea Vasile, ăla arăta ca naiba și nu-l dorea de bărbat. Bătută azi, bătută mîine, chiar și poimîine și răspoi mîine, Ilenei îi cade drag Vasile pînă la urmă. Bătaie se mută în familia Ciupercă și fiind făcută cu tehnică rudimentara, nu doar azi și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
său, bun prieten, mă asigură cu optimism: Nu cred că este nimic, totuși pentru liniștea dumneavoastră vom face și un examen radiologic. Sora primește instrucțiuni despre ce și cum și eu o urmez docil. Mă presează cu niște scule date naibii ca la presa de ulei, mă chinuiește și mă bombardează cu raze ɛ, ɞ, ɤ și cred că și δ. Gurița, cam pungită nițel, mă avertizează că acolo este o hibă mare, dincolo este una mică, dar rea și aceia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
pericol uriaș care îi pîndește pe viitorii pacienți. Îmi imaginez că în viitor vom avea poate (brrrr!) zeci de dialoguri de coșmar de tipul următor (redau o convorbire a amicului meu cu doctorul Petrescu): Ce-i cu dumneata? Arăți ca naiba. Mă duc la doctor. Am aici o durere ca o părere... La ce doctor? La Mănescu. Am auzit că-i cel mai bun. Da, dar este liberal. Cum dumneata ești de la PM... Văleu, ce să fac? Du-te la Protopopescu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
încă neostoit în sadismul său. În ce mă privește, îmi venea rîndul mai la urmă, cînd sergentul era aproape sătul de distracție. Mai trișam făcîndu-mă că nu aud cîrîitoarea. Floricel, cu toate curgînd de pe el și bălăngănind peste tot ca naiba, orbit total de transpirație, chiar speriat de sergent, avea parte de cîrîială la fiecare metru. Făcea eforturi disperate, în rîsul prostesc al colegilor săi. Nu cerea ajutorul nimănui și nu reproșa celor care îl umileau. Încerca să fie ca toți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
săruta monstrul. Sau măcar să se șteargă discret la gură! Îmi vine să plesnesc de ciudă. Eu sînt cult, om cultivat nu glumă, sportiv, tînăr de perspectivă și cînd am dat s-o sărut pe...proasta asta blondă, Lena, sau cum naiba îi mai spune, m-a pocnit speriată. Ei bine, lasă că o aranjez eu! O să-i descriu babuinul... Ca să le fie tuturor greață de el. Că mie îmi și întrece! Treci la injecție! Un mare gînditor a făcut o afirmație

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
alcoolul ăsta după ce îl înghiți? Cam arde măruntaiele și buimăcește creierul. Așa este, văd că ești capabil de discuții elevate. Dar de ce devii dependent de el? Este ca și tutunul. Se formează niște mișcurici în sînge, care se zvîrcolesc ca naiba dacă n-au ce bea. De data asta l-am dat gata, a rămas fără replică. Are chiar aerul că dormitează. Țigara arde și jarul ajunge foarte aproape de degete. Eu deja simt mirosul de piele pîrlită. Cu mișcări leneșe, mișcă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Electronii se vor prăbuși pe nucleu și se va forma o stea pitică albă. Parcă spuneai o gaură neagră... Da, o gaură neagră, nici fotonii nu o vor putea părăsi. O vom detecta prin legile mecanicii clasice, adaug savant. Pe naiba. Cine s-o detecteze?! Întîi ne arde și apoi... Tot prost ai rămas. Dă-mi rachiul și... Și iar o să vii la mine să ne împăcăm... Gîndind obiectiv, asta cam așa este. Minunile primăverii Probabil că primăvara stimulează niște resorturi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
doreau neveste, au fost trimiși în Dacia. Dacii, fiind mai tot timpul beți, nu prea apreciau femeia, așa că toată lumea a fost mulțumită și s-a zămislit un nou neam, bățos, viguros și mintos. Adică românii! Fiind așa un neam dat naibii, dușmanii s-au pus cu toții pe capul lui pentru a-l dezbina. Dă-i cu pecenegii, cu turcul, cu hunul, Yalta, și cu Malta, cu rusul, cu ucraineanul și chiar cu polacul. Nu mai spun cu ungurul, care ne vrea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
fumul cu miros de grătar și maneaua plutește perfid spre timpanul tău. Cartierul suportă stoic. Jigodia cu jeep-ul în fața casei s-a întors ieri din Insulele Canare. Ce păcat că n-am știut, scăpam de manele un timp. Scăpai pe naiba! Feciorul său a făcut-o și mai lată. Da-o-ar sărăcia în maneliști și în amatorii de grătare! Iubire de fiară Tudorel intrase în zodia chioară, adică era îndrăgostit pînă peste urechi, de o fată măslinie, Raluca pe numele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
mai zburat cu un drăcușor de avion și în Algeria. Pilotul mai sorbea din cafeluță și din cînd în cînd mai butona cîte ceva la bord. Cînd treaba se îngroșa, trăgea de o manetă și bondarul sălta și scîrțîia ca naiba. Eu mă rugam la Dumnezeu și amicul meu, care mă însoțea, se ruga la Alah, iar pilotul se amuza ca prostul. Cînd avionașul chiar și-a pus în gînd să se sinucidă, atunci de-abia și pilotul ăsta afurisit s-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
paraboloid, pe un cilindru, pe curbe inexistente încă în matematică. Pe buza prăpastiei fac exerciții de existență efemeră, care depinde de prețul unei miimi de secundă. Bucurii sau necazuri, a fi sau a nu fi. Pe un monticul prăpăstios ca naiba apare castelul Queyras. Sub noi, cam la opt sute de metri. Nu pare a fi complexat și-și aruncă turlele spre sfidarea timpului. Opt secole de strajă pe valea năzurosului rîu Le Guil. Vauban l-a consolidat pe vremea lui Ludovic

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
asigurare Casco, îmi comunică un vecin din rînd. Dar eu n-am! Nici eu, mă consolează vecinul. Unde am rămas cu firul ideii? A, da. Noi, românii, față de ăia, adică față de noi... ăăă... Na, că m-am împotmolit. Ducă-se naibii comparațiile astea tîmpite între nații! Am ajuns la concluzia că peste tot omul este aproape la fel, cu ceva calități și cu multe defecte nu numai comportamentale. Accentuez că sînt aproape le fel dar nu chiar la fel. De aici

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
le! O fată ca ea, curată ca spuma mării și frumoasă... Doamne, nici nu visam s-o ating, și cînd colo... Cînd colo ce? îl întreabă vagabondul străzii, un vlăjgan fără căpătîi și bătăuș notoriu. Alfaro se temea ca de naiba de hojmalăul ăsta și din acest motiv a început să vorbească tîmpenii: Ei, Macias, dacă ai ști ce aventură am avut! Nu, zău, Tirbușon, ce aventură a trăit băiatul? Cu mîna dreaptă hojmalăul l-a prins pe Alfaro de ceafă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Toți știau despre ce și cum și nu conteneau să adauge cîte ceva original la istoria auzită de la alții. Era homosexual, ăștia se omoară între ei de gelozie, de la bani... Fugi, dom'le de aici. Era agent venit să descopere naiba știe ce. L-au găsit ceilalți și i-au făcut de petrecanie... Chestie de spionaj. Îl interesau unele descoperiri în domeniul biotehnologiei. Aici sîntem tari... Eu cred că l-au omorît hoții. Erau cunoscuți cu victima. Ușa n-a fost

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Este splendidă, superbă! Vreau și eu una... Nu cred că o să ai noroc. Este o iguană neagră, foarte rară, extrem de rară, aș zice chiar unică... Ambasadorul se învîrte, o studiază, o atinge, o mîngîie, o privește din toate unghiurile. Al naibii, crema aceea nu se lua pe mînă absolut deloc! Ce mare noroc ai avut! O să-mi încerc și eu șansa... Eu, personal, nu prea cred, dar... cine știe? Mă întîlneam frecvent cu ambasadorul și mereu se lamenta de lipsa lui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
văd? Umbli după... golani. Și? Nu-i normal! Am 31 de ani, sînt frumoasă, sănătoasă. Dar cu nenorocitul ăla? Ce-ți oferă analfabetul ăla? Nu fi prost. Hai să ne divorțăm civilizat. Nu ne mai leagă nimic. Atunci du-te naibii în România. Măcar să nu te mai văd. Și fetele? Măritate și acuși îmi apar nepoții... O să mai vii, să-i vezi. În fața mea stă bătrînul de la Luna, gîrbovit și amărît. Dar n-are, cred, bani de drum, spun să mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
pe cap cu un soi de batistă. Apa rece ne mai înviorează. Fără să-l întreb, începe o poveste. Tu îmi aduci aminte de un prizonier al meu, atunci, în chestia cu Golful Porcilor... Mă simt aproape jignit. Ce mama naibii, chiar Golful Porcilor! Să fi fost Guantánamo, Camagúey sau Santiago de Cuba, dar așa... Aproape că mă fac dezinteresat și vorbesc cu chelnerul. Dar el se face că nici nu observă. Erau, dom'le, aproape 37 de grade și cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
și tot cubanez. Al treilea era un negru din Nigeria, cum am mai spus. Nu prea înalt, cu mîinile lungi care treceau cu mult în josul genunchilor. Eu n-am văzut mîini așa de lungi decît la maimuțe. Era urît ca naiba. Nina era volubilă și plăcută la vorbă. Făcea mereu cîte o glumă și răspîndea celor din jur bună dispoziție. Du-te și fă o cafea, spune Nina autoritar soțului. Amorul meu, dar mîine am examen... Băiatul, uite aici... cine face

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
dar și cînd o veni berea, o trag dintr-o răsuflare. Pe prima. Uf, ce zăpușeală! Și pe a doua tot o sec din tr-o sorbire. O să comand trei de toate. Pe a treia o s-o sorb pe îndelete. A naibii zăpușeală! Stau cu ochii pe ușa mare și larg deschisă. De acolo...berea rece, condens pe paharul imens, viață. Pescărușii au dispărut. De ce? Doar pe sus, pe unde au ei treabă, mai este vînt. Uite, un norișor aleargă bezmetic. Întîi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365

cuvânt ghilimele - deci educat, mai bine zis dresat, Întru feleșagul civilizației: ferocitatea, agresivitatea. Și Începe cu basme În care Feți-Frumoși ucid balauri, scorpii, zmei, evident răi, continuă luând nota zece la o istorie cu viteji care retează dintr’o lovitură naiba știe câte capete de tătari prigonitori, iar apoi se duce la cinematograf spre a savura o „capă și spadă“ ca pe vremea copilăriei mele, un triler cum e acum. Iar cei care se vor cultivați privesc la televizor acea selecție

Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă (2011) [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]